834 matches
-
deteriorării metabolismului glucozei. Încercarea unor autori de a trata diabetul ca o entitate distinctă față de sindromul dismetabolic este ilogică și dăunătoare. O excludem ca variantă viabilă. La fel de ilogică ni se pare și interpretarea obezității nu ca o componentă a sindromului insulinorezistenței, ci ca un factor de risc pentru ea (!) (1). Raționamentul ar fi următorul: obezitatea nu ar fi consecința insulinorezistenței / hiperinsulinemiei, ci „o variabilă fiziologică care scade captarea periferică a glucozei” (1). Autorii mai adaugă faptul că nu toate persoanele insulinorezistente
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
și dăunătoare. O excludem ca variantă viabilă. La fel de ilogică ni se pare și interpretarea obezității nu ca o componentă a sindromului insulinorezistenței, ci ca un factor de risc pentru ea (!) (1). Raționamentul ar fi următorul: obezitatea nu ar fi consecința insulinorezistenței / hiperinsulinemiei, ci „o variabilă fiziologică care scade captarea periferică a glucozei” (1). Autorii mai adaugă faptul că nu toate persoanele insulinorezistente sunt și supraponderale / obeze și nu toți supraponderalii / obezii sunt insulinorezistenți. Punctul nostru de vedere este diferit. Obezitatea (ca
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
cea mai frecventă boală metabolică. Prin statutul său de depozit energetic (care poate crește sau scădea, în funcție de nevoi), țesutul adipos se poate expansiona până la un punct fără a cauza tulburări de contrareglare din partea celorlalte metabolisme (glucidic și proteic). Cât privește insulinorezistența, aceasta poate fie preceda, fie urma instalării obezității. Mai mult, s-ar putea ca obezitatea per se să fie mai patogenă decât insulinorezistența primară. În orice caz, dintre toate componentele sindromului dismetabolic, obezitatea ocupă fără îndoială una din primele două
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
până la un punct fără a cauza tulburări de contrareglare din partea celorlalte metabolisme (glucidic și proteic). Cât privește insulinorezistența, aceasta poate fie preceda, fie urma instalării obezității. Mai mult, s-ar putea ca obezitatea per se să fie mai patogenă decât insulinorezistența primară. În orice caz, dintre toate componentele sindromului dismetabolic, obezitatea ocupă fără îndoială una din primele două poziții. O problemă care necesită o clarificare urgentă este aceea a rolului patogen pe care îl poate juca adipozitatea abdominală (numită uneori și
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
obezitatea ocupă fără îndoială una din primele două poziții. O problemă care necesită o clarificare urgentă este aceea a rolului patogen pe care îl poate juca adipozitatea abdominală (numită uneori și „viscerală”) față de cea periferică (subcutanată). Grupul European pentru Studiul Insulinorezistenței subliniind relația dintre captarea periferică de glucoză și excesul ponderal apreciat prin BMI și circumferința abdominală la 1100 persoane, a constatat absența unei diferențe între insulinorezistența din tipul abdominal și tipul generalizat al obezității. Aceeași concluzie rezultă și din studiul
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
adipozitatea abdominală (numită uneori și „viscerală”) față de cea periferică (subcutanată). Grupul European pentru Studiul Insulinorezistenței subliniind relația dintre captarea periferică de glucoză și excesul ponderal apreciat prin BMI și circumferința abdominală la 1100 persoane, a constatat absența unei diferențe între insulinorezistența din tipul abdominal și tipul generalizat al obezității. Aceeași concluzie rezultă și din studiul NHANES III (desfășurat pe 3300 persoane în SUA (1). Pentru acest motiv, în ultima vreme există tendința folosirii mai largi a BMI decât a circumferinței abdominale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
7). Întrucât în cazul acestui sindrom sunt incluse, printre altele, diabetul zaharat și hipertensiunea arterială ale căror complicații cardiovasculare sunt bine cunoscute, discuția de față se va referi în special la argumentele care susțin declanșarea proceselor degenerative vasculare în sindromul insulinorezistenței, în care tulburările de glicoreglare sunt minime, iar creșterile tensionale, numai discrete. Într-un studiu în care s-a urmărit mortalitatea cardiovasculară înregistrată pe o perioadă de 10 ani (studiul Bedford) și în care au fost incluse 3 grupe de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
