661 matches
-
își poartă pușca de pe la Ostra până-n... Irak, bătând mai ales pădurile Sucevei. Întâlnesc, în aceste pagini, și prieteni comuni, evocați în ipostaza de oameni-cu-pușcă, dar mai ales, peisaje pe care, în tinerețe, le voi fi "gustat" și eu, din aceeași irepresibilă dorință de bejenire în codru. Care a rămas să dospească ascunsă-ntr-un fund de gând, spre a da în clocot la fiecare început de mai... Sardino, cum bine îl știu, slobozește focul rar și chibzuit, fiindcă (citez) "nu numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Sunt convinsă că spun o poveste pe care multe congenere au trăit-o în adolescență. E o perioadă în care modelele sunt cruciale, dar, din păcate, lipsa experienței de viață, o aroganță și un orgoliu exacerbate, specifice vârstei, o dorință irepresibilă de a-ți controla propria viață, de a te autonomiza forțat și fără mijloace și resurse suficiente, te pot conduce spre alegeri nefericite. Deși aveam o siluetă frumoasă și normală, îmi formasem o imagine corporală aberantă și am hotărât că
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
atent dirijate de un chef d'orchestre cu auz rafinat. Vasta corespondență a lui Ion D. Sîrbu este, pe de altă parte, un veritabil tratat de etică aplicată, luminând zona fascinantă a scriitorului ca prieten. Sîrbu scria dintr-o necesitate irepresibilă de comunicare, neistovită, menită să-i umple singurătatea. Astfel, transferată în scris, apetența sa pentru conversație creează un spectacol fascinant, mereu nou și surprinzător, în care epistolierul, direct sau aluziv, vorbind deschis sau afișând false veselii, schimbă numeroase măști, fie
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
necesare unei vieți decente. Relații literare „Pro amiciția” a fost titlul uneia din rubricile pe care Radu CÎrneci a susținut-o cinci ani (1968-1972), în revista „Ateneu”. Cuprindea un fel de „mențiuni critice”, scrise însă de un poet liric cu irepresibile elanuri de solidarizare. Reprezenta o dovadă de atenție față de cărțile prietenilor, dar și de ale posibililor prieteni, de cărțile celor pe care îi admira și îi stima, dar și față de ale celor de care ar fi putut avea nevoie, el
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în anii ’40; „Cu voi...” de la 1990 încoace, îndeosebi datorită versului ,,O, țară tristă plină de humor’’, citat sau parafrazat de zeci de ori. Mai sugestiv decît volume întregi de eseuri și articole despre „specificul național”, „Cu voi...” corespunde tentației irepresibile de a ne autodescrie și autodefini cît mai critic. Latentă în momentul apariției în revistă și în volum, semnificația lui „politică” a crescut între timp. Pînă la publicarea în revistă și în volum, poemul purta titlul „Hübsch”, după numele capelmaistrului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a secolului XX. Considerat odinioară minor, el apărea capital: „Bacovia cel Mare”! Triumful lui se datora unei schimbări în psihologia societății noastre postbelice: după un deceniu și ceva de entuziasm la comandă, se iviseră primele semne de oboseală și o irepresibilă nevoie de autenticitate. Impresionată de laconismul și sinceritatea operei sale, promoția ’60, mai exact partea ei boemă, găsea în Bacovia reflexiile ontologice de care avea nevoie, cît și profețiile amărăciunilor ce vor urma. Autorul Plumbului apărea nu numai ca un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a călcat pe inimă și s-a dus peste ocean la doctor, să se opereze, oare unde vom mai ajunge? Căci, la urma urmelor, ce să faci cu doar câțiva stropi de parfum rar și "exquisit", cum să acoperi agresiunea irepresibilă, clocotitoare și sufocantă a Magnei Cloaca? Cine să țină piept acestui tsunami de mitocănie, țopism și hoție pe care precupețele și mârlanii de la televizor și guvern îl revarsă gros, sufocant și ucigător asupra noastră, zi de zi. Cum să faci
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în această pornire frustă, concupiscentă și bârfitoare și mă cutremur când văd moștenitori ai aristocrației (reale sau doar a "boierilor minții") bavardând senini despre dreptul la o "inocentă", dar atât de mustoasă bârfă, la "Ceaiul de la ora 5". Această nevoie irepresibilă de șocuri emoționale și de voyeurism, ascunsă ca un viciu inavuabil, dar vie și iritantă, face ca întreg mecanismul de construcție al grilelor și al agendei mass-mediei comerciale să fie articulat pentru a răspunde și hrăni astfel de pulsiuni primare
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
