722 matches
-
flori ale Tărâmului vostru, care se leagănă aici în acest adevărat Rai al Domnului. Ah! grăi Vânătorul. Dacă ții să păstrezi rostul și tâlcuirile pravilei, încrustează-le în inima ta și nu în scoarța trupului! Fata cu ochi negri și grumaz prelung, în ferecătură de cupru, își cumpăni ușor torsul și trupul zvelt, purtător de șuvoaie de perle și de alte frumoase podoabe. Zise cu oarecare reproș: Străine, care te numești Albert, îmi pari așa de pirpiriu și când colo te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
În ce privește florile din pădurea noastră fără margini, nu te sfătuim să încerci a răpi pe vreuna dintre ele! Nu ai avea puterea să cari floarea pe prăvălatecul suiș, către Lumea ta. Profesorul se întoarse cu totul către pădureanca cu suav grumaz prins în inele de aramă, surprinzându-i pe față cum încă îi stăruiau oroarea și compătimirea pentru gestul masochist la care el se pretase, adineauri, sub candelabrul de argint. Printre ramurile arborelui-candelabru, care păreau vrăjite de grumazul ei, constrâns, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pădureanca cu suav grumaz prins în inele de aramă, surprinzându-i pe față cum încă îi stăruiau oroarea și compătimirea pentru gestul masochist la care el se pretase, adineauri, sub candelabrul de argint. Printre ramurile arborelui-candelabru, care păreau vrăjite de grumazul ei, constrâns, în spirala de cupru, să arate disproporționat și totuși feciorelnic, începură să se agite surescitabili și arțăgoși curenți de aer, iar, sub ochelarii rotunzi, ochii lui Albert sticliră de ațâțare. Cuvintele Fetei i se înfipseseră în inimă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să iei vreuna cu tine! Nu ar putea trăi în casele voastre cocoțate; în aerul vostru saturat de saramură nu ar face altceva decât să se ofilească și să moară. Cu o mișcare de suverană, la care era silită de grumazul ei arogant, armat în striurile aramei, Fata lui O'Piatră se înălță de pe covorul de ierburi și zise sentențios: Tată, bine faci îndemnându-l să plece! Soarele e trecut de dricul Cerului. Adăstând în pădurea noastră fermecată, prisosul spiritului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lui, pe care o culese printr-o smucitură. Urmat imediat de unduirile Fetei, Vânătorul porni pe drumul prelungit sub verzile umbre și de din vale, încă o dată, făcu semn de adio. Formând ariergarda temporară a perechii de aborigeni, Fata cu grumaz de volute metalice ocolea fiecare copac, mlădiindu-și șoldurile printre trunchiuri. Trezindu-se singur în foșnetul pădurii magice, Profesorul renunță să mai arboreze vreo urmă de orgoliu masculin. Porni, oftând, să reconstituie incomoda traiectorie a întoarcerii, trăgându-se din ram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ca pe un spațiu neocupat de nimic... Ca pe un spațiu vid, găsi el un mai academic enunț. Pe undeva, el o va vedea precum un spic de grâu, ondulându-se între corpusculi-i imateriali șopti sfios tânăra poetă cu grumazul prelung, împodobit de zulufii noptateci, ce ședea, ca de obicei, ascunsă după șemineul de smalț zmeuriu, construit la mijloc de living. Eu zic, se hazardă soțul Fernandei, care de la un whisky în sus își dădea drumul la limbă, că bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a necăjit și, peste câteva ceasuri, s-a Înfuriat de-a binelea. A adunat Încă doi gealați și l-a pândit pe Leac. Ăsta se Întorcea cu oile de la pășune. L-au băgat În cânepă, ăia doi Îl țineau de grumaz. Futu-ți soarele tău, mă batjocorești tu pe mine!? Cu capra, mă, cu capra!? Apoi, stai tu capră, futu-te să te fut! Leac zice că n-a reușit. Vânjos, s-a zbătut și a reușit să scape. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pămînt; acum nu mai era a lui. Trecu la grajdul primăriei să-și mîngîie caii, cei doi ce-i erau dați În grijă. Aveau ochii mari, umezi, lui i se păreau omenești, Înțelegători; se sprijini cu mîinile și fruntea de grumazul unuia din ei și rămase așa cîteva minute, În dunga de lumină a soarelui ce pătrundea prin ferestruica pătrată de deasupra. - „Ce știți voi?” - vorbi mîngîind fruntea răbdătoare a calului, ce știți voi ce Înseamnă să fii om!” Apoi plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
