1,331 matches
-
meu dușman - birocrația al cărei sclav eram. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI TREI Peste două zile legătura pe care o căutam m-a izbit direct în boașe. Era propriul meu raport de teren, întocmit pe data de 17.01.1947. Sub „Marjorie Graham“ scrisesem: „M.G. a declarat că E. Short folosea diferite variante ale numelui Elizabeth, în funcție de persoana în compania căreia se afla“. Evrika! Auzisem oameni care-i spuneau lui Elizabeth Short „Betty“, „Beth“ și, o dată sau de două ori, „Betsy“, dar numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
deținutul de la Tucson. După ce l-a pus pe individ la popreală, l-am luat de o parte pe Russ și i-am spus întreaga poveste a legăturii mele cu familia Sprague - de la pontul pe care mi l-a dat Marjorie Graham în legătură cu lesbienele până la împușcarea lui Georgie Tilden. La început Russ a rămas mut de uimire, apoi m-a dus la spitalul Central Receiving. Medicul de la Urgențe mi-a făcut o injecție cu tetanos și a exclamat: — Dumnezeule, mușcăturile astea parc-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să spun Rolland Bell era așezat lângă el. Statura vigilentă a lui Luis umplea una dintre uși și, în apropierea sa, la intrarea într-un hol foarte aglomerat, se afla alt ofițer din echipa SWAT coordonată de Bell, pe nume Graham Wilson; era un detectiv arătos și dedicat, cu o privire dură și insistentă, care avea talentul de a depista oamenii înarmați ca și cum vederea sa era una cu raze X. Soția lui Grady o însoțise personal pe Chrissy în camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
privi. Ba chiar Închise ochii și ascultă, așteptând cu degetele Încleștate ieșirea dnei Saker. Dar și scena următoare decurse la fel de prost. — De ce deschide Alexander gura așa, Într-o parte? Îi strâmbă toată fața, Îi șopti John Singer Sargent prietenului său, Graham Robertson. Pentru că e scos din ritm, Îi șopti la rândul său Robertson. Nu-l condamn. Tu pricepi despre ce e vorba În scena asta? Nu, dar speram să-mi spui tu la următorul antract, murmură Sargent. Scena Îi punea Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fi asistat, În cercetările mele, de trei cupluri care au fost sau sunt custozi la Lamb House, acum proprietate a lui National Trust, care mi-au facilitat accesul În casă și m-au ajutat generos cu informații, documente și prezentări: Graham Watson, acum decedat (și primul meu agent literar) și soția lui, Dorothy; Hilary și Gordon Brooke; Sue Harris și Tony Davis. Strănepoata lui Burgess Noakes, dna Diane Davidson, mi-a răspuns cu amabilitate la Întrebări și mi-a furnizat documente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
graiul lor autentic devastat puțin mai tîrziu de intelectualii de pe May Flower, prilej cu care se observă bizara asemănare dintre limba sioux și cea japoneză, dacă nu cumva s-o vorbi În japoneză -, cu un lup (scheletic), un cal deștept, Graham Greene indianul, nu scriitorul și Floyd Red Crow Westerman, care nu știu cine e, uneori pare-a fi șeful tribului. Toate-s bune și frumoase, mai puțin femeia indiană și cele cîteva lungimi, puține totuși, avînd În vedere durata peliculei: peste trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nopți pe o canapea în living, de a fi trezit brutal în fiecare dimineață când Joan și chiriașii ei treceau prin cameră spre bucătărie ca să ia micul dejun. Ambii chiriași erau de fapt de la politehnică, nu de la universitate. Unul era Graham, care urma un curs de regie de film, și o studentă de la arte foarte timidă și necomunicativă, pe nume Phoebe. A devenit curând clar că nu erau ușor de evitat: Joan guverna o gospodărie militarizată și în bucătărie era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și ar fi putut fi chiar plăcută dacă s-ar fi făcut puțin efort în acest sens: așa cum era, am mâncat la lumina orbitoare a unui bec atârnat de tavan și sub privirile mustrătoare ale câtorva afișe - toate aparținând lui Graham, după cum aveam să descopăr - care promovau cauze politice și filme străine (dintre care Tout va bien al lui Godard a fost singurul pe care l-am recunoscut). Un timp am fost mai mult sau mai puțin exclus din conversație, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am spus încercând să mă arăt entuziasmat și