legat de proliferarea marcată a celulelor musculare netede din peretele vascular. Acest efect pare a fi mediat de receptori specifici „pentru creștere” stimulați de insulină și care sunt independenți de receptorii insulinci ce mediază cunoscutele sale efecte metabolice. În stadiul insulinorezistenței, în care efectele metabolice sunt scăzute, stimularea proliferării celulare poate sta la baza apariției primelor leziuni aterosclerotice vasculare. În prezența lipidelor plasmatice crescute (așa cum se întâmplă în sindromul plurimetabolic) depozitele lipidice din peretele arterelor vor fi mult crescute. În acest
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
adăugat o nouă dimensiune în înțelegerea proceselor intime prin care modificări discrete în metabolismul lipidelor, glucidelor sau proteinelor, induc, prin adiționare, modificările vasculare caracteristice procesului aterosclerotic. O sinteză, probabil incompletă a acestora este redată în fig. 8. 18. Tratamentul sindromului insulinorezistenței Abordarea „farmacologică” a sindromului insulinorezistenței trebuie privită ca o soluție neștiințifică, deși mulți medici ar fi tentați să scadă lipidele plasmatice folosind medicația hipolipemiantă, să scadă tensiunea arterială folosind medicația hipotensoare sau a hiperglicemiei, folosind antidiabeticele orale sau insulina. În
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
înțelegerea proceselor intime prin care modificări discrete în metabolismul lipidelor, glucidelor sau proteinelor, induc, prin adiționare, modificările vasculare caracteristice procesului aterosclerotic. O sinteză, probabil incompletă a acestora este redată în fig. 8. 18. Tratamentul sindromului insulinorezistenței Abordarea „farmacologică” a sindromului insulinorezistenței trebuie privită ca o soluție neștiințifică, deși mulți medici ar fi tentați să scadă lipidele plasmatice folosind medicația hipolipemiantă, să scadă tensiunea arterială folosind medicația hipotensoare sau a hiperglicemiei, folosind antidiabeticele orale sau insulina. În cazuri izolate, acest tip de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
să crească numărul transportorilor de glucoză (GLUT 4) în aceste celule. Pe lângă efectul „direct” al activității fizice asupra sensibilității la insulină, trebuie avut în vedere și efectul „indirect”, cel mediat de scăderea în greutate (16, 20, 22, 23). 3. Scăderea insulinorezistenței, prin utilizarea unor substanțe „naturale” capabile să amelioreze sensibilitatea periferică la acțiunea insulinei, reprezintă singura abordare „fiziologică” a acestui sindrom. Fitodiabul (în doză zilnică de până la 3 g) și Silimarina (în doză de 2 comprimate/zi; 1 comprimat conține 35
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
și în mușchi pentru asigurarea nevoilor energetice. Creșterea oxidării AGL conduce la o inhibiție a oxidării glucozei (prin inhibarea piruvat dehidrogenazei), precum și a glicolizei (prin inhibarea fosfofructokinazei). La nivelul mușchiului, utilizarea preferențială a AGL conduce la apariția unui grad de insulinorezistență (scade captarea și utilizarea glucozei). Finalitatea acestui proces ar fi prezervarea glucozei disponibile în sânge pentru utilizarea de către creier, organ dependent energetic de acest carburant. Glicerolul eliberat prin utilizarea trigliceridelor este transferat în ficat și utilizat în formarea glucozei. Dincolo de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
PPAR ?. PPAR ? sunt exprimați în adipocite, intestinul subțire și în celulele implicate în imunitate. Acțiunea acestor receptori (indusă de tiazolidindione) stimulează diferențierea preadipocitelor în adipocite (de unde efectul lor secundar de creștere în greutate). Efectul lor de scădere a insulinorezistenței este greu de explicat, dar ar putea fi legat de creșterea producției în adipocite a adiponectinei, un important stimulator al utilizării glucozei și al creșterii sensibilității la insulină a celulelor insulinodependente. Kim și Ahn (12) au demonstrat că PPAR ?
