KorAP: Find »[drukola/base=gnostic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...36 >

885 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

la foarte recenta ei „ghetoizare”, cum o numește istoricul catolic italian Gianpaolo Romanato, și anume riscul ca orice non-catolic din lume care gîndește să gîndească, În mod sigur, Într-alt fel. A fost, la urma urmei, un noroc faptul că gnosticii au pierdut partida pe parcursul istoriei; căci dacă nu s-ar fi Întîmplat astfel, ei și-ar fi ales un drum pe care ar fi mers pentru totdeauna. Cum n-au avut șansa s-o poată face, li se cuvine atrăgătorul

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ca un joc În care se Înaintează pe o tablă de șah dînd cu zarul și orice careu În care ajungi prezintă un caz de alegeri multiple (de care s-ar putea să depindă și alte alegeri). Toate grupările de gnostici care au produs texte par să joace mereu, de la capăt, acest joc, rezultatele fiind astfel diferite - ele sînt transformări succesive dintr-unul Într-altul. Operația poate fi Înțeleasă prin simpla utilizare a morfologiei. Intervenția morfodinamicii nu este necesară. Însă opțiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
În mare măsură pe baza credințelor samaritene. Însă trecerea de la protognosticism la gnosticismul din faza de maturitate nu putea avea loc decît printr-o dilatare a perspectivei care nu se putea realiza În cadrul samaritean. S-ar putea ca primii creștini gnostici să fi apărut pe urmele succesorilor lui Simon; dar s-ar putea și ca morfodinamica gnosticismului să nu fi avut deloc nevoie de Simon. Să analizăm Încă o dată termenii problemei. Există două Principii și există Vechiul Testament. Teoretic, Vechiul Testament poate aparține

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
formulează pentru prima oară: „La Început a fost Cuvîntul”.) Dumnezeul creator din Geneză face mai Întîi cerurile și pămîntul, apoi se vede confruntat cu o serie de lucruri ce nu fuseseră create de el: Abisul*, Întunericul, Apele. Am arătat că gnosticii moderați interpretau această situație drept o cosmogonie dualistă și reacționau violent Împotriva ei, atribuind originea Întunericului și pe cea a Materiei Demiurgului sau Sophiei. Nici măcar ei, totuși, ca buni platonicieni ce erau, nu se lăsau tulburați de faptul că Abisul

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
alta, considerate separat ori laolaltă, sînt Principii distincte. Pentru ofiții lui Irineu al doilea Principiu sînt Apele; pentru sethienii lui Ipolit, pentru maniheeni și pentru catharii radicali - Întunericul; și, În mod tacit, Abisul constituie un al doilea Principiu pentru majoritatea gnosticilor platonicieni care nu țin să fie dualiști și, Într-adevăr, ar fi fost mirați să se vadă numiți astfel. 2. Totul - inclusiv Abisul, Întunericul și Apele (Materia primordială) - este opera lui Dumnezeu. 2a. Însă Geneza omite să spună acest lucru

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
lucruri cum ar fi Materia primordială; Însă Dumnezeul din Geneză nu este adevăratul Dumnezeu (toți dualiștii și pseudodualiștii occidentali, cu excepția lui Ioan de Lugio); În consecință, nu este nici o greșeală dacă i se atribuie originea Întunericului și a Materiei primordiale (gnosticii). Observăm iarăși, nu fără oarecare surpriză, că, Între ortodocșii și gnosticii aparent speculativi, cei dintîi iau mai puțin În serios Geneza, iar cei din urmă țin seama de litera ei. Ortodocșii sînt mai Îngăduitori, deoarece ei utilizează Vechiul Testament ca pe

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
este adevăratul Dumnezeu (toți dualiștii și pseudodualiștii occidentali, cu excepția lui Ioan de Lugio); În consecință, nu este nici o greșeală dacă i se atribuie originea Întunericului și a Materiei primordiale (gnosticii). Observăm iarăși, nu fără oarecare surpriză, că, Între ortodocșii și gnosticii aparent speculativi, cei dintîi iau mai puțin În serios Geneza, iar cei din urmă țin seama de litera ei. Ortodocșii sînt mai Îngăduitori, deoarece ei utilizează Vechiul Testament ca pe o vastă alegorie pentru a-și susține teza că Isus Cristos

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
litera ei. Ortodocșii sînt mai Îngăduitori, deoarece ei utilizează Vechiul Testament ca pe o vastă alegorie pentru a-și susține teza că Isus Cristos este Fiul Dumnezeului din Vechiul Testament. O alegorie În plus ori În minus nu contează prea mult. Dimpotrivă, gnosticii nu contestă adevărul conținut În fiecare dintre enunțurile contradictorii ale Cărții Genezei; nu vor altceva decît s-o Înțeleagă. Un alt careu decisiv de pe tabla de șah a jocului Genezei este 1:26, unde referirea la Dumnezeu se face la

