53,150 matches
-
relativ contemporane, dirijabilul înlocuiește avionul, în trecutul îndepărtat se face uz de efecte speciale sofisticate creîndu-se continuu senzația de anticipație à rebours. Spectaculozitatea cinematografică rezonează insolit cu eterna reîntoarcere, principiul pe care-l simbolizează în mod tradițional scarabeii sacri, periodic invocați printr-un discret tatuaj ori prin cohorte, cîtă frunză, cîtă iarbă. Sintagmă potrivită și pentru sentimentul de risipă de fantezie resimțit la apariția superfluă a unor armate ciudate. Dacă unii combatanți resuscitați sînt reprezentări stilizate ale unor personaje fabuloase ori
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
fantomei crizei receptării a condus la astfel de gesturi, ce s-au dovedit de multe ori necugetate. Cea mai convingătoare pledoarie pentru utilitatea colecției de cronici sau cronichete o face Al. Cistelecan în Top-ten (recenzii rapide), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000, invocînd din capul locului "bovarismul sintezei" din oricare "culegere de recenzioare" și "vanitatea" foiletonului. Precaut, autorul nu se lasă purtat prea tare de "metonimicul" "vis de glorie al recenziei", dar conștient că există o regulă și în acest joc, așa cum sînt
Aproape totul despre "recenzioară" by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/15939_a_17264]
-
imposibil ca toți preoții să fi lucrat cu Securitatea. Or, prin exceptarea întregii categorii preoțești de la verificarea dosarelor, chiar și inocenții vor trece din categoria prezumtivilor nevinovați în categoria prezumtivilor vinovați... Ca să nu mai spun că precedentul acesta poate fi invocat oricând de alte categorii sociale. Șoferii vor refuza să sufle în fiolă pentru că au plămânii slabi, soldații nu vor dori să depună jurământul pentru că au fost învățați acasă să vorbească frumos, nu să înjure, doctorii nu vor mai vrea să
România imobiliară by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15995_a_17320]
-
decelare a urmelor inconștientului în opera artistică cu mijloacele istoricului artei. O va face prin învăluiri succesive, printr-o "strategie a variației", prin repetiții (nu sunt sigur că A. O. înțelege ce va să-nsemne "compulsia la repetiție" atunci când o invocă în sprijinul procedeului său), menite să se constituie într-un fel de psihanaliză sui-generis, într-o psihanaliză în absența psihanalizei, mai mult, într-o psihanaliză a psihanalizei. În acest travaliu referința preferată este (explicabil) Jung, deși nu-i imposibil ca
Bazele unei noi științe by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15979_a_17304]
-
său), menite să se constituie într-un fel de psihanaliză sui-generis, într-o psihanaliză în absența psihanalizei, mai mult, într-o psihanaliză a psihanalizei. În acest travaliu referința preferată este (explicabil) Jung, deși nu-i imposibil ca Freud să fie invocat totuși mai frecvent. Cartea atrage prin curajul ei, dar cele două discursuri (de teorie a artei și psihanalitic) par a stabili contacte mai curând întâmplătoare. Excepțiile - ca Pollock - sunt rare, cel puțin aici. Cu toate acestea nici o promisiune nu e
Bazele unei noi științe by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15979_a_17304]
-
înainte. Sau poate că n-am înțeles eu bine, și că e vorba de concepte flexibile, decurgând din reveriile - sunt sigur că bine intenționate - ale domnilor Bakk, Cistelecan, Molnar sau Vighi. în locul lor, nu m-aș mai fi izmenit atât, invocând precedente care au cu România cam cât are sula cu prefectura, gen Scoția, Catalonia, Flandra, Valonia și chiar Bavaria (?) și aș fi spus răspicat: cerem despărțirea Ardealului de România! Dincolo de posibile incriminări și sarcasme, mă irită în orice demers de
Federalizarea mafiilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15637_a_16962]
-
Eliade, Cioran sau Noica ar trebui mai degrabă legate de opera pe care au lăsat-o decât de ideile greșite care s-au ivit din același sol pe care România îl împărțea cu restul Europei... T.J.: De ce ar trebui să invoc "nume alternative"? N-am sugerat că moștenirea României nu cuprinde mari scriitori, mari politicieni, mari critici etc. Ideea mea era doar că s-a petrecut ceva foarte neplăcut atunci când primul ministru al unei țări a făcut declarații în numele ei referindu
Tony Judt în dialog cu Dumitru Radu Popa: Pe muchia Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15629_a_16954]
-
declarații în numele ei referindu-se la oameni a căror carieră a fost maculată de trecerea prin hiper-naționalismul antisemit. Da, aș aplica aceleași criterii și scriitorilor francezi și englezi. Céline ș6ț e o comparație bună (n-o să-l auziți pe Chirac invocându-l în chip de mare reclamă pentru cultura franceză...) Pound ș7ț a fost antisemit în poemele lui, însă din punct de vedere politic și jurnalistic a fost mai reticent. în plus, era și nebun. Nu văd însă de ce ar trebui
Tony Judt în dialog cu Dumitru Radu Popa: Pe muchia Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15629_a_16954]
-
