663 matches
-
îl soarbe, îi înmoaie cerbicea: fără violență, cu blîndețe. Vine, nu o dată, pe fluviile muzicii, îl prinde într-un vals monoton, continuu, înșelător: „Acum, suspină valsul, și mai rar,/ O, lasă-mă acum să te cuprind.../ -Hai, să valsăm, iubito, hohotind,/ După al toamnei bocet mortuar.” („Vals de toamnă”) Bacovia o ispitește, o invocă retoric, pentru impresionarea celorlalți, o tranformă în mijloc de șantaj sentimental. în timp ce el s-a deprins cu moartea-n gînd, „iubita” și alții sînt înfricoșați de ea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de scris obligă la jertfe: trebuie să înăbuși orice tentație de a te abate de la profilul pe care l-ai impus. S-a dedus că ești singur, melancolic, trist, n-ai voie să umbli în grup, să jubilezi și să hohotești. Scrisul nu ți mai îngăduie să-ți arăți și celelalte părți ale firii. Cu timpul, el devine un instrument de monitorizare în mîna celorlalți. Vrînd nevrînd, îți determină comportamentul. Situația lui Bacovia e asemănătoare cu a filosofilor și moraliștilor, care
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
știu să o izvodească. Și care e rară! Când comentariul său nu a mai fost liber, oțetit fiind de ranchiuni și de incoerențele vârstei, când i-a ținut isonul domnului Tănase la spălat (în direct) cadavre liberale sau când au hohotit amândoi în prime time, cutremurați la gândul prigoanei carcerale a domnului Vântu, ceva s-a frânt în mine, suporter amuzat și cititor asiduu al lui Mircea Dinescu. De aceea, mărturisesc că am urmărit cu simpatie show-ul său de Revelion
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ba de țeava de gaz, încât Jane și Michael, deși se sileau din răsputeri să fie politicoși, nu se putură stăpâni să nu râdă. Râdeau, râdeau întruna. Degeaba își strângeau buzele ca să-și oprească râsul, căci se tăvăleau pe jos, hohotind și chicotind." (P. L. Travers, Mary Poppins) (d) "Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui, își suflecă mânecile, călcă lut și lipi cuptorul, îl humui ți-l griji, de-ți era mai mare dragul să
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
toată ziua-n poartă și tot așa. Mai bine-i dau un răspuns Evaziv: băi, Gheorghe, ia mai du-te-n pizda mă-tii! Și taică-meu - care era și beat, ca mai tot timpul în ultimii ani - începe să hohotească, privindu-mă așa, complice, așteptând să explodez și eu, să o facem lată împreună, ca bărbații. Îți amintești, Pascal, că în noaptea aceea în Iași, în Blackout, am început să-ți povestesc momentul ăsta. M-ai întrebat: — Și de ce n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
Moment memorabil: clipa în care am descoperit că realitatea imită povestea. La Radio România Actualități începea o emisiune cu un nume predestinat: ceva cu „clarobscur“. Invitat - președintele Emil Constantinescu. Emisiunea a durat o oră, timp în care toți patru am hohotit de râs până la explozie. A fost una dintre cele mai comice transmisiuni radio pe care le-am auzit vreodată. Eu nu știu cum mai putea Robert să conducă mașina. Ar fi trebuit să ne îngrozim. Omul acela a stat patru ani în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
culoare încântătoare, și mergea cu surâsul pe buze. Cu o mână își susținea trena rochiei, iar pe cealaltă o abandonase unei gloate de femei care se buluceau să i-o sărute. Cele care știau mai bine ce soartă o așteaptă hohoteau de plâns în jurul ei și o recomandau Providenței. Nimic nu poate evoca acest tablou: trebuie să fi fost văzut. Doamna Roland răspundea fiecăreia cu o caldă afecțiune; nu le făgăduia întoarcerea ei; nici nu le spunea că merge la moarte
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
a regresiei spre potența poetală, spre un imagem al începutului, de dinaintea lucrurilor care se văd: "La un fir de vedere, la un pas de orbire/ țărmul începe să plece, recad în șuvoi;/ umbra et pulvis sumus, iubire./ Lumina se surpă hohotind peste noi". Imaginea se ivește între vedere și nevedere, abia întrezărită în apariția ei evazivă, mișcătoare. O imagine mișcată, care începe să plece, să treacă prin lucrarea propriei prefaceri. Lucrare a unei reducții absolute, dar și - complementar - a trans-formării25. Tot