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ajutor (Marcion, bogomilii, catharii - cu condiția să Înțelegem prin „umanitate” corpurile fizice ale bărbatului și femeii); 2. Pluralul stabilește că, oricare ar fi Dumnezeul din Geneză (fie un intermediar, fie Diavolul), el i-a creat pe oameni cu ajutorul Arhonților (majoritatea gnosticilor și maniheenii). Să ne deplasăm acum În careul alăturat (2:7): Cine i-a suflat În nări lui Adam „suflarea de viață”? Această Întrebare este dependentă de o alta: Ce este „suflarea de viață”? Singurele posibilități logice sînt următoarele: 1

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
1. propria sa răsuflare; 2. răsuflarea altcuiva. Situația ne oferă patru posibilități de alegere: 1. Creatorul lui Adam Îi suflă lui Adam propria sa răsuflare (ortodocșii, Marcion, maniheenii); 2. Creatorul lui Adam Îi suflă acestuia În față răsuflarea altcuiva (mulți gnostici, unul din miturile bogomile); 3. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față propria răsuflare (anumiți gnostici, alt mit bogomil); 4. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față ceva ce nu este propria

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
lui Adam propria sa răsuflare (ortodocșii, Marcion, maniheenii); 2. Creatorul lui Adam Îi suflă acestuia În față răsuflarea altcuiva (mulți gnostici, unul din miturile bogomile); 3. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față propria răsuflare (anumiți gnostici, alt mit bogomil); 4. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față ceva ce nu este propria sa răsuflare (unii gnostici). Să ne mai deplasăm cu cîteva careuri; jocul se Întețește și pe tabla de șah Își

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
bogomile); 3. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față propria răsuflare (anumiți gnostici, alt mit bogomil); 4. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față ceva ce nu este propria sa răsuflare (unii gnostici). Să ne mai deplasăm cu cîteva careuri; jocul se Întețește și pe tabla de șah Își face apariția, dintr-o dată, Șarpele (3:1). Cine este Șarpele? Am explorat răspunsurile la această Întrebare În capitolul 4. Ar fi instructiv să mai

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
jocului logic desfășurat În curs de aproximativ trei secole, mai Înainte să devină creștinismul religie de stat În Imperiul Roman. O dată ce s-a petrecut acest lucru, soluțiile cu bătaie lungă au fost respinse, iar regulile jocului au devenit mai stricte. Gnosticilor le trecuse vremea; acum eșichierul jocului aparținea În Întregime creștinismului oficial, ale cărui virtuți persuasive nu țineau de logică, ci de putere. Dar sistemul dualismului nu era nici pe departe epuizat. Această carte Își propune să analizeze În continuare cîteva

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
transcendențe mincinoase. Ca urmare, În zorii erei moderne, sistemul exegezei biblice inverse a fost reactivat și el continuă să producă soluții În conformitate cu aceleași reguli de joc (vezi capitolul 10), aproape ca și cum nu ar fi avut lor nici o Întrerupere, de la vechii gnostici și pînă la romantici. Acest lucru explică impresionantele analogii dintre mitologiile dualiste și narațiunile mitice ale romantismului. Dintr-o perspectivă sistemică, se mai poate adăuga și că jocul nihilismului modern pornește de la o regulă care este exact opusul regulii ce

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
se supun toate lucrurile, În afară de Iubirea eternă”6. Jupiter nu este cu adevărat rău; este doar un tiran neputincios și abuziv care a ocupat tronul Stăpînitorului lumii și care va fi Înlăturat de un stăpînitor mai bun - Iubirea. Asemeni Demiurgului gnostic, Jupiter nu are cunoștință de existența unei Plerome mai puternice, mai presus de el. O dată cu descătușarea lui Prometeu, tiranul va fi azvîrlit În abis, iar natura regimului lumii se va modifica În mod dramatic, fiindcă omul rămîne lipsit de sceptru

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
pustiul Înstelat al cerului 8. „Binecuvîntata” și „măreața Republică” a eonilor, un fel de Pleromă formată În jurul unui Dumnezeu necunoscut, se manifestă printr-un glas anonim, Încuviințînd Înlăturarea despoticului Jupiter. SÎnt evidente analogiile dintre mitul creat de Shelley și mitul gnostic. În ambele cazuri, un tiran ceresc ignorant și neputincios stăpînește Pămîntul; În ambele cazuri, un MÎntuitor trebuie să vină să salveze omenirea și trebuie să treacă prin suferință pentru a o putea mîntui; În ambele cazuri există o Pleromă necunoscută

