889 matches
-
mi-a plătit-o René Coeckelberghs, editorul meu din Suedia, care mă persuada În acea vară, fiind pentru a doua oară la Stockholm, să rămân definitiv acolo, dând În lucru traducerea a două masive romane semnate de mine, Îngerul de gips și Bunavestire, aflat Încă În manuscris (trimis pe căi ilicite, diplomatice, În Suedia, de ambasadorul și scriitorul vest-german Erwin Wickert, ceea ce mi-a prilejuit, cum am mai spus-o, primele anchete la conducerea securității, conduse de generalul Pleșițăă De data
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a suporta ceea ce, În fulgerări ciudate, scurte, uneori teribile, Întrevedem din uriașul mister, fenomen, uragan, ce se cheamă viață!... Sau ființă! Am mai amintit acel citat din Nietzsche pe care l-am pus În exergă la romanul meu Îngerul de gips, apărut În ’73 și care trebuia, Într-un fel, să mă reabiliteze În ochii multora care, intoxicați de zvonuri, credeau ba că sunt Încă „fugit”, ba că sunt „nebun”: „Cât adevăr Îndrăznește, cât adevăr suportă un spirit, aceasta a devenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mea artă arată, fără dubiu, care sunt „preferințele” mele. Deși nu rareori critica literară, care, în genere, m-a primit cu o anume atenție și bunăvoință, a fost mai ales predispusă la interpretări socio-psihologice ale unor romane, în Îngerul de gips s-a văzut mai ales „nonconformismul” lui Minda și aproape deloc ideea „auto-distrugerii, a adaptării prin dezadaptare”, o temă a existențialismului, mai degrabă decât un... nonconformism „local”! Sau în Bunavestire s-a văzut un roman satiric mai degrabă, ocolindu-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Paris, protestând față de începutul dictaturii personale a lui N.C. -, Raicu nu a mai avut curajul să-mi comenteze cele câteva romane pe care am izbutit, cu lupte inimaginabile, să le public, romanele mele cu teme cu adevărat majore: Îngerul de gips, Bunavestire, Don Juan și Drumul la zid. Când am preluat, în ’70, conducerea României literare - după ce doi ani, din ’68, fusesem adjunct al lui Geo Dumitrescu -, am luat o decizie care cu siguranță nu a fost pe placul criticilor ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
prin nu știu ce capriciu pe cea de redactor-șef la România literară. Preda deci, mare senior al prozei românești și director de editură, care a făcut gestul nobil de a-mi publica primul roman „după întoarcerea mea din exil”, Îngerul de gips, față de manuscrisul Bunavestirii, pe care l-am înmânat adjunctului său, Mihai Gafița, în toamna lui ’74, s-a arătat deodată ezitant. L-a încredințat lui Mugur, la dorința mea - a fost o greșeală; dacă Geta Dimisianu mi-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
presiune a „coloneilor” - printre care un „oarecare” Tăbăcaru, ce a ajuns mai târziu general și pe care-l cunoscusem încă în vara lui ’72, la venirea mea în țară din Germania, în satul 2 Mai, unde scriam la Îngerul de gips, și care m-a amenințat la masa unui restaurant din Neptun, cred, că „voi avea de-a face cu ei” dacă „mă amestec în politică”! Bineînțeles că nu am trădat numele lui Wickert și am fost încă o dată lăsat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sau așa-zisa „prudență” a unor vârfuri literare, printre care se numărau și prietenii mei intimi, cărora li se părea „că am sărit peste cal”. Apoi, a fost iute răspândit zvonul „că aș fi nebun”, dar cum apariția Îngerului de gips - scris pe malul mării, la „2 Mai”, în casa unui țăran lipovean -, prin soliditatea construcției și radicalitatea „mesajului artistic” („Un salt între două morți!” este ultima propoziție a romanului care rezumă, într-o totală lapidaritate, zbaterea și autodistrugerea eroului trăitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și gândirea specifică, romanescă. Să abordez alte teme, mai vaste, mai profunde, chiar dacă exista riscul ca efortul meu, „schimbarea mea la față” să fie intepretată cel puțin ambiguu de comentatorii cărților mele. Unii m-au părăsit literalmente; după Îngerul de gips, prima carte cu o temă ce ambiționa universalitatea, Eugen Simion, critic important român, m-a „părăsit”. Lucian Raicu la fel, Matei Călinescu, expatriindu-se, nu s-a mai interesat de strădaniile noastre naționale, absorbit de mediul american și de explicabila
