257,544 matches
-
acum doar ca poet), filosoful în devenire Constantin Micu, rămas o simplă promisiune, așa-zisul eseist Axente Sever Popovici. Toți noii veniți sunt prezentați pe scurt, printr-un elogiu colegial, în notele revistei. Al. Husar reconstituie toată această dinamică a grupului, printr-o selecție generoasă de texte din toate sectoarele revistei, inclusiv din zonele publicistice: declarații programatice (Orizonturi), cronici literare (Viața cărților, de unde reține numai observațiile generale despre poezia tânără sau de bilanț anual, lăsând deoparte, din păcate, cronicile literare propriu-zise
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
cărților, de unde reține numai observațiile generale despre poezia tânără sau de bilanț anual, lăsând deoparte, din păcate, cronicile literare propriu-zise) sau note referitoare la viața literară (Cuvintele vremii). Revista a apărut într-un interval prea mic și prea nefast pentru ca grupul să apuce să se exprime plenar și convingător, dar unele clarificări teoretice dau o idee despre posibila direcție estetică. Principalul teoretician și animator, Vintilă Horia, se revendică, însă nu din primul număr, ci mai târziu, în 1941, de la exemplul cultural
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
de la revista "Meșterul Manole" erau animați de o mare dorință de afirmare europeană, recunoscând tradițiile românești și încercând să le depășească. Din nefericire, puțini dintre ei aveau mijloacele de expresie necesare pentru a îndeplini un asemenea proiect. Dar pentru un grup de scriitori în jurul vârstei de 25 de ani conta enorm declanșarea unui elan constructiv și a unui entuziasm creator. Solidaritatea de generație tânără orientată ferm spre Europa își construia inspirat premisele marii creații. Pentru a găsi o direcție proprie, Vintilă
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
din București), cu contribuții ale unor actori, precum Raluca Botez, Petre Voicu și Florin Roșu, coregraful a conceput un spectacol care pleacă de la lumea visului unui copil. Primul act tatonează în această direcție, prin mai multe episoade solistice sau de grup. Al doilea act însă nu mai are acest liant și, în plus, fiecare moment coregrafic, de pe tot parcursul spectacolului, este izolat de celelalte, prin stingerea completă a luminii, ceea ce fragmentează prea des și prea dur curgerea spectacolului. Câteva dintre piesele
Dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/12165_a_13490]
-
muzică de jazz, fără a stăpâni domeniul, se transformă într-o nereușită. La două scaune de mine stătea Miriam Răducanu și fără să vreau mi-am reamintit de frumoasele ei creații în acest gen. De asemenea, coregrafia unor piese de grup, precum cea din Kaly Yuga este diluată, fără coerență, fiindu-mi greu să recunosc în ea personalitatea plastică specifică coregrafului, în continuare aflat în derută interioară. Luată separat piesa A quoi bon? este o propunere și o realizare interesantă, atât
Dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/12165_a_13490]
-
ale clasicilor fericirii pe pămînt, coclite prin parcuri și prin grădini publice, așa s-a dus și statuia lui Lenin din fața Casei Scânteii și tot așa era s-o pățească și bietul Dobrogeanu Gherea, asimilat și el, prin lectură înfierbîntată, grupului de întemeietori. Moartea (sau numai criogenizarea) simbolurilor comuniste a reactivat memoria de grup și disponibilitatea spațiului public, ceea ce a făcut ca, imediat după 1990, fie să se reinstaleze vechile monumente, cazul statuii lui Brătianu de Mestrovici, fie să se comande
Monumentul public și perver(tirea)siunea magică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12142_a_13467]
-
s-a dus și statuia lui Lenin din fața Casei Scânteii și tot așa era s-o pățească și bietul Dobrogeanu Gherea, asimilat și el, prin lectură înfierbîntată, grupului de întemeietori. Moartea (sau numai criogenizarea) simbolurilor comuniste a reactivat memoria de grup și disponibilitatea spațiului public, ceea ce a făcut ca, imediat după 1990, fie să se reinstaleze vechile monumente, cazul statuii lui Brătianu de Mestrovici, fie să se comande altele noi. Și, în acest moment, a început dezastrul! Criza enormă prin care
Monumentul public și perver(tirea)siunea magică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12142_a_13467]
-
de după. E-adevărat, "viermele egalității" îi roade pe toți cei intrați într-o horă cu urmări greu de anticipat. Tocmai aici e ironia: ei se luptă, după ani de "nivelare", să formeze noi "frății", să-și exprime alte identități de grup, fără să ia seama la slăbiciunile care, involuntar, peste "caste" și "clase", îi aseamănă, la aceeași frică nelămurită care i-a unit și înainte, și-i ține legați și acum. Citita profesoară de engleză și femeia ușoară, aruncate de Revoluție
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
