1,001 matches
-
definim intertextualitatea într-un mod vag, ca preluare și transformare în interiorul unui text a altor texte"53 . În 1976, pe când Laurent Jenny trimitea în lume strategia formei (intertextuale) în prima sa lucrare, Inițiere în metodele analizei discursului, Dominique Maingueneau aborda intertextualitatea propunând o anumită simplificare a noțiunii (ce riscă să ducă la amestecare): ar fi vorba despre ansamblul relațiilor cu alte texte manifestate în interiorul unui singur text. Douăzeci de ani mai târziu, definiția inițială este completată cu mențiunea că relațiile stabilite
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
s.n.) întrețin cu alte texte legăturile intertextuale (cu adevărat, permutare de texte...). În micul dicționar de analiza discursului, dar și în cel mare, realizat împreună cu Patrick Charaudeau, Dominique Maingueneau precizează faptul că el este cel care a diferențiat intertextul de intertextualitate, în 1984 Genèses du discours. Articolul de dicționar referitor la intertext/intertextualitate punctează diferența, uitând să menționeze contribuția (anterioară lui 1984) lui Michael Riffaterre la împărțirea apelor. Intertextul ar fi ansamblul fragmentelor citate într-un corpus dat, în timp ce intertextualitatea ar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
În micul dicționar de analiza discursului, dar și în cel mare, realizat împreună cu Patrick Charaudeau, Dominique Maingueneau precizează faptul că el este cel care a diferențiat intertextul de intertextualitate, în 1984 Genèses du discours. Articolul de dicționar referitor la intertext/intertextualitate punctează diferența, uitând să menționeze contribuția (anterioară lui 1984) lui Michael Riffaterre la împărțirea apelor. Intertextul ar fi ansamblul fragmentelor citate într-un corpus dat, în timp ce intertextualitatea ar desemna sistemul de reguli implicite care susțin acest intertext (Maingueneau: 1996, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de intertextualitate, în 1984 Genèses du discours. Articolul de dicționar referitor la intertext/intertextualitate punctează diferența, uitând să menționeze contribuția (anterioară lui 1984) lui Michael Riffaterre la împărțirea apelor. Intertextul ar fi ansamblul fragmentelor citate într-un corpus dat, în timp ce intertextualitatea ar desemna sistemul de reguli implicite care susțin acest intertext (Maingueneau: 1996, p.52). Cu un deceniu și ceva înainte, Jean Ricardou (vezi supra, în prezentul subcapitol) deja grupa fragmentele citate în ceea ce numea bibliotext, ca specie de intertext restrânsă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu hipotextul, cu vecinătatea textuală, precum și cu opera. Așadar, considerăm că este o accepțiune asupra intertextului demnă de reținut, dar prea puțin utilă în analiza unei situații punctuale de manifestare intertextuală. Dominique Maingueneau operează încă o diferențiere terminologică legată de intertextualitate și legile ei în același mic dicționar de analiza discursului care fusese deja realizată cu mai bine de zece ani înainte, de către Anca Măgureanu, deși în alți termeni (vezi supra, în prezentul capitol). Este vorba despre: o intertextualitate internă, stabilită
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
legată de intertextualitate și legile ei în același mic dicționar de analiza discursului care fusese deja realizată cu mai bine de zece ani înainte, de către Anca Măgureanu, deși în alți termeni (vezi supra, în prezentul capitol). Este vorba despre: o intertextualitate internă, stabilită între un discurs și altele aparținând aceluiași câmp discursiv; o intertextualitate externă, care se referă la discursuri din câmpuri discursive diferite, de exemplu, un discurs teologic și altul științific (ibidem, p. 53). Analiza discursului urmărește textul, nu opera
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care fusese deja realizată cu mai bine de zece ani înainte, de către Anca Măgureanu, deși în alți termeni (vezi supra, în prezentul capitol). Este vorba despre: o intertextualitate internă, stabilită între un discurs și altele aparținând aceluiași câmp discursiv; o intertextualitate externă, care se referă la discursuri din câmpuri discursive diferite, de exemplu, un discurs teologic și altul științific (ibidem, p. 53). Analiza discursului urmărește textul, nu opera... De pildă, proza eminesciană reia elemente din alte câmpuri discursive (poezie, teatru, publicistică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care intră într-o relație dialectică de atracție și de respingere; o întâlnirea textului cu cititorul, ca spațiu al dezvoltării semnificației. Integrând stratificarea lui Philippe Sollers în instrumentarul utilizat pentru analiza operei lui Jorge Luis Borges, într-un studiu asupra intertextualității, care nu a fost egalat până astăzi la noi, Cristina Hăulică (1981, pp. 26-27) propune noțiunea de text-fragment pentru a urmări fenomenul intertextual. Unul după altul, diferite tipuri dimensionale vor putea îndeplini rolul acesta: o secvența (dimensiona lizare arbitrară, conformă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o câmpul intertextual mitic: de exemplu, Don Juan la Balzac, Musset, Gautier, George Sand, Mérimée; o câmpul intertextual biblic: cele mai multe romane ale lui Michel Tournier; o câmpul intertextual filosofic. Tiphaine Samoyault propune o cale relativ nouă care să ducă la intertextualitate: ceea ce se numește référencialité, termen neologic, ce stabilește o relație paronimică, așa cum se poate presupune, cu référentialité57. Această referințialitate desemnează referința literaturii la real, dar mediată prin referința propriu-zis intertextuală. Pentru o "vizualizare" mai ușoară a noii noțiuni, T. Samoyault