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dimpotrivă, imaginea golește vederea, intră în vedere, se arată așa cum apare. Iar apariția ei nu face decât să desfășoare alba luminare, combustia ce înfășoară întregul vizibil, tot ceea ce - rest fiind - nu rămâne în vedere, dispare în arderea însăși: Atunci a hohotit o mască lată,/ Căci, fără rost, pe-un cub de piatră grea,/ Ardea o lumânare așezată/ Pe-o altă lumânare ce ardea". Imaginea ar trebui să prezinte în vizibil obiectul pe care îl reflectă; ea este imagine de ceva, a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al acestei femei-copil. Într-o zi, dorind să-i arate o aluniță de pe umăr, tânăra englezoaică își descheie cu dezinvoltură primul nasture de la corsaj, dar dintr-odată o zbughește la fugă: "era deja departe, alergând după femeia care vindea prăjituri, hohotind ca o smintită în mijlocul unui nor de zahăr pudră care o făcea să arate ca un personaj de pantomimă". Cu toate acestea, Jean se hotărăște să plece din Lucerne, dându-și seama că nu o iubește pe Millie îndeajuns pentru
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
îl obligă să îngenuncheze. Regăsesc pămîntul sub picioare, revăd cactușii în mărimea lor naturală, cămila îmi arată dinții într-un rînjet batjocoritor. Mi-e rușine de ea, de mine, de caii costelivi care mă privesc cu milă, de soarele care hohotește reflectat în nisip. Pornim mai departe și curînd părăsim asfaltul. Jeep-ul tușește, se opintește începe să ne frîngă oasele. Privesc în jurul meu și încerc să-mi fixez o direcție. Zadarnic. Cît vezi cu ochii... nisip. Dunele! Văd pentru prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de nerecunoscut... Scrisorile i-au îngăduit să reconstituie câteva episoade tragice din viața locotenentului. Plecarea pe front, șocul primelor lupte, moartea tatălui. Chemat la Odessa să asiste la ceremonia de omagiere a victimelor, înainte de trimiterea în țară a rămășițelor pământești, hohotise ca un copil pe cosciugul închis, cu trupul spulberat al tatălui său. Și pe urmă, înainte de a se întoarce la regiment, asistase la o operație simbolică: la ora la care comandamentul armatei sărise în aer, fusese aruncat în aer un
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
față și palid ca sideful, pășind șovăielnic. Parcă nu vede pe nimeni. Are aerul unei victime. La apariția sa, tăcerea înecăcioasă e întreruptă brusc de formidabilele hohote de plâns din grupul Casei Militare și Casei Civile. Mai nestăpânit decât toți hohotește Pavelescu (inspector general al trenurilor regale - n.n.). Plânsul acesta de bărbat în toată firea, dă ceremoniei un aer de dramă încordată. Cineva îmi șoptește că Regele abdicat ascultă cu Elena Lupescu de dincolo de ușa rămasă întredeschisă. Ceremonia e foarte scurtă
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
rău ascunsă aventurile și sub aparenta ei răceală era cu desăvârșire nefericită. Îl privi lung pe Conrad și, văzând Îngrijorarea de pe fața lui, Începu să plângă. Conrad o cuprinse ușor după umeri și femeia Își sprijini capul de pieptul lui, hohotind: — Dac-aș putea să-ți fiu de folos! Nu știu, Conrad, nu știu niciodată nimic... și acum și primejdia asta... Doamne, ce i s-a Întâmplat? Mișcat la culme, tânărul duce Încercă s-o liniștească, explicându-i că se teme
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de data asta i-am lăsat un mesaj: „Hei, Aimee, sunt Bret. Hm, te-am văzut în urmă cu vreo patruzeci și cinci de minute ieșind de la Whole Foods și se pare că te, hm, te distrai de minune...“ Am hohotit ușor. „Cam asta e. Sună-mă pe celular“. Am închis. Când m-am întors în sala de cinema, ecranul era în ceață. N-avea nici un sens. Nu mă puteam concentra deloc, cu excepția faptului că nu mă puteam stăpâni să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oboseala îmi impunea un ton rațional. - A fost un act de mare egoism să-l naști Robby, însă de-abia acum începi să înțelegi cât de egoistă ai fost, așa că mă blamezi pe mine pentru egoismul tău. - Ești un împuțit, hohoti ea, distrusă. Ești așa un dobitoc. - Jayne, interveni Dr. Faheida. Am convenit cum ar trebui să-l ignori pe Bret atunci când zice ceva cu ce nu ești de acord sau știi că e complet fals. - Hei! am exclamat, săltându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