nereușind. — Dar, spuse ea, evident dezamăgită de reacția mea, probabil că vrei să lucrezi. N-aș vrea să intervin între tine și muza ta. — Despre ce e vorba? O nouă carte? întrebă Graham servindu-se cu încă o porție de orez. Cam așa ceva. Graham a citit prima ta carte, spuse Joan. Nu-i așa? — Am început-o. Luă o îmbucătură imensă și o îndesă pe gâtlej cu puțin vin. Dar n-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ea, evident dezamăgită de reacția mea, probabil că vrei să lucrezi. N-aș vrea să intervin între tine și muza ta. — Despre ce e vorba? O nouă carte? întrebă Graham servindu-se cu încă o porție de orez. Cam așa ceva. Graham a citit prima ta carte, spuse Joan. Nu-i așa? — Am început-o. Luă o îmbucătură imensă și o îndesă pe gâtlej cu puțin vin. Dar n-am putut să merg mai departe de primele două capitole. Îmi place sinceritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
șoc. Cel puțin, Joan era vizibil șocată, iar Phoebe era cu certitudine tăcută. Iar eu auzisem mult prea multe perorații de genul ăsta pe vremea studenției ca să mă simt jignit. — Deci cine sunt scriitorii ăștia? am întrebat. — Uite, de exemplu... Graham rosti un nume care m-a făcut să zâmbesc: era un mic zâmbet intim de satisfacție, pentru că era exact numele la care mă așteptasem. Mingea era din nou pe terenul meu, pentru că era scriitorul care-mi intrase pe mână ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spună cum îl terminasem. Acum mi-e rușine să-mi amintesc cât de fericit mă făcea acest gând sau mai degrabă cum eram pe punctul de a lua drept fericire izvorul otrăvit al satisfacției care țâșnise din mine. Dar lui Graham i-am spus doar atât: — M-am gândit că la el te refereai. — Presupun că nu e genul tău, replică el și reuși s-o spună ca și cum și aceasta era încă o dovadă a incompetenței mele. Are și părți bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dictat-o unui redactor. Joan roși mândră și le spuse chiriașilor ei: — Imaginați-vă... cineva dă un telefon din micul meu salon, cuvintele ajung prin fire până la Londra și peste câteva zile apar în toate ziarele. — Miracolele științei moderne, spuse Graham și începu să strângă farfuriile. A doua zi, o zi de miercuri umedă și cețoasă, n-a fost un mare succes. M-am hotărât să dau curs invitației lui Joan și s-o însoțesc în câteva din vizitele ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bloc turn. Ne-am dus să luăm masa într-un restaurant din centru. Joan și-a comandat o plăcintă cu legume, iar eu o friptură și o plăcintă cu rinichi, provocându-i exclamații mustrătoare. În seara aceea era rândul lui Graham să gătească. Mâncarea pe care ne-a pregătit-o avea sau poate nu avea un nume: părea alcătuită în principal din linte și nuci arse până se transformaseră într-o crustă neagră, râcâită de pe fundul unei cratițe mari și servite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu un gogoloi de panglici din paste care aveau consitența cauciucului. Am mâncat, în cea mai mare parte, cufundați în tăcere. — Ar trebui să-i arăți mâine câteva lucrări de-ale tale, îi spuse la un moment dat Joan lui Graham. S-ar putea să aibă de făcut comentarii interesante. — Mi-ar face plăcere, am spus. Graham îmi spuse să mă așez pe patul lui și aprinse televizorul mare, greu de manevrat, care domina un colț al dormitorului. A durat aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mare parte, cufundați în tăcere. — Ar trebui să-i arăți mâine câteva lucrări de-ale tale, îi spuse la un moment dat Joan lui Graham. S-ar putea să aibă de făcut comentarii interesante. — Mi-ar face plăcere, am spus. Graham îmi spuse să mă așez pe patul lui și aprinse televizorul mare, greu de manevrat, care domina un colț al dormitorului. A durat aproape un minut până s-a încălzit. — Fabricat în anii ’70, explică el. Abia-și mai trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