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
al utilizării glucozei și al creșterii sensibilității la insulină a celulelor insulinodependente. Kim și Ahn (12) au demonstrat că PPAR ? activează atât GLUT2 cât și β-glucokinaza, construind o ipoteză interesantă privind reglarea hepato-β-celulară a metabolismului energetic gluco-lipidic, implicat în insulinorezistența din T2DM. O cale de influențare pozitivă a metabolismului glucozei în ficat ar fi activarea de către PPAR ? a glucokinazei hepatice (a hexokinazei). La rândul lor, Sugden și Holness (29) aduc argumente privind implicarea receptorilor PPAR ? în secreția insulinică
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
cale de influențare pozitivă a metabolismului glucozei în ficat ar fi activarea de către PPAR ? a glucokinazei hepatice (a hexokinazei). La rândul lor, Sugden și Holness (29) aduc argumente privind implicarea receptorilor PPAR ? în secreția insulinică β-celulară compensatoare față de insulinorezistența întâlnită în T2DM. Acest tip de receptori nucleari ar interveni atât în glicoreglare cât și în liporeglare. În ultimii ani, o atenție sporită a fost acordată unor factori nucleari de transcripție, cu rol în metabolismul lipidic și glucidic, denumite generic
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
Liver X Receptor). Funcțiile lor biologice sunt mediate de ficat, țesutul adipos și chiar de mușchii scheletici (28), adică în țesutul unde metabolismul glucozei este dependent de prezența insulinei. S-a sugerat chiar că LXR ar putea fi implicați în insulinorezistența întâlnită în T2DM, în care metabolismele lipidic și glucidic sunt deopotrivă implicate. Relația LXR cu leptina (prin intermediul căreia este influențat aportul de energie, via centri hipotalamici), cu ficatul (influențând gluconeogeneza și debitul hepatic de glucoză), cu UCP1 (utilizarea finală a
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
tipul II de fibre musculare (tipul I funcționând pe baza unui intens metabolism oxidativ). Acest punct de vedere ar putea fi susținut de constatarea că cel mai bun predictor al apariției T2DM, printre descendenții părinților purtători ai acestei boli, este insulinorezistența musculară (31). Insulinorezistența ar fi deci tulburarea primordială în diabetogeneză (4, 14, 15). Mai mult, studiile în care s-a evaluat conținutul în trigliceride al miocitelor a demonstrat un paralelism între acest conținut și insulinorezistența periferică (19, 22, 36). Recent
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
fibre musculare (tipul I funcționând pe baza unui intens metabolism oxidativ). Acest punct de vedere ar putea fi susținut de constatarea că cel mai bun predictor al apariției T2DM, printre descendenții părinților purtători ai acestei boli, este insulinorezistența musculară (31). Insulinorezistența ar fi deci tulburarea primordială în diabetogeneză (4, 14, 15). Mai mult, studiile în care s-a evaluat conținutul în trigliceride al miocitelor a demonstrat un paralelism între acest conținut și insulinorezistența periferică (19, 22, 36). Recent, o nouă linie
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
purtători ai acestei boli, este insulinorezistența musculară (31). Insulinorezistența ar fi deci tulburarea primordială în diabetogeneză (4, 14, 15). Mai mult, studiile în care s-a evaluat conținutul în trigliceride al miocitelor a demonstrat un paralelism între acest conținut și insulinorezistența periferică (19, 22, 36). Recent, o nouă linie de dovezi sunt aduse în sprijinul tulburărilor primare ale metabolismului lipidelor în organism. Se știe că acest metabolism este influențat de activitatea PPAR?. Un coactivator al acestor factori de transcriere a enzimelor
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
