827 matches
-
Deoarece numărul și masa eritrocitelor influențează proprietățile reologice ale sângelui, nivelul eritrocitelor poate fi considerat un puternic predictor independent al evenimentelor cardiovasculare acute majore, putând explică, în parte, rata crescută a evenimentelor cardiovasculare ce apar la pacienții cu sindrom de insulinorezistența. S-a constatat că hematocritul crescut exercita un efect negativ puternic asupra funcției endoteliale a arteriolelor de rezistență din mușchii scheletici, probabil prin scăderea biodisponibilității de NO (159). O relație interesantă între metabolismul fierului și diabet a fost făcută de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
PĂI-1, γ globulinelor și scăderea albuminei, se asociază cu apariția ulterioară a T2DM (54, 158, 160, 218). Mecanismul prin care numărul leucocitelor crește riscul de IFG și T2DM, rămâne totuși neclar. O posibilă explicație a legăturii dintre numărul leucocitelor și insulinorezistența este că ambele reflectă o activare a sistemului imun, știut fiind că activarea sistemului imun produce un declin al sensibilității la insulină. S-a demonstrat că interleukina-6, factor important de diferențiere leucocitara, este produs mai ales la nivelul țesutului adipos
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
a demonstrat că interleukina-6, factor important de diferențiere leucocitara, este produs mai ales la nivelul țesutului adipos, eliberarea sa fiind mai mare la obezi (152). Se poate deci presupune că ÎL-6, pe lângă creșterea numărului de leucocite, se asociază și cu insulinorezistența. Această constatare este sprijinită și de observația că polimorfismul unui singur nucleotid al genei ÎL-6 se asociază cu creșterea numărului de leucocite și scăderea insulinosensibilității (57). O altă legătură posibilă între numărul leucocitelor și sensibilitatea la insulină este reprezentată de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
între numărul leucocitelor și sensibilitatea la insulină este reprezentată de hormoni, pe suprafața leucocitelor existând receptori pentru anumiți hormoni, cu rol în producția și maturarea leucocitelor. O parte din acești hormoni, ca insulină, cortizolul și hormonii sexuali, sunt asociați cu insulinorezistența. (190) Plachetele sangvine Principala funcție a plachetelor sangvine este aderarea la suprafețele subendoteliale lezate, urmată de eliberarea conținutului granulelor intracelulare și agregare, cu formarea trombilor, ca răspuns la stimulii generați de endoteliul vascular lezat. Stimulii proagreganți includ trombina, colagenul, epinefrinele
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
a elucida anomaliile proteinei G, știut fiind că alterarea activității acesteia, afectează modul în care plachetele răspund la antiagreganți. Ipoteza că plachetele se comportă diferit în cele două tipuri de diabet (T1DM și T2DM) necesită o discuție pe tema rolului insulinorezistenței în hiperagregabilitatea plachetară din diabet. Plachetele sunt ținte ale acțiunii insulinei, având receptori insulinici funcționali capabili să lege insulină și să se autofosforileze. Insulină, prin scăderea numărului receptorilor α2 adrenergici plachetari, alterează acțiunea epinefrinelor, cu diminuarea răspunsului plachetar la stimulii
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
-
crescută a complicațiilor vasculare la pacienții diabetici. 2. Obezitatea, aparent cea mai frecventă tulburare a metabolismului lipidic, se întâlnește în proporție de până la 80% din cazurile de T2DM. 3. Eliberarea acizilor grași din țesutul adipos poate induce un grad de insulinorezistență la nivelul ficatului și țesutului muscular prin competiție cu metabolizarea glucozei. Excesul de acizi grași liberi (AGL) inhibă utilizarea periferică a glucozei, stimulând secreția insulinică. Se pare că în T2DM, AGL nu stimulează suficient secreția de insulină necesară utilizării lor
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