publice libere de astfel de mizerii și să facă televiziunile canale specializate cu "Știrile de la ora 5", "Jerry Springer de Ferentari", "Mahalaua politică", să vedem câți mocârțani ar mai plăti atunci ca să vadă astfel de mizerii, dacă tot o nevoie irepresibilă îi împinge să facă audiențele invocate, mană cerească pentru argumentele autojustificatoare ale producătorilor și realizatorilor în cauză, de regulă ahtiați după bani și cu servilismul în sânge. În fine, mai este o problemă în care mă despart de domnul Tănase
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
accente ușor patetice, "emo". Ei bine, mă înșelam. Deși fără studii de specialitate, Petronela Rotar, din iubire nesfârșită pentru efectul terapeutic al scrisului, iubire dublată de voință și de lecturi nesățioase încă din adolescență, s-a devotat, cu o energie irepresibil justițiară, jurnalisticii. Întâi celei scrise și apoi celei de televiziune, pasiune care i-a adus celebritatea, dar care, prin natura frisonantă a ororilor despre care trebuia să relateze zilnic la televiziunea cea mai urmărită din țară, a ajuns să-i
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
pasiune, cu atât mai mult cu cât, de mai multe ori până acum, a fost salvată chiar când se pregătea să treacă pragul pe ușa întredeschisă pe care scria Exit. A învățat, deci, să strunească moartea, fie doar și din irepresibila pornire de a da cu tifla, de a rămâne, la 37 de ani, o adolescentă rebelă și sensibilă, gata să facă gașcă cu fetele ei, spre eterna stupoare a minților închistate și spre vibrantul lor amuzament iubitor. "Care crezi că
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de ce suntem așa cum suntem, de la sofismul noicist al lui "n-a fost să fie" la mai cinstitul titlu al unui film recent A fost sau n-a fost. Și încă o data, cu atât mai mult cu cât noi toți înclinăm irepresibil, de fapt confortabil, mai mult spre "n-a fost". Nereușind nici unul, recent ieșiți peste graniță și reveniți acasă, să-i iertăm României că nu este Anglia, de pildă, și Bucureștiului că nu este Londra. Deși tuturor ne este evident că
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
să iau o pauză de la lumea în care trăiesc, pun filmul Pink Floyd at Pompeii. Nu încui ușa. Trag draperia, fiindcă îl văd ziua. Pe întuneric, noaptea, „nu intră“. Musai să fie soare, însă lumina crudă deranjează. Uneori am pornirea irepresibilă să „las cu limbă de moarte“ ca la înmormântare să-mi aducă, în loc de fanfară, zongoră, afet de tun sau cor de bocitoare, o veche bandă de magnetofon cu Shine On You, Crazy Diamond - probabil cea mai frumoasă partitură din ceea ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
puterea de iradiere a sugestiilor și corespondențelor, precum și muzicalitatea cuvântului se regăsesc și în opera lui I. Negoițescu (ca și preferința ambilor critici pentru orfismul indescifrabil, obscur, ori pentru muzica straturilor ascunse ale fantasmalei ființe poetice). Într-o epocă înclinată irepresibil înspre abstractizare, când „chiar și beletristica s-a supus teoriilor“, apare un fenomen paradoxal: critica râvnește să devină „genul literar cel mai actual și mai pregnant (și, dacă s-ar putea, aș spune - prin absurd - singurul!)“. O profesiune de credință
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
imprevizibil, în care le așteaptă un „model“ ce, uneori, nici nu s-a cristalizat încă. De aceea, pe I. Negoițescu îl fascinează, adeseori, nu opera finită, înghețată, ci molozurile și cioburile celei neterminate, ori chiar numai proiectul, căci îl atrage irepresibil nu atât ceea ce este actual într-o operă anume, cât ceea ce a rămas potențial și poate fi recuperat, în mod miraculos, prin rescrierea sa cu mijloacele, intuiția și harul creator al exegetului. Iată de ce el sondează nu nivelul „neptunic“, ci
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trăsăturile esențiale ale caracterului meu.“ Scindată, ființa lui e contrariată când de impulsurile biologice de „sălbăticiune“, când de cele psihice, profund extatice. După cum însăși natura sa e una aparte, cu totul altfel decât aceea a majorității; natura sa se ridică, irepresibilă, împotriva naturii, fiind deci, conștient/inconștient, antinaturală. În acest sens, o anume mărturie a memorialistului nu-i deloc întâmplătoare: „Dacă e adevărat că eram deosebit de sensibil la deformarea (defăimarea?) naturii și la extravaganță, nu e însă mai puțin adevărat că
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dacă e cazul, insistă, răstoarnă. Vrea să schimbe lumea. E iluminat. Intuiește mersul lumii, formulează ipoteze, dă sentințe, judecă. Mai și desființează dacă se impune. Totul în numele ideilor. Mai ales în numele ideii de dreptate. El e neliniștit, fremătător, într-o irepresibilă mișcare browniană. Cazul Kazantzakis pare emblematic în acest sens. Soljenițîn însă prezintă un alt exemplu de intelectual. Intelectualul critic, rezervat, atent, circumspect, ponderat nu face obiectul discuției de față. Atunci când îți suprimi entuziasmul atașării de o idee, riscul de a