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Roland Barthes, pagini în care aparatul descriptiv era demontat, pentru a dezvălui o iluzie: nu reprezenta realitatea, ci compunea o lume care să convingă asupra realității ei. Referințialitatea se manifestă în trei situații propuse de cercetătoare pentru ilustrarea intertextualității-semn: o intertextualitatea substitutivă (s.a.), care semnalează imposibilitatea scrierii literare referențiale în același timp în care pagina ascunde, de fapt, realitatea. Scriitorul recurge la bibliotecă, pentru a ieși din situație, ca soluție de mijloc între ficțiune și redarea unor experiențe de o referențialitate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care semnalează imposibilitatea scrierii literare referențiale în același timp în care pagina ascunde, de fapt, realitatea. Scriitorul recurge la bibliotecă, pentru a ieși din situație, ca soluție de mijloc între ficțiune și redarea unor experiențe de o referențialitate acceptabilă; o intertextualitatea deschisă permite lectorului să perceapă în text, dincolo de specifi citățile literare, semnele lumii; fără a fi direct referențiale, semnele trimit, totuși, la spațiu extraliterar, la modul general (istoric, social); o intertextualitatea integrantă oferă cititorului, provizoriu, prilejul de a citi lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și redarea unor experiențe de o referențialitate acceptabilă; o intertextualitatea deschisă permite lectorului să perceapă în text, dincolo de specifi citățile literare, semnele lumii; fără a fi direct referențiale, semnele trimit, totuși, la spațiu extraliterar, la modul general (istoric, social); o intertextualitatea integrantă oferă cititorului, provizoriu, prilejul de a citi lumea în direct; de exemplu, colajul are de multe ori ca obiectiv să pună realul în artă, fără a-l transpune. Fragmente de real (prospecte, articole de ziar, desene) pot migra în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dură. Într-o lucrare despre analiza textelor și imaginilor (2007, pp. 17-18), Louis Hébert distinge mai multe tipuri de relații în care sunt antrenate un text și tipul său (genul literar): o autotextualitate: un text trimite la el însuși; o intertextualitate: un text trimite la unul sau mai multe texte; o arhitextualitate: un text-ocurență trimite la tipul său; o autogenericitate sau autotipicitate: un tip (gen) trimite la el însuși; o intergenericitate sau intertipicitate: un tip textual trimite la unul sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tot prin text. De altfel, doi ani mai târziu, universitarul canadian va reconsidera clasificarea propusă. În introducerea la volumul colectiv Intertextualité, interdiscursivité et intermédialité (2009, 3), semnată de Louis Hébert et Lucie Guillemette, este propusă o triplă stratificare pentru câmpul intertextualității : o autotextualitatea : un text trimite la el însuși ; o intertextualitatea : un text trimite la unul sau mai multe texte ; o arhitextualitatea : un text-ocurență trimite la tipul său, de exemplu, la genul literar. Atâta instrumentar critic pentru studiul intertextualității, totuși, 9o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
canadian va reconsidera clasificarea propusă. În introducerea la volumul colectiv Intertextualité, interdiscursivité et intermédialité (2009, 3), semnată de Louis Hébert et Lucie Guillemette, este propusă o triplă stratificare pentru câmpul intertextualității : o autotextualitatea : un text trimite la el însuși ; o intertextualitatea : un text trimite la unul sau mai multe texte ; o arhitextualitatea : un text-ocurență trimite la tipul său, de exemplu, la genul literar. Atâta instrumentar critic pentru studiul intertextualității, totuși, 9o% din paginile care se opresc la dialectica repetare/diferire, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru câmpul intertextualității : o autotextualitatea : un text trimite la el însuși ; o intertextualitatea : un text trimite la unul sau mai multe texte ; o arhitextualitatea : un text-ocurență trimite la tipul său, de exemplu, la genul literar. Atâta instrumentar critic pentru studiul intertextualității, totuși, 9o% din paginile care se opresc la dialectica repetare/diferire, în critica noastră literară, se mențin într-o analiză a intertextualului în termeni de aproximare. 2. O perspectivă antropologică asupra Intertextului. De la Intertext la Mit L'intertextualité parle une
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2. O perspectivă antropologică asupra Intertextului. De la Intertext la Mit L'intertextualité parle une langue dont le vocabulaire est la somme des textes existants. (Laurent Jenny) Prezentul capitol propune ipoteza în virtutea căreia intertextul răspunde principiilor care guvernează funcționarea mitului. Mecanismul intertextualității se poate bucura de un plus de lumină conceptuală, în momentul în care "îl scoatem din mediul lui" sau ne poziționăm undeva în afara spațiului literar. Intertextul, ca și mitul, relevă condiția omului în plan istoric. Studiul de față va confirma
