841 matches
-
dar străzile strâmte, sub streșinile Întunecate ale acoperișurilor, erau negre ca gura lupului. Căpitanul Alatriste și colegul lui aleseseră un drumeag Îngust, Întunecos și pustiu, pe unde cei doi englezi urmau să treacă obligatoriu ca să ajungă la Casa cu Șapte Hornuri. Un mesager le transmisese ora și itinerarul. Le mai furnizase ceva, și anume cea mai recentă descriere a călătorilor, pentru a preîntâmpina orice greșeală: jupân Thomas Smith, tânărul mai blond și mai mare ca vârstă, călărea un cal pag și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să-i vadă pe ei. Drumeagul acela, care cotea În unghi drept, pornea din strada Barquillo, de lângă palatul contelui de Guadalmedina și, după ce mergea paralel cu gardul de piatră al grădinii Mănăstirii Carmeliților Desculți, se sfârșea În fața Casei cu Șapte Hornuri, la Întretăierea străzii Torres cu cea a Infantelor. Locul ales pentru capcană era prima porțiune, cu cotul cel mai Întunecat, mai strâmt și mai singuratic, unde doi călăreți atacați prin surprindere puteau fi trași jos de pe cai cu ușurință. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mântuită, ei să scotocească prin bagaje, să găsească documentele și, bineînțeles, să-i ușureze pe răposați de banii pe care Îi aveau asupra lor. Dacă făceau prea mult zgomot și apărea lume, se ducea totul dracului. Pe deasupra, Casa cu Șapte Hornuri nu era departe și servitorii ambasadorului englez puteau sări În ajutorul compatrioților. Era vorba, prin urmare, de o afacere rapidă și mortală: cling, clang, adio și n-am cuvinte. Și toți În iad, sau unde dracu’ or merge anglicanii eretici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și de sinceritate din atitudinea sa. La sfârșit ridică din umeri, dând de Înțeles că nici el, nici prietenul lui nu aveau de ales. Domnia voastră știe unde mergeam? Alatriste Îi susținu nepăsător privirea. — S-ar putea. — Cunoașteți Casa cu Șapte Hornuri? — Poate. — Ne veți conduce până acolo? — Nu. — Veți duce acolo un mesaj din partea noastră? — În nici un caz. Tipul acela Îl luase probabil drept un imbecil. Asta mai lipsea: să se arunce În gura lupului, alertându-i pe ambasadorul englez și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cavaleri spun că nu se cuvine ca Întâlnirea să aibă loc aici, la mine... Așa că, Întrucât și-au revenit și se simt mai bine, Îi voi escorta eu Însumi cu oamenii mei cei mai de Încredere la Casa cu Șapte Hornuri, ca să evit alte surprize neplăcute. — Pot să fac ceva pentru domnia voastră? Contele Îl privi cu o agasare ironică. Teamă mi-e că ai făcut deja prea mult pentru o singură noapte. Cel mai bine ar fi să-ți iei tălpășița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se răspândise și consilierii regelui, stăpânul nostru, cu contele de Olivares În frunte, dădeau din colț În colț Încercând să găsească o ieșire din asemenea Încurcătură diplomatică, locuitorii Madridului au dat năvală cu mic cu mare În fața Casei cu Șapte Hornuri ca să-l ovaționeze pe Îndrăznețul călător. Charles Stuart era tânăr, Înflăcărat și optimist; Împlinise douăzeci și doi de ani și, cu siguranța aceea Înnăscută a tinerilor, era tot atât de convins de puterea de seducție a gestului său, cât și de dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
contele de Guadalmedina s-a Întors acasă dis-de-dimineață, Încântat de lumina bună În care se pusese escortându-i pe cei doi tineri și primind mulțumirile lor și ale ambasadorului englez. După schimbul de grațiozități de rigoare, la Casa cu Șapte Hornuri, Guadalmedina fusese chemat de urgență la Palatul Regal, unde adusese la cunoștința regelui, stăpânul nostru, și a prim-ministrului cele Întâmplate. Fiindcă Își dăduse cuvântul de cavaler, contele nu putuse dezvălui toate detaliile ambuscadei; Însă Álvaro de la Marca știuse, neatrăgându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care Îi fură suficiente lui Diego Alatriste ca să-și facă o idee despre cine și ce era În joc Îi parveniră prin gura lui Guadalmedina; acesta, după ce Își petrecuse jumătate din dimineață Într-un necurmat du-te-vino Între Casa cu Șapte Hornuri și Palat, aducea știri nou-nouțe, deși nu foarte liniștitoare pentru căpitan. — În realitate treaba e simplă, rezuma contele. Anglia face tot ce poate pentru ca nunta să aibă loc, dar Olivares și Consiliul, care este sub influența lui, se grăbesc Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
