2,195 matches
-
internă a lumii naratologilor englezi și americani, ultima propoziție a fragmentului anterior ne interesează în mod deosebit. Acolo Bergonzi, la rîndul său, subliniază intermedierea oricărei forme de narațiune. Totuși, atunci cînd continuă afirmînd că "pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a fost scrisă de cineva", acesta trece, în raționamentul său, de la nivelul structurii de suprafață la cel al structurii de profunzime, al concepției și al actului prin care ia naștere opera. Încă o dată putem observa cum discuția poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
anglo-american sau german 163. Totuși, în ultima vreme în romanele occidentale a devenit vizibilă o tendință de a suspenda liniile de demarcație pe care Flaubert, James și succesorii acestora le-au trasat foarte meticulos între forma de narațiune personală și impersonală, adică între punctul de vedere al naratorului și acela al unui personaj al romanului. Jean Ricardou a încercat de timpuriu să definească acest fenomen cu ajutorul conceptului de "narator flotant", la fel cum a făcut J. Barth prin "punctul de vedere
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
evoluției sale ca autor, James a preferat forma non-personalizată a situației narative personale formelor narațiunii personalizate. În acest caz, decizia de a renunța la narațiunea la persoana întîi este deci și o decizie în favoarea unui mod de narare mai accentuat impersonal. Numeroși alți autori în afară de James au făcut mari eforturi în legătură cu alegerea dintre forma la persoana întîi și cea la persoana a treia sau cel puțin au declarat în mod emfatic că sînt pentru sau împotriva celei dintîi. Cred că această
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
O femeie care își dă inima unui bărbat în uniformă trebuie să fie pregătită să-și schimbe iubiții destul de repede, altfel viața ei va fi tristă" (Cap. V). Atunci cînd gîndurile lui Barry sînt exprimate în film printr-o voce impersonală, acestea capătă o semnificație total diferită de aceeea din roman: Barry este absolvit de cinismul inerent gîndurilor sale, iar afirmația respectivă devine o boabă de înțelepciune universal valabilă exprimată de un observator dezinteresat. O metodă similară a fost aplicată în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o perspectivă potrivit căreia această opoziție este o trăsătură esențială a ficțiunii în proză. Aceasta susține că o graniță categorială separă două tipuri de narațiune fundamental diferite: "ficțiunea epică" este narațiunea la persoana a treia produsă de o "funcție narativă" impersonală, iar "redarea simulată a realității" este relatarea personală a unui narator la persoana întîi. Aproape toate fenomenele narațiunii pe care le-a descoperit și definit Hamburger în Logica literaturii sînt localizate în spațiul acestei granițe a genului trebuie plasate de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cealaltă a graniței, altfel vor suporta o schimbare atunci cînd trec peste aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit în ficțiune), funcția verbelor de acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele puse de aceasta. Teoria acesteia nu poate fi acceptată fără restricții din motivele indicate la pagina 45
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai importantă obiecție pe care o aduc eu are legătură cu încercarea sa de a-l elimina pe naratorul personalizat din forma la persoana a treia a ficțiunii epice, în care, după cum consideră autoarea, este operativă doar o funcție narativă impersonală. Teoria sa nu e schimbată fundamental de modificarea tezei prin conceptul de "fluctuație" a funcției narative introduse în cea de-a doua ediție în germană a studiului Logica literaturii. Potrivit lui Hamburger, nu sînt doi naratori în roluri diferite care se
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de-a doua ediție în germană a studiului Logica literaturii. Potrivit lui Hamburger, nu sînt doi naratori în roluri diferite care se confruntă unul cu celălalt la granița persoana întîi/persoana a treia a romanului, ci există doar o funcție narativă impersonală, care de obicei nu poate fi asociată cu noțiunea unui personaj-narator personalizat, precum și un narator la persoana întîi care apare "în persoană" și de ale cărui Aici și Acum din cadrul actului narativ cititorul este mereu conștient. Hamburger conchide astfel că
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
