3,043 matches
-
de semnificații. Numai că și abordările de tip weberian s-au restrâns la practicile și dezvoltările sociale circumscrise național și chiar comunitar. Singularitatea sau particularismul fiecărei societăți concrete au rămas dominante. Societatea identificată de sociologii clasici cu cadrul teritorial și identitar al statului național și cu un sistem clar delimitat în timp și spațiu, ce ar dispune de integrare funcțională și unitate interioară și transindividuală, nu mai are astăzi un corespondent empiric. A rămas o simplă abstracție care se confruntă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și unitate interioară și transindividuală, nu mai are astăzi un corespondent empiric. A rămas o simplă abstracție care se confruntă cu o acută nevoie de deconstrucție și de reconstrucție teoretică. Globalizarea, multiculturalismul, accentuarea raporturilor de interdependență și interacțiune, individualizarea, construcțiile identitare multiple și altele de acest gen, atât de frecvente în viața socială, politică sau culturală și în discursurile ideologice sau jurnalistice, solicită un alt mod de înțelegere și teoretizare a raporturilor sociale în general și a societății în special. Există
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
extinsă, mai cuprinzătoare, pentru a include fenomene ale dinamicii globale a spațiului și timpului social. Actorii, instituțiile și organizațiile devin tot mai flexibile într-o mișcare în cadrul căreia asemănările sunt tot atât de pregnante ca și diferențele. Pe de altă parte, construcțiile identitare ale actorilor sunt tot mai proeminente, iar comunitățile locale se preocupă să ofere acestora spații constitutive și de manifestare. Astfel, rezultă un gen de „gramatică a civilizațiilor”, cum ar numi-o Braudel, în care putem identifica atât particularisme comunitare, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a fost specifică: de la ideile, formele, procesele și structurile tradiționale ale economiei, societății, culturii și politicii feudale la cele care vor consacra ulterior în forță societățile moderne prin industrialism economic, secularism cultural, raționalism cognitiv, birocratism organizatoric, individualism, valori materialiste, naționalism identitar sau globalism inter-național. Numai că modernitatea nu s-a oprit aici. Parcă pentru a nu-și trăda opțiunile inițiale, pe care până și originile lingvistice ale termenului modern le relevă (de la adverbul latin modo - „chiar acum”, „recent”), modernitatea s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
corporații private și prin birocratizarea funcției publice. Anomie Declinul identității naționale prin integrare europeană și prin asimilarea instituțiilor ce corespund acquis-ului comunitar. Indivizi Conflicte de rol Asumarea de roluri multiple, inclusiv în rețele, dar mai ales în organizații diverse. Conflicte identitare Multiplicare, fragmentare și (re)construcție de identități individuale. Mai întâi, să remarcăm că statul național al tranziției pierde multe dintre rolurile corporatiste moștenite, datorită privatizării sau a transferului de proprietate către corporații private ce funcționează într-o economie de piață
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Aceștia își asumă roluri funcționale multiple și adeseori conflictuale, iar odată cu destructurarea unor coordonate sociale vechi, caută noi identități, care sunt pe cât de precare, pe atât de conflictuale. Problemele individualizării persoanelor iau așadar forma conflictelor de rol și a conflictelor identitare. O astfel de descriere succintă a individualizării din perioada tranziției postcomuniste este importantă numai întrucât sintetizează principalele probleme cu care s-ar confrunta statul național sau persoanele individuale prinse în proces (i.e. birocratizare și conflicte de rol, respectiv anomie identitară
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
identitare. O astfel de descriere succintă a individualizării din perioada tranziției postcomuniste este importantă numai întrucât sintetizează principalele probleme cu care s-ar confrunta statul național sau persoanele individuale prinse în proces (i.e. birocratizare și conflicte de rol, respectiv anomie identitară și conflicte identitare). Totuși, dincolo de aceste probleme, în perioada de tranziție, se produc noi tipuri de individualizare și se realizează o dinamică extrem de activă a individualizării persoanelor și mai ales a transferurilor de roluri și identități de la statul național și
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de descriere succintă a individualizării din perioada tranziției postcomuniste este importantă numai întrucât sintetizează principalele probleme cu care s-ar confrunta statul național sau persoanele individuale prinse în proces (i.e. birocratizare și conflicte de rol, respectiv anomie identitară și conflicte identitare). Totuși, dincolo de aceste probleme, în perioada de tranziție, se produc noi tipuri de individualizare și se realizează o dinamică extrem de activă a individualizării persoanelor și mai ales a transferurilor de roluri și identități de la statul național și de la diferite organizații
