848 matches
-
fi structuri pur muzicale, dar pot fi structuri de sunet sau interpretări de sunet ale unui anumit interpret într-un anumit timp. Obiectele artei literare și muzicale 22 nu pot exista în mod independent, el apar în existență numai prin intermediul intenționalității umane și, odată create, nu sunt independente și eterne, ci țin mereu de un anumit suport material sau de anumite intrepretări. Pentru că entitățile din cadrul literaturii și muzicii sunt determinate de înțelegeri ale sensului comun și ale anumitor practici, se aduce
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se aduce în discuție posibilitatea existenței unor anumite tipuri de entități ce se află între individualele concrete și obiectele abstracte. În același timp, toate obiectele celor patru arte (literatura, muzica, pictura și sculptura) au o existență dependentă de o anumită intenționalitate umană fără a fi identificate cu creația imaginară a conștiinței individuale sau cu obiectul natural. În cazul literaturii și al muzicii este necesară înțelegerea intervenirii categoriilor determinative în mod temporal, înțelese ca obiecte abstracte dependente de intenționalitatea umană. 3.1
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de o anumită intenționalitate umană fără a fi identificate cu creația imaginară a conștiinței individuale sau cu obiectul natural. În cazul literaturii și al muzicii este necesară înțelegerea intervenirii categoriilor determinative în mod temporal, înțelese ca obiecte abstracte dependente de intenționalitatea umană. 3.1. Terminologia ontologiei ingardiene cu privire la opera de artă Sistemul ontologic ingardian pare să aducă echilibrul necesar în tratarea ontologică a operei de artă. Analiza de față nu va elimina experiența estetică din cadrul construcției sale ontologice. Acest lucru aduce
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
limbaj se află în relația dintre semn și semnificație. Apariția lor diferă de la un limbaj la altul prin obiectul fizic, dar și prin deschiderea limbajului. Limbajul vorbit este cel al expresiei primare ce se află într-o acțiune continuă a intenționalității și a percepției oferind o deschidere absolută. Limbajul scris este limbajul dependent de stil și de absența ideii prime a autorului. Limbajul scris este o proiecție a individualității autorului, în timp ce misticismul limbajului este exprimat prin procesul de seducție a cititorului
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prin esență istorice, poezia, romanul sau drama au propria lor istoricitate și propria lor dezvoltare. De aceea, identificarea discursului literar înseamnă eliberarea cuvântului și a propoziției de orice formă de constrângere; orice discurs literar este supus transformării și modificării în funcție de intenționalitatea autorului. În acest sens, orice conținut sau categorie formală a operei literare este supusă transformării în realitate empirică, spațiul de unde opera de artă se desprinde pentru a deveni autonomă. Literalitatea poate fi înțeleasă ca spațiul dintre extremitățile unei norme sau
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
unui adult sau a unui copil, vocalizări ce indică plăcere sau disconfort, împingerea unui obiect, solicitarea sau abandonarea unei activități. Dacă adulții răspund la aceste semnale consecvent, copiii vor învăța că semnalele pot produce rezultatul așteptat și astfel gradul de intenționalitate va crește. Accesul de furie este una din primele și cele mai zgomotoase frome de comunicare. În cazul unui copil cu comportament de autostimulare intervenientul poate participa prin coacțiune, apoi poate să oprească copilul din mișcare, introducând semnificații ale limbajului
Importan?a dezvolt?rii comunic?rii la copilul cu surdocecitate by Gabriela Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/84055_a_85380]
-
nu este alcătuită doar din activități care au un lucru drept obiect”. Dominației lui Acela, Buber Îi opune structura dialogică Eu ă Tu. Nu putem vorbi despre alteritatea lucrurilor care țin de Acela, nici măcar atunci când evocăm o stare psihologică, o intenționalitate: eu simt, eu vreau, eu Îmi reprezint asta sau aia. În acest sens, relația Eu ă Tu nu are structura intenționalității, ci, dimpotrivă, o condiționează. Acela ține de neutru, de anonim. Tu este unic, singular, incomparabil. A spune „Acela” Înseamnă
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
ă Tu. Nu putem vorbi despre alteritatea lucrurilor care țin de Acela, nici măcar atunci când evocăm o stare psihologică, o intenționalitate: eu simt, eu vreau, eu Îmi reprezint asta sau aia. În acest sens, relația Eu ă Tu nu are structura intenționalității, ci, dimpotrivă, o condiționează. Acela ține de neutru, de anonim. Tu este unic, singular, incomparabil. A spune „Acela” Înseamnă a-l utiliza, a dispune de el, a nu reține din el decât ceea ce este de folos utilizatorului sau acțiunii sale
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
