600 matches
-
de foioase, păduri în tranziție); ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare. Situl este important atât pentru populațiile cuibăritoare (în perioada de migrație); cât și pentru cele care iernează aici. La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice (de migrație și pasaj) enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice). Specii de păsări protejate semnalate în
Stepa Casimcea () [Corola-website/Science/330727_a_332056]
-
ul (Haematopus ostralegus) este o pasăre migratoare de litoral din familia hematopodidelor ("Haematopodidae"), ordinul caradriiformelor ("Charadriiformes") care cuibărește îndeosebi pe solul scoicos al litoralului marin din Europa și Asia și iernează în sudul și vestul Africii, sudul Asiei. Este mai mare decât un porumbel (are o lungime de 43 cm). Corpul este negru, cu alb pe abdomen, piept, aripi (o dungă lată) și deasupra cozii. Ciocul proeminent și drept, irisul și
Scoicar () [Corola-website/Science/330120_a_331449]
-
hectare. Aria protejată (încadrată în bioregiunea geografică stepică) reprezintă o zonă naturală (pășuni, stepe, terenuri arabile cultivate, pajiști naturale) ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj, răpitoare și berze pentru iernat. În arealul sitului este semnalată prezența mai multor păsări cu specii de: acvilă-țipătoare-mare ("Aquila clanga"), bufniță ("Bubo bubo"), acvilă de câmp ("Aquila heliaca"), uliu cu picioare scurte ("Accipiter brevipes"), ciocârlie de câmp ("Alauda arvensis"), fâsă de câmp ("Anthus campestris"), acvilă-țipătoare-mică
Deniz Tepe (sit SPA) () [Corola-website/Science/330212_a_331541]
-
apelor de zonele împădurite din Europa, nordul și centrul Asiei și America de Nord. În România este o pasăre rară, sosind iarna din regiunile nordice ale Eurasiei, unde cuibărește, și este răspândită în regiunea Dunării și pe litoral, mai rar în interiorul țării. Iernează în Europa până la Oceanul Atlantic, în sudul Mării Mediterane și în Asia de sud-est. Are o mărime de 66-71 cm (între corb și găină) și o greutatea de 1,5-2 kg; masculii sunt cu mult mai mari decât femelele. Este una din cele
Ferestrașul mare () [Corola-website/Science/329283_a_330612]
-
în zonele muntoase din Europa (de la Irlanda, nordul Norvegiei, Iberia, centrul și sudul Europei până în Italia și Grecia, Urali și Caucaz), Africa de Nord, Turcia, Asia Centrală (până în Tibet) și China de Vest. În general, este o pasăre sedentară, dar unele păsări scandinave iernează în statele baltice, Polonia, regiunile adiacente din Rusia, iar populația din Urali pare a fi parțial migratoare. Este răspândită pe cursul râurilor repezi din zona pădurilor de conifere și ale celor mixte, ocazional, pe malurile lacurilor stâncoase. Este o pasăre
Mierla de apă () [Corola-website/Science/329334_a_330663]
-
verde-cenușiu. Picioarele sunt roșii închis; la tineri verde-cenușiu. Trăiește în pădurile de foioase și rășinoase lângă marginea apelor și în regiunile mlăștinoase, cu păduri în apropiere. Cuibărește în Europa Centrală și de Est, peninsula Iberică și zonele temperate din Asia. Iernează în regiunile tropicale din Africa și Asia. Există o populație rezidentă separată în Africa de Sud. Hrana este aceeași ca la barza albă: broaște, tritoni, insecte mari, dar cu preponderență pești, dintre care preferă țiparii. Localizează vizual prada, înhățând hrana cu o
Barza neagră () [Corola-website/Science/329341_a_330670]
-
totuși, total absentă în Scandinavia, Irlanda. Este, de asemenea, găsită în vestul Africii de Nord (Maroc, Algeria, Tunisia) și în Asia Mică. În Asia, arealul sa întinde dincolo de Marea Caspică în Iran, Afganistan până în Mongolia. Populațiile europene migrează toamna. Ele iernează într-o fâșie largă la sud de Sahara, care se întinde din Mauritania până în Etiopia. Sunt recunoscute oficial 4 subspecii: Este o pasăre nesociabilă, sperioasă și greu de văzut, care se ascunde în frunzișuri, dar poate fi zărită în depărtare
Turturică () [Corola-website/Science/329494_a_330823]
-
prin dumbrăvi, plantații, în păduri cu subarboret sau la marginea pădurilor, tufișuri, desișuri, cu apă în vecinătate, în Deltă și pe litoral. În România este prezentă subspecia "Streptopelia turtur turtur". Ne vizitează în sezonul cald; toamna migrează în cartierele de iernat din Africa Centrală. În perioada de primăvară și toamnă apar și populații de pasaj ce cuibăresc mai spre nord. Nu este o specie amenințată și figurează pe lista IUCN ca specie cu risc scăzut, dar declinul populației în unele țări
Turturică () [Corola-website/Science/329494_a_330823]
-
