1,194 matches
-
complexă a conținuturilor sufletești se naște ca un rezultat al acestei creșteri, asemănătoare unei înălțări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuți, nu în sens de orgoliu, ci de bogăție, a fi chinuit de o infinitate internă și de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încît simți cum mori din cauza vieții. Este atât de rar acest sentiment și atât de ciudat, încît ar trebui să-l trăim cu strigăte. Simt cum ar trebui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei înșiși și străini de realități profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toți oamenii fac poezie atunci când iubesc dovedește că mijloacele gândirii conceptuale sânt prea sărace pentru a exprima o infinitate internă și că lirismul interior își găsește un mod adecvat de obiectivare numai cu un material fluid și irațional. Nu se petrece un caz analog cu experiența suferinței? N-ai bănuit niciodată ce ascunzi în tine și ce ascunde lumea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru a fi singur. Ce sens are singurătatea în melancolie? Nu este ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică este inexpresivă, concepută fără o perspectivă a nemărginitului. Nemărginirea interioară și vagul lăuntric, ce nu trebuie asimilate acelei infinități fecunde din iubire, cer cu necesitate o întindere ale cărei margini sânt insesizabile. Melancolia prezintă o stare vagă care nu intenționează ceva determinat și precizat. Trăirile comune cer obiecte palpabile și forme cristalizate. Contactul cu viața se face, în acest
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sigur. Desprinderea de existență ca dat concret și calitativ și abandonarea în nemărginire ridică pe om din încadrarea lui firească. Perspectiva infinitului îl arată singur și părăsit în lume. Sentimentul propriei finități este cu atât mai intens cu cât conștiința infinității lumii este mai mare. Dacă în unele stări această conștiință este deprimantă și chinuitoare, în melancolie ea este mai puțin dureroasă, din cauza unei sublimări care face singurătatea și părăsirea mult mai puțin apăsătoare, împrumutîndu-le uneori un caracter voluptuos. Disproporția dintre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumii este mai mare. Dacă în unele stări această conștiință este deprimantă și chinuitoare, în melancolie ea este mai puțin dureroasă, din cauza unei sublimări care face singurătatea și părăsirea mult mai puțin apăsătoare, împrumutîndu-le uneori un caracter voluptuos. Disproporția dintre infinitatea lumii și finitatea omului este un motiv serios de disperare; atunci însă când o privești într-o perspectivă de vis, așa cum e în stările melancolice, aceasta încetează de a mai fi torturantă, lumea apărând într-o frumusețe stranie și maladivă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ironia este că te temi de ea cu atât mai mult cu cât o admiri. Și trebuie să spun că negativitatea morții îmi inspiră admirație. Dar este singurul lucru pe care-l pot admira, fără să-l iubesc. Grandoarea și infinitatea morții mi se impun. Dar disperarea mea e atât de mare, încît n-am nici speranța morții. Cum aș putea-o deci iubi? Despre moarte nu se poate scrie decât în contradicții absolute. Cine va spune că are o idee
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de ocazii pierdute. Moment Și eternitate Eternitatea nu e inteligibilă decât dacă e privită ca experiență, în funcție de o trăire subiectivă. Conceptul obiectiv al eternității n-are nici un sens pentru individ, deoarece finitatea lui temporală elimină posibilitatea de a trăi o infinitate temporală, o veșnicie, ca durată infinită, ca proces nelimitat în timp. Experiența eternității depinde de intensitatea trăirii subiective, iar nu de obiectivitatea substanțială sau de o durată continuă. Intrarea în eternitate nu se poate realiza decât într-o transcendere a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de sfârșitul universal. Paradoxul infinitului este de a-ți da această senzație de apropiere de sfârșitul absolut și de a face, în același timp, imposibilă această apropiere. Căci infinitul nu duce la nimic. Atât infinitul spațial, cât și infinitul temporal. Infinitatea este tot atât de deconcertantă în trecut ca și în viitor. Ce să se realizeze în viitor, când avem o eternitate înapoia noastră în care s-a putut realiza orice? Cum o să poată prezenta viitorul ceea ce n-a putut prezenta o infinitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Infinitatea este tot atât de deconcertantă în trecut ca și în viitor. Ce să se realizeze în viitor, când avem o eternitate înapoia noastră în care s-a putut realiza orice? Cum o să poată prezenta viitorul ceea ce n-a putut prezenta o infinitate trecută? Dacă lumea ar fi avut un sens, s-ar fi revelat până acum și noi l-am fi aflat. Cum să pot concepe că acest sens se va realiza în viitor, când până acum ar fi trebuit să se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