este legată simultan de toate aceste elemente, În măsuri diferite. Într-adevăr, fiecare dintre aceste sentimente este condiționat de ansamblul celorlalte și este constitutiv pentru ele, „Întrucât Împreună formează un sistem” (ibidem, p. 63). Iar dacă „o orientare sau o intenționalitate generală servește drept bază ființei În eforturile sale de viață”, atunci „identitățile ă atât individuale, cât și colective ă Își dobândesc forța din aderarea la o axă valorică după care se orientează finalitatea existenței” (ibidem). Distincția clasică Între factori individuali
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
În această abordare să fie integrați factorii sistemici, relațiile Între grupuri, prejudecățile, cunoștințele, valorile și credințele (Deschamps, 1977; Deschamps și Beauvois, coordonatori, 1996; Hewston și Jaspars, 1990). Dintr-o asemenea perspectivă, orice eveniment se construiește În funcție de atribuirea sau neatribuirea unei „intenționalități”, percepută În momentul când evenimentul se produce. Se Înțelege că situațiile În care intervin relațiile interculturale se pretează deosebit de bine la o asemenea abordare. Într-o lucrare a lui Duncan, se remarcă faptul că atribuirea unui simplu brânci dat, Într-
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
acord și face posibilă acțiunea colectivă. Avem de-a face, de fapt, cu „o modalitate, care se poate schimba (În timp) și generaliza (la alți agenți), de armonizare (directă sau indirectă) a comportamentelor, fără a implica schimburi comerciale, și nici intenționalitate”. Am putea-o defini, după modelul lui Olivier Favereau și al multor alți autori, ca „o reglementare care Își areoriginea În interacțiunile sociale, dar care li se prezintă actorilorsubo formă obiectivată”. Tranzacțiile nu sunt așadar posibile fără existența unui cadru
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
ilegitime. În plus, utilizările explicative curente ale expresiei „rasism instituțional” păcătuiesc printr-o prea mare generalizare. Așa cum remarca Michael Banton, stigmatizăm astfel inegalitățile observate, fără a le determina Însă cauzele (Banton, 1997, p. 46). Și presupunem prea curând că problema intenționalității acestor comportamente este rezolvată: intențiile actorilor sunt neglijate aici din principiu, sunt puse Între paranteze. Funcția cauzală este atribuită exclusiv structurii sociale. Iluzia explicativă Îmbracă astfel un uzaj cu dominantă polemică. De aceea, dacă dorim să salvăm modelul, este necesar
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
cognitive sau cu bune intenții, este probabil ca aceste cunoștințe, care nu presupun prea multă reflecție și sunt rapid exprimate, și aproximările pe care le conțin să constituie baza pentru diverse forme de discriminare, intenționate și care fac mult rău. Intenționalitatea, manipulată În special În anchetele privind atribuirile cauzale, este Într-adevăr componenta principală a comportamentelor și a anumitor prejudecăți, dând sau nu naștere unor forme mai mult sau mai puțin politizate de xenofobie, rasism sau respingere afirmată a celuilalt. Unii
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
răufăcătorilor, ci și de cel al mediilor închise care doresc să păstreze coeziunea grupului), trec de obicei în registrul popular, familiar, de unde dispar tocmai pentru că și-au pierdut funcția ințială, sau se mențin o perioadă în lexicul unor scriitori, cu intenționalitate stilistică ludică sau provocatoare. O altă trăsătură esențială a argoului este efemeritatea. De aceea, pentru argou creativitatea este o necesitate. La nivel fonetic, creativitatea se relevă prin particularități fonetice ale pronunției populare a unor cuvinte (a se benocla, panaramă pentru
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
canalul vizual, deosebindu-se de semnele lingvistice prin anumite caracteristici semiotice. Ea nu aparține vreunei gramatici, dată fiind lipsa existenței unor reguli stricte de organizare sintagmatică. Prin excelență, polisemia gestuală este interpretabilă în context și este motivată de implicitul din intenționalitatea comunicativă a locutorilor. Astfel, activitatea verbală și gestuală a locutorilor poate să denote o anumită emotivitate, reală sau disimulată, poate să ilustreze și/sau să completeze o anumită informație oferită, poate chiar să contrazică, total sau parțial, conținutul informațional vehiculat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
denumi unul dintre cele patru principii care stau la baza actului de vorbire (alături de principiul alterității, principiul reglării și principiul pertinenței). Din perspectiva acestui principiu, actul de vorbire este un schimb între doi parteneri aflați în situația că ceea ce motivează intenționalitatea subiectului vorbitor se înscrie într-o finalitate a acțiunii, finalitate ce vizează un anumit impact asupra celuilalt. Acest principiu justifică de ce comunicarea socială este concepută ca o punere în practică, de către subiectul discursului, a strategiilor orientate către altul. V. alteritate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
apropiată de cea a comunicării. S-a constatat cu acest prilej, printre altele, că diminuarea informației, prin repetițiile din mesaj, corespunde redundanței prin care se reduc efectele negative ale zgomotelor sau altor factori perturbatori ai comunicării. În pragmatică, în cadrul problemei intenționalității, se urmărește găsirea mijloacelor de descriere a conținutului stărilor mentale, dar, în legătură cu natura acestui conținut, nu există o unitate a opiniilor. Una dintre secțiunile pragmaticii (de natură filozofică) a făcut distincția între enunțurile cu valoare propozițională, ce se poate trata