mic și fugaciul pitic. Este răspândită circumpolar. Vara în timpul cuibăritului trăiește în tundra din regiunile arctice și subarctice din nordul Europei și Asiei, Alaska și în zona arctică canadiană. Păsările care cuibăresc în tundra eurasiatică migrează pe distanțe lungi și iernează în Africa, Peninsula Iberică, jurul Mării Mediterane, sud-vestul Asiei și Orientul Mijlociu. În timpul migrației spre sud pot fi găsite în număr mare pe litoralul și lângă apele din Europa. Păsările care cuibăresc în Alaska și în zona arctică canadiană migrează pe
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
fi găsite în număr mare pe litoralul și lângă apele din Europa. Păsările care cuibăresc în Alaska și în zona arctică canadiană migrează pe distanțe scurte spre litoral pacific și atlantic al Americii de Nord, iar cele care cuibăresc în nordul Alaskăi iernează și în Asia. Cuibul este simplu, ascuns în partea de sus cu iarbă și altă vegetație, căptușit cu frunze de salcie și este situat pe sol sau pe o ridicătură de teren. Depun 4 ouă, verzui-cafenii cu pete închise la
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
șes ale podișului, limita superioară de altitudine fiind 400 m. Trăiește tot timpul, cu excepția perioadei de iernare, în apă, fiind găsită în lacuri, bălți, băltoace din regiunea de șes sau chiar pe podișuri, adesea iese pe uscat pe malul apelor. Iernează pe uscat, în gropi, galerii de rozătoare, pe sub pietre, din septembrie - începutul lui octombrie până în mijlocul lui martie. Are o lungimea de 5 cm. Corpul este îndesat, bufoniform. Pupila ochiului rotundă sau în formă de inimă (cordiformă), limba discoidală și
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
tuberculi albi pe cap; la mascul, înotătoarele pectorale sunt puțin mai lungi ca la femelă. Se hrănește în principal cu nevertebrate bentonice: viermi, larve de insecte acvatice, moluște, crustacee, dar și cu detritus organic și substanțe vegetale. Se reproduce și iernează în râuri. Reproducerea are loc în Mai-Iunie, în timpul viiturilor. Depune icrele pe vegetația acvatică, de care se lipesc. O femelă depune până la 100.000 (în medie 60.000-80.000). Diametrul icrelor este de 2 mm. Puietul de o vară măsoară
Cosac cu bot turtit () [Corola-website/Science/331443_a_332772]
-
vârste și dimensiuni. Mreana vânătă este moderat fotofobă și preferă apele de lângă mal cu multă vegetație și numeroase adăposturi în albia râului, locuri unde stă ziua. În timpul verii caută ape proaspete și oxigenate, cu curs rapid. Nu întreprinde migrații și iernează pe loc, stând la adânc în stare latentă în locuri ascunse sau sub pietre mari și, poate, îngropându-se în nisip. Bazinul dunărean din România (Mureș, Argeș, Olt, Tisa, Ialomița) și Bulgaria (Iskâr, Iantra și Vit), bazinul râului Kamcia (care
Mreană vânătă () [Corola-website/Science/331505_a_332834]
-
Muscarul sur ("Muscicapa striata") este o pasăre arboricolă insectivoră migratoare din familia muscicapidelor ("Muscicapidae") de dimensiuni mici (12 cm, cât o vrabie), răspândită în Europa, Africa și Asia. Trăiește în păduri luminoase și rare, parcuri, grădini. Iernează în Africa, la sud de Sahara. Are irisul cafeniu, ciocul și picioarele negre; penajul este cenușiu cu galben-ruginiu și striații longitudinale pe piept. Sexele se aseamănă între ele. Cuibul în formă de cupă și-l fac între crengi. Din luna
Muscar sur () [Corola-website/Science/330001_a_331330]
-
păduri caducifoliate, tufărișuri, pajiști de stepă și silvostepă, ravene săpate în loess, stâncării, terenuri agricole, culturi cerealiere extensive) ce asigură condiții prielnice de hrană și cuibărire pentru populații de păsări cu migrație regulată, cât și pentru mai multe specii care iernează în arealul acestuia. La baza desemnării acestuia se află mai multe specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/ CE din 30 noiembrie 2009 și "Directiva 79/409/CEE" din 2 aprilie 1979 (privind conservarea păsărilor
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
dispune de clase de habitate naturale (ape dulci continentale, mlaștini, smârcuri, turbării, pajiști ameliorate și culturi cerealiere extensive) ce asigură condiții prielnice de hrană și cuibărire pentru populații de păsări cu migrație regulată, cât și pentru mai multe specii care iernează în arealul acestuia. La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/ CE din 30 noiembrie 2009 și "Directivă 79/409/CEE" din 2 aprilie 1979 (privind conservarea păsărilor
Lacurile de acumulare Buhuși - Bacău - Berești () [Corola-website/Science/334143_a_335472]
-
sau în zilele innorate. Puietul este mai activ în timpul zilei. Peștii adulții sunt solitari, însă formează cârduri constând din câțiva indivizi în perioada de reproducere. În timpul verii stau în ape puțin adânci, iar iarna caută zone mai adânci, în care iernează imobili sau au o activitatea redusă. Lungimea obișnuită 7-8 cm și excepțională 15 cm. Formula înotătoarelor: înotătoarea dorsală: II - III, 6-8; înotătoarea anală: II-III, 5-7; înotătoarele pectorale: I 12-15; înotătoarele ventrale: II 5-7; înotătoarea caudală 19. Pe linie laterală se