puțin față de nemărginire. Nimeni nu poate avea experiența infinitului fără amețeli, fără o tulburare adâncă și care nu se poate uita. Și cum să nu te tulburi, când în infinit nici o direcție nu e mai valabilă decât cealaltă? În spațiu, infinitatea stabilește echivalența direcțiilor, care toate nu pot duce nicăieri, nici una nefiind preferabilă alteia. Infinitul neagă orice posibilitate de a rezolva favorabil problema sensului acestei lumi. Simt o voluptate demonică atunci când mă gândesc la această negativitate și îmi pare chiar bine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și iremediabilă. Nu poți înțelege infinitul, care îți dă imaginea unei anarhii cosmice, dacă nu ai embrionar tendințe anarhice în tine. O experiență intensă a acestuia nu face decât să creeze o corespondență între vârtejul exterior și vârtejul interior. Trăirea infinității, ca și reflexia îndelungată asupra acestei infinități, este cea mai groaznică lecție de anarhie, de revoltă și de neîmpăcare totală. Infinitul te dezorganizează, te zbuciumă, te afectează în rădăcinile ființei, dar te și face să neglijezi tot ce e gest
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îți dă imaginea unei anarhii cosmice, dacă nu ai embrionar tendințe anarhice în tine. O experiență intensă a acestuia nu face decât să creeze o corespondență între vârtejul exterior și vârtejul interior. Trăirea infinității, ca și reflexia îndelungată asupra acestei infinități, este cea mai groaznică lecție de anarhie, de revoltă și de neîmpăcare totală. Infinitul te dezorganizează, te zbuciumă, te afectează în rădăcinile ființei, dar te și face să neglijezi tot ce e gest mărunt, tot ce e insignifiant și întîmplător
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sâmbure generator originar, ci și în faptul că lumile de valori - pe care le realizează fiecare cultură în parte - sânt limitate. Fiece mare cultură este o soluție a tuturor problemelor. Dacă există o pluralitate de soluții, nu există totuși o infinitate. Grecia antică sau Franța, de exemplu (poate cele mai împlinite culturi), au soluționat - în genul lor - toate problemele ce se pun omului, s-au echilibrat cu toate incertitudinile și și-au inventat toate adevărurile. Din perspectiva transistorică a unui înțelept
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de timp în împărțibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează {EminescuOpVII 94} în veci. În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit! Dac-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pîn-în aceea fază a emanațiunii lui care se numește epoca lui Alexandru cel Bun de esemplu... și cu toate acestea. Cu drept cuvânt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat? prin mintea cărui muritor treceau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
celelalte soluții care pot fi formulate sunt inadecvate/proaste/nesatisfăcătoare. Pentru cazul cunoașterii, epistemologia problemelor cu soluție unică o găsim formulată de Aristotel. Filozoful grec i-a dat o formulare celebră: adevărul este unul singur; falsul se prezintă într-o infinitate de forme. Atunci când omul de știință reușește să formuleze o teorie care explică faptele în integralitatea lor, a ajuns la adevăr. Orice altă teorie diferită de aceasta este falsă. Până în secolul XX, atât filozofia, cât și știința aveau alergie față de
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Speranța aceasta le dă puterea fantastică de a săvîrși fapte fie mărețe, fie cumplite. Ea face dintr-o mulțime fie un erou, fie un criminal colectiv. "Toate popoarele lumii, scrie Le Bon, se închină, unei singure divinități, deși sub o infinitate de nume: speranța. Toți zeii lor nu sînt decît un singur zeu"182. Adorîndu-l cu o atare constanță, mulțimile sînt receptive la credințele legate de el și care promit realizarea, în această lume, a tuturor fericirilor către care aspiră. Poate
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și își amplific... efectul dac..., în timpul efectu...rii ei, ne concentr...m atenția asupra respectivului centru energetic, intonând mantra Ta Ț Na Ț Mă Ț Să, ceea ce în traducere liber... înseamn... „viat.../existent... Ț moarte/transformare Ț renaștere/lumin... Ț infinitate”. Mudra degetelor de oțel Pune accentul pe corespondentele existente între degetele de la mân... și cele cinci elemente principale. De asemenea, fiecare deget corespunde unui anumit organ și unei anumite emoții, fapt demonstrat și prin identificarea a numeroase puncte de acupunctur
