719 matches
-
despre gradul de densitate al unei scriituri care se desfășoară În spațiu, Într-libertate fizică care nu are nimic comun cu conceptul filosofic sau cu sentimentul individual omonim, despre provocarea realității mai degrabă decât reprezentarea ei. Ajunge Însă cu critica impresionistă. Echenoz este un excelent reciclator: polarul, romanul negru, de spionaj, comando, toată literatura de consum pentru adulți, mai puțin, desigur, cea à l’eau de rose se regăsește dezarmată, alterată și, literar vorbind, up-gradată. Dar succesul său rezidă probabil și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mânuind o cheie de lectură cât mai puțin uzitată, eventual nefolosită încă, criticul se angajează de predilecție în explorări cu un grad ridicat de dificultate. Ușor polemice, disociative atât cât să limpezească un context, tâlcuirile lui evită abordarea de tip impresionist, se feresc de cochetăriile criticii infidele. Atent la iradierile peisajului social și spiritual, lărgind câteodată excesiv câmpul de referință, cercetătorul, în febrilă vânătoare de esențe, își face, s-ar zice, un punct de onoare din a nu se opri la
HRIMIUC-TOPORAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287459_a_288788]
-
convorbire, la modul liric, cu cititorul, cu semenul aflat în suferință, într-un limbaj familiar, dar grav deopotrivă. Astfel se configurează un autentic modernist ce nu renunță definitiv la nota meditativă clasică. Folosind un instrumentar imagistic similar celui din pictura impresioniștilor, I. descinde într-o zonă de neliniște aproape firească, în care se întrevăd însă tensiuni mai adânci. Atras de literatura italiană și franceză, s-a aplecat ca traducător asupra operei lui Chateaubriand, preocupat fiind mai ales de latura ei educativă
ILIESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287516_a_288845]
-
la Eminescu. Potrivit teoriei lui C., stilul eminescian nu e produsul abaterii de la normele interne ale limbii române, al „siluirii” acesteia; este, din contra, suprema valorificare a potențialului expresiv specific graiului nostru. Situată principial în diametrală opoziție cu întreaga critică impresionistă, polemizând pe tot cuprinsul, direct sau subtextual, cu monografia călinesciană, Opera lui M. Eminescu, criticând și Poezia lui Eminescu de T. Vianu, Arta cuvântului..., fără a fi izbutit să îndrepte istoria literară pe alt făgaș, a deschis, fără îndoială, atât
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
extravagantă. Dând brânci banalului și scoțându-l din cadru, fantasmagoricul nu este doar un capriciu ațâțător, ci, în climatul difuz al incertitudinii, provoacă inexplicabile înfiorări. Hălăduielile în lucoarea incertă a asfințitului - o elocvență mută are, în descrieri, magia ca și impresionistă a luminii - tind să fie ori să apară ca o inițiere în necunoscut. De veghe, luciditatea propune în aceeași, continuă, pendulare soluția „deriziunii”. Melancolia, efect al reveriei, se împrăștie printr-un, nu rareori malițios, surâs. Cu senzualitatea lui calificată pentru
GHEORGHIU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
nu dau semne că ar revendica originalitatea. Cum menționează Mario J. Valdés în Prefață (ca editor al Proiectului de Istorie Literară), abordarea este o "traducere" a Școlii Analelor în limbajul istoriei literare, o reacție la neopozitivism, necontaminată însă de relativismul impresionist (benefic uneori, aș adăuga). Istoria literară, spun coordonatorii, nu este simplă factologie, ci contextualizare. Mai mult, fragmentarismul, continuitățile și discontinuitățile, figurile bîntuitoare rescriu istoria. Cum să te descurci în acest hățiș conceptual atît de strîns și să menții dreapta cumpănire
Pe nisipuri mișcătoare by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12613_a_13938]
-
au ralenti prin acest ipotetic cîntec de lebădă. Premiat a fost însă filmul lui Sas Tamás Băieți răi, însoțit de o melodie rap, la fel de dură ca și realitatea pe care o sondează. Un aparat video îl urmărește pe eroul-victimă: imagini "impresioniste" ale unei existențe mai mult sau mai puțin banale în rîndul tineretului de azi. Ajuns la o școală de corecție, adolescentul (interpretat de Bodó Viktor, un nume ce merită reținut) va trebui să-l înfrunte întîi pe leaderul clasei de
Senzor by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16652_a_17977]
-
putea pune în evidență. Nu e mai puțin adevărat că de multe ori aceste polemici sînt justificate, și tot atît de adevărat e că nu o dată realizatorii antologiilor nu au o viziune clară asupra întregului, realizarea culegerii reducîndu-se la selecția "impresionista" a scriitorilor și a textelor. Evident, o antologie nu poate cuprinde toate numele care ar putea fi avute în vedere. În cele din urmă, indiferent care e criteriul teoretic care o organizează, o antologie înseamnă selecție, înseamnă a accepta și
Încă o antologie by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/18164_a_19489]
-