facem Crăciunul Împreună”, gîndi. Crezu și nu crezu gîndului, o scrisoare trimisă pentru asta Își tot aștepta - acum inutil, Își spunea - răspunsul, pentru că era prea tîrziu. Deodată Însă - atunci?, În altă zi? - o sanie, trasă de doi cai purtînd deasupra grumajilor o arcuire sonoră de zurgălăi, ca-n secolul trecut pînă spre sfîrșitul deceniului cinci din vremea noastră, - o sanie, spun, lunecă pe drumul de comună al marii cîmpii (unde o fi găsit sania asta?), amîndoi Încotoșmănați În șube, Lung cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fie în regulă, manifestanții să fie disciplinați, să țină bine pancartele, manifestația să-și atingă scopul, coloanele să ajungă în fața tribunelor, să fluture mâinile, batistele, unii să-și arate chiar copiii mici, pe care, drept orice steag, îi purtau pe grumaji și care fluturau și ei din minutele lor. "Important e că oamenii simpli au lepădat de pe umeri umilința, restul, am gândit, adică realizarea unei lumi fără această umilință rușinoasă care a alungat din multe cămine fericirea simplă la care are
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ciocnirăm și eu îl golii pe-al meu dintr-odată. Pusei paharul jos și n-o mai văzui decât pe Matilda. Îi luai capul în palme și mă pierdui în apele verzi ale ochilor ei fascinanți. Și ea îmi înlănțui grumazul și ne sărutarăm, ah, ea îmi răspunse ca altădată și mă desprinsei turburat. Așadar ea știe cum a fost, dar păstrează în ea totul... și acum... adesea... câteodată... "Să fiți foarte atenți, zise Ben Alexandru, mai ales dumneavoastră, doamnă, să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
începu să meargă mărunt, ca melcul, imitând pe unul care până ar face doi-trei metri ar trece un ceas. "Ăsta prăpădit, strigă el la mine, și când ajungi așa, dom' profesor, cîh, mai bine lațul de gît" (și își încercui grumazul cu un gest de ștrangulare). Chiar și-așa, zisei, trăiește, are copii, se bucură că îi vede..." "Se bucură?!! (și făcu gestul său de lehamite și se reașeză). Și ce rezultă de-aici? Când vă povestesc eu ce rezultă, mi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu m-am angajat să-ți întrețin ție familia! Cum, dar e mama, începe să strige la mine... Da? Și îi ard una! Atunci o văd că îmi bagă ghearele în gât, uite-așa niște dungi mi-a făcut pe grumaz. Atunci m-am desfăcut și eu la curea și trage-i pe buci... Ce vorbiți, dom' profesor!? Păi loviturile astea de curea îi plăceau, scotea niște țipete nu de durere, ci de veselie, chiuia, dom'profesor, ca la nuntă, adăugă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
probabil că e așa până în ultimul sfert de secundă, când capul e deja pe butuc și așteaptă și... știe și deodată aude cum oțelul alunecă deasupra lui! Asta nu se poate să n-o auzi! Dacă eu aș zăcea cu grumazul pe butuc, aș asculta anume și aș auzi! Poate că ține doar o zecime de secundă, dar nu se poate să nu auzi! Și, imaginați-vă, există inși care și acum susțin că, poate, capul, după ce a zburat, știe cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
crailâc și nimic altceva. Și poate că, dacă nu i-aș fi suflat buchetul acela, omul ar fi trăit și astăzi, ar fi fost fericit, ar fi avut succese și nu i-ar fi trecut prin minte să-și pună grumazul sub sabia turcului. Afanasi Ivanovici tăcu cu aceeași gravă demnitate cu care își începuse povestirea. Cei prezenți remarcară că, atunci când Afanasi Ivanovici încheiase, ochii Nastasiei Filippovna începură să ardă cumva ciudat și chiar buzele îi tremurau. Toți îi priveau curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
căpitanul Vancea, din granița românească, i se Înfățișează lui Iosif al II-lea XE "Iosif al II-lea" , Însoțit, În mod semnificativ, de consoarta sa. Iar aceasta, conform ritualului pe care l-am evocat, „un galbin de aur mare pentru grumazi au căpătat”. Gesturile protagoniștilor Întâlnirii sunt cât se poate de tipice pentru acest scenariu plin de semnificație. Pe de o parte, bănățeanul nostru vine la Împărat Însoțit de femeia sa, conștient că, În acest fel, prin farmecul și prezența ei
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
