684 matches
-
esteticii. Culorile erau terne, iar finețea nu era una dintre calitățile lor primordiale, deși se chemau „ciorapi subțiri“. Cum, chiar și așa, erau scumpi - raportat la veniturile boborului -, îi remaiam. Adică îi duceam la niște tovarășe care lucrau în niște gherete înghesuite, unde îi coseau. Acum, când îmi amintesc, mi se pare apocaliptic. Mă duceam mai ales la o remaieuză de la o „Arta Modei“, unde era o cușcă de 1m pe 1m în holul mare, cu gresia de pe jos pe alocuri
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
sale, în particular a efectului produs de vederea amfiteatrului care o sprijină. Am trecut pe sub "Arcul Academiei", printre cele două clădiri ale Liceului Național, pe lângă " Marele Otel Traian", pe lângă Otel România... Un moment... Vedeți colo, în urmă, în fața Orfelinatului Neuschotz, ghereta de lemn boită în albastru deschis, care-și deschide ușa primitoare și fereastra decorată cu toate fructele sezonului? E ghereta lui Ghiță olteanul, amicul, confesorul, tăinuitorul nostru, adică a absențelor noastre nemotivate de la orele de clas. Trebuia să mă opresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
clădiri ale Liceului Național, pe lângă " Marele Otel Traian", pe lângă Otel România... Un moment... Vedeți colo, în urmă, în fața Orfelinatului Neuschotz, ghereta de lemn boită în albastru deschis, care-și deschide ușa primitoare și fereastra decorată cu toate fructele sezonului? E ghereta lui Ghiță olteanul, amicul, confesorul, tăinuitorul nostru, adică a absențelor noastre nemotivate de la orele de clas. Trebuia să mă opresc puțin aici, în amintirea atâtor ore, întâlniri și conversațiuni plăcute. Bietul Ghiță, bunul nostru Ghiță... Și acum iată și piața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cu interes. Scot din buzunar o bucățică de hîrtie, o mestec îndelung între dinți, strîngînd-o cu furie, pînă o înmoi bine, apoi o aduc pe vîrful limbii și-o scuip direct pe stîlpul porții, de care se lipește. Ceasul de pe ghereta portarilor arată șapte și patruzeci de minute; stăm aici de șapte minute. Cît mai stăm, domnule?! strigă o femeie. Dă-mi voie în gheretă să dau un telefon cuiva din conducere. Vă rog să așteptați, o calmează portarul. Tovarășul portar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe vîrful limbii și-o scuip direct pe stîlpul porții, de care se lipește. Ceasul de pe ghereta portarilor arată șapte și patruzeci de minute; stăm aici de șapte minute. Cît mai stăm, domnule?! strigă o femeie. Dă-mi voie în gheretă să dau un telefon cuiva din conducere. Vă rog să așteptați, o calmează portarul. Tovarășul portar-șef îl caută la telefon pe tovarășul Condurache, de la administrativ. După cîteva clipe, din gheretă iese portarul-șef și spune ceva portarului mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stăm, domnule?! strigă o femeie. Dă-mi voie în gheretă să dau un telefon cuiva din conducere. Vă rog să așteptați, o calmează portarul. Tovarășul portar-șef îl caută la telefon pe tovarășul Condurache, de la administrativ. După cîteva clipe, din gheretă iese portarul-șef și spune ceva portarului mai apropiat de ușă. Cine vrea să intre, strigă portarul, să lase legitimația. La auzul acestor vorbe, cîțiva fac cale-întoarsă, pornind pe aleea de lîngă zidul combinatului, spre zona de extindere. Vor intra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să ieși, crezi că vei plăti parcarea civilizat, din mașină, dar nu e cu putință. Un tip fluieră după tine ca după oi, nu e bine așa, procedura e alta. Trebuie să mergi pe jos prin băltoace pînă la o gheretă aflată la vreo sută de metri. Văzută din avion, România e frumoasă, cu dealuri și păduri. La primul contact, orice proaspăt venit tratat astfel ajunge la concluzia că, într-adevăr, e frumoasă, dar păcat că e locuită. Realitatea fotbalului de
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
ferestre, au dat obloanele jos. Când au venit, le-au cerut să desfacă paturile, să le dea la o parte și, bineînțeles, s-a dat alarma. În scurt timp, Închisoarea a fost Înconjurată cu tancuri, pe zidurile Închisorii, unde erau gheretele de pază, au apărut mitraliere Îndreptate spre ferestre... deci Începea să se adeverească ceea ce spusesem cu puțin timp Înainte, că vor trage În noi. N-au reușit să intre În cameră la frontieriști, dar au adus tunuri cu apă și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