Porcușor de vad () [Corola-website/Science/331557_a_332886]
-
Șorecarul încălțat (Buteo lagopus) este o pasăre răpitoare de zi, din familia accipitride ("Accipitridae"), care se hrănește cu șoareci de câmp și lemingi. Este o specie migratoare, care cuibărește în nordul Eurasiei și Americii de Nord și iernează la sud în Europa (inclusiv în România și Republica Moldova), Asia și America de Nord. Sunt descrise 4 subspecii: Are o mărime de 50-66 cm, mai mare decât corbul. Greutatea: mascul 600-1380 g, femela 780-1660 g. Femela mai mare decât masculul. Penajul este
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
ghearele negre. Ciocul galben la bază, cu vârful negricios. Sexele se aseamănă între ele, dar femelele sunt mai grele, cu dungi mai puține pe coadă. Are o răspândire circumpolară. Cuibăresc în nordul Eurasiei și Americii de Nord. Migrează spre sud pentru a ierna În România și Republica Moldova se întâlnește în sezonul rece (oaspete de iarnă) subspecia " Buteo lagopus lagopus", care vine toamna în număr mare din nord (din regiunile tundrei eurasiatice și Scandinavia). Primăvara revine în nord pentru a cuibări. Iarna este întâlnit
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
nord-est asiatică; aceasta are coloritul cafeniu cu crem-deschis. Trăiește în zonele descoperite nord-asiatice, în principal în câmpiile joase, în tundra fără copaci, mai rar în tundra împădurită și taigaua din extremul nordic, când lemingii și șoarecii de câmp sunt abundenți. Iernează la sud în ținuturile de deal și de câmpie descoperite, inclusiv în stepă, terenuri agricole și mlaștini. Sunt păsări migratoare cu zone de reproducere și de iernare separate. Pleacă spre zonele de iernare din sud în septembrie-octombrie și se întorc
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
pot zbura la 5-6 săptămâni. Pe Lista Roșie a IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale) șorecarul încălțat este listat ca specie neamenințată cu dispariția (LC). Nu sunt amenințări evidente în locurile de reproducere, dar cartierele de iernat sunt supuse unor perturbări ale habitatelor și altor presiuni umane. Populația globală este estimată la circa 500 000 de exemplare
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
este o specie de rață scufundătoare de mărime medie. Lungimea ratei moțate este de 40-47 cm, anvergura aripilor de 65-75 cm iar greutatea de 0,5 - 1 kg. Este o pasăre migratoare ce cuibărește în Europa și Asia, și care iernează în jurul Mediteranei, din Africa până în Etiopia, China, India și Filipine. În România, mai ales în Dobrogea, este oaspete de iarnă. Rățoiul este negru cu flancurile albe și cu un moț de pene, iar rața are un colorit mai brun și
Rață moțată () [Corola-website/Science/332861_a_334190]
-
stabilit la Cirencester unde a rămas timp de un an. În anul următor vikingii s-au dus în Anglia de Est unde s-au stabilit. De asemenea, în 879, în conformitate cu Asser, o altă armată vikingă a navigat până la râul Tamisa și a iernat la Fulham. De-a lungul următorilor ani, danezii au avut mai multe confruntări cu forțele lui Alfred. Cu toate acestea, Alfred a reușit să facă față aceastei amenințări militare prin reformarea și crearea unui sistem de orașe fortificate, cunoscute sub
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
m acolo unde există construcții umane. În România se întâlnește subspecia "Mus musculus musculus" răspândită în toată țara pe lângă locuințe, de la câmpie până în golul de munte. Vara o parte dintre șoareci migrează în câmpuri deschise, cultivate sau înțelenite, fără a ierna aici. Are o lungime de 7-10 cm (cap + trunchi) și o greutate de 10-20 g. Trăiește până la un an și jumătate. Are botul scurt, ochii mici, vibrizele lungi, iar membrele posterioare mai scurte decât cele anterioare. Incisivii de pe maxilarul superior
Șoarece de casă () [Corola-website/Science/332199_a_333528]
-
mare, adesea în biotopuri de stâncărie. Este semnalată și în turbării. Preferă pădurile și locurile umede. Rezistă bine la temperaturi scăzute; intră târziu în hibernare, spre sfârșitul lui septembrie sau în octombrie, și iese din amorțire uneori chiar în februarie. Iernează între rădăcini, sub scoarță, în crăpături de stânci, în sol. La temperaturi scăzute sunt aproape amorțite, de-abia putându-se mișca. Este o șopârlă foarte sperioasă, nu se poate cățăra, iar mișcările ei nu sunt prea rapide. Înoată bune și
Șopârlă de munte () [Corola-website/Science/334006_a_335335]