de iubire; Dar nu-mi place știu de ce. Albi-s dinții ca și neaua, Primăvara ca și roaua; 15 Dar nu-mi place știu de ce. Râd buzele-i Înflorite Ca și macu’ pe miriște; Dar nu-mi place știu de ce. Grumazi-s albi, cu mărgele, 20 Trage-mi voia după ele; Dar nu-mi place știu de ce. Plină-i mâna și rotundă, Degetele, pân’ la ciudă; Dar nu-mi place știu de ce. 25 Albu-i trupu’, rotund, naltu-i, De două părți ridicatu-i
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
in‑ tervenției altor pictori care au căutat să repare ce era deteriorat, schimbări pe care le‑a suferit peretele în contact cu fresca. Prea puține au mai rămas din caracteristicile lui Michelangelo; poa‑ te numai pe acea teribilă contorsionare a grumazului și a capului lui Petru să mai fi rămas urmele penelului lui Michelangelo. La Convertirea lui Paul Michelangelo a lucrat între anii 1546 și 1550. Această frescă este bântuită ca de un ciclon. Spaima se oglindește pe figurile, în gesturile
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
din al șaisprezecelea arondisment din Paris - unde Pnin, după ce fugise din Rusia leninistă și-și făcuse studiile superioare la Praga, petrecuse cincisprezece ani -, se întîmpla să urce după chirie, surprinzîndu- l fără faux col [guler fals], pedantul Pnin își acoperea grumazul cu o mînă castă. Toate astea au suferit o schimbare în atmosfera amețitoare a Lumii Noi. Astăzi, la cincizeci și doi de ani, se dădea în vînt după plajă, purta cămăși sport și pantaloni pescărești, iar cînd punea picior peste
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
-ului, ai politrucilor așarnați de la Uniunea Scriitorilor, plutind uimit, speriat și, cumva, inconștient, pe toate valurile acelui timp aspru pentru România, când temnițele gemeau de elita politică, financiară și culturală a țării, când generații de tineri trebuiau să-și plece grumazul sub lozincile moscovite, dușmane valorilor naționale și culturale. Există o frază din „maestrul meu, Nietzsche”, poate una dintre cele mai criptice pentru cei care nu-i cunosc textele fundamentale - „Să faci astfel Încât propriu-ți trecut să devină propria ta voință
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nevoie, bătea darabana de la un capăt la altul al satului. Când era să-și scoată câte unul dintre tauri la plimbare, noi, copiii, eram ciurdă în urma lui. Aveam ce vedea. O namilă de buhai, tărcat cu alb și maroniu, cu grumaz cât o batoză și coarne boante, scurtate și înmănușate cu un fel de piuliță, să reducă pericolul de împungere. Moșul îl ținea de un lănțoi înfășurat în jurul gâtului, dar și de un lănțug cu belciug prins de buza de jos
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Oile bolnave de sângerătură se pun să alerge mult, apoi li se crestează urechea, sau li se introduce pe nas un gătej și se lasă să li se scurgă sângele în gură. Scrofuri. Când se culcă, bolnavul se leagă la grumaz cu smintit de făină de cucuruz. Scurtă. Se pune oțet pe scurtă, fie în axile, fie în inghinal, casă nu mai coacă. Dacă a apucat să coacă, atunci se unge cu ir. Șarpe în om. Șarpele se scoate din om
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
mărgăritarul. Astfel îmbla 293. Când amintirile-n trecut/ Încearcă să îl cheme, chipul lui Ilie revine în Geniu pustiu așa cum îi revine în realitate: Ce frumos era el în acea sară ... mi-aduc aminte ca acu. Cu țundra îndoită pe grumaz și dinainte, astfel încât pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
picioarele lui. Se uita la mine ca la ceva care n-a mai văzut În viața lui, de parcă ar fi dat să râdă ori să fugă, cu Steluța-n brațe pe jumătate adormită și Întinzând ca prin vis mâinile spre grumazul lui, agățându-se, Îndesându-se În trupul lui tânăr și musculos ca Într-o mare a plăcerilor eterne dintr-un loc de verdeață și răcoare unde nu-i durere și Întristare. * Cât Îl mai așteptasem amărâții de noi, sfinte Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
tăi. Și tu, mizerabile, ți-ai dat seama imediat de asta. În fond, cine poate să-și ascundă dragostea? Ca orice flacără, aceasta este trădată de propria-i strălucire. Așadar îți este impusă această probă: să-njugi la același plug grumazurile a doi tauri feroce. Taurii, ce erau ai lui Marte, nu înspăimântau numai prin coarnele fioroase; suflarea lor teribilă era de foc, aveau copite de bronz și împroșcau bronz fierbinte pe nările înnegrite de flacări. Ți s-a cerut apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]