sînt memorabile paginile scrise despre jurnalul lui Radu Petrescu. De ce nu s-a apropiat criticul cu aceleași arme fine de teoretician de operele unor Fănuș Neagu sau Nicolae Breban? Se pare că, nu de puține ori, Eugen Simion face critică "impresionistă" preferențial. Teoria literaturii este cea care îi asigură un loc aparte în critica română contemporană. Nu pentru că ar face teorie literară pură, ci pentru că folosește corect instrumente și achiziții ale teoreticienilor străini. De ce este Ficțiunea jurnalului intim un eveniment? Pentru că
Despre jurnal în o mie de pagini by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15570_a_16895]
-
timpul să ne apropiem cu mai multă luciditate de "bombele" deceniului trecut. Ficțiunea jurnalului intim este titlul unui proiect critic foarte bun, umbrit însă de o decizie editorială nu prea strălucită. Apoi, încercarea de combinare a analizei teoretice cu observații "impresioniste", "de largă respirație", duce la un semi-eșec. Un mesaj teoretic interesant se pierde printre sute de pagini scrise în registru cu totul diferit. E. Simion lansează o dublă provocare: multe idei interesante despre jurnal și o junglă de comentarii, analize
Despre jurnal în o mie de pagini by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15570_a_16895]
-
a spiritului național. În evoluția criticii putem observa o dilatare și o restrîngere a perspectivei, alternative, generate de conținutul său antropologic. Cînd acest conținut precumpănește, are loc o deschidere îmbogățitoare către viu, către spontan, către neformalizabil, precum în cazul criticii impresioniste, aflată în conflict mai mult ori mai puțin declarat cu cercetarea științifică, factologică, pozitivistă. Cu toate achizițiile filosofice (Albert Thibaudet, de pildă, a asimilat bergsonismul), critica franceză rămîne sub semnul recepției de gust și al comentariului liber, de la Thibaudet, Albert
O analiză a fenomenului critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15571_a_16896]
-
au fost și scriitori, a favorizat mult pătrunderea unei problematici filosofice în comentariile dedicate literaturii (Sartre, Camus, Simone de Beauvoir). În anii '50 și '60 ia naștere structuralismul, în calitate de provocare, în egală măsură, la adresa criticii universitare ca și a celei impresioniste, ,,publicistice". Sub denumirea de ,,noua critică" și avîndu-l ca protagonist pe Roland Barthes, se impune o viziune novatoare, cu un aer revoluționar, ambiționînd a ,,purifica" lectura textului de orice ingerințe posibile. Textul nu e doar unicul în măsură a se
O analiză a fenomenului critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15571_a_16896]
-
pas semiotica reprezentării muncii în opera de artă. Inițial, în artele vizuale munca este plasată într-o simbolistică intrinsec legată de un ceremonial ritualic, care ocultează efortul și degradarea fizică prezentând omul muncii vizibil idealizat (un exemplu concludent sunt reprezentările impresioniste ale țăranilor prezentați la munca câmpului încălțați și îmbrăcați cu haine foarte curate). Artistul ignoră de-a lungul timpului atât opresiunea violentă a sclavagismului cât și exploatarea din societatea capitalistă, când munca majorității devine resursă pentru îmbogățirea unui grup restrâns
Reprezentări ale muncii în arta românească modernă ante-1945 () [Corola-website/Science/295672_a_297001]
-
Supremă Când ne e foame ne gândim și la mana de faguri de spirit ai mitului din care mâncăm de-a valma cu viespile tristeții. Păciuiți ne facem semnul crucii în fața capod- operelor isihiei generoase. Ochiuri de senin fac rocadă impresionistă peste urbea adormită pe câteva ore deplin înmănăstirită. Și eu mă gândesc sau visez la blajinătatea și cuvântul care parcă abordează însuși infinitul absolutul - ceva care totdeauna e mai mult decât Sine. Plus + (plus) un minuscul Isus răstignit pe semnul
Leo Butnaru by Leo Butnaru () [Corola-website/Imaginative/10368_a_11693]
-
care a continuat până la sfârșitul vieții lui Mondrian. Născut în Amersfoort în Țările de Jos, sub numele "Pieter Cornelis Mondriaan", a devenit învățător după ce a terminat școala. În timpul liber picta. Majoritatea lucrărilor lui din acest timp sunt naturaliste și chiar impresioniste, consistând din picturi naturale a peisajului neerlandez. Mulți critici de artă susțin că picturile lui Mondrian din această perioadă au fost influențate semnificativ de pointilism și de culorile adânci ale fauvismului. Multe lucrări din această perioadă se pot găsi la
Piet Mondrian () [Corola-website/Science/298683_a_300012]
-
și vocația. Printre aceștia se numără Robert Browning, Oscar Wilde, Dante Gabriel Rossetti, Edward Burne-Jones și John Everett Millais. Proiectul său estetic a contribuit la formarea "Confreriei prerafaelite" ("The Pre-Raphaelite Brotherhood") și la notorietatea acesteia. Nu a înțeles însă mișcarea impresionistă în pictură, acuzându-l pe pictorul impresionist englez James Whistler într-un articol cu ocazia unei expoziții că "aruncă un vas de vopsele în fața publicului". Obstinația de a nu pierde legătura cu trecutul l-a determinat să exercite o critică
