1,441 matches
-
să vorbească... Și pe urmă, fecioarele... copile frumoase care... Izbindu-l cu piciorul în față, Balamber îl trimise încă o dată în praful drumului. Nemaiputând să-l suporte, îi spuse aspru lui Khaba: — Ce mai aștepți? Omoară-l pe câinele ăsta! Hunul nu se lăsă rugat; îl țintui cu un picior pe Inisius, ca să-l țină în genunchi, și trase sabia din teacă. — Nu! strigă abatele, întinzând din nou brațul. Tânărul său confrate fu străbătut de un tremur. Vorbind către Balamber, Canzianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în plâns și, acoperindu-și fața cu mâinile, cu capul plecat pe genunchi, se văită printre lacrimi: Nu! Nuuuuu! Blestematule mândru! N-o să încetezi niciodată să cauți să fii cel mai bun. Blestematule!... Blestematule!... Uitând practic de Balamber și de huni, Canzianus i se adresă pe un ton părintesc, arătându-i imaginea pe care o ținea în brațe Simplicius. — Nu te teme, Inisius, frate... în chipul Domnului nostru Isus Cristos poți găsi ca întotdeauna ajutor și odihnă, numai s-o vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceafă, se îndreptă, palid la față, întreg trupul îi încremeni, apoi se aruncă la pământ și porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă strângea sabia în mână, se dădu un pas înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gomerius îl apăsa cu toată greutatea corpului pentru a-l împiedica să-și facă singur rău în timp ce se zvârcolea, îi făcu semnul crucii pe frunte, apoi începu să-i mângâie fața și să-i vorbească blând, sub privirile înspăimântate ale hunilor dimprejur. Nu dură mult. Foarte curând, respirația lui Inisius deveni mai puțin gâfâită, încetă să mai scurme pământul cu picioarele, iar ochii săi își recăpătară, în sfârșit, vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i spusese abatele; desigur, dacă zeul lui îl alesese după ce-l supusese la atâtea încercări dure, alesese bine, fiindcă în omul acela, în soldatul acela găsise un luptător magnific, care acum se lupta pentru El, la fel cum un războinic hun ar fi apărat în luptă stindardul propriului mingan. Dar, dacă era așa, cum trebuia să înțeleagă el însuși experiențele prin care trecuse? Era, oare, și pentru el o misiune? — Ce facem atunci? îl întrebă Odolgan, venind lângă el. Balamber se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se citea acum pe chipul abatelui se datora pur și simplu faptului că înțelesese că acel punct delicat nu fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în măsură să-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele și duceți-i jos. — Dar... izbucni Canzianus, renunțând să mai ascundă că înțelegea, chiar dacă doar sumar, limba hunilor. Sunt oameni ca toți ceilalți, creaturile lui Dumnezeu care... Balamber îl întrerupse pe un ton dur: — Trebuie să te mulțumești cu atât, călugărule. Nu-ți forța norocul. Canzianus nu putu să se stăpânească: — Și dacă ești tu acela care-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă fu deschisă și, cu izbitură zdravănă, un războinic robust îl împinse înăuntru pe prizonierul roman. Râsetele se stinseră puțin câte puțin, în timp ce Sebastianus înainta spre centru sălii, cu o atitudine demnă, care stârni hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu siguranță se simțea de-a dreptul umilit, nu doar fiindcă fusese luat prizonier, dar și din cauza bărbii lungi și a hainelor zdrențuite. Pentru câteva secunde, gâfâitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar, văzându-l în hainele acelea obișnuite, Sebastianus recunoscu cu greu în el pe magnificul războinic pe care-l văzuse în luptă și care fusese pe punctul de a-l ucide. La prima vedere, ai fi zis că era un hun ca toți ceilalți, cu ten măsliniu, cu pieptul larg, cu grumazul gros și umerii puternici; chiar și chipul îi era tipic neamului său: lat, cu pomeții înalți și brăzdat de cicatrici lungi, cu ochii migdalați și nasul turtit. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o mânie violentă distanța ce despărțea depozitul de clădirea în care se găsea Balamber, impunându-și însă să nu lase să se vadă ce sentimente îl încercau. în ultimele raze al apusului, mersese printre ruinele satului, printre bivuacurile și corturile hunilor, și căutase cât de cât să-și facă o idee despre numărul lor. Cu ochiul celui care trecuse prin ani buni de campanii militare, aproximă - iar asta întărea ce-i spusese Lidania, precum și aprecierea pe care o făcuse la râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de deplasare atât de dese, încât nu putea să mai ia cu el și alte lucruri care ar fi luat din spațiul destinat prăzilor. în apropierea fiecărui bivuac stăteau împiedicați caii războinicilor; odihnindu-se, și unii și alții, căci nici un hun nu s-ar fi îndepărtat un pas măcar de calul său. Așadar, acum se găsea față în față cu comandantul lor. Ei bine, avea să-i demonstreze cum știa să se comporte un ofițer roman: dacă aveau de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în față cu comandantul lor. Ei bine, avea să-i demonstreze cum știa să se comporte un ofițer roman: dacă aveau de gând să-l umilească, nu le va reuși. în sală se lăsase tăcerea. Ochii atenți și cercetători ai hunilor zăboviră îndelung asupra lui, fără ca vreunul din ei să spună ceva. în sfârșit Balamber, aruncând în spate osul pe care tocmai îl terminase de curățat, îi zâmbi cordial. — Salve, romanule! îi spuse în latină, ștergându-și gura unsă cu dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în dreapta lui Sebastianus, îl invită să ia porția lui, întinzându-i un cuțit să poată tăia. Romanul hotărî să accepte invitația; îi era prea foame ca să facă pe ofensatul și, pe de altă parte, îi cunoștea suficient de bine pe huni și știa că refuzul său l-ar fi considerat mai jignitor decât cuvintele îndrăznețe de mai înainte. Fără să spună o vorbă, luă cuțitul, se întinse, ridicându-se pe călcâie, și rupse iute de pe proțap o bucată de carne, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea atentă a războinicilor ce-l înconjurau. în vreme ce savura gustul cărnii, își privi gazdele, unul câte unul; aceștia, la rândul lor, îl studiau fără încetare, în liniște, observându-i cu atenție - era foarte conștient de asta - fiecare gest. Știa că hunii respectă la un bărbat în primul rând curajul și șiretenia și, întrucât aceasta din urmă se întovărășea foarte rar cu gesturile impulsive și nesăbuite, își impusese, încă de când veniseră să-l ia din depozit, să nu-și piardă cu nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se așeze acolo unde se afla, foarte aproape de el - o prezență nesuferită și enervantă. Observând că aproape terminase de mâncat bucata de carne, Balamber îl îndemnă să se servească din nou; el însă preferă să nu dea curs invitației. Hunul care ședea la dreapta sa îi întinse atunci un burduf cu bere. Sebastianus bău și dădu să i-l înapoieze, însă acela îi făcu semn să i-l dea lui Odolgan, care i-l smulse din mână cu brutalitate. — Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar nu aveau șanse împotriva noastră. E mare păcat că nu i-au ascultat pe cei care îi sfătuiau să nu se amestece în războiul ăsta. Acum o să-i distrugem. Dacă nu vine armata lui Flavius Etius. Pleoapele lungi ale hunului se strânseră într-o expresie de maximă atenție: — Și când o să vină? — Nu știu. Și, dacă aș ști, cu siguranță nu ți-aș spune. Balamber își coborî pentru o clipă colțurile gurii, dar nu se enervă fiindcă se arăta atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a închis la Genava cu ce-a mai rămas din armată. Eu am luptat sub comanda lui Etius în Galia și pe atunci era un comandant de mare valoare. Ce s-a întâmplat cu el? S-a ramolit? Ori fără huni nu mai are soldați? — Baaah! izbucni Odolgan, făcând cu mâna un gest de dispreț. Spuse, în dialectul hun, că romanii nu se arătau fiindcă erau toți niște lași. Sebastianus nu se putu abține și, apelând la modestul său bagaj de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în Galia și pe atunci era un comandant de mare valoare. Ce s-a întâmplat cu el? S-a ramolit? Ori fără huni