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
zi și noapte, el creează neliniști automatizate, reflexe și deprinderi definitive. Un sistem politic total represiv, care nu dă semne nici de șovăială, între onformism și libertate nici de flexibilitate, nici de oboseală, injectează subconștientului social o teroare generală surdă, irepresibilă, de neșters. Ea ucide în germene orice speranță de ameliorare, de clemență, de transformare. Ideea de viitor dispare. Este total abolită. Totul este prescris, dat, previzibil, impus odată pentru totdeauna. Victoria socialismului este ireversibilă. 3. Toată povestea aceasta sumbră și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Căci a lansa o carte despre dandism, în mizeria economică actuală, reprezintă un gest de independență morală, dar și de avangardă, ca să nu spunem chiar de sfidare socială. Oricum, o bună dovadă că formula culturală alternativă este și inevitabilă și irepresibilă. Logica sa funcționează autonom, în orice condiții. Mecanismul său intrinsec se dovedește destul de complicat. Am disocia, mai întâi, între ceea ce s-ar putea numi ambiguitatea primară și secundară. Cea dintâi este consubstanțială, proprie însuși modului său de funcționare. Ea este
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
încât asediatorii abia ar prididi cu prinderea de orice lucru în stare să le ofere o priză cât de cât eficace. Propriu-zis, nu învolburata Ondine îi tăie setea lui Rică, ci mult mai adânca ei sete de altceva, stârnită acum irepresibil înlăuntru-i. Această lipsă se lăsase zăgăzuită cam de-o viață întreagă, sorbitură cu sorbitură, strecurându-se astfel neobservată în făptura ei; așa că nici ruperea zăgazului sedimentat pe furiș n-avea cum să survină altfel decât surprinzător. Pe fundul fiecărei
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
erau și monologau cu moartea cum ar fi vorbit unui cal negru ce-i purta. Treptat, în jurul lor poporul spaniol își regăsise curajul, se regăsise întru glorioasa lui Reconquista. Etorki ... originea ... mama lui blondă ... castelul părintesc unde crescuse ... toate țâșniră irepresibil din memorie, purtate de-un șuvoi devastator. Începu să plângă; de vizavi, de sub părul blond, îl țintuia mama lui cu o privire fără fund și fără adâncime, fără stăpân și fără obiect, fără început și fără sfârșit. Serenitatea acelei priviri
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Reușita altuia constituia un afront personal. Norma aceasta a „disciplinei de partid”, a supunerii necondiționate față de autoritate, față de superiorii ierarhici, s-a menținut și transmis intergenerațional; un reflex, Întâlnit și astăzi În unele structuri. Ca și practica complotului, a nevoii irepresibile de a Înlătura prin forță pe cei față de care ai manifestat cândva o atitudine obedientă. Las cititorii să aplice acest model de analiză la contextul actual. (21.09.2009) P.S. Câțiva comentatori Îmi semnalează că am nimerit o țintă ce
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
octombrie 2004) Monșerul Montaigne Sunt puțini autorii români pe care îi citesc cu aceeași plăcere care mi-o dăruiesc paginile dlui Andrei Pleșu. Chiar și atunci când părerile noastre sunt diferite, șarmul paginilor semnate de Domnia sa susține un pod de simpatie irepresibilă. Dacă e adevărat că „stilul e omul”, atunci dl Pleșu e șarmul. „Fiziognomist” extraordinar, nu putea să nu fie atras de „această vertiginoasă derivă a identităților” derulată pe „scena publică românească”, mai ales într-un pârdalnic an electoral. Cunoscut și
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
în stânga, case vechi frumoase, construite în stiluri diferite, cu povestea de viață a celor ce le locuiesc, între ele vilele nou apărute. Urcam încet strada veche și totuși nouă, purtându-mi în spate un fel de melancolie, nu din aceea irepresibilă, una ușor apăsătoare dar plăcută prin senzațiile care mă încercau. Privirile se duc când spre o casă, când spre alta, care mai de care mai arătoase, ca niște ființe ce vor să arate că nu trec banal prin viață. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
artiști care știu din alb sau negru să facă de toate. Linia și punctul îi slujesc în plăsmuirea unui univers ale cărui axe definitorii au fost rigoarea și înțelepciunea. Ei conferă semnului virtuți polisemantice, subtilitate și rafinament. Opera rezultată creează irepresibila impresie de imponderabil și ascensional, de materie sublimată în idee. Gloria oricum este efemeră, fie în cazul clasicului minor, fie al clasicului clasic, indiferent că unul stă sfios în culise iar celălalt în lumina reflectoarelor de pe scenă. Chiar și așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]