John Ruskin () [Corola-website/Science/299079_a_300408]
-
Browning, Oscar Wilde, Dante Gabriel Rossetti, Edward Burne-Jones și John Everett Millais. Proiectul său estetic a contribuit la formarea "Confreriei prerafaelite" ("The Pre-Raphaelite Brotherhood") și la notorietatea acesteia. Nu a înțeles însă mișcarea impresionistă în pictură, acuzându-l pe pictorul impresionist englez James Whistler într-un articol cu ocazia unei expoziții că "aruncă un vas de vopsele în fața publicului". Obstinația de a nu pierde legătura cu trecutul l-a determinat să exercite o critică radicală a procesului de industrializare, ca și
John Ruskin () [Corola-website/Science/299079_a_300408]
-
totuși să extragă substanța pentru primul său roman "Confesiunea lui Claude" ("La confession de Claude"). Tinerețea lui Zola este însă frământată și de alte pasiuni. Lumea picturii îl fascinează pe tânărul scriitor, care se află în contact direct cu mișcarea impresionistă, cu pictorii pe care îi va apăra în mod constant în cronicile din ziar. Se împrietenește cu Édouard Manet, care îl va reprezenta de mai multe ori în tablourile sale. Grație lui, Zola face cunoștință cu Stéphane Mallarmé. Se apropie
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
care îl găsesc în operă ». Această personalitate trebuie să exercite un efect unificator puternic asupra tabloului, în care pictorul își transpune toată energia. Centrul operei devine astfel nu subiectul ales, ci expresia personalității artistului. Zola a contribuit astfel la mișcarea impresionistă prin forța sa de convingere și talentul său critic. Apropierea de acest grup artistic i-a influențat foarte mult demersul literar. Concepțiile sale inovatoare legate de personalitatea artistului și transformarea obiectului într-o realitate artistică prefigurează oarecum suprarealismul, pe care
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
(n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane - d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuția pe care a
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
Paris, după aceea la Pontoise. Pictează în aer liber („plein air”); pictura sa ia amploare, dar, din păcate, nu se prea vinde. Căutând o ieșire din dificultățile financiare, este nevoit să picteze ornamente decorative pentru evantaie. Pissarro devine un adevărat impresionist începând din anul 1869. După mutarea la Louveciennes, întărește legăturile de prietenie cu Monet, Renoir și Sisley, ceea ce duce la schimbarea stilului său în pictură. Vor crește expresivitatea și sensibilitatea față de lumină, îl va cuprinde fascinația schimbărilor care au loc
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
Se apropie de stilul lui Degas, își perfecționează desenul, începe să lucreze cu pasteluri și se inițiază în arta gravurii. Lucrarea ""Acoperișurile roșii, un colț de țară, efectul iernii"" a fost prezentată la cea de-a treia expoziție de pictură impresionistă, în anul 1877. Este una din cele mai mature opere din creația lui Pissarro, spontaneitatea și cursivitatea stilului caracteristice pentru anii șaptezeci scăzând ușor în intensitate, cu toate acestea artistul realizează o concentrare deosebită a efectelor. După a patra expoziție
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
apare seria de picturi reprezentând viața urbană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pissarro se bucură în sfârșit de o recunoaștere a publicului și criticii, participă la expoziții în Europa și America. Mulțumită testamentului lui Gustave Caillebotte, membru al grupării impresioniste, care a oferit statului francez întreaga sa colecție de picturi, multe lucrări ale lui Pissarro sunt expuse în Muzeul Luxembourg din Paris încă din timpul vieții artistului. Pissarro își petrece vara anului 1903 la Le Havre, realizând o serie de
Camille Pissarro () [Corola-website/Science/299304_a_300633]
-
a simțit în largul lui când nu s-a putut adresa publicului său favorit, elita. Pe lângă poezii și piese de teatru, Blok a mai scris eseuri și recenzii dramatice. Majoritatea eseurilor sale au fost compuse într-un stil foarte liric, impresionist, cu raționamente emotive. Blok a murit la Petrograd la data de 7 august 1921, în urma unui atac de cord provocat de malnutriție. Noapte, stradă, farmacie, felinar, Absurd în ceață turnul ochi gălbui. De-o să mai prinzi din secol un pătrar
Aleksandr Blok () [Corola-website/Science/298773_a_300102]
-
retrospectivă asupra operei lui Tonitza ne revelează în prima perioadă o pictură academistă purtând pecetea școlii müncheneze, și, drept corolar, un interes major pentru desen, în detrimentul picturii. În scurtul său popas parizian, face tentative timide de a-și însuși viziunea impresionistă, dar preferința lui pentru exprimarea grafică îi va îndrepta atenția spre creațiile lui Daumier. Revirimentul cromatic, pe care fruntașii picturii franceze nu izbutiseră să-l provoace, a fost declanșat de Ștefan Luchian, fără ca acest fapt sa-l facă pe Tonița
Nicolae Tonitza () [Corola-website/Science/297815_a_299144]