când m-au arestat cu tata Împreună, pe tata l-au dus Înăuntru, pe mine m-au lăsat vreo zece minute În mașină, acolo, da’ singur-singurel, În curtea Securității, după care m-au scos și m-au băgat Într-o gheretă cât dulapul ăla, cu niște aerisitoare sus. Și-am stat acolo Închis până dimineața pe la șase... Nici la w.c. n-am fost. Și dimineață pe la șase s-a deschis ușa: „Hai!”. Atunci mi-au luat șireturile, mi-au luat cureaua
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am dat pastă de dinți la altu’, chestii, fleacuri... Dar, că veni vorba de izolare, interesant e că primul lucru ce l-a desființat comandantu’ care a venit după Goiciu a fost izolările, care fuseseră făcute ad-hoc, adică erau niște gherete din lemn, cu o fundație turnată din beton, pe-asta se clădea ghereta. Izolarea era atâta de mare, că Încăpeai În ea, dar din afară erau bătute cuie, ca să nu te poți propti și să stai numa’ În picioare... Și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de izolare, interesant e că primul lucru ce l-a desființat comandantu’ care a venit după Goiciu a fost izolările, care fuseseră făcute ad-hoc, adică erau niște gherete din lemn, cu o fundație turnată din beton, pe-asta se clădea ghereta. Izolarea era atâta de mare, că Încăpeai În ea, dar din afară erau bătute cuie, ca să nu te poți propti și să stai numa’ În picioare... Și erai scos numai pentru necesități fiziologice și să mănânci când primeai de mâncare
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
se întorcea acasă, fără măcar să dea mâna cu Nicolae Petrașcu, acesta își făcea calculul cum să treacă podul. Un șir de care cu marfă intrase pe pod și cum începuse, ca din senin, o vijelie, care a băgat santinelele în gheretă, s-a strecurat printre însoțitorii carelor ținând și el cu mâna de hamul cailor. Mergând pe drumul indicat de Barbu, la vreo trei kilometri apare satul Ofcea și află de la un cioban unde este cârciuma lui Ion Tomici. Ajuns la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a spus: — Asta e regula și pentru că asta e regula, procedez ca atare. Și soarele răsare la răsărit și apune la apus, nu? Pe lângă datoria de a descuia și a încuia Poarta, Paznicul mai trebuia să își ascută uneltele. În gheretă se aflau tot felul de obiecte - securi, tesle, cuțite - și el își petrecea fiecare clipă liberă ascuțindu-le. Acestea căpătau o strălucire ciudată, de gheață. Nu era o strălucire exterioară, ci venea parcă de undeva din interiorul obiectelor. Sau cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Se pare că pe fată n-o deranja, pentru că își vedea mai departe de niște desene imaginare pe care le făcea pe abdomenul meu cu vârfurile degetelor. 10 La capătul lumii Zidul Era o după-amiază noroasă. Am luat-o spre ghereta Paznicului și am văzut Umbra dându-i o mână de ajutor. Reparau o căruță. O duseseră pe locul viran și-i înlocuiau scândurile. Paznicul le rindeluia, iar Umbra le bătea cu ciocanul, așezându-le la locul lor. Nu mi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca să terminăm ce-am început, zise el în timp ce mai rindeluia o scândură. Umbra mi-a aruncat o privire scurtă și și-a văzut mai departe de treabă. Mi-am dat imediat seama că era supărată pe mine. Am intrat în gheretă și m-am așezat la masă în așteptarea Paznicului. Masa era plină de tot felul de mărunțișuri. Oare nu făcea ordine decât atunci când își ascuțea uneltele? Cești și farfurioare murdare, zaț de cafea, pipa, rumeguș... Singurele aflate într-o ordine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din urmă s-a deschis ușa. Nu era Paznicul, ci Umbra. N-avem cum să stăm de vorbă acum, șopti ea trecând pe lângă mine. Am venit să iau doar niște cuie din magazie. A deschis ușa din capătul celălalt al gheretei, a intrat în magazie și a luat o cutie. — Trec direct la subiect, zise Umbra în timp ce-și alegea niște cuie. Trebuie să faci o hartă a orașului. Cât mai repede cu putință. Nu întreba pe nimeni nimic. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