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
transfer al unei secvențe textuale dintr-o pagină în alta, adică dacă vom depăși abordarea simplist-citațională. Psihologia funcționării, anumite resorturi ale mecanismului, o serie de semne din adâncimea intertextului au ispitit analiza dezvoltată în prezentul studiu. Discursul semiotic utilizează pentru intertextualitate termenul "dispozitiv"1. Noi preferăm "mecanismul"2. O atare abordare ne va ajuta să urmărim jocul repetare/diferire care animă conceptul kristevian (după unii, mai curând barthesian). Dispozitivul este restrâns și static, în timp ce mecanismul are o configurație complicată dedalică, uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în timp ce mecanismul are o configurație complicată dedalică, uneori și este dinamic. În paranteză fie spus, am asociat încă de la prima vedere mecanismul orologiului din Turnul cu ceas de la Sighișoara cu mașinăria intertextuală. Dacă am încerca să vizualizăm rotițele care ajută intertextualitatea să învingă timpul, așa ar arăta. Nu există text 100% original, după cum nicio zi din viața fiecăruia dintre noi nu este în întregime nouă pe Pământ. Mitul și intertextul ne ajută să ieșim din situație [!], fie că suntem creatori de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
le generează" (Burgos:1988,181). Cercetările care urmăresc convergența literatură-mit mizează pe imaginar: un scenariu mitic este transferat în pagini de literatură și, cu fiecare nouă preluare, se înnoiește și povestea consumată in illo tempore. Analiza noastră, interesată de înțelegerea intertextualității în lumina mitului, încearcă să depășească aspectul diegetic al celui din urmă. Vorbind despre mit, avem în vedere Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian. Repetiția produce un declic și întreg mecanismul se pune apoi în mișcare: diferirea implicită, tensiunea care se degajă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vedere Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian. Repetiția produce un declic și întreg mecanismul se pune apoi în mișcare: diferirea implicită, tensiunea care se degajă în urma suprapunerii (niciodată complete), evadarea din timpul profan în cel sacru. 2.1. De la Intertext la Mit Intertextualitatea fost memorabil surprinsă de Julia Kristeva, Roland Barthes sau de Phillippe Sollers. Sunt formulări consacrate, dar nu întotdeauna și cele mai exacte. Versiunile de definiții, dacă le putem numi astfel, se bucură de o redare plastică a termenului intertext, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se vrea original, însă hedonistul plăcerii textului sugerează faptul că, dacă pagina de carte ar încerca să fie "izolată social" de tot ce s-a mai scris, textul nu ar fi întreg. Încă de la începutul teoretizării lui (Julia Kristeva), termenul intertextualitate a fost integrat unei viziuni "ecumenice": demersul analitic asupra fenomenului nu vizează numai spațiul tipografic sau televizual, ci urmărește economicul, socialul, general-umanul. Pe acest teren, intertextul întâlnește interdiscursul. Care este relevanța intertextului, sub aspect uman? Nu doar opera este deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
existenței, este viața însăși, în măsura în care ea traversează și este traversată de alte vieți. Pragurile vieții își estompează marginile (dispare conceptul de operă), pretându-se mai curând aprecierii ca existență-fragment, în permanentă confruntare și interacțiune cu viața umanității (marele text kristevian). Intertextualitatea nu și-a găsit în gruparea "Tel Quel" nuanțarea cea mai limpede. (Judecând după alineatul de mai sus, nici prezentul studiu nu îi acordă mari șanse). Iar o definiție unanim acceptată încă nu s-a formulat. Incertitudinea conceptuală este potențată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu îi acordă mari șanse). Iar o definiție unanim acceptată încă nu s-a formulat. Incertitudinea conceptuală este potențată și de anumite dihotomii pe care conceptul în discuție le implică. Cea mai importantă: scriitor-lector și raportul fiecăruia cu ideea de intertextualitate. Alte exemple: spațiu-timp, practică-descriere, hipotext-hipertext, implicit-explicit, intertext-intratext. Miturile ne relevă societățile din care provin Claude Lévi-Strauss a descifrat nevoia de originar a omului modern și ne ajută să înțelegem resorturile intime ale funcționării lor, luminând rațiunile anumitor moduri de operare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intime ale funcționării lor, luminând rațiunile anumitor moduri de operare ale spiritului uman3. Considerăm că aceeași funcție este îndeplinită și de către intertext: el relevă literatura din care provine, în măsura în care fiecare epocă manifestă preferința pentru anumite hipotexte la care se întoarce. Intertextualitatea favorizează atât lectura tabulară a unei cărți, cât și înțelegerea jurnalului ei de creație. Paginile din primii zece-doispre zece ani ai intertextului teoretic sunt prea puțin denotative. Explicația trebuie căutată mai ales în natura însăși a conceptului din teoria textului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]