încălzit. — Fabricat în anii ’70, explică el. Abia-și mai trage sufletul. Ceața din ziua precedentă se risipise și se arăta a fi o dimineață însorită, dar înăbușitoare. Nu că ne-ar fi deranjat lumina soarelui de afară: camera lui Graham era tot timpul întunecată, având doar o fereastră minusculă acoperită cu o perdea din dantelă care dădea spre curtea din spate a lui Joan și în curțile din spate ale altor case de pe strada alăturată. Eram singuri în casă, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și în curțile din spate ale altor case de pe strada alăturată. Eram singuri în casă, era ora zece și jumătate și amândoi eram la a doua ceașcă de ceai tare, cu zahăr. — Ai și tu o chestie de-asta? întrebă Graham, îngenunchind ca să introducă o casetă VHS în aparatul video. — La veniturile mele nu-mi pot permite, am spus. Aștept să mai scadă prețurile. Se zice că se vor prăbuși. Doar nu crezi că îmi aparține? Nimeni nu cumpără chestii de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu cumpără chestii de-astea - se închiriază. Nu mă costă decât zece lire pe lună. Îl iau de la Rumbelows. Am sorbit din ceai și am spus cu dispreț: — Eu îmi cheltuiam banii pe cărți când eram student. — Lasă vrăjelile astea! Graham arătă cu mâna spre șirurile de casete de pe comodă și de pe pervazul ferestrei. Astea sunt cărțile mele. Ăsta este mijlocul de comunicare al viitorului, în ce privește cinematografia. La colegiu, lucrăm acum aproape numai pe video. Ai trei ore de film pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
chestii practice, nu? Trăiți în turnul vostru de fildeș. Am trecut peste remarca lui. — Are și stop-cadru aparatul tău? — Bineînțeles. Cam tremură, dar merge. Dar pentru ce-ți trebuie? — Așa... e bine să ai... toate jucăriile. Ecranul se lumină în timp ce Graham termina de tras perdelele și se așeza lângă mine pe pat. — Deci îi dăm drumul. Este lucrarea mea de sfârșit de an. Să vedem ce părere ai. N-a fost o experiență atât de dureroară pe cât mă așteptasem. Filmul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
termina de tras perdelele și se așeza lângă mine pe pat. — Deci îi dăm drumul. Este lucrarea mea de sfârșit de an. Să vedem ce părere ai. N-a fost o experiență atât de dureroară pe cât mă așteptasem. Filmul lui Graham n-a durat decât vreo zece minute și era o polemică eficientă și deloc subtilă pe tema conflictului din insulele Falkland, intitulat Războiul doamnei Thatcher. Titlul avea înțeles dublu, pentru reușise să găsească o pensionară cu numele doamna Thatcher care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
abruptă. Apoi ecranul s-a înnegrit și au apărut două titluri: „Doamna Emily Thatcher trăiește dintr-un venit săptămânal de 43,37 lire sterline“ ; „Costurile războiului pentru insulele Falkland a fost deja estimat la 700 000 000 de lire sterline“. Graham opri caseta. — Deci ce părere ai? Hai, spune, sincer! — Mi-a plăcut. E bun. Ascultă, încearcă să uiți de politețea clasei de mijloc din sud pentru o clipă. Spune-o pe șleau. — Ți-am spus, e bun. E pregnant, direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
film care se declară explicit film politic? Nu devine astfel rolul regizorului de film extrem de problematic, provocând nu întrebarea „Este acesta adevărul?“, ci „Al cui adevăr este acesta?“? — Ai dreptate, categoric. Ai putea să-mi arăți cum funcționează stop-cadrul? — Desigur. Graham luă telecomanda, dădu înapoi banda cu câteva minute, apoi apăsă pe play. Deci vreau să spun că în felul acesta manipulezi teribil nu doar publicul, ci și subiectul. Doamna Thatcher a invadat insulele Falkland, iar eu am invadat viața acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la ea cât vrei. O veșnicie, teoretic. Sau cel puțin până se uzează caseta. Priveam dincolo de el, spre fereastră, fără s-o văd. — Asta folosește cu siguranță la ceva, am spus. — Oricum, mă bucur că am stat de vorbă, spuse Graham. Întotdeauna te ajută să afli o părere obiectivă din partea altcuiva. Se lăsă o scurtă tăcere, apoi m-am trezit din reverie, auzindu-l brusc din nou. — E bine, am spus. Mi s-a părut foarte interesant. — Ascultă, eu mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că mergeam prin casă în vârful picioarelor și că zgomotele ocazionale de pași din stradă sau uruitul mașinilor mă deranjau. Am încercat să stau locului și să citesc ziarul, dar n-am reușit un minut sau două. O dată cu plecarea lui Graham, casa își schimbase total caracterul - căpătase o înfățișare magică, era ca un templu interzis în care reușisem cumva să pătrund și mă simțeam îmboldit să-l explorez. Am urcat pe scară, am luat-o la dreapta pe palier și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]