O serie de studii prospective au arătat existența unei corelații pozitive între concentrația plasmatică a AGL și apariția T2DM. Astfel, concentrația plasmatică a AGL poate fi considerată un factor predictor pentru apariția diabetului zaharat insulino-independent. De menționat însă faptul că insulinorezistența, produsă de lipoliza tisulară crescută, poate fi mai mare decât o sugerează concentrația plasmatică a AGL, o parte a acestora fiind utilizată în țesuturi în locul glucozei și astfel nu mai ajunge în circulație. 4. Secreția de insulină și rezistența periferică
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
glucoză, insulină și acizi grași. Lipoprotein lipaza poate exercita și un efect indirect asupra riscului vascular prin direcționarea acizilor grași liberi spre diferite țesuturi. Reglarea expresiei lipazei în mușchiul scheletic și țesutul adipos este de obicei reciprocă. În sindromul de insulinorezistență, activitatea musculară a LPL este scăzută și puternic corelată cu insulinosensibilitatea. Reducerea activității LPL poate conduce la obezitate abdominală prin direcționarea acizilor grași de la nivel muscular (locul de oxidare) spre adipocite (locul de depozit). În timp ce obezitatea abdominală intensifică producția de
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
direcționarea acizilor grași de la nivel muscular (locul de oxidare) spre adipocite (locul de depozit). În timp ce obezitatea abdominală intensifică producția de VLDL prin furnizarea hepatică de acizi grași ce stabilizează apo B100, scăderea LPL musculară poate întreține dislipidemia caracteristică sindromului de insulinorezistență. 4.2. Lipaza hepatică (Hepatic lipase, HL) Lipaza hepatică este o glicoproteină sintetizată și secretată în principal de hepatocite (25, 52), la nivelul cărora se găsește ancorată de endoteliul sinusoidal hepatic, de unde își exercită acțiunea asupra substratelor specifice (lipoproteinele plasmatice
Tratat de diabet Paulescu by Cornelia Pencea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92248_a_92743]
-
complexă modifică nefavorabil atât prognosticul pe termen scurt, cât și prognosticul pe termen lung, bolnavii diabetici având o rată de reinfarctizare și de insuficiență cardiacă (IC) mai mare decât non-diabeticii (Melchior și colaboratorii săi, cit. de 11). 6.2. Etiopatogenie Insulinorezistența și insulino-deficiența induc un declin al toleranței la glucoză, fenomen care debutează încă din a treia decadă de vârstă și continuă pe toată perioada adultă. S-a demonstrat la proba de toleranță la glucoză orală (75 g glucoză) că glicemia
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Gina Botnariu () [Corola-publishinghouse/Science/91923_a_92418]
-
cu o durată de 6 ani, efectuat în Oxford, s-a raportat o incidență a cardiopatiei ischemice, accidentului vascular cerebral (AVC) și bolii arteriale periferice (BAP) de 56, 22 și respectiv 146 de cazuri la 1.000 persoane/an (14). Insulinorezistența este un bine cunoscut factor asociat cu profilul metabolic proaterogenic, care include LDL mici și dense, scăderea HDL-colesterolului și creșterea lipoproteinelor cu densitate foarte joasă (VLDL). În afara patologiei aterosclerotice bine cunoscute (cardiopatia ischemică, cu formele sale - infarctul de miocard, angina
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Gina Botnariu () [Corola-publishinghouse/Science/91923_a_92418]
-
jeun și postprandială a trigliceridelor (în special a VLDL) sunt mai mari, iar ale HDL-colesterolului sunt mai mici decât la nediabetici. Apariția hipertrigliceridemiei la diabetici poate fi indusă prin mai multe mecanisme, dar cel mai important pare să fie datorat insulinorezistenței. Aceasta scade suprimarea normală a eliberării de acizi grași liberi (AGL) din țesutul adipos în perioada postprandială. Fluxul de AGL spre ficat crește și are loc o supraproducție de VLDL. La nediabetici, hiperinsulinismul postprandial inhibă producția excesivă de VLDL din
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Gina Botnariu () [Corola-publishinghouse/Science/91923_a_92418]
-
