1,208 matches
-
ϑΞΠΤ<, fie la neutru, fie la masculin, nu are de fapt nici un corespondent în plan concret - putere sau personaj istoric. Ca orice simbol - și nu trebuie uitat că limbajul teologic este prin natura sa unul simbolic -, 6∀ ϑΞΠΤ< presupune o infinitate de referenți virtuali. Vom afirma chiar că ne aflăm aici în fața unui caz tipic de „intoxicație a rețelei”, similar practicii serviciilor secrete. Un mesaj extrem de coerent, prevalându‑se de numele unei persoane care întruchipează autoritatea însăși (Pavel), provoacă cititorilor‑auditori
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
țigancă). „Ce s-a ales din două vieți? / O mână de cuvinte...” (M. Eminescu) Doar pădurea „plânge”, așa, ca să ne reamintească cine suntem - cine rămânem... „un finit (făptură de lumină) într-acest infinit (mărginire a nemărginirilor), scăldându-ne într-o infinitate de visuri...”, cum măiestrit glăsuiește întru eternitate Constantin Noica. <noteist> 1. Gheorghe Andrei Neagu - Nunta neagră. Ed. Valman, 2010 2. Liviu Antonesei - Despre dragoste. Ed. Ars Longa, Iași, 2000, p. 134 3. Ion Barbu - Riga Cripto și lapona Enigel 4
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de grație intelectuală” (cum bine spune Eric G. tilson) care înmiresmează volumul, să conchidem într-o tonalitate degajată (după afirmația lui Noica): suntem și rămânem „un finit (făptură de lumină) într-acest infinit (mărginire a nemărginirilor), scăldându-ne într-o infinitate de visuri...” Mihail Gălățanu Poezia - formă a nedisimulării „Viața noastră e o carte cu șapte peceți...” (Mihail Gălățanu) Trilogia Burta înstelată, Poeme amnioticeși Douăsprezece cântece înaintea nașterii confirmă o mare iubire, un crez. O recunoaștere a maestrului întru cuvânt: Nichita
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
al XX-lea. Mai mult decât atât, este o temă care, în cele din urmă, "este structurată... în imaginea îndepărtată și absolută" a trecutului divin sau critic, sau "într-o zonă care nu poate avea nici o legătură cu prezentul, în ciuda infinității sale", ca să îl cităm pe Bakhtin. În acest moment, începem să putem vedea o elasticitate filosofică a "literaturii", o literatură ale cărei "suburbii" și "extremități" trebuie totuși să aspire la "legea veșnică". Fiind o operă culturală, The American Scholar reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
i se par a fi elemente care nu trebuie neglijate. Nu acceptă nici reducerea luptei de clasă la confruntarea a două clase antagonice: Ea nu are loc numai între două clase, a proletarilor și a capitaliștilor, o regăsim între o infinitate de grupuri cu interese diferite și, mai ales, între elitele care-și dispută puterea (Pareto, 1902, p. 118). Pareto nu se raliază nici ideii sfârșitului luptei de clasă într-o societate fără clase din care orice sursă de conflict ar
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
dar cercetări mai noi limitează conținutul său la creațiile cu ton grav, câteodată de revoltă socială. Există în aceste confesiuni câteva permanențe, ca dorul, jalea, urâtul, cu valori simbolice, constituind un univers poetic specific românesc. În d. se exprimă o infinitate de sentimente și nuanțe, o spiritualitate elevată, sobră, reflecții asupra existenței sociale, dar și frământări sufletești intime. D. are o funcție catarctică mărturisită: „Că doinele-s stâmpărări / La omul cu supărări”. Singura corespondență ce se poate stabili între d. și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
misticul identifică drept realitate primordială transcendența, viața corporală în mijlocul naturii inepuizabile fiind doar o secvență tranzitorie. Aici existența individuală a omului nu mai este încadrată de un gol neantic, ci de copleșitoarea deschidere a unei spiritualități supreme. Misticul nu neagă infinitatea naturii, ne-omenescul recunoscut de ateu, sferele cosmice de necuprins pentru om, dar le conferă un rol secund în evoluția destinului adamic. Un astfel de fundamental destin își glisează dinamica între presiunea unei deficiențe primordiale impusă de păcat și resurecția
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
context, viața terestră nu este damnată la un statut de paradigmă ce trebuie negată ci este postulată ca deținând temelie și sens vital numai dinspre și întru transcendență. Imanentul se relevă, din această perspectivă, ca perimetru finit, insular așezat în infinitatea unui absolut armonic. Un astfel de adevăr nu poate fi primit de vulgul și superficialul ce definesc zbuciumul temporal al mundaneității. Ea nu poate accepta revelații primordiale ce destabilizează imaginea de sine pe care a impus-o componentelor sale, individualităților