cu o suliță în mână și, pe de altă parte, casa teatrului agățată pe buza unei prăpăstii. "Odin este o stâncă, dar în același timp el știe că totul poate deveni nisip". Ceea ce vedem e parabola borgesiană a sfidării unui grup care se bizuie pe timp, fără a se hrăni totuși cu iluzii. Poți avea aliați, așa ca voi, dar nu poți avea urmași." Și Barba, cu geniul lui caracteristic, apelează la o altă metaforă, al cărei tâlc nu va înceta
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
stare de interogație. Ținuta sigură îi maschează marile timidități, aerul jovial îi camuflează angoasele, după cum aparenta dezabuzare nu face decît să disimuleze o enormă curiozitate. În al doilea rînd, ea se particularizează printr-o prezență socială sumară. Fără instincte de grup și fără vocația imaginii publice cu orice preț, discretă și solitară cu alte cuvinte, Claudia Todor își construiește în compensație o lume simbolică aproape imposibil de cartografiat. Tot ceea ce nu trăiește nemijlocit și nu experimentează în gestul cotidian se revarsă
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
s-au mai comis, după 1989, fraude electorale. Ceea ce s-a întîmplat la 28 noiembrie ne plasează din nou în zona tulbure și sordidă a țărilor dubioase. Fără voia noastră, facem parte de acum încolo, cu drepturi depline, din același grup cu Belarus (unde un președinte se autoproclamă învingător cu 99% din sufragii), cu Moldova (unde un activist de partid ajuns în fruntea statului organizează "alegeri" al căror rezultat îl scoate din propriul buzunar), cu nefericita Albanie ori cu Ucraina, unde
Modelul sordid by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12202_a_13527]
-
Europei la Delhi, așezământul a fost clasat printre primele trei instituții de conservare a istoriei recente din Europa, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia. Nu demult, la Weimar, în cadrul unei dezbateri pe tema Comunismul la muzeu, un grup de universitari germani, care a evaluat muzeele de acest gen din șase țări ale Europei, a plasat pe locul întâi Memorialul de la Sighet, considerându-i remarcabile: obiectivitatea și rigoarea (în plan științific) și austeritatea și bunul-gust (în plan artistic). Memorialul
Lupta cu amnezia by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12201_a_13526]
-
și o căsnicie și își dedică practic întreaga viață științei visând la o realizare incredibilă, aceea de a transforma omul într-o specie eternă chiar dacă alcătuită din particule perisabile: "Nemurirea nu însemna, în fond, decât o imunizare perfectă: dezvoltarea unui grup de celule de apărare capabile să distrugă deopotrivă excesul de combustibili proprii, oxigenul și apa, ca și orice virus sau corp străin infiltrat în organism, acționând ca un scut de protecție impenetrabil al organismului". Obsesia lui funciară este acum reformulată
O ficțiune genetică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12228_a_13553]
-
fusese formată din mediocri, dar aceștia - cu cîteva excepții - păreau conștienți de propriile lor limite și arborau o atitudine mai degrabă modestă. Secolul XX răstoarnă tradiționala scară a valorilor. Scriitorii devin, cantitativ, atît de numeroși, încît frontierele calitative din interiorul grupului sînt pe cale să se șteargă, iar confuziei axiologice i se suprapune o confuzie socială la fel de mare. Faptul că secolul XX a cunoscut, din punct de vedere politic, culmea ororii a avut - literar vorbind - un rezultat paradoxal: pe de o parte
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
pe ei înșiși (nombrilism sumbru, narcisism 24 de ore din 24, disponibilitate alegră de a juca variate roluri, de preferință roluri de șefi și de maîtres ŕ penser), e legitim să ne întrebăm cum privește restul societății spre acest ciudat grup minoritar. Or, dacă aplicăm principiul audietur et altera pars, observăm că perceperea castei scriitorilor de către populație se află la distanță astronomică de autocontemplarea specifică oamenilor de litere. Astăzi, cînd cea mai mare parte a cetățenilor din indiferent care țară nu
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
scriitorilor de către populație se află la distanță astronomică de autocontemplarea specifică oamenilor de litere. Astăzi, cînd cea mai mare parte a cetățenilor din indiferent care țară nu citește nici măcar o singură carte pe an, lumea vede în scriitori doar un grup elitist, protejat inutil de întreaga societate și a cărui utilitate în viața publică nu a fost pînă acum niciodată demonstrată. Iar atitudinea de distanțare superioară față de restul omenirii, proprie scriitorului, nedumerește și irită pe cei care nu văd semnificația reală
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
joacă în viața oamenilor același rol ca la 1900, cînd importanța ei reală era mult mai mare. Asistăm oare la un proces negativ dintre cele mai descurajante? Poate că nu ar fi bine să ne grăbim cu concluziile. Dacă micul grup, elita protejată, reprezentată de comunitatea scriitorilor, pare din ce în ce mai izolat, dacă produsul ei are din ce în ce mai puțină căutare pe piață, asta nu se întîmplă și din cauza scriitorilor înșiși? Dacă literatura pierde teren, nu-i și din cauza păcatului mortal, pe care-l știm