timp și am alte treburi de făcut; printre acestea, să-mi termin sonetul. Așa că vezi-ți de viața ta. Și Dumnezeu să te aibă În pază. Întregul Madrid era Într-o sărbătoare continuă, iar curiozitatea populară transformase Casa cu Șapte Hornuri Într-un pitoresc loc de pelerinaj. Grupuri de curioși urcau pe strada Alcalá până la biserica și grădina Carmeliților Desculți, adunându-se peste drum de reședința ambasadorului englez, unde câțiva alguazili țineau fără prea mare convingere la distanță mulțimea care aplauda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ruptelea orice figură care se apropia de ferestre, când apăru căpitanul Alatriste. Nu era, nici pe departe, prima noapte petrecută de el În afara locuinței, drept care eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el care, cu disciplina-i de vechi soldat, punea atâta preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dumneavoastră, am Îngăimat cu greu, abia stăpânindu-mi vocea. N-o să Înțeleg niciodată cum, la vârsta fragedă pe care o avea atunci Angélica de Alquézar, poate zâmbi cineva așa cum a făcut-o ea În dimineața aceea În fața Casei cu Șapte Hornuri. Un surâs lent, foarte lent, de dispreț și de nesfârșită Înțelepciune În același timp. Unul din acele zâmbetele pe care nici o fată n-a avut timp să le Învețe În viața ei, ci sunt Înnăscute, plămădite din luciditatea și privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nici n-a vrut să se ascundă de nimeni. V-am povestit deja În capitolul anterior că În dimineața când Madridul a aflat de venirea prințului de Wales, căpitanul a apărut și el plimbându-se chiar prin fața Casei cu Șapte Hornuri; ba mai mult, am avut ocazia să-l Întâlnesc În mulțimea de pe Strada Mare cu ocazia celebrei rúa din duminica aceea, uitându-se gânditor la caleașca englezilor. E adevărat Însă că Își lăsase mult borul pălăriei peste ochi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe Ioanide dacă transportul materialului - cărămidă, var - nu ar costa prea mult. - N-avem nevoie de cărămidă, zise Ioanide. Și-i lămurică într-o regiune cu granit și cu lemn găsea aproape tot materialul la fața locului. Bazamentul casei și hornurile urma să se facă din piatră, iar corpul din drugi de lemn. O astfel de construcție putea lua dimensiuni oricât de mari și era mai solidă și mai călduroasă decât oricare alta. - Vreau o casă durabilă, de locuit în permanență
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
deasupra întocmi o cabană spațioasă, cu geamuri late și cu obloane, iar înăuntru cu pereți din boaserie lăcuită. Scoase stâlpii orientali ai lui Saferian și-i folosi ca ornamente în prispa de la intrare. Instală sobe de teracotă, făcând exterior un horn de granit. Aruncă blocuri de piatră în chip de pavaj în jurul casei. Ca unul ce avea relații cu furnizorii, împrumută ceea ce-i lipsea și, înainte ca vremea să se strice, Ioanide invită pe Elvira să se mute. Pentru cărți făcuse
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de un atelier mare, de spațiu. . - N-am nevoie, stimată doamnă Demirgian. . - Ba da! Își reafirmă ideea autoritar Sultana. . - În fine, asta e părerea dumitale, nu vreau să te contrazic. . - Afară de asta, e pericol permanent de incendiu. . - În nici un fel, hornurile sunt de piatră, complet izolate.În America nu se construiește decât din lemn. . - Nu-i durabil. . - Dacă nu ceri absurdități, rezistă mai mult decât o casăobișnuită de cărămidă, când lemnul e bine impregnat cu gudron. . - Pentru dumneata trebuie ceva impunător
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
terase calde și însorite, cu iarbă tăiată uniform. Pe ea alergau copiii, jucîndu-se cu o minge, într-o anarhie totală, iar pe latura îndepărtată, doi băieți mai mari stăteau pe o bancă privind o vale largă, înțesată de acoperișuri cu hornuri ca niște spini. La dreapta, un rîu șerpuia printre cîmpii și grămezi de zgură, apoi dispărea în oraș, deși cursul era însemnat de macarale scheletice care mărșăluiau spre stînga. Dincolo de oraș era o coamă întunecată de pămînt, de un verde-buruiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încercînd să-i forțeze să cînte. Apoi, într-o seară, autobuzul s-a oprit și ei s-au dat jos și s-au întîlnit cu tatăl lui, care i-a dus pe puntea unui vapor. în amurg au stat lîngă hornul care emana o căldură plăcută. Aerul era rece între norii de culoarea ardeziei cenușii și marea agitată de culoarea ardezie albăstrui. O terțarolă ca un buștean lung și negru era scăldată de mare, iar într-un capăt, un trepied de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