au alăturat cu totul dreptei radicale din perioada interbelică sau din timpul războiului. Drieu a avut bunul gust să se sinucidă în 1945, Brasillach a fost executat. Dacă ar fi trăit, sper că nici un politician francez nu i-ar fi invocat - în locul lui Camus, Gide sau Mauriac - drept exemplari pentru cultura franceză... D.R.P.: Aproape toți criticii dumneavoastră subliniază faptul că, practic, puneți sub semnul îndoielii trăsăturile de europenitate ale României, atât în trecut, cât și în prezent. Credeți cu adevărat că
Tony Judt în dialog cu Dumitru Radu Popa: Pe muchia Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15629_a_16954]
-
noi. Absolvenții facultăților de Litere din promoțiile mai recente preferă o ,,carieră literară", în poezie, proză, eseu, traduceri; explicațiile sînt numeroase și ele au făcut obiectul unor nu puține dezbateri în presa noastră culturală. Dar Z. Ornea are dreptate să invoce exemplul strălucit al acelei ,,școli" și din alte pricini: cîți dintre editorii amintiți de Z. Ornea (autori ai unor ediții critice de referință pentru cultura naostră, de n-ar fi să cităm decît Bolintineanu al lui Teodor Vârgolici, Maiorescu al
Ediții, editori și critici by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/15671_a_16996]
-
frumoasa lui limbă românească, de care cititorii Ocheanului și-au putut da singuri seama. Nu înțelege cine a pus-o vreodată în cumpănă cu limba scriitorilor la modă, nici cine ar fi aceștia. Pe deasupra, Cronicarul e nedumerit și de motivul invocat de Paul Miron cînd a venit vorba despre renunțarea la rubrică: oare cine l-a privit, în România literară sau în România literară cea mare ca pe calul pensionat al regimentului? R.L. s-a simțit onorată de colaborarea lui Paul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15685_a_17010]
-
ediție a acestui fenomen recuperat, este una foarte simplă și la fel de banală: avem astăzi alte condiții pentru astfel de manifestări, sunt ele în măsură să trăiască prin propriul proiect și să se sustragă acelei memorii împovărătoare pe care tocmai am invocat-o? Răspunsul este, în mod categoric, unul afirmativ. Salonul național de astăzi nu mai are nici o legătură cu intențiile și cu spiritul Cîntării României și motivațiile lui adînci trebuie căutate în cu totul altă parte decît în spațiul tezelor politice
Salonul național de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15699_a_17024]
-
Salonul național de astăzi nu mai are nici o legătură cu intențiile și cu spiritul Cîntării României și motivațiile lui adînci trebuie căutate în cu totul altă parte decît în spațiul tezelor politice și al propagandei rudimentare. Dacă ar fi să invocăm o anumită memorie a acestui Salon - și, pînă la un punct, chiar trebuie invocată -, ea este aceea a Saloanelor interbelice, a exemplarei capacități de organizare și de manifestare a tuturor artiștilor activi la un moment dat. însă dincolo de efortul recuperator
Salonul național de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15699_a_17024]
-
dicționar. Un sens special - "atitudine de dispreț" - este exemplificat printr-un citat din Convorbiri literare: "se uitau cu un fel de sictir". Formula de imprecație a produs un derivat verbal: a sictiri pe cineva "a înjura" (tot așa cum înjurăturile care invocă dracul au impus verbul a drăcui). Forma actuală a verbului a fost precedată de a sictirisi, ieșit din uz, de la care, după atestările unor dicționare mai vechi, s-au format adjectivul participial sictirisit și substantivul sictirisire. Verbul a sictiri apare
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
naturalețea și accesibilitatea - e o valoare pozitivă la începuturile literaturii românești moderne: în proza narativă ea e recomandată de estetica realistă, dar pentru celelalte genuri și specii mai importantă ar părea concepția comunicativă a literaturii. La nivel ideologic, se pot invoca ideile romantice și democratice, egalitariste, ale generației pașoptiste. în planul practic, oralitatea e coerentă (cum a arătat, de mult, Vianu) cu activitatea politică și pragmatică a primilor scriitori moderni din Moldova și Muntenia, dar și cu stilul aristocratic al conversației
Prestigiul oralității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15713_a_17038]
-
nevoie de dânsele, - Ființa supremă hărăzindu-le darul procreației în exclusivitate - și că dacă nu ne-ar captiva, din când în când... leur faiblesse interessante...; ei bine, normal ar fi ca ele să fie trimise imediat pe eșafod!... Nu vom invoca istoria dinadins spre a defăima ființa pe care biologia o așează, omenește vorbind, în mijlocul atracției absolute, precum și în centrul poeziei universale. Cele mai pasionante texte din lume nu au fost însă închinate iubirii, ci vicleniei feminine în stare să subjuge
Despre Femei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15715_a_17040]
-
Iar cînd unele primării s-au dovedit receptive la ideea iubitorilor Mareșalului, asociațiile au obținut cîștig de cauză în justiție. Trei observații vreau să fac în legătură cu acest subiect. Prima este aceea că, deși există explicații, nici o scuză nu poate fi invocată de către promotorii de după Revoluție ai imaginii Mareșalului. A fost un bun român" - iată remarca obișnuită, dar suspectă de naționalism. Xenofobii nu sînt adevărați patrioți. Și disprețul, ca să nu spun oprimarea politică directă a altor națiuni, nu se poate legitima prin