relatează ceea ce a trăit sau a observat el într-un punct anterior al vieții sau ceea ce a auzit el în acest sens. Ficțiunea epică a narațiunii la persoana a treia, pe de altă parte, e caracterizată printr-o prezentare mimetică, impersonală produsă de funcția narativă menționată anterior. În mod corespunzător, diferența esențială dintre narațiunea la persoana întîi și cea la persoana a treia se găsește într-o opoziție care poate fi exprimată prin următoarele perechi terminologice: mimesis-diegesis, narațiune impersonală-personală, ficțiune-iluzie a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din motivul foarte însemnat că un narator personalizat apare de asemenea în narațiunea la persoana a treia, și anume naratorul auctorial. Criteriul pe care Hamburger îl aplică tuturor formelor de narațiune la persoana a treia e valid doar pentru variantele impersonale ale situației narative auctoriale și pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și pentru distincția persoana întîi/persoana a treia. Într-un articol despre teoria narațiunii contemporană, Wolfgang Lockemann
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Criteriul pe care Hamburger îl aplică tuturor formelor de narațiune la persoana a treia e valid doar pentru variantele impersonale ale situației narative auctoriale și pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și pentru distincția persoana întîi/persoana a treia. Într-un articol despre teoria narațiunii contemporană, Wolfgang Lockemann adoptă parțial rezultatele teoriei lui Hamburger, însă încearcă o linie de gîndire diferită în anumite puncte 213. Astfel, acesta se referă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ar putea deveni foarte vizibilă pentru cititor. Aici se găsește diferența decisivă dintre referința la persoana întîi și cea la persoana a treia într-o narațiune. Decisive nu sînt, așa cum crede Hamburger, natura personală (naratorul la persoana întîi) și natura impersonală (funcția narativă), ci, mai degrabă, gradul de întrupare, de prezență fizică a naratorului care spune "eu". În romanul la persoana întîi cvasiautobiografic, această corporalitate caracterizează atît eul care trăiește, cît și pe cel narator. Pe măsură ce descrierea eului narator este redusă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
găsită în operele lui Hemingway, Dos Passos, Christine Brooke-Rose și, desigur, în Nouveau Roman. Este deosebit de pronunțată în romanul Gelozia al lui Robbe-Grillet. Atunci cînd o situație narativă personală predomină, perspectivizarea relativ strictă nu are loc printr-un camera eye impersonal, ci mai degrabă prin conștiința unui personaj-reflector cum e Stephen din Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce. În citatul următor, Stephen e convocat de directorul școlii iezuite pe care o urmează pentru a discuta o problemă foarte delicată
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pentru stilul narativ perspectival, evidentă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, sînt atît literare, cît și non-literare. Cele dintîi se găsesc în eforturile lui Flaubert, Spielhagen, James și ale altor cîțiva scriitori cu direcție asemănătoare de a face romanul obiectiv, impersonal, scenic 286. Perspectivismul se potrivește cu această intenție pentru că încurajează iluzia cititorului că i se prezintă o realitate ficțională în mod direct și viu. Cauzele non-literare ar trebui probabil căutate în impresionismul care s-a dezvoltat la sfîrșitul secolului al
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
scenică. Prezentarea scenică, privită ca formă narativă, include întotdeauna o anumită cantitate de dialog, acompaniată de verbe introductive, "indicații regizorale" auctoriale și cel puțin cîteva relatări ale acțiunii, chiar dacă acestea sînt foarte condensate. Astfel de exprimări narative reduse la formule impersonale nu distrug de obicei iluzia cititorului că el trăiește întîmplarea narată direct, in actu, așa cum s-a petrecut aceasta. Iluzia nemedierii care apare aici din cauză că naratorul nu își face apariția ne-a condus la folosirea termenului de prezentare scenică pentru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acțiunea este prezentată așa cum se reflectă ea în conștiința unui personaj ficțional. Prin urmare trebuie să reținem că prezentarea scenică include două fenomene diferite capabile de a evoca iluzia nemedierii, și anume scena cu dialog de mari proporții și aluzii impersonale scurte la context și la acțiunea adiacentă, precum și reflectarea evenimentelor fictive în conștiința unui personaj ficțional. În sensul dintîi, prezentarea scenică poate apărea în situația narativă la persoana întîi și la fel de bine în situația narativă auctorială, cînd autorul se retrage