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și cunoștințe practice care asigurau o securitate socială extinsă la aproape întreaga populație; c) angajarea subiectivă, chiar dacă uneori aparentă, pe calea reproducerii stării existente. Fiecare dintre aceste trei instanțe funcționau astfel încât să asigure reproducerea structurii sociale a ordinii comuniste. Atribuirea identitară era una clasială, adică fiecare era „alocat” clasei muncitoare, țărănimii cooperatiste sau „păturii sociale” a intelectualității. Categoria activiștilor de partid, deja profesionalizați în varianta „revoluționarilor de profesie”, aparținea clasei muncitoare conducătoare și impunea codurile culturale ale ordinii comuniste. Omogenizarea socială
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
totodată comparată cu una ce ar corespunde unei societăți, deschise dacă avem în vedere trei variabile de referință ale individualizării: a) construcția personală s-ar referi la setul de roluri și la identitatea asumată de o persoană, variind dinspre construcția identitară spre rolurile funcționale practicate; b) afirmarea sau realizarea sinelui se referă la orientarea opțiunilor spre o integrare cât mai accentuată în grup sau spre separare și construcție a distincției personale; c) sensul vieții se referă la permanentizarea unei căutări reflexive
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
fi universitar sau a fi inginer nu mai coincide cu o conformare exclusivă la o identitate ocupațională de clasă sau de status social, ci cu practicarea de roluri care, prin chiar această practică, solicită și eventual generează identitatea socială. Conformarea identitară tradițională este înlocuită de o selecție identitară ad-hoc și de o reconstrucție a identităților specializate. Aici pot apărea dispute, conflicte sau mișcări de proporții, menite să traseze frontiere ale individualizării în forma unor noi identități specializate. Aria de consacrare a
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
mai coincide cu o conformare exclusivă la o identitate ocupațională de clasă sau de status social, ci cu practicarea de roluri care, prin chiar această practică, solicită și eventual generează identitatea socială. Conformarea identitară tradițională este înlocuită de o selecție identitară ad-hoc și de o reconstrucție a identităților specializate. Aici pot apărea dispute, conflicte sau mișcări de proporții, menite să traseze frontiere ale individualizării în forma unor noi identități specializate. Aria de consacrare a acestora apare fie atunci când noul sistem pătrunde
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
prin strategiile personalizate de viață, modelează societatea. În acest proces, identitatea personală nu mai este prescrisă, ci construită, astfel încât să legitimeze afirmarea propriilor stiluri de viață, a aptitudinilor, preferințelor, intereselor, drepturilor și modurilor personale de a fi. 3.3. Revoluția identitară Reflectând asupra construcției existenței individuale, psihologii și sociologii au demonstrat că aceasta nu este nici statică și nici lineară, nici produs exclusiv al forțelor exterioare, dar nici rezultantă ultimă a opțiunilor subiective pentru un sens detașat de orice contingență socială
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a procesului devenirii și a căutării identității, a personalizării acelei identități mereu căutate și inventate. G.H. Mead și, după el, E. Goffman sau H. Becker s-au referit adesea la caracterul interactiv și procesual al identității relevat printr-o negociere identitară perpetuă cu sine și cu alții. Identitatea este concomitent expresie a coerenței sinelui și a sensului vieții și construcție permanentă a sinelui confruntat cu evenimentele sociale și ale propriei vieți. Este și devine în același timp în raport cu sinele și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
subiectivă, identitatea se relevă în contexte concrete de viață, care cheamă identificarea proprie și în relație cu alții. Efectele determinanților sociali și culturali se îmbină astfel cu liberul arbitru și cu creativitatea personală a sinelui și a altuia. Inițierea revoluției identitare Perioada de după 1990 este una a revoluției identitare. Este perioada în care „totalitatea” socială s-a dezagregat, diferențierea socială s-a accelerat, iar himera unității ordinii sociale s-a disipat. O puzderie de microuniversuri de referință au explodat și fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
viață, care cheamă identificarea proprie și în relație cu alții. Efectele determinanților sociali și culturali se îmbină astfel cu liberul arbitru și cu creativitatea personală a sinelui și a altuia. Inițierea revoluției identitare Perioada de după 1990 este una a revoluției identitare. Este perioada în care „totalitatea” socială s-a dezagregat, diferențierea socială s-a accelerat, iar himera unității ordinii sociale s-a disipat. O puzderie de microuniversuri de referință au explodat și fiecare caută să se impună. În raport cu ele, individul a
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