și în mușchi pentru asigurarea nevoilor energetice. Creșterea oxidării AGL conduce la o inhibiție a oxidării glucozei (prin inhibarea piruvat dehidrogenazei), precum și a glicolizei (prin inhibarea fosfofructokinazei). La nivelul mușchiului, utilizarea preferențială a AGL conduce la apariția unui grad de insulinorezistență (scade captarea și utilizarea glucozei). Finalitatea acestui proces ar fi prezervarea glucozei disponibile în sânge pentru utilizarea de către creier, organ dependent energetic de acest carburant. Glicerolul eliberat prin utilizarea trigliceridelor este transferat în ficat și utilizat în formarea glucozei. Dincolo de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
PPAR ?. PPAR ? sunt exprimați în adipocite, intestinul subțire și în celulele implicate în imunitate. Acțiunea acestor receptori (indusă de tiazolidindione) stimulează diferențierea preadipocitelor în adipocite (de unde efectul lor secundar de creștere în greutate). Efectul lor de scădere a insulinorezistenței este greu de explicat, dar ar putea fi legat de creșterea producției în adipocite a adiponectinei, un important stimulator al utilizării glucozei și al creșterii sensibilității la insulină a celulelor insulinodependente. Kim și Ahn (12) au demonstrat că PPAR ?
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
al utilizării glucozei și al creșterii sensibilității la insulină a celulelor insulinodependente. Kim și Ahn (12) au demonstrat că PPAR ? activează atât GLUT2 cât și β-glucokinaza, construind o ipoteză interesantă privind reglarea hepato-β-celulară a metabolismului energetic gluco-lipidic, implicat în insulinorezistența din T2DM. O cale de influențare pozitivă a metabolismului glucozei în ficat ar fi activarea de către PPAR ? a glucokinazei hepatice (a hexokinazei). La rândul lor, Sugden și Holness (29) aduc argumente privind implicarea receptorilor PPAR ? în secreția insulinică
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
cale de influențare pozitivă a metabolismului glucozei în ficat ar fi activarea de către PPAR ? a glucokinazei hepatice (a hexokinazei). La rândul lor, Sugden și Holness (29) aduc argumente privind implicarea receptorilor PPAR ? în secreția insulinică β-celulară compensatoare față de insulinorezistența întâlnită în T2DM. Acest tip de receptori nucleari ar interveni atât în glicoreglare cât și în liporeglare. În ultimii ani, o atenție sporită a fost acordată unor factori nucleari de transcripție, cu rol în metabolismul lipidic și glucidic, denumite generic
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
Liver X Receptor). Funcțiile lor biologice sunt mediate de ficat, țesutul adipos și chiar de mușchii scheletici (28), adică în țesutul unde metabolismul glucozei este dependent de prezența insulinei. S-a sugerat chiar că LXR ar putea fi implicați în insulinorezistența întâlnită în T2DM, în care metabolismele lipidic și glucidic sunt deopotrivă implicate. Relația LXR cu leptina (prin intermediul căreia este influențat aportul de energie, via centri hipotalamici), cu ficatul (influențând gluconeogeneza și debitul hepatic de glucoză), cu UCP1 (utilizarea finală a
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
tipul II de fibre musculare (tipul I funcționând pe baza unui intens metabolism oxidativ). Acest punct de vedere ar putea fi susținut de constatarea că cel mai bun predictor al apariției T2DM, printre descendenții părinților purtători ai acestei boli, este insulinorezistența musculară (31). Insulinorezistența ar fi deci tulburarea primordială în diabetogeneză (4, 14, 15). Mai mult, studiile în care s-a evaluat conținutul în trigliceride al miocitelor a demonstrat un paralelism între acest conținut și insulinorezistența periferică (19, 22, 36). Recent
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
fibre musculare (tipul I funcționând pe baza unui intens metabolism oxidativ). Acest punct de vedere ar putea fi susținut de constatarea că cel mai bun predictor al apariției T2DM, printre descendenții părinților purtători ai acestei boli, este insulinorezistența musculară (31). Insulinorezistența ar fi deci tulburarea primordială în diabetogeneză (4, 14, 15). Mai mult, studiile în care s-a evaluat conținutul în trigliceride al miocitelor a demonstrat un paralelism între acest conținut și insulinorezistența periferică (19, 22, 36). Recent, o nouă linie