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea personajului-narator" (6.4). Prezentarea scenică alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau pentru a evoca scena acțiunii cît mai fidel posibil. În comparație cu cel din opera lui James, personajul-reflector din textele lui Hemingway nu poate fi întotdeauna distins. Nu este neobișnuit la Hemingway ca un "ei" sau "toți" sau ca un element impersonal precum "cineva" să apară în locul unor "el" sau "ea" individualizate în poziția pronumelui fără referent de la începutul narațiunii: L-au adus pe la miezul nopții și apoi toți cei de pe coridor l-au auzit pe rus381. Un început al povestirii de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cînd această graniță este traversată. Diferența este marcată de opoziția dintre identitatea și non-identitatea universului de existență al naratorului și al personajelor. Această schimbare la nivelul bazei ontologice a "eului" narator are consecințe importante. Spre deosebire de "eul" auctorial acorporal (dar nu impersonal), persoana întîi a naratorului dobîndește o formă sporită de corporalitate, devine un "eu cu trup" în sensul definiției mele din capitolele 4 și 6, în măsura în care poziția unei astfel de narațiuni la persoana întîi în cercul tipologic se apropie de tipul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Două dintre nivelurile cele mai importante sînt marcate de tranziția temporală de la trecut la prezent și de înlocuirea referinței pronominale uniforme la persoana întîi de o variație de la referința persoanei întîi la a treia, sau de la "eu", "el" și formele impersonale conducînd în ultimul rînd la absența completă a unei referințe clare la categoria persoanei. Înlocuirea referinței pronominale la persoana întîi facilitează tranziția de la spațiul situației narative personale la persoana întîi către cel al situației narative personale în care domină referința
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
alternează între "eu" și "el". Această schimbare indică faptul că opoziția persoană a devenit nemarcată în zona tranziției dintre situația narativă la persoana întîi și situația narativă personală de pe cercul tipologic. Această schimbare este vizibilă, de asemenea, în frecvența formei impersonale, care este non-distinctivă în relație cu opoziția persoană, și în predominanța construcțiilor infinitivale și participiale și a fragmentelor de propoziții care nu au un verb cu formă finită. Astfel de practici nu permit nici o concluzie despre categoria persoanei. Dorrit Cohn
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Referința la persoana întîi Referința la persoana întîi/persoana a treia nu se distinge Timpul prezentării Prezent Prezent Timpul memoriei Trecut Non-existent Perspectiva Perspectiva internă Perspectiva internă Lumea interioară Lumea exterioară Viziune internă Nicio viziune internă Modul Personaj-reflector (personal) Personaj-reflector (impersonal) Prezentare completă a conștiinței Prezentare redusă a conștiinței Structura conținutului Prin percepție, asociație, memorie (predominant metaforică) Doar prin percepție (predominant metonimică) Această juxtapunere atrage atenția asupra unui număr de aspecte relevante pentru cele două tehnici. Primul punct se ocupă de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poate aspira la senzația prezentă detașată de cogniție, reflecție mentală, evaluare, emoții în cadrul limitelor limbajului"530. Totuși, adevăratul motiv al frecvenței tehnicii de tip "camera eye" în ficțiunea modernă se găsește în abilitatea ei de a crea iluzia unei percepții impersonale sau dezumanizate 531. În orice caz, trebuie distinse diverse funcții ale acestei tehnici. Tehnica de tip "camera eye" poate fi privită ca ultima consecință a acelor programe ale realismului și ale obiectivității care au fost atît de importante pentru roman
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
credit suspensiv și limitat pînă la apariția lucrării". În circumstanțele actuale, nu te poți gîndi întotdeauna la credite. Nici să te mulțumești să "provoci dezbateri" sau "să ridici probleme". Fobia pe care o resimțim față de sisteme și intervaluri mari, respingerea impersonalului, ambianța zeflemistă din Școală ne-au intimidat peste măsură; cîteodată trebuie să le răspundem. E tocmai ceea ce facem astăzi nu sub forma șubredă a tratatului, ci sub cea mai puțin abominabilă și la fel de anacronică a cursului. De fapt, între 1988
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sentimentul (opus lui logic, intelectual)". După aceste demarcații ne putem întocmi morala provizorie. Criticile pertinente ale "marelui partaj" au actualizat "industria retorică, instrumentală și socială a adevărului" (Bougnoux). Întotdeauna semantica provine dintr-o pragmatică, și antiteza dintre enunțul neviciat, rece, impersonal și pacifist și mesajul impur, polemic și retoric, dintre știință și ideologie, pe scurt, își pierde contururile în exercițiul științific in vivo, in statu nascendi. "Chiar și enunțurile științifice rezultă din raporturile de forță ale formulărilor" (Latour, Bougnoux). Abordarea mediologică
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]