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ca încercări, drept baraje ce solicită efortul înălțării peste sine, obstacole purificante ce stimulează perfecționând autoprogresia spiritului astfel solicitat. De asemenea, aceste stări de viditate și descendență a sufletului survin și ca mărturie a frivolității umane în fața opțiunilor dăruite de infinitatea divină, ca dovadă pentru conștiința umană a existenței propriilor sale penumbre și dispoziții spre rătăciri în obscuritatea uitării transcendenței. Privirea ce coboară dinspre zeu abandonându-l cunoaște, adesea, reîntoarcerea lacrimară spre perspectiva acestuia, revenirea dramatică la parcursul inițial și disiparea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
care trebuie apoi să fie astupate cu ceară. 5) Nici o castă nu-și poate depăși sarcina atribuită ei; pentru cele mai triviale aspecte ale vieții, fiecare își are legile și regulile ei speciale. Diferențierea între caste se face printr-o infinitate de dispoziții, deosebiri, moduri de comportament, obiceiuri, prescrise fiecăreia dintre ele. Aceste numeroase datini și practici la care sînt supuse toate cástele, au cauzat englezilor mari dificultăți, anume în recrutarea de soldați. La început, aceștia erau recrutați din casta śudra
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
diferitelor probleme în discuție. Dacă aceste soluții erau și originale, ele posedau un element de atracție în plus pentru cititor sau auditor, dar justificarea lor completă o aveau în adevărul și autenticitatea lor față de viață. De altfel, Adevărul are o infinitate de aspecte juste, totdeauna reale, așa încît originalitatea vine prin forța lucrurilor, cu condiția ca să plecăm de la punerea corectă a problemelor și să pornim animați de bunăvoință și dezinteres total în efortul de a obține Adevărul și nu niște "adevăruri
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
care n-a reușit să se mîntuiască în această existență, se va renaște sub alta și altă formă, pînă ce va atinge gradul de perfecțiune necesar pentru "eliberare". Oricum, moartea, așadar, nu reprezintă un terminus definitiv, absolut, care pune pecetea infinității pe suflet în orice condiție s-ar găsi el în momentul despărțirii de viață. Dacă, pentru creștin, prin urmare, moartea înseamnă posibilitatea de a trece, potrivit faptelor, bune sau rele, săvîrșite aici pe pămînt, în Paradis sau Infern pe vecie
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Infinito. Prea neologic pentru lirica eminesciană, cuvântul va fi înlocuit, conservând nuanțele/axa paradigmatică, prin termeni derivați cu prefixul negativ "ne-". În paginile de proză eminesciană, "infinit" are o mai bogată reprezentare decât în versuri, chiar completată cu derivatul feminin, "infinitate". "Dealul, element al unei geografii comune celor doi poeți, Eminescu și Leopardi, are rolul de a uni pe verticală cele două dimensiuni, microși macrouniversul.[...] Dealul și gardul de spini traduc, la Leopardi, tocmai ideea nepătrunsului eminescian" (Adina Blanariu-Vuković: 95). Autoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
id=172977#Citer , precum și în Fenoglio : 2007, 30. 3 Un fel de Club Bilderberg dacă tot nu este certă simbolistica ochiului de deasupra ușii domei lui Dumnezeu și nici a cercurilor concentrice (elemente creștine sau relative la Illuminati). 4 "O infinitate de studii, în ultimii douăzeci de ani [raportat la 1975, data publicării paginilor preluate în antologie], pleacă de la premisele psihanalitice. Puține au însă curajul de a se aventura în lumea simbolurilor transpersonale; majoritatea se opresc la detectarea unor "complexe" recurente
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care coabitează cu informații tot mai specializate și, prin aceasta, tot mai dificil de transmis. Lingviștii s-au cantonat în limitele unei departamentalizări academice, inadecvată, de multe ori, scopului suprem: studierea funcționării limbii și a limbajului, identificabilă la suprafața unei infinități de texte și de discursuri. Ne amintim aici de strălucita formulă saussuriană prin care ni se transmite ideea că "semiologia, morfologia, gramatica, sinonimia, retorica, stilistica, lexicologia formează un întreg inseparabil". Astăzi nu vorbim despre o criză a științelor limbajului ci
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
erau un amestec (uneori confuz), din punct de vedere al conținutului, de concepții vechi și noi. Fără să fi fost un om de știință, în accepțiunea modernă a cuvântului, el a pregătit terenul pentru Copernic și urmașii săi. Prin ideea infinității universului, de pildă, a influențat pe unul dintre cei mai cunoscuți cugetători, e vorba de Giordano Bruno. Influența sa merge cu mult mai departe în timpurile moderne, ajungând până la Leibniz și Schelling. În geneza gândirii filosofice renascentiste, importantă a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