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
putea mîntui; În ambele cazuri există o Pleromă necunoscută, transcendentă, și, În ambele cazuri, demascării falsei transcendențe Îi urmează un nou regim al lumii. Și totuși viziunea pe care o are Shelley asupra lumii este mult diferită de cea a gnosticilor: oamenii vor fi cu toții mîntuiți, iar Pămîntul va cunoaște o transfigurare cînd va fi eliberat din lanțurile Puterii. Întrucît este implicată și mîntuirea fizicității și a Materiei, singurul echivalent pe terenul Antichității este eschatologia origenistă. Între romanticii care au reinventat

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
vor fi cu toții mîntuiți, iar Pămîntul va cunoaște o transfigurare cînd va fi eliberat din lanțurile Puterii. Întrucît este implicată și mîntuirea fizicității și a Materiei, singurul echivalent pe terenul Antichității este eschatologia origenistă. Între romanticii care au reinventat mitul gnostic, Shelley este singurul care simte nevoia unei transcendențe superioare care să binecuvînteze detronarea lui Jupiter-Iehova. Însă viziunea lui pozitivă asupra Pămîntului ne arată că, la fel ca toți nihiliștii moderni, el investește În realitatea mundană ceea ce retrage din investițiile făcute

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
transformare a altora. Într-adevăr, Byron a jucat acest joc plecînd de la regula (nihilistă, nu gnostică) de a considera falsă transcendența Genezei și, prin urmare, necesară inversarea exegezei tradiționale. El a produs În felul acesta o narațiune perfect asemănătoare mitului gnostic. Povestea lui Byron Începe cu revelația că un Dumnezeu care a Îngăduit ca oamenii să fie muritori și ca lumea să fie un loc al suferinței și al nedreptății nu poate fi bun. Lucifer acționează ca un Salvator și Îi

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
narativă a Apocrifului lui Ioan, Cain Îi pune lui Lucifer-Salvatorul mai multe Întrebări, care se Întîmplă să fie uneori exact cele puse și de Ioan, ca de pildă: Cine era Șarpele din grădina Edenului? Cain crede, cum credeau și numeroși gnostici, că Șarpele era un duh, Însă Lucifer neagă cu Înverșunare că el Însuși ar fi luat forma Șarpelui: „Șarpele era Șarpele - nici mai mult, dar nici mai puțin decît atît”. Este interpretarea dată În textul gnostic Mărturia adevărului, opusă interpretării

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
cum credeau și numeroși gnostici, că Șarpele era un duh, Însă Lucifer neagă cu Înverșunare că el Însuși ar fi luat forma Șarpelui: „Șarpele era Șarpele - nici mai mult, dar nici mai puțin decît atît”. Este interpretarea dată În textul gnostic Mărturia adevărului, opusă interpretării din Apocriful lui Ioan, potrivit căreia Șarpele era reprezentantul Răului, sau opusă interpretării contrare, ce face din Șarpe un reprezentant al Pleromei bune. Este ca și cum, În această etapă a jocului, se pot extrage cărți care permit

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
lui Byron este Rațiunea Luminilor. În consecință, mesajul poetului este că singura salvare a omenirii stă În abandonarea transcendenței despotice și acordarea unui rol central Rațiunii. Chiar dacă invențiile de ordin mitic ale lui Byron se aseamănă la suprafață cu mitul gnostic, atitudinea lui fundamentală este nihilismul modern. Marele poet din Recanati, Giacomo Leopardi (1798-1837), care Îi cerea, disperat, În 1833, lui Ahriman (Arimane), Făuritorul Lumii și „dăruitor al tuturor relelor”, să-i reteze firul vieții Înainte de a Împlini treizeci și cinci de ani

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Dumnezeului imanent, neputînd să-i Înfrîngă puterea. Dumnezeu poate fi Învins numai prin puterea morții. S-a sugerat existența unei influențe gnostice directe, Însă atitudinea nihilistă a lui Leopardi se află În mod cert la polul opus În raport cu cea a gnosticilor 9. În 1953, René Nelli a făcut observația că marii poeți epici ai romantismului francez sînt pătrunși de un spirit maniheist 10. Acest lucru ar fi valabil pentru poemul lui Lamartine (1790-1869) Căderea unui Înger (La Chute d’un ange

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
În luna martie 1854. Continuă Dieu și La Fin de Satan la Guernsey, unde nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de Satan nu are complexitatea mitului gnostic, reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu este prins de Satan În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că Dumnezeu nu este atotputernic, Însă

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
este echivalentul sufletului inferior valentinian (psyche). „Împărăția Fiului Lumii” se va sfîrși prin dialectica „negare a negației”, un „proces de reconciliere” (der Prozess der Versöhnung) În care Spiritul absolut se recunoaște pe sine drept ceea ce este13. Baur nu sesizează anticosmisnul gnostic (poate nici dualismul), pus În lumină abia de către Hans Jonas, În 1934. Prin urmare, interpretarea dată de el gnozei se aplică nu numai lui Hegel, ci și, la fel de bine, creștinismului și platonismului. În știința și În hermeneutica modernă există considerabile

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]