iar când fața lui Robby se crâmpoți m-am aplecat și l-am strâns în brațe atât de tare încât i-am simțit coastele prin straturile de uniformă, iar când eram gata să-i dau drumul, nu m-a lăsat, hohotind. Plângea atât de tare că se îneca. Vibram amândoi, cu ochii strâns închiși. Ceva se topea între noi - stăvilarul se eroda. În momentul acesta, credeam eu, avea loc o tentativă de iertare din partea sa. Robby continuă să plângă până când hohotele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care se înghesuie în jur cu priviri rătăcite de înecat zăcând pe fundul apei. Trupul lui Isus n-a fost spălat pe această piatră, punct. N-am văzut în niciun moment ca vreun călugăr sau un preot să oprească femeile hohotind în plâns să vină să se întindă pe această lespede, să-și lipească de ea burta și fruntea, să-și frece de ea batiste și baticuri trecându-și apoi mâna pe figură. Dacă unele intrigi de amvon merită a fi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
așa, tot o s-ajung cumva”, mi-am zis Îndîrjit și-am Început să mă uit după ferăstrău. Nu-l găseam. Alergam dintr-o cameră-n alta, aruncînd lucrurile-n toate părțile și golind sertarele pe jos cu o furie crescîndă. Hohotind de ciudă, am Încercat să smulg plăcile cu mîna. În cele din urmă am renunțat și m-am Întins pe podea, gîfÎind și gemînd. Mi-am adus aminte că În dulapul cu medicamente aveam niște dionină. M-am ridicat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
odaie“, cum se spunea, pe noi, liceenii, chemându-ne cu dulci alintări materne („Vin’ la mama, școlerule!“), flatate grozav de șepcile noastre cu dungă de „curs superior“, ni se aban donau, dragele de ele, și ne că deau În brațe hohotind de plâns ca niște proaste („Tu ești Emi nescu al meu!“, Îmi spunea una când o mângâiam pe frunte). Ei, dar până să ajungem la ele, În Crucea de piatră din Dudești, În Gramont din spatele Mitropoliei sau la Chiriță din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
desfăcut brațele asemenea aripilor largi ale pelicanului, hotărât să-și apere puii de la moarte oferindu-le inima ca ultim argument al sacrificiului matern. Copii mei! Copii mei! Unde ești, Dumnezeule?? Cu ce-au greșit copiii mei?? Câtă nedreptate! Și plângea hohotind pentru suferințele îndurate de noi. "Bătrânul pelican se-ntoarce obosit A răscolit pământul, dar pește n-a găsit. Oceanul era gol și plajele deșarte Înflămânziți, copiii se îndreptau spre moarte. Neputincios, pescarul privi învins spre cer Lovind în pieptu-i moale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
se râdea, într-un singur și îndelung freamăt: cu gura uscată, incapabil să răzbat până la o limonadă printre cei care se buluceau la mesele întinse pe zeci de metri, am contemplat de la balustrada balconului omenetul foind la parter, vuind și hohotind sub aceeași și aceeași Tomnaia noci rătăcită în mișcarea browniană a foaierului; își puteau trimite tancurile până la Praga și simultan își treceau din mână în mână sticlele de bere, îl arestau pe Dubček și totodată puteau fi obsedați de Tomnaia
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
seaaara taaaa...“ Apoi apare zâna bună și mereu zâmbitoare, îmbrăcată de Levintza. Se ia un exemplar din public, i se spune povestea vieții lui și la urmă, printro minune, i se aduce fratele de peste mări și țări. Frații sfârșesc îmbrățișați, hohotind de plâns. Toți din public așteaptă o asemenea minute, toți stau cu palma întinsă și cerșesc așa ceva. În fine, aproape toți. Cândva, am văzut un individ mai puțin adaptat la cerințele sclipiciu lui lazarovian. Nici nu știu ce căuta în public. Cum
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
sădit În el un har, cîntecul și dragostea, care s-au ridicat acum, amîndouă, Împotriva lui, Împingmdu-l să vrea o libertate fără amintiri. După aceea nu va mai spera nimic, Își va putea sparge lira de munții Traciei sau va hohoti Într-un plîns inutil ca o fiară care urlă În pădure sub cerul gol. Dacă nu mai are nici o justificare nu i-a rămas decît să creadă În destin... Pe fața sa se crispează această ambiguitate: să accepte iluzia sau
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu-i ocolea pe glumeți, era uneori tare în ironii, „pișca”, urzica, înțepa, avea acuitate, dar n-avea jovialitate. Putea să surîdă, nu și să rîdă. în două decenii de relații apropiate, nu cred că l-am văzut barem o dată hohotind. În schimb, cu fruntea plecată, concentrat - mai mereu. Scrisorile sale sînt rareori (și atunci, ici-colo, prin cîte o observație) înveselitoare; din contra, multe din ele induc o tensiune, ca să nu zic o nevroză. Transferă neliniștile expeditorului asupra destinatarului, căruia i
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]