simbolistică încifrată în regula interioară a viețuirii și conviețuirii și care, ca o corabie pe valuri, oricâte furtuni se abat asupra ei, nu poate fi nicicând abandonată. O voință de neclintit, o convingere în puterea umană, în valoarea sa, în infinitatea existenței sale. Iudaismul apreciază că nimic nu-i este imposibil omului. Și poate că nu i-am da crezare, dacă noi înșine n-am încerca să privim în perspectivă, să deslușim gândul de după gând, care a făcut ca omenirea să
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
ea există sub forma unei expresii. În acest punct arta se apropie de fenomenologie care a dus la înțelegerea artei ca un mod de auto-expresie și, mai târziu, prin Ingarden și Gadamer, arta a fost interpretată ontologic. Totodată, ideea de infinitate a artei a dus la apariția unor teorii cum e cea a lui George Dickie 14, adică la o teorie instituțională a artei. Indiferent de definițiile și de înțelesurile artei dobândite în decursul istoriei ei, arta va trebui tratată ca
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă independentă de subiect. Existența operei de artă produce o sferă a singularității din care este exclusă orice formă de concretizare, iar opera este liberă prin indiferența ei față de subiect. Prin urmare, existența operei de artă are o caracteristică esențială: infinitatea. Infinitatea operei nu este decât infinitatea spiritului creator care este atras de artă prin contemplația spre desavârșire. Datorită infinității ei, opera de artă pare să nu aibă nici început și nici sfârșit, ea doar există. În acest context trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
independentă de subiect. Existența operei de artă produce o sferă a singularității din care este exclusă orice formă de concretizare, iar opera este liberă prin indiferența ei față de subiect. Prin urmare, existența operei de artă are o caracteristică esențială: infinitatea. Infinitatea operei nu este decât infinitatea spiritului creator care este atras de artă prin contemplația spre desavârșire. Datorită infinității ei, opera de artă pare să nu aibă nici început și nici sfârșit, ea doar există. În acest context trebuie să explicăm
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă produce o sferă a singularității din care este exclusă orice formă de concretizare, iar opera este liberă prin indiferența ei față de subiect. Prin urmare, existența operei de artă are o caracteristică esențială: infinitatea. Infinitatea operei nu este decât infinitatea spiritului creator care este atras de artă prin contemplația spre desavârșire. Datorită infinității ei, opera de artă pare să nu aibă nici început și nici sfârșit, ea doar există. În acest context trebuie să explicăm problema relației de apropiere față de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de concretizare, iar opera este liberă prin indiferența ei față de subiect. Prin urmare, existența operei de artă are o caracteristică esențială: infinitatea. Infinitatea operei nu este decât infinitatea spiritului creator care este atras de artă prin contemplația spre desavârșire. Datorită infinității ei, opera de artă pare să nu aibă nici început și nici sfârșit, ea doar există. În acest context trebuie să explicăm problema relației de apropiere față de artă. Arta ne deschide universul non-uman din care facem parte. O apropiere de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Astfel, opera de artă este definită prin intermeidul unui înțeles interior care este comunicat și receptat de către subiect. Orice subiect poate recepta un înțeles singular al unei operei de artă, fapt ce duce la însușirea operei de artă cu o infinitate de înțelesuri. Acestastă infinitate de înțelesuri, dar și posibilitatea unui proces de re-înțelegere atât a operei de artă, cât și a înțelesurilor primare, oferă autonomie obiectului de artă. Procesul de (re) înțelegere a operei duce la ceea ce Gadamer numește instanță
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
este definită prin intermeidul unui înțeles interior care este comunicat și receptat de către subiect. Orice subiect poate recepta un înțeles singular al unei operei de artă, fapt ce duce la însușirea operei de artă cu o infinitate de înțelesuri. Acestastă infinitate de înțelesuri, dar și posibilitatea unui proces de re-înțelegere atât a operei de artă, cât și a înțelesurilor primare, oferă autonomie obiectului de artă. Procesul de (re) înțelegere a operei duce la ceea ce Gadamer numește instanță a ideei de Bildung
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
forma ne oferă tipul de artă, iar conținutul exprimă înțelesurile sale. Arta este o expresie a adevărului și a frumosului, în timp ce experiența estetică este o (re) interpretare continuă a obiectelor definitorii artei. Fiecare operă de artă este caracterizată de o infinitate de înțelesuri aflate în starea de deschidere a artei formând statutul cognitiv al artei. 1.2. Obiectul, obiectivitatea și opera de artă Opera de artă pot fi înțeleasă fie ca obiect de artă, fie ca obiect estetic. Obiectul de artă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]