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
purtători ai acestei boli, este insulinorezistența musculară (31). Insulinorezistența ar fi deci tulburarea primordială în diabetogeneză (4, 14, 15). Mai mult, studiile în care s-a evaluat conținutul în trigliceride al miocitelor a demonstrat un paralelism între acest conținut și insulinorezistența periferică (19, 22, 36). Recent, o nouă linie de dovezi sunt aduse în sprijinul tulburărilor primare ale metabolismului lipidelor în organism. Se știe că acest metabolism este influențat de activitatea PPAR?. Un coactivator al acestor factori de transcriere a enzimelor
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
esențiale pentru β-oxidarea mitocondrială a acizilor grași, posibila tulburare primară din T2DM ar putea fi la acest nivel (mitocondrial). În consecință, defectul primar („nodul gordian”, cum îi spune Taylor) ar putea fi identificat la nivelul fosforilării oxidative mitocondriale, generatoare de insulinorezistență în mușchi. Insulinorezistența ar fi, de fapt, tulburarea căreia secreția β-celulară ar trebui să-i facă față. Când capacitatea secretorie β-celulară este limitată (caracteristică genetic determinată), după un timp, diabetul va apare. Tulburarea primară în oxidarea subnormală a lipidelor în
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
mitocondrială a acizilor grași, posibila tulburare primară din T2DM ar putea fi la acest nivel (mitocondrial). În consecință, defectul primar („nodul gordian”, cum îi spune Taylor) ar putea fi identificat la nivelul fosforilării oxidative mitocondriale, generatoare de insulinorezistență în mușchi. Insulinorezistența ar fi, de fapt, tulburarea căreia secreția β-celulară ar trebui să-i facă față. Când capacitatea secretorie β-celulară este limitată (caracteristică genetic determinată), după un timp, diabetul va apare. Tulburarea primară în oxidarea subnormală a lipidelor în mitocondrie ar putea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
tulburare se întâlnește și în procesul îmbătrânirii, în care sinteza de ATP în mușchi scade (20, 21). În fine, atât mușchiul cât și celula β (două celule bogate în mitocondrii) pot moșteni un defect comun, convergent pe diabetogeneză: mușchiul generează insulinorezistență, iar celula β defectul insulinosecretor. 11. Mitocondria, metabolismul energetic și patologia degenerativă Constanța remarcabilă a compușilor biochimici din mediul intern este consecința unor „circuite de tip metabolic de tip închis”, care operează în organismul uman. Când glicemia crește postprandial, valoarea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
insulină pacientul moare în câteva săptămâni sau câteva luni. Așa cum se întâmplă adeseori în știință, la un moment dat o problemă îndeobște cunoscută, este scoasă brusc la lumină din unghiul mort în care se găsea. Este cazul sindromului dismetabolic „Sindromul insulinorezistenței”, cunoscut și studiat de multă vreme, dar incomplet explicat. Studiul insulinorezistenței cu ajutorul unor tehnici și metode noi a identificat factorul de legătură între diferitele componente ale sindromului, în tulburarea fundamentală numită insulinorezistență. Se știe că cea mai frecventă cale de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]
-
întâmplă adeseori în știință, la un moment dat o problemă îndeobște cunoscută, este scoasă brusc la lumină din unghiul mort în care se găsea. Este cazul sindromului dismetabolic „Sindromul insulinorezistenței”, cunoscut și studiat de multă vreme, dar incomplet explicat. Studiul insulinorezistenței cu ajutorul unor tehnici și metode noi a identificat factorul de legătură între diferitele componente ale sindromului, în tulburarea fundamentală numită insulinorezistență. Se știe că cea mai frecventă cale de insulinorezistență este diabetul zaharat de tip 2, care de altfel, asociază
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92249_a_92744]