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a mai interesat de strădaniile noastre naționale, absorbit de mediul american și de explicabila „ambiție” de a se integra unei universități străine, cu alte reflexe și poate alte criterii decât una românească; Negoițescu nu a scris nici despre Îngerul de gips, deși acest roman mă afirma încă o dată ca un constructor valabil de universuri epice ample, după curajoasa mea întoarcere din „primul exil” - pe care, probabil, nu mi-l contestă nimeni, cel „de-al doilea”, care a durat vreo două decenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
drept, dar la noi acești termeni sunt încă tratați rigid și sub semnul excesiv - și, aș zice, provincial - politic!... Dar despre exilul sau, dacă vreți, „exilul” meu, mai târziu! Negoițescu, o spuneam, n-a scris nici un rând despre Îngerul de gips, ca și Manolescu, de altfel! - deși acest roman însemna nu numai reintegrarea mea în lumea și mediul literar românesc, după ce toată lumea credea „că am fugit”!, dar era abordarea, în ’73, a unei teme ce absoarbe azi multe condee critice și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mea în lumea și mediul literar românesc, după ce toată lumea credea „că am fugit”!, dar era abordarea, în ’73, a unei teme ce absoarbe azi multe condee critice și filozofice - la noi și aiurea: deconstrucția! Eu, vorbind despre eroul Îngerului de gips, am numit „boala” sau „dezadaptarea ca o formă a adaptării”, sau, mai bine zis, ca o formă a renașterii, a unei învieri posibile, a „înaintării”. Iată trei critici importanți, prieteni toți trei, care m-au părăsit la prima mea operă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
răzbunat pe protestul meu radical față de „Tezele din Iulie”, iritat și de întoarcerea mea intempestivă, o premieră în țările din est, m-a „pedepsit” și, mai cu concursul criticilor români, mai fără, nu au apărut despre acest roman, Îngerul de gips, decât patru ample cronici negative, semnate de critici cunoscuți și importanți: Ov.S. Crohmălniceanu, care, cinic, persiflează romanul ce, se simte cu o anume evidență, „nu-i place” și atunci „misia” de la partid îi convine și o face cu nedisimulată satisfacție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mintea celui ce-l atinsese, ce-l crease într-un fel, și marele microb al îndoielii!... E, de fapt, ultima metaforă puternică a primului meu roman ce trebuia să mă scoată din aria temelor oarecum previzibile și naționale, Îngerul de gips, cea a sobolului care-și sapă propria galerie sub pașii lui Minda, cel ce se clatină pe „traiectoria sa socială și sentimentală”, dar o face cu o bucurie ciudată, cu o exultanță ce-i anunță lui - și nu numai lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cu o tendință afirmată de a depăși orizontul tematic al prozei tradiționale românești, e... ultima?! Se „termină” oare cu „ea” metamorfozele voinței mele de a exprima drama individului contemporan? Nu cumva mă aflu pe o cale, care, după Îngerul de gips și ruptura socială radicală, mă poartă în altă parte și „dincolo” de planurile adolescentului care fusesem, care privea în sus spre idolii săi de atunci, un Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu sau Liviu Rebreanu și... câțiva autori englezi de-a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o națiune puternică, liberă, aptă de creație majoră, cu o istorie milenară, în urma eforturilor cărturarilor moldoveni și ardeleni!Ă Voiam doar să subliniez însă, o dată cu bucuria de a mă vedea aproape „împins” spre alte orizonturi tematice: dezadaptarea existențială Îngerul de gips, mitul politic, în abisalitatea sa, Bunavestire (și nu ca o cronică politică, așa cum fac excelenții prozatori sud-americani!Ă, descoperirea unei alte teme „obsesive” ce a fost donjuanismul, căruia i-am dedicat cinci romane, și în sfârșit „tema viului”, încercarea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de an, ocupându-mă mai ales de sectorul de arte, evident nelăsându-mă absorbit de o funcție mai mult sau mai puțin administrativă, cum fac, de altfel, și azi! Mă preocupa deja desenul îndrăzneț al viitorului meu roman, Îngerul de gips, lucid de faptul că mă aflam în fața unei teme ce-mi depășea într-un fel experiența, poate și posibilitățile... Cu atât mai surprinzătoare a fost, într-o zi, pe la începutul după-amiezii, interpelarea lui Geo, făcută pe un ton cam sec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
rugat să „amân hotărârea”. Am acceptat și am cerut un concediu fără plată, pe timp nedeterminat, plecând la Lugoj, unde, pe malul Timișului, ca și în „alte dăți creative”, am început, cu sârg, să lucrez la noul roman Îngerul de gips. Am relatat pe larg scena „rupturii de Geo” pentru că ea a însemnat în primul rând ruptura de cel pe care îl credeam cel mai fidel prieten, Adrian, aflat atunci într-o splendidă fază de creație și de formidabilă capacitate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