având în capăt doar tufișuri spinoase, gata să mă înghită. Nu-mi rămâne, în asemenea cazuri, decât să încerc să le înfrunt sau să fac cale-ntoarsă. Mi-am început investigațiile cu partea de vest, adică cu poarta de vest din apropierea gheretei Paznicului. Am ocolit orașul în sensul acelor de ceasornic. În partea de nord a porții se află câmpii întinse, pline de buruieni crescute până la înălțimea taliei. Adevărul este că-ți poți croi drum printre ele dacă vrei. Am văzut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
locuia undeva între oraș și lumea din afară. Eu nu pot ajunge acolo, Umbra n-are voie să intre în oraș. Singurul loc în care ne putem întâlni este acea îngrăditură care se numește țarcul umbrei. Se află chiar în spatele gheretei Paznicului. Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată. Paznicul a scos legătura de chei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
există o cameră la subsol. Acolo chiar că nu intră pic de curent. Recunosc că nu-i hotel, dar e oricum un adăpost. Vrei să intri? — Nu, o să stăm de vorbă aici. Începuse să mă doară capul din pricina mirosului din gheretă. Chiar dacă era puțin cam răcoare, preferam să respir aer curat. — Bine, ți-o aduc aici, zise Paznicul și intră singur în cabană. Mi-am ridicat gulerul și m-am așezat pe banca de sub ulm. În așteptarea Umbrei, am scormonit pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nici unul din voi. Sper că înțelegeți ce vreau să zic. Am încuviințat. Poate că avea dreptate. Dacă ne lipeam la loc, iar o lua de la capăt cu ritualul despărțirii. Paznicul a încuiat portița cu cheia și s-a retras în gheretă. Eu și Umbra ne-am uitat după el. Imediat după aceea, Umbra s-a așezat lângă mine. Eu continuam să scormonesc pământul cu talpa ghetelor. Umbra purta un pulover grosolan, pantaloni de lucru și ghetele pe care i le procurasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
începe să bănuiască ceva, o să-mi fie și mai greu să lucrez la planul de evadare. Dacă te-ntreabă ceva, spune-i că nu prea ne-am înțeles. — Bine. — Cum a fost? m-a întrebat Paznicul când am intrat în gheretă. Ți-a făcut plăcere s-o vezi după atâta vreme, nu? — Știu eu ce să zic? Am clătinat dezamăgit din cap. — Așa se întâmplă mereu, spuse el satisfăcut. 25 În țara aspră a minunilor Mâncare, fabrică de elefanți, capcană Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Zidul care împrejmuia orașul, dar când ne-am apropiat și am privit mai atent, am constatat că pe alocuri era ciobit și mult mai aspru la pipăit. De spatele clădirii era lipită o căsuță din cărămidă. Ca mărime, semăna cu ghereta Paznicului. Avea ușă și ferestre la care atârnau saci pentru cereale în loc de perdele. Coșul de pe casă era înnegrit de fum. Oricum, existau semne că locuia cineva acolo. Am bătut la ușă de trei ori, dar nu mi-a răspuns nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
încălțat mocasinii. Astfel mi-am irosit eu o parte din timpul meu prețios pe un scaun, lângă un șir de uscătoare și mașini de spălat. Ceasul arăta douăsprezece și șaptesprezece minute. 32 La capătul lumii Agonia umbrei Am deschis ușa gheretei și l-am văzut pe Paznic tăind lemne pentru foc. — S-a cam adunat zăpada, zise el cu toporul în mână. Au murit patru animale în dimineața asta. Or să mai moară și mâine. E o iarnă îngrozitor de friguroasă. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
început fâșii albe, subțiri, apoi tot mai groase și mai întunecate... pe măsură ce ardeau animalele. Paznicul era deci în crângul cu meri. Zăpada îmi ajungea până la genunchi și înaintam greu, dar încercam să mă grăbesc ca să ajung cât mai repede la ghereta lui. Era liniște în jur. Toate zgomotele fuseseră absorbite de zăpadă. Vântul nu bătea, păsărelele nu ciripeau. Se auzea doar zăpada scârțâind exagerat de tare sub pașii mei. Am găsit ghereta goală, soba stinsă era caldă încă, masa plină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să mă grăbesc ca să ajung cât mai repede la ghereta lui. Era liniște în jur. Toate zgomotele fuseseră absorbite de zăpadă. Vântul nu bătea, păsărelele nu ciripeau. Se auzea doar zăpada scârțâind exagerat de tare sub pașii mei. Am găsit ghereta goală, soba stinsă era caldă încă, masa plină de farfurii murdare. Pipa Paznicului trona în mijlocul mesei. Trăiam cu senzația că o să pice din clipă-n clipă și o să-mi pună mâna lui mare pe umăr, ca de obicei. Uneltele ascuțite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]