nu mai are soldați? — Baaah! izbucni Odolgan, făcând cu mâna un gest de dispreț. Spuse, în dialectul hun, că romanii nu se arătau fiindcă erau toți niște lași. Sebastianus nu se putu abține și, apelând la modestul său bagaj de cuvinte hune, îi răspunse scurt, chiar în limba lui. — Dă-mi o sabie și o să-ți arăt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu mult, doar cât să înțeleg când onoarea mea sau a Romei e pusă la îndoială. — Și puținul pe care-l știi de unde l-ai învățat? — Am luptat în Hispania împotriva suabilor și am avut acolo în subordine mulți mercenari huni. Din nou exclamații de surpriză se auziră în toată sala; unii dintre huni încuviințară, privindu-l cu și mai mare interes, iar lui Sebastianus i se păru că reacțiile acelea puteau fi înțelese oarecum ca un semn de apreciere la adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pusă la îndoială. — Și puținul pe care-l știi de unde l-ai învățat? — Am luptat în Hispania împotriva suabilor și am avut acolo în subordine mulți mercenari huni. Din nou exclamații de surpriză se auziră în toată sala; unii dintre huni încuviințară, privindu-l cu și mai mare interes, iar lui Sebastianus i se păru că reacțiile acelea puteau fi înțelese oarecum ca un semn de apreciere la adresa sa. — Ești un prefect din garda lui Etius, nu-i așa? — Așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putem măcar să încercăm să obținem o răscumpărare. întorcându-se să-l cerceteze pe Sebastianus așa cum ar fi cântărit din ochi un cal, adăugă: — Probabil că prețuiește greutatea lui în aur. Romanul zâmbi: — Acest tânăr războinic se înșeală, spuse în dialect hun. Sunt fiul unui soldat și nu am nici o rudă. Khaba ridică din umeri. — Ce importanță are? Dacă e adevărat că e un ambasador, împăratul lui va plăti ca să-l aibă înapoi. Cel puțin, adăugă zâmbind întors spre Sebastianus, tu speră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cunoaște pe el, grație descrierii perfecte pe care i-o făcuse Lidania. Impasibil, scutierul lui Balamber asistă la ieșirea celorlalți, ținându-și privirea concentrată doar asupra lui. Deși știa foarte bine cât de greu era să citești ceva pe chipurile hunilor, Sebastianus fu uimit de lipsa totală de expresie a acestuia. „în cincisprezece zile, m-a bătut o singură dată“ îi spusese Lidania. Și, într-adevăr, după cum stăteau lucrurile, era chiar mult. Deja îi venea greu să creadă că războinicul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ieri am fost la un pas de a-l captura știi? Și apoi, romanul acela, da, Alpinianus. Erau toți acolo, așa-i? Sebastianus fu bucuros să afle că Chilperic supraviețuise bătăliei, dar nu putu să nu se întrebe unde țintea hunul. — Bineînțeles, răspunse. Toți; chiar și acel Reinwalt care mai târziu v-a dat pe mână Augusta. Din nou Balamber încuviință, însă cu aerul că avea cu totul altceva în minte. — Reinwalt, da. Romanul riscă o întrebare: Fiindcă veni vorba, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și acel Reinwalt care mai târziu v-a dat pe mână Augusta. Din nou Balamber încuviință, însă cu aerul că avea cu totul altceva în minte. — Reinwalt, da. Romanul riscă o întrebare: Fiindcă veni vorba, el ce soartă a avut? Hunul ridică umerii și coborî colțurile gurii, iar chipul său luă o exprese suficientă: — Până acum câteva zile se găsea la Vesontio cu Ardarich, regele gepizilor. L-au luat ei sub oblăduirea lor, împreună cu Geremar și, firește, întregul cortegiu de renegați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a cărui prezență acolo se aflase în toată tabăra deja de câteva zile, se ridicară și, în scurt timp, veniră împrejurul lui. îl copleșiră cu întrebări: ce soartă avusese mica armată burgundă, dacă localitatea asta sau cealaltă fusese cucerită de huni, când urma să sosească armata lui Etius; unii dintre ei îi cerură printre lacrimi vești despre femeile sau fiicele lor, prizoniere în depozit, iar teama și disperarea lor erau atât de mari, încât nu se mai gândeau dacă îi auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]