puterile mele și „în condițiile date, am plecat la începutul lui iulie ’72 la mare, în satul „2 Mai”, mi-am închiriat o cameră la un țăran și, pe data de 6 iunie am început lucrul la romanul Îngerul de gips. Am lucrat repede și bine, iar în septembrie a aceluiași an și a aceleiași veri, l-am terminat. Cele patru luni petrecute în acel loc nu au fost neplăcute; stațiunea, ca de obicei, în acei ani, se populase de artiști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a văzut asta iute: aflat într-o situație de marginal extrem, de „lepros social”, cu mijloace extrem de precare materiale, fără locuință etc., între anii ’72 și ’74, am scris două dintre romanele mele cele mai dense, mai originale: Îngerul de gips și Bunavestire. Or, ce semn mai categoric, mai clar, al libertății poate exista mai acut decât creația?! În timp ce mulți mă compătimeau sau doar mă ocoleau, eu... triumfam în clara mea singurătate socială, izbăvit, printre altele, și de „ambiție”, dacă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să primiți sincere urări de sănătate, ani mulți cu fericire și bucurie, iar doamnei, respectuoase sărutări de mâini. În ceea ce privește sănătatea mea, sperăm că greul a trecut, deși nu întru totul. De mai bine de trei săptămâni mi s-a scos gipsul în întregime, de curând am renunțat la cârje, iar acum fac exerciții de mers cu ajutorul bastonului. Deocamdată, nu-mi dau seama dacă această perioadă va dura mai multe luni, căci e în funcție de restabilirea completă a funcțiilor piciorului. Până acum, procesul
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
în perete. (N-am văzut asta pentru că mă chioram la cenușa care se așternuse pe generator. Scriitorul mi-a relatat scena mai târziu, pe avion.) Tavanul deasupra noastră se despică în fâșii lungi, zimțuite, prăfuindu-ne părul cu solzi de gips. (Nu-mi amintesc să fii văzut asta dar scriitorul insistă că am văzut-o. Scriitorul a spus: Căscai ochii.) Vopseaua începu să se cojească în valuri pe pereți. Nimeni nu mai știa unde să se uite. Și în timp ce priveam asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
agregatele din unitățile economice), precum și acelea cărora proprietarul lea stabilit o așezare fixă perpetuă, unindu-le atât de strâns cu un fond încât ele nu pot fi desprinse de acestea fără să deterioreze fondul respectiv (de exemplu ornamentele prinse în gips sau în ciment pe fațada unei clădiri); imobil prin obiectul la care se aplică orice drept real (cum este dreptul la proprietate, sau dreptul de creanță dacă are ca obiect un bun imobil), precum și orice acțiune în justiție referitoare la
Îndrumatul societăților specializate în pază și protecție by Ioan CIOCHINĂ-BARBU, Dorian Marian () [Corola-publishinghouse/Administrative/1224_a_2366]
-
femei lângă ea, care iau parte la durerea Maicii. Lângă acea icoană a durerii arde tot timpul o candelă. Noi Îngenunchem, ne rugăm, sărutăm locul. Acel loc este marcat ca o floare rotundă, cu multe petale Înguste. Este făcută din gips alb și foarte frumos conturată. Mărimea acelei flori care indică locul În care a leșinat Maica Domnului e cam de 70 cm. Ca mărime la vedere, că la Sfințenie nu se poate măsura pământește, ci infinit aș spune eu, după
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
cele de cuviință. Dacă ceva nu e necesar, vă rog a mi le Înapoia. Mă bucur că voi ceti Monografia D-lui Ciurea , atunci când va fi gata. Eu o voi restitui imediat, după ce voi ceti-o. Cât privește capul În gips al „Muncitorului” („Apașul”, n.n.), va fi o Întârziere din cauza transportului. Ca Încheiere, vă rog să transmiteți fam. Ciurea multă sănătate și viață lungă, iar Dvs. cele mai frumoase urări de bine. Familia Ciuntu, soțul meu și eu, vă trimitem, D-
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
dar trecut cu vederea de cei mulți. „Monografia Dragoslav” zace la Cartea Românească, la folticeneanul Gafița, cu care am Încheiat un contract și totuși... O veste neplăcută: D-na Vârnav și-a fracturat un picior și Îl are acum În gips. Fiica ei e bolnavă, având o mare decalcifiere și bietul d rul Nica, le descântă pe ambele ( Soția doctorului era medic chirurg, n.n.). Dacă aflați ceva mai amănunțit despre pictorul Hârlescu - la Mchen - să-mi comunicați, ca să mă interesez. Da
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]