esențiale pentru β-oxidarea mitocondrială a acizilor grași, posibila tulburare primară din T2DM ar putea fi la acest nivel (mitocondrial). În consecință, defectul primar („nodul gordian”, cum îi spune Taylor) ar putea fi identificat la nivelul fosforilării oxidative mitocondriale, generatoare de insulinorezistență în mușchi. Insulinorezistența ar fi, de fapt, tulburarea căreia secreția β-celulară ar trebui să-i facă față. Când capacitatea secretorie β-celulară este limitată (caracteristică genetic determinată), după un timp, diabetul va apare. Tulburarea primară în oxidarea subnormală a lipidelor în
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
mitocondrială a acizilor grași, posibila tulburare primară din T2DM ar putea fi la acest nivel (mitocondrial). În consecință, defectul primar („nodul gordian”, cum îi spune Taylor) ar putea fi identificat la nivelul fosforilării oxidative mitocondriale, generatoare de insulinorezistență în mușchi. Insulinorezistența ar fi, de fapt, tulburarea căreia secreția β-celulară ar trebui să-i facă față. Când capacitatea secretorie β-celulară este limitată (caracteristică genetic determinată), după un timp, diabetul va apare. Tulburarea primară în oxidarea subnormală a lipidelor în mitocondrie ar putea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
tulburare se întâlnește și în procesul îmbătrânirii, în care sinteza de ATP în mușchi scade (20, 21). În fine, atât mușchiul cât și celula β (două celule bogate în mitocondrii) pot moșteni un defect comun, convergent pe diabetogeneză: mușchiul generează insulinorezistență, iar celula β defectul insulinosecretor. 11. Mitocondria, metabolismul energetic și patologia degenerativă Constanța remarcabilă a compușilor biochimici din mediul intern este consecința unor „circuite de tip metabolic de tip închis”, care operează în organismul uman. Când glicemia crește postprandial, valoarea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
insulină pacientul moare în câteva săptămâni sau câteva luni. Așa cum se întâmplă adeseori în știință, la un moment dat o problemă îndeobște cunoscută, este scoasă brusc la lumină din unghiul mort în care se găsea. Este cazul sindromului dismetabolic „Sindromul insulinorezistenței”, cunoscut și studiat de multă vreme, dar incomplet explicat. Studiul insulinorezistenței cu ajutorul unor tehnici și metode noi a identificat factorul de legătură între diferitele componente ale sindromului, în tulburarea fundamentală numită insulinorezistență. Se știe că cea mai frecventă cale de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
întâmplă adeseori în știință, la un moment dat o problemă îndeobște cunoscută, este scoasă brusc la lumină din unghiul mort în care se găsea. Este cazul sindromului dismetabolic „Sindromul insulinorezistenței”, cunoscut și studiat de multă vreme, dar incomplet explicat. Studiul insulinorezistenței cu ajutorul unor tehnici și metode noi a identificat factorul de legătură între diferitele componente ale sindromului, în tulburarea fundamentală numită insulinorezistență. Se știe că cea mai frecventă cale de insulinorezistență este diabetul zaharat de tip 2, care de altfel, asociază
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
care se găsea. Este cazul sindromului dismetabolic „Sindromul insulinorezistenței”, cunoscut și studiat de multă vreme, dar incomplet explicat. Studiul insulinorezistenței cu ajutorul unor tehnici și metode noi a identificat factorul de legătură între diferitele componente ale sindromului, în tulburarea fundamentală numită insulinorezistență. Se știe că cea mai frecventă cale de insulinorezistență este diabetul zaharat de tip 2, care de altfel, asociază aproape invariabil toate componentele ce definesc sindromul dismetabolic. Din acest punct de vedere separarea T2DM de sindromul dismetabolic este în mare
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]