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
reconciliază într-o manieră nouă spiritul omului, înțeles, în finitudinea sa, cu nemărginirea dumnezeiască. Ceea ce noi am numit experiență hermeneutică își găsește aici adevăratul său teren”2. Limba, care marchează natura profundă a umanului, are capacitatea de a găzdui o infinitate de semnificații, ceea ce confirmă - într-un anumit sens - paradoxul dogmei de la Calcedon (451 d.Hr): firea omenească nu este destructurată de evenimentul Întrupării Cuvântului, ci devine „rațiune plasticizată” (D. Stăniloae). Când funcționează în regim de excelență, limba poate media - ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pregătește desfășurarea finală din eshaton 1. Tâlcuiește inspirat Scriptura nu cel capabil să-i refacă contextul cultural și politic, ci cel plasat în cutia de rezonanță metaistorică a revelației. Interpretul va pune atunci în lumină nu crizele logosului apofantic, ci infinitatea hiperbolică a doxologiei. Pentru aceasta e nevoie de o altfel de erudiție, dincolo de disciplina filologică și subtilitatea filozofică a inteligenței livrești. Evanghelizează cel care binevestește alături de un angelos, ce și-a făcut din Cuvântul Scripturii „pâinea cea de toate zilele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
intrinsec armonioasă cu ființa lui Dumnezeu”1. Teologia trinitară deschide posibilitățile unei ontologii a infinitului pe care gândirea filozofică grecească n-o putea întrezări. Sfântul Grigorie de Nyssa 2, de pildă, este primul teolog creștin care a acordat Dumnezeirii atributul infinității. Teologia trinitară apofatică își găsește astfel corelația în mistica „urcușului” contemplativ, „din slavă în slavă”. Acest balans paradoxal între pasivitatea „necunoașterii” esenței divine și progresia activă în cunoașterea energiilor divine arată în ce măsură creația „nu este o aparență, o mixtură de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
părul, pierdute de vreo școlăriță pe trotuar, și ele mi se par poetice, esențiale, de neînlocuit pentru înțelegerea uriașei lumi. Ba chiar mi se pare că descrierea lor este mai umană decât proiectarea pe retină (care e pagina) a unei infinități de aștri. Iubesc cu adevărat lumea mea, Bucureștiul, și, pe de altă parte, nu pot să nu fiu conștient, clipă de clipă, că Bucureștiul este în același timp totul, Aleful 404. La prima vedere, am fi tentați să credem că
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
eșantioane diferite poate să nu evidențieze nici o modificare de opinii sau atitudini. De pildă, la ambele momente s-ar putea găsi 450 de simpatizanți ai partidului A și 550 ai lui B. Aceleași distribuții marginale sunt compatibilie, practic, cu o infinitate de distribuții interioare, dintre care una este și aceasta: Firește că e vorba de un caz absurd, când toți cei care, la momentul t1, simpatizau partidul A devin, la momentul t2, simpatizanți ai lui B, iar dintre susținătorii inițiali ai
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
pe zi; înmulțind cu trei sute șaizeci și șase de zile pe an, rezultatul ar fi fost de șapte mii trei sute de pagini. Mii și mii de volume de literatură, filosofie, știință, citite în cursul anilor, dăduseră viață înlăuntru lui unei infinități de râuri care acum își cereau dreptul să curgă, drept care el se străduia să-i găsească fiecăruia matca potrivită. Cu toate astea, ore-n șir se gândea de unul singur, sau sta de vorbă sau se dedica magiei și îngrijirii
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de armonie pe care îl simțea în toată ființa sa, era că nimic în jur nu pornea sau nu se încheia în unghi drept. Marginile rotunjite se uneau într-un punct din care se puteau duce, la o dreaptă, o infinitate de paralele. Pădurea se sfârșea cu o poartă boltită, așa cum și începuse. Era perechea celeilalte, poate că nici nu fusese vreo pădure, ci doar o stare pregătitoare către o nouă dimensiune. Ai fi crezut că trăia doar o clipă suspendată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o mare enigmă, pe care găndirea nu-l poate descifra. Filosofii care s-au raportat la om l-au privit unilateral, remarcănd fie măreția, fie nenorocirea sa. Ființa mizerabilă, incapabil de adevăr absolute omul se superiorizează prin rapoarte conștiința la infinitatea oarbă a Universului. Concluzia lui Pascal este legată de necesitatea recunoașterii măreției condiției umane, deoarece partajul mizeriei și grandorii constitutiv naturii umane are ca unic remediu credința. Immanuel Kant reflect în operele sale variate teoria cunoașterii, concepția politică, estetică. Sistemul
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]