Sfîrșitul unei ambiguități by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15721_a_17046]
-
a visat o carte care să semene cu aromânii - "Gîndită după chipul și asemănarea lor, pînă la brîu era lînă și sare și de la brîu în jos cărări de munte. Claie peste grămadă, tarabă de bazar, paginile își disputau supremația invocînd cuvinte cu sensuri arhetipale: drum, aur, caș, praf de pușcă...". Haide, bre! pare mai degrabă un roman postmodernist sau un jurnal; atît doar că amintirile însemnate aici nu sînt numai cele ale unei vieți de om, ci și cele ale
Balcanii între real și imaginar by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15724_a_17049]
-
precum Accesorium cedit principali - ce este accesoriu, cedează în fața a ceea ce este principal. Plus celelalte adăugate cu vremea: Non fatetur qui errat - nu-i martor cel ce se înșeală: Nemo auditur propriam turpitudinem allegans - nimeni nu este audiat când își invocă propria-i turpitudine; Non bis in idem - nu pot fi două procese față de una și aceeași cauză; Non omne quod licet honestum est - nu tot ceea ce-i permis este și onest; Presumtio sumitur de eo quod plerumque fit - prezumția se
Nemo judex in re suaNemo judex in re sua by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15731_a_17056]
-
pe ,,obsesia identitară" arătată de români după 1918 (dl Brezianu traduce expresia prin ,,șubrezenia identității naționale", ceea ce este altceva). Dar, indiferent de conjuncturi, nu sînt accentele cu pricina la locul lor? E iarăși surprinzător să-l vedem pe dl Brezianu invocînd ,,voința națională și populară" în momentul 1918-1920, amintindu-ne de limba de lemn din trecut, și asta doar ca să combată o idee ce nu există la Judt și anume caracterul anexionist al formării României Mari. ,,Și, în sfîrșit, este oare
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15738_a_17063]
-
pentru că urgența revendicativă și setea de adevăr ale personajului principal s-au mai potolit, găsim pasaje de un onirism delicat, demne de orice antologie a scrisului frumos. Toate figurile trecutului ante-comunist despre care Iustin Arghir încercase să afle adevărul sînt invocate de un bătrîn unchi muribund: "Bătrînul Trifon i-a chemat și pe ceilalți să asiste la sărbătoarea lor, le-a făcut un semn și cortegiul s-a pus în mișcare. Doamne și domni, bătrîni și tineri, îmbrăcați elegant, cu haine
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
din primele volume. Ar fi prea mult să spunem că personajul s-a schimbat, asemenea caractere tari nu se umanizează niciodată pe deplin, aici e tăria și slăbiciunea acestui tip de personaj, dar totuși și-a descoperit calitatea de a invoca, lă-sînd-o oarecum în urmă pe aceea de a ancheta. Un procedeu mult mai poetic și am putea spune, mai valoros. Pentru că nu știu cît se reține din toată investigația încrîncenată a eroului, dar cu siguranță e memorabilă imaginea personajelor moarte
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
de semnificații ce a devenit între timp opac ochiului neexersat. De aici structura aparent haotică, ruperile de ritm, dezordinea specifică realului care se păstrează în prozele lui Vasile Andru. Firește că și o estetică postmodernă a construirii textului poate fi invocată, scriitorul nu e nicidecum străin de montajul complex al prozei scurte optzeciste, dar insist să cred că nu preocupările de acest tip au întîietate în cazul acestui scriitor, ci ele sînt cumva subordonate unei filosofii a omului între două lumi
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
teroriștii veritabili ajunși, pe baza informațiilor furnizate de SRI, în fața justiției? Se știe că un principiu fundamental al dreptului spune că acolo unde legea e neclară sau, pur și simplu, nu prevede nimic, funcționează precedentele. Oricine, absolut oricine va putea invoca, de acum înainte, cazul oferit pe tavă chiar de către inconștienții lideri ai PDSR și ai SRI-ului: dacă până și dosarul șefului instituției spionologice a fost falsificat, cu atât mai mult e falsificat al nostru! Din toată această mizerie ne-
Spioni din toate țările, integrați-vă! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16139_a_17464]
-
cădea perfect în expoziția unui european care nu făcea doar dovada unei mari îndemînări artistice, ci și pe aceea a unei la fel de mari sensibilități față de proaspetele mituri ale locului. Acest fapt explică într-o măsură convingătoare acea situație, aparent ciudată, invocată la început; anume zilele de glorie și mai apoi anii grei de uitare. Primele sînt chiar efectul acestei neobișnuite îndemînări a pictorului, extinsă pe un spațiu foarte larg: îndemînare tehnică, îndemînare tactică, îndemînare strategică, îndemînare în actul de comunicare cu
Un pictor aproape uitat: Eustațiu Stoenescu (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16163_a_17488]