1,925 matches
-
Asta să-ți intre bine În cap o dată pentru totdeauna. Nu mai da importanță cînd te jenează ceva ici și colo sau unor dureri vagi, și nu Începe să urci scările cu precauție. — De unde știi? — Dar tu de unde știi, cînd interoghezi un suspect? ZÎmbiră amîndoi. — SÎntem la sfîrșitul lui iunie. La Paris e caniculă. Așa că vei pleca frumușel În vacanță, fără să lași adresa dacă e posibil, În orice caz, fără să telefonezi zilnic la Poliția Judiciară. Se poate, mormăi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
apă... Simptomele nu apăruseră brusc la vizita făcută soților Pardon. De un timp, avea impresia ciudată că toată lumea era mai tînără decît el, fie că era vorba de prefect sau de judecătorii de instrucție, de arestații preventiv pe care Îi interoga sau, acum, de acest doctor Rian, blond și afabil, care nu Împlinise patruzeci de ani. În fond, un puști, cel mult un tînăr, totuși grav și sigur pe el, care avea mai mult sau mai puțin să-i hotărască soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
anchete... Nu-și sfîrși fraza, dar strîmbătura lui era elocventă. Ei trimiteau un om să dea explicații justiției. Urma Închisoarea și uneori moartea. Apoi Își reveni, curăță pipa și Întrebă: — Ne plimbăm? Nu de asta erau acolo? Colaboratorii lui Lecoeur interogaseră toți vecinii. Nimeni nu văzuse și nu auzise nimic În seara crimei și toți spuneau că Hélène Lange nu avea prieteni, nici prietene și nimeni nu venea În vizită. — Uneori pleca, cu o valijoară În mînă, și obloanele rămîneau Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de eliminat, de exemplu, cei aflați la teatru În seara aceea și pot s-o dovedească, cei care jucau bridge sau altceva. Și nu zici că uneori În felul ăsta se ajunge la arestarea unui vinovat! O dată, Scotland Yardul a interogat toți locuitorii unui oraș de două sute de mii de suflete. A durat luni de zile! Și l-au prins? — În alt oraș, din Întîmplare, Într-o seară cînd tipul era beat și a vorbit prea mult! Probabil că era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
În ochi. — Acum e prea tîrziu să mă duc la bancă. Voi trece pe la două. Pe urmă, dacă mai trebuie, merg iar la gară. Maigret făcuse și el pe vremuri treaba asta, bătuse ore În șir pavajul Încins sau ud, interogase oameni bănuitori și cărora trebuia să le scoți vorbele din gură cu cleștele. Hai să ne bem apa... În timp ce Trigaud se răcorea probabil cu un pahar mare de bere! — La izvor, pe la unsprezece, sper să fiu acolo. În vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Nu vrei un ziar? — Nu. Caraghioșii au trecut și te-au salutat. Se pierduseră deja În mulțime. — Sora a plîns? — Nu. Încă nu-și luase gîndul de la ea. Dacă ar fi condus ancheta, și el ar fi vrut să o interogheze În liniștea biroului. Se gîndi la asta de cîteva ori, pînă spre prînz. Merseră pînă la hotelul Bérézina, urcară să se răcorească și coborîră la dejun. Și constatară iar că doar pe masa lor nu erau sticle de vin Începute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Dar era ea femeia În stare să renunțe la o sumă importantă? Îi era teamă de poliție? Probabil că nu. Sau poate luase hotărîrea să fugă definitiv, să treacă frontiera. Nu! Se Întorsese la La Rochelle, unde poliția o putea interoga la fel ca la Vichy. Deocamdată, era Încă pe drum, cu amantul la volan, În timp ce tinerii Întorceau cu invidie capul după mașina roșie decapotabilă. Va ajunge spre seară, pentru că probabil se grăbesc. Oare a scris În ziare că locuiește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Și ați ales să nașteți Într-un cătun fără medic? — Cum credeți că nășteau mamele noastre? — Dumneavoastră ați ales locul? Mai fuseserăți acolo? Nu. M-am uitat pe o hartă rutieră. — V-ați dus acolo singură? — Mă Întreb cum Îi interogați pe vinovați, dacă Îi torturați așa pe oamenii care n-au făcut nimic... — V-am Întrebat dacă ați fost acolo singură... — Nu. — Așa mai merge! Vedeți că e mai simplu să spuneți adevărul decât să umblați cu șiretlicuri? Cu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mulțumi În gând. Bărbatul Îi impresiona pe amândoi, mai ales În acel birou mic, cu pereți neutri. Așezat pe un scaun din lemn strunjit, părea mai Înalt decât În realitate și Își păstra un calm surprinzător, o demnitate neașteptată. Amândoi interogaseră sute de suspecți și nu se lăsau impresionați chiar atât de ușor. Dar acum erau. — Aș putea să amân această discuție pe mâine, dar n-ar folosi la nimic, nu-i așa? Bărbatul părea să spună că asta era treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