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
a literaturii spre culoarea neagră, dar traducerea lui conștiincioasă în act se observă cu ochiul liber. Marea literatură a secolului XX ar putea fi definită, cu toate excepțiile ce confirmă regula, drept artă a disperării. Distanța dintre marele public și grupul restrîns al creatorilor de artă nu poate astfel decît să crească de la an la an. Fie că o mărturisește sau nu, majoritatea cititorilor nu doresc altceva decît realizarea unei modeste fericiri și a împăcării cu soarta. Or, marea literatură, contemporană
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
echilibru psihologic. Lunga povestire plină de neprevăzut căreia Primo Levi i-a dat titlul Armistițiul nu face nici ea excepție. În esență, aceasta evocă întâmplări din cele nouă luni în care autorul-narator a traversat aproape jumătate de Europă, împreună cu un grup foarte numeros de supraviețuitori de la Auschwitz, pe drumul de repatriere. Ceea ce uimește încă de la început este discrepanța dintre situația dramatică a personajelor și tonul firesc, relaxat, chiar exuberant pe alocuri, al relatării. De altfel acest aspect nu a încetat să
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
de mari succese, dereglând evoluția normală în sensul construcției de semnificații universale. Jurnalul ne menține nu numai în orizontul meschin al unor adevăruri personale și conjuncturale, dar și într-un provincialism al vanităților, incomunicabile (pentru că greu inteligibile) dincolo de limitele unor grupuri restrânse. Terapia indecentă a confesiunilor în regim public e mai recomandabil să fie convertită într-un efort de transfigurare și de sublimare. Politica egolatriilor inflamate și a dezvăluirilor de culise (specifică memoriilor și jurnalelor) trebuie înlocuită cu politica narațiunilor cu
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
putere de zeu. Interioare austere, o contemplare inspirată, o privire lansată pe mari distanțe, acoperită la un moment dat cu o fâșie de pânză neagră, imagini cu epică fascinantă, în care prietenia și dragostea, petrecerea timpului, plimbările singur și în grup, toate îl arată ca dintotdeauna pregătit pentru armonie și libertate, pentru poezie, vis descifrat și transcris. într-o ultimă imagine din această serie, apare într-o ipostază de vis cu însăși Lygia, perechea sa frumoasă și extraordinară în totul ca
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12249_a_13574]
-
mă găseam împreună cu Édouard Boubat. Am trăit și eu o aventură cu un revolver: ajung la Marsilia la invitația unor prieteni scriitori. Mașina noastră cu cocardă tricoloră se oprește în fața unui institut de caritate dintr-un cartier zis "sensibil". Un grup de adolescenți observă micul nostru cortegiu. Unul se desprinde dintre ceilalți, se apropie de noi, se oprește în fața mea, scoate un revolver și trage. Revolverul e încărcat cu... gloanțe oarbe. Mă adresez ziaristului de la "Le Provençal" aflat lîngă mine. Dacă
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
actual peste contextul respectiv, foarte relaxat atunci și adeseori total indiferent. Capitolele supraintitulate Retorica avandardei se constituie în studiul de caz al problematizării curentului literar. Încă de la început, Antoaneta Tănăsescu identifică două strategii comportamentale în retorica avangardei: expresia inițiativelor unui grup VS. expresia unei voci solitare. "Avangarda ca noi are aplomb, impulsivitate, prezență zgomotoasă, voit zgomotoasă, prea voit, uneori, zgomotoasă. Avangarda ca eu e retractilă, reticentă, tăcută, voit tăcută, uneori, prea voit tăcută. Cea dintâi privește spre prezent, cea de-a
Despre comportamentul literaturii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12274_a_13599]
-
intenționează, deocamdată, să le prezinte ca atare, deși totul confirmă acest lucru. E limpede însă că, treptat, semnătura sa capătă tot mai multă greutate. Am descoperit-o în Taras Bulba de Gogol, unde scena nu contenea să creeze mișcări de grup, să "exulte", grație "teatrului naturii" care, uneori, îl evoca pe Tarkovski și relația, tipic rusească, cu "duhul pământului". Au urmat Hamlet, la Kiev, Othello, la Sibiu, iar limbajul lui Zholdak s-a îmbogățit continuu, surprinzându-ne prin forța de necontrolat
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
căci ei, prin spiritul pe care-l întrețineau, în ciuda riscurilor, au asigurat supraviețuirea noastră spirituală și prin atitudinea lor exemplară ne-au dovedit că nu este totul pierdut. Când ne întâlneam colegi și prieteni diminețile la școală invariabil discutam în grupuri mici, în șoaptă, despre părinți, bunici, rude arestate, despre evacuări din case, despre confiscări de bunuri; din cauza mizeriei multe dintre obiectele adunate, unele într-un răstimp de mai multe generații, erau vândute la prețuri de nimic la talcioc. Persoane care
Umbre pe pânza unor vremi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12596_a_13921]