stînga lor. Bună ziua, băieți, zise el. Thaw începu să lucreze din ce în ce mai lent. Pînă atunci vorbise plin de entuziasm, acum tăcea și răspundea monosilabic. în cele din urmă, Coulter aruncă o bucată de țeavă pe care încerca s-o transforme în horn și-l întrebă: — Ce ți s-a-ntîmplat? Ascunzătoarea asta n-are nici un rost. E prea aproape de cărare. Toți o pot vedea. Nu-i secretă. Coulter îl străfulgeră pe Thaw cu privirea, apoi puse mîna pe acoperișul din linoleum, îl smulse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu laba bestiei strîngîndu-l atît de tare de gît că a trecut de la frică la panică teribilă și a sărit din pat cu un croncănit ascuțit, apoi s-a dus împleticindu-se pînă la fereastră și a tras perdeaua. Pe hornurile de vizavi atîrnau un solz de lună și un nor întunecat ca un șomoiog. Le-a privit fix, ca pe niște cuvinte pe care nu le putea citi, și a încercat să țipe din nou. Mama și tatăl lui au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
atunci cînd ajunsese aici cu cinci zile în urmă, și pentru prima oară văzu coasta verde a lui Ben Rua. Sufla un vînt tare și aspru. Un membru al echipajului, un băiat slab, de vîrsta lui Thaw, se sprijinea de horn cîntînd la concertină. Pescăruși cu aripile întinse planau deasupra în aerul turbulent. Thaw se așeză pe un ventilator care ieșea din punte ca o ciupercă otrăvitoare de aluminiu, și alături, maică-sa își flutura mîna la figura de pe debarcaderul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
blonda zise: — Mămica ta știe că ești aici? Poate, răspunse el. E moartă. Și se răsuci mulțumit de duritatea lui. Drummond aduse două trabuce. Le aprinseră și o porniră în pas de marș pe Sauchiehall Street, scoțînd fum ca niște hornuri. începu să rîdă violent, dar tuși violent în schimb. — Pentru Dumnezeu, nu inhala, Duncan! zise Drummond, pocnindu-l pe spate. — E un act de mare distincție să arăți ridicol alturi de un ins ca tine, Aitken. Ușa de la anexă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pirostrii. Cuptorul era de lut, ca o mare pară gălbuie, cu ușă de lemn și fereastră cât palma, veșnic murdară. În spate era căptușit cu trestie, pe care vara albinele sălbatice le umpleau cu o miere neagră. Deasupra se ridica hornul, prin care ieșea fumul de la nuielele mai mereu umede, pline de omizi și păianjeni. În cuptor, cu fața arzîndu-i de la foc și privind arabescurile fumului în dungile de lumină, Maria se simțea ca într-un pântec rotunjit, tandru, în jurul ei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o umbră ascuțită spre păpădia și mușețelul crescut sub zidul coșcovit. Partea de dedesubt a aripilor lui își reliefa în lumina razantă vinele și nervurile, pe fondul unui bleu mult mai pal decât cel de deasupra. Peste acoperișul ascuțit, cu hornuri, al casei, pe cerul încă de după-amiază, se arătă, alburie, abia vizibilă, unghia subțire a lunii. "Ești Maria", spuse femeia pășind afară din cutia în care așteptase doisprezece ani, alăptîndu-și ciudatul prunc și, poate, visând, sau privindu-se hipnotic în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
vaselinei încălzite. Am rămas apoi nemișcat, cu ochii-nchiși, însoțind iarăși, în imaginație, fabulosul traiect al razelor prin imperiul minții mele. Erau acolo orașe nelocuite, conace cu coloane de cristal, săli de tortură cu instrumente de aur. Erau crematorii pe hornurile cărora ieșea un fum violet. Erau case flamande înșirate de-a lungul unor canale prin care curgea leneș lichidul cefalorahidian. Erau cameleoni cu maxilarele de iridiu. Pe când urmăream misteriosul flux cavernicol, orbit din când în când de luciul multicolor al
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de la studio, îmi plăcea să privesc orașul înzăpezit. Aerul era atunci atât de lăptos, ceața atât de compactă, încît fulgii rapizi abia dacă se mai vedeau. Bucureștiul apărea ca-ntr-un desen de copil, cu acoperișuri îngropate-n zăpadă și hornuri fumegătoare. Toate șoselele, în ciuda plugurilor și a sării, se acopereau imediat cu noi straturi imaculate, care se jegoșeau în băltoace de cafea cu lapte până spre amurg. Și amurgul venea repede, la patru după-masa, când se-aprindeau luminile pe șosea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]