desprinderea de organizațiile în care lucra și cu care se identifica sau ruperea de comunitățile de muncă nu lasă în urmă decât memoria socială, ce trebuie reconstruită astfel încât să confere avantaje personale. Odată cu acestea, apare un proces individual de tranziție identitară, care se manifestă prin reconstituiri, căutări, asertări, adică tot atâtea crize individuale de identitate. De aceea, putem spune că, odată cu criza individuală a identității, se declanșează în tranziție o veritabilă revoluție identitară. Iar cea mai propice cale de demonstrare a
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Odată cu acestea, apare un proces individual de tranziție identitară, care se manifestă prin reconstituiri, căutări, asertări, adică tot atâtea crize individuale de identitate. De aceea, putem spune că, odată cu criza individuală a identității, se declanșează în tranziție o veritabilă revoluție identitară. Iar cea mai propice cale de demonstrare a acestei stări mi se pare a fi evocarea relației dintre identitate și rolurile sociale. În sociologia și antropologia clasică, rolurile sociale vizau conformarea individuală la normele sociale. Fr. Dubet, referindu-se la
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
condiții, o viteză atât de mare, încât e greu să decizi pe termen lung asupra unei compoziții elitiste. Ar fi prea naiv să cred că toți semenii noștri au atins pragul de realizare a gestionării cu succes a propriului sine identitar. Nu ar fi însă mai puțin naivă opțiunea elitistă pentru „educarea” unui popor de individualități în devenire, care ar fi fost deja propulsate pe scena vieții în libertate și își caută realizarea identitară. Suntem încă doar la începuturile proceselor. Crizele
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a gestionării cu succes a propriului sine identitar. Nu ar fi însă mai puțin naivă opțiunea elitistă pentru „educarea” unui popor de individualități în devenire, care ar fi fost deja propulsate pe scena vieții în libertate și își caută realizarea identitară. Suntem încă doar la începuturile proceselor. Crizele identitare doar le anunță prin multiplicarea debordantă a întrebărilor de tipul „Cine sunt?” sau „Cum să mă (re)prezint în lume?”. Opțiunile identitare de tip agresiv, fie că e vorba despre religiozitate, apartenență
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Nu ar fi însă mai puțin naivă opțiunea elitistă pentru „educarea” unui popor de individualități în devenire, care ar fi fost deja propulsate pe scena vieții în libertate și își caută realizarea identitară. Suntem încă doar la începuturile proceselor. Crizele identitare doar le anunță prin multiplicarea debordantă a întrebărilor de tipul „Cine sunt?” sau „Cum să mă (re)prezint în lume?”. Opțiunile identitare de tip agresiv, fie că e vorba despre religiozitate, apartenență etnică sau opulență etalată, și opțiunile temperate, petrecute
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
propulsate pe scena vieții în libertate și își caută realizarea identitară. Suntem încă doar la începuturile proceselor. Crizele identitare doar le anunță prin multiplicarea debordantă a întrebărilor de tipul „Cine sunt?” sau „Cum să mă (re)prezint în lume?”. Opțiunile identitare de tip agresiv, fie că e vorba despre religiozitate, apartenență etnică sau opulență etalată, și opțiunile temperate, petrecute în liniștea asurzitoare a zbuciumului subiectiv, se îmbină, uneori se confruntă și alteori se ignoră, dar toate au o frecvență și o
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
în trecut, survine fie riscul identificării cu caracteristici atribuite în societățile sau regimurile anterioare, prin transformarea lor în surse ale unei singularizări cât mai personale, fie posibilitatea intrării într-o permanență a credinței ce transcende spațiul și timpul. Nostalgia trecutului identitar atribuit sau proiectarea în lumea credinței religioase sunt forme ale oboselii în căutarea identității personale. Subiectivitatea sensului construit este transpusă în forma adevărului transcendental al revelației sau în cea a adevărului confirmat de istorie. Căutarea identității încetează, revoluția identitară individuală
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
trecutului identitar atribuit sau proiectarea în lumea credinței religioase sunt forme ale oboselii în căutarea identității personale. Subiectivitatea sensului construit este transpusă în forma adevărului transcendental al revelației sau în cea a adevărului confirmat de istorie. Căutarea identității încetează, revoluția identitară individuală dispare, totalitatea socială a structurilor este repusă în drepturile sale trecute. Totuși, astfel de opțiuni nu sunt decât confirmări ale dilemelor individualizării și identificării, ce se mișcă între trecut și viitor, subiectiv și obiectiv, personalizare și structură, individualitate și
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ca și maghiarii, dar primii nu reușesc să o consolideze printr-o expresie politică mai consecventă, pe când ultimii au o uniune politică (UDMR) ce reușește să se mențină la guvernare, indiferent de coaliții, ca să-și realizeze cât mai consistent obiectivele identitare. Identitatea românească este, în schimb, cea mai erodată de transferul și convertirea insucceselor guvernării politice la nivel individual. Totuși, pentru a evita asumarea eșecurilor, fiecare se consideră o excepție și doar sistemul de ansamblu este purtător de eșecuri. O stare
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]