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dinamic de tip cauză-efect). În studiile dedicate limbajului, interacțiunea este o realitate fundamentală potrivit lui M. Bahtin, circumscrisă naturii duale (acțiune și reacție, în același timp) a comunicării umane. Se definește ca un proces de negociere permanentă, care are la bază intenționalitatea interlocutorilor de a comunica și de a se influența reciproc. Prin enunțarea sa, locutorul urmărește să transmită mesaje prin care să influențeze atît gîndirea, cît și acțiunile unui interlocutor, ceea ce întărește caracterul strategic (manipularea structurilor interacționale și a mijloacelor verbale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și se stabilesc mijloacele necesare; adică, se formulează normele și se demonstrează starea nedorită pe care ar produce-o situația în care nu s-ar interveni. De fapt, tocmai evitarea acestei situații stă la baza efortului de normare, fenomenul de intenționalitate fiind presupus de rezultatul acțiunii de normare și de ceea ce s-ar întîmpla dacă normarea nu ar avea loc. Raportată la norma lingvistică (care conține numai ceea ce în vorbirea concretă este repetare a modeleleor anterioare, deci ceea ce este stabil în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
presupus de rezultatul acțiunii de normare și de ceea ce s-ar întîmpla dacă normarea nu ar avea loc. Raportată la norma lingvistică (care conține numai ceea ce în vorbirea concretă este repetare a modeleleor anterioare, deci ceea ce este stabil în vorbire), intenționalitatea reprezintă prima fază a manifestării voinței în normarea limbii, stabilind necesitatea de a aprecia dacă un fapt sau un fenomen este convenabil, adecvat, corect, cuvenit, just etc. și de a obține un rezultat prin instituirea normei. Din acest motiv, normarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fenomen ce nu este perceptibil decît prin rezultat, căci numai sensul produs este constatabil, procesul producerii realizîndu-se inconștient. Producerea sensului antrenează însă reglarea socială prin reprezentările comune ale realului, fără de care nu s-ar putea realiza. Ea este subînțeleasă prin intenționalitatea referențială a enunțătorului, care nu este avută în vedere de analiza întreprinsă de Ferdinand de Saussure, dar praxematica s-a născut tocmai din necesitatea de a recunoaște rolul realității în producerea sensului și de a propune o analiză în care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
apreciază că textul este un enunț în interiorul unui context comunicativ, realizat ca formă orală sau scrisă, constituit dintr-un cuvînt sau dintr-o secvență mai amplă de unități. Factorii care asigură textualizarea din perspectivă semantico-pragmatică ar trebui admiși ca fiind intenționalitatea - atitudinea celui care produce textul, situaționalitatea - relevanța unui text într-o situație dată, intertextualitatea - relațiile existente între un text și alte texte, anterioare și informativitatea - informația transmisă și cantitatea ei. Se observă, așadar, că, prin luarea în considerare a atributelor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Rogers SEARLE (n. 1932), profesor american de filozofie și filozofia limbajului, la Universitatea Berkeley din California, specialist în pragmatică. Continuă cercetările profesorului său, J. L. Austin, prin rafinarea teoriei actelor de vorbire, actele ilocuționare fiind puse în relație cu conceptul "intenționalitate". Lucrări de referință: Speech Acts. An Essay in the Philosophy of Language, Cambridge University Press, Cambridge, 1969; Intentionality. An Essay in the Philosophy of Mind, Cambridge University Press, Cambridge, England, 1983; Minds, Brains and Science, Harvard University Press, Cambridge, Mass
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la un capăt la altul. Stilul e deci o "forță, care ne depășește, care ne ține legați, care ne pătrunde și ne subjugă" (p. 4). Unitatea stilistică pe care o imprimă acțiunea fecundatoare a "stilului" nu își are originea în intenționalitatea conștientă. Ea "nu e o plăsmuire conștientă, urmărită ca atare, programatic, din partea spiritului" (p. 6). "Ingineria spirituală" realizată după un plan de lucru asumat cu luciditate pălește în fața creativității organice a stilului a cărui potență își trage sevele din inconștient
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 32) (i.e., tentația de a proiecta intenții, aspirații și idealuri naționaliste într-un trecut în care ideologia naționalismului nu apăruse încă pe scena ideilor politice), N.A. Constantinescu (1928) epurează "Cea dintâi Unire a tuturor Românilor" (p. 163) de orice intenționalitate naționalistă: aceasta "nu putea să dureze", în primul rând "fiindcă era o unire silită, din care lipsea unirea sufletească" (p. 169). În interpretarea critică a lui Constantinescu, Mihai Viteazul a servit idealul național, dar "fără a-și da seama" (p.
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]