un pivot... Germanul pălește. — Măiculiță! Șoptește speriat: — Da’ de ce trebuie să fie două? Rufus constată cu plăcere aerul lui nefericit. Până și mirarea i a dispărut din glas. Ia spune-mi, ce spectacole sunt programate până la prânz în arenă? îl interoghează autoritar. Tânărul ridică nesigur din umeri. — Dresură de animale... Parcă și ceva vânătoare... Se încruntă. — Așa spuneai tu, cel puțin. Evreul încuviințează. — Azi e o zi specială, dar uneori dimineața se țin jocuri sce nice, și atunci teatrele stau spate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în mine niște intenții deja existente. O să vă povestesc mai pe larg la sfârșitul cărții, după ce o citiți și dumneavoastră. Interviurile au fost luate pe parcursul unui an, din ianuarie până în decembrie 1996. Persoanele care mi-au acceptat propunerea au fost interogate în jur de două-trei ore și înregistrate. Bineînțeles că în unele cazuri interviul a durat mai mult, chiar patru ore. Casetele au fost transcrise de profesioniști, materialele nefolositoare șterse, dar discuțiile au fost redate pe computer aproape identic. Normal că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și ieșea din metrou. Podeaua era udă. Lichidul de pe jos se afla la vreo cinci metri de mine. Criminalii au înțepat punga cu gaz sarin și au coborât la Shin-ochanomizu. Dormeam profund și nu am observat nimic. Polițiștii m-au interogat de mai multe ori, dar n-am văzut, ce să-i faci, dacă nu am văzut nimic. Probabil că le păream cam suspect. Mă îndreptam spre Aoyama, unde este și sediul central al sectei Aum. Metroul a mai mers o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Doi dintre ei se aflau pe tărgi. Erau vreo patru-cinci oameni în birou și nici ei nu știau nimic. Ne întrebau pe noi ce se întâmplase. După vreo douăzeci-treizeci de minute a venit și poliția și au început să ne interogheze. Îmi era foarte rău, dar m-am chinuit să le relatez de-a fir a păr. Lângă mine erau oameni care-și pierduseră cunoștința. Îmi era teamă că o să leșin și o să mor acolo. De aceea ne țineau de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ușă. În acest timp erau și călători care nu se simțeau bine, așa că i-am dus în birouri, dar, nu numai ei, ci și colegii noștri începuseră să aibă niște stări ciudate. Au venit și polițiștii și pompierii să ne interogheze, dar nu a durat mult până au început și ei să se plângă. Pentru că punga respectivă era dubioasă, ne-am decis să o scoatem afară. Dacă îmi aduc bine aminte, poliția a luat imediat punga și a dus-o undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pare că punga a fost aproape de metroul în care eram eu. Am inhalat gazul și, treptat, a început să mi se facă rău. În stație s-a declanșat o urmărire în toată regula. Cei din jur au început să-l interogheze pe pasagerul care a împins punga afară: «Hei, tu ai pus asta aici?» S-a iscat o discuție aprinsă, care a degenerat în ceartă. Asta am aflat mai târziu din ziare. Am văzut întreaga scenă. Un bărbat a împins punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
suport de lemn. Acela pe care stă obervatorul ca să cuprindă cu privirea tot peronul. Nu puteam să stau normal și alunecam ușor-ușor. Apoi m-am întins de tot. Spre deosebire de ceilalți, încă eram conștientă. Când au venit polițiștii și m-au interogat, cred că am spus lucruri banale, cum ar fi numele sau adresa. Nu îmi amintesc exact. Pentru că cei care se puteau mișca singuri plecaseră deja, nu mai rămăseserăm decât noi în stația Hatchōbori. În total eram treisprezece persoane. Toate păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pe lângă noi și ne arătau cu degetul. «Uite-o pe soția ăluia care a murit din cauza sarinului!» Parcă mă înjunghiau în spate. Nu am mai suportat și ne-am mutat. Prima oară când am fost la Procuratură și m-au interogat, mi-au arătat declarația celui care l-a ajutat pe soțul meu. Mai aveau și declarațiile unor observatori. Procurorul m-a întrebat: «Vreți să știți cum a murit soțul?» I-am spus că vreau și mi-a citit declarațiile. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
scurt a fost o coincidență. Este incredibil! Boomul economic explodase și se întrevedea o îmbunătățire a situației. Pe plan mondial, axa valorilor a fost zdruncinată de încheierea Războiului Rece. În aceleași timp, a venit și rândul Japoniei să fie dur interogată în privința metodelor sale naționaliste. Parcă toate au așteptat să ne lovească. Dacă ar fi să găsim un element comun al celor două evenimente, aș spune: violența covârșitoare. Normal că cele două tipuri de experiență diferă prin natura lor. Prima a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de secta Aum. Domnișoara Takahashi se convertise, iar eu încercasem să o conving să nu se alăture grupului. Toată lumea știa că aveam dubii în ceea ce privește metodele sectei Aum. Însă, un credincios este un credincios, iar în mai 1995 poliția ne-a interogat pe toți. Aflase deja care erau membrii. Probabil că făcuseră rost de o listă cu toate numele. A fost un interogatoriu cam anapoda. M-au întrebat: «Poți să calci pe o poză a lui Asahara Shōkō?», de parcă eram în epoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spună dintr-o singură privire care era spionul. Dacă nu știa asta, oare cum reușea să ghideze atâția oameni pe calea salvării? Toți treceau cu vederea, considerând că trebuia să fie ceva în spatele acestor lucruri. În plus, odată am fost interogat în legătură cu cel mai bun prieten, care fusese izolat. Mi-au făcut testul cu detectorul și mi-au pus niște întrebări neplăcute, care nu-și aveau rostul. Mai târziu i-am întrebat pe cei «de sus» care a fost scopul acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
din dotare, vreunei verișoare ce nu are bibilici, sau chiar a unui om de încredere. Cetățeni, proprietari a peste 15 bibilici, asigurați-vă cu certitudine, că bibilicile dumneavoastră rămase în bătătură nu sunt din cele ciripitoare, ca atunci când vor fi interogate de ANAF, când vor fi biciuite, gâtuite, pocnite, jumulite de vii sau lovite cu bocancul, nu vor divulga cu nici un preț numărul total de surate pe care le conține gospodăria dumneavoastră. Între timp, pregătiți-vă ghioaga ghintuită și retragerea strategică
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Correia Marques, care era prevăzut cu o seamă de telegrame false, să fie arestat de guvernamentali lângă Braga, să i se citească telegramele - fiecare din ele anunțând o nouă garnizoană revoltată - la Statul Major al coloanei guvernamentale și să fie interogat de către un ofițer naiv, căruia Correia Marques îi strecoară, în mare taină, amănuntul că generalul Gomes da Costa dispune de multă artilerie și că se pregătește să atace înainte de a fi atacat el de către guvernamentali. Toate aceste știri, erau, firește
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nici una dintre aceste două particularități nu va funcționa acum. Ambele conțin o anumită cantitate de adevăr perfid, dar nu suficient. Pentru că tocmai acum, între paragrafe, am descoperit faptul ireductibil și înspăimântător că tânjesc să vorbesc, să fiu iscodit, să fiu interogat despre acest anume om mort. Mi-a trăsnit prin cap că printre numeroasele justificări ale acestui fapt - și, sper, unele mai puțin infame - se numără și obișnuita mândrie a supraviețuitorului că el este unicul suflet viu care l-a cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
adânci În beci, dar În afara unor bucăți de cărămizi și țiglă spartă, rămase de la vechea temelie, nu găsiră altceva și se lăsară păgubași. Plecară Însă abia după trei zile, după ce terminară de băut tot vinul găsit În beci, și o interogară pe Mașa, făcându-i tot felul de propuneri rușinoase. Dar până la urmă o lăsară În plata Domnului și Mașa Își văzu de viața ei. Fostul soț Îi mai apărea din când În când În vis. De obicei, venea la poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
chemat de Șeful Șantierului. „Mai trăiești, domnule inginer...? Te rog, urcă până la mine...!” Bucuria de-a trăi, de-a supraviețui marelui Cataclism, Îi Înduioșară Într’o așa manieră Încât se sărutară Îmbrățișindu-se, ștergându-și fiecare unele lacrimi. Tony Pavone Îl interogă. „Spune Șefule, cum ai suportat cutremurul?? E interesant să știu, unde te aflai În momentul dezlănțuirii lui...!?” Șeful Șantierului păstră tăcere câteva momente. Își turnă Într’o ceașcă ceai pregătit de el pe același electric reșeu, sorbind conținul cu evidentă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]