1,431 matches
-
iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse înainte, până ce ajunse la câțiva pași de el. Privirea sa își regăsise deja expresia ironică de mai înainte. — Etius al tău a sosit până la urmă! Ești un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cred să fi rămas cineva în urmă. Sâcâit de trezirea aceea bruscă la realitate, Balamber se limită să-i arunce o privire ostilă și trase de hățuri, întorcându-și calul și mânându-l spre centrul satului. Prietenul său, văzându-l iritat, i se alătură în tăcere. Abia trecuseră de linia primelor case, când atenția lui Balamber fu atrasă de râsetele câtorva războinici hiung-nu, care, adunați în jurul unui foc de uscături, se distrau urmărind o copilă de nu mai mult de zece-doisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scuipând de mai multe ori cu dispreț și netezindu-și energic rochia, întocmai cum ar fi putut face un adevărat hiung-nu. Postându-se între fată și acei războinici - care, văzând ce făcea ea, deveniseră deodată atenți și în mod evident iritați -, Balamber o întrebase care era motivul acelui gest jignitor. Roșie la față, ea își întoarse privirea în față, ridicându-și mândră bărbia. „Turingienii sunt niște gunoaie!“ Nu spusese mai mult, dar în ochi îi apăruseră lacrimi de furie. Apoi, aplecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acesta din urmă și de Magister militum, încât să prindă câte un cuvânt din cele ce se spuneau. Principele got, care păruse, pe parcursul întregii ceremonii, încordat și nervos, părea să freamăte de mânie. — Așadar, îl auzi protestând pe un ton iritat: nu ai de gând să ataci tabăra! Etius scutură din cap. De ce ar trebui să o fac? E suficient să așteptăm. Tu însuți ai putut să vezi că poziția aceea e, practic, de necucerit, iar Atila e prea viclean ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deschise. Dar nu veni nimeni. Tăcerea învăluia marea casă. Apăsă niște butoane, dar nu răspunse nimeni. Craig își aruncă pălăria pe un scaun din hol, privi în salonul pustiu și apoi se îndreptă hotărât spre bucătărie. - Sybil, vreau... începu el iritat. Se opri. Reverberațiile vocii lui se întoarseră din nou la el, reflectate de bucătăria goală. Nici în cameră nu se vedea vreun semn al prezenței bucătăresei și a celor două fete drăguțe care o ajutau. Câteva minute mai târziu, Craig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
motelului, prin care ieșea spre verandă un bărbat bine clădit. Avea chipul unui american foarte obișnuit, de vârstă mijlocie, dar vocea, atunci când vorbi, era vocea sonoră și autoritară a lui Jefferson Dayles. - N-ai reparat încă motoarele alea? întrebă el iritat. Pare ciudat, două mașini să se strice în același moment. Urmă o exclamație bălmăjită, de scuze, și o explicație despre o altă mașină care va veni în câteva minute din tabără. Craig zâmbi și îi șopti Anrellei: - Văd că pilotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
gură, în poziția fătului ce urmează să renască. Și o mai știu elefanții, singurele ființe care au memoria tuturor vieților lor anterioare... Tu de unde știi toate astea? De la un înțelept sau de la un elefant? De la un elefant înțelept, răspunse Filip, iritat. Cred că într-una din viețile mele anterioare am fost elefant. Zău? Așa pitic cum ești? îl luă Carol peste picior. Mă rog!... Și cum se face că mai ții minte experiențele tale de elefant? Spuneai că n-ai memorie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Cerîndu-i să-mi acorde o favoare, fără să i-o specific, și acordîndu-mi-o cu un "da" înăbușit (ce-o fi crezut?), i-am șoptit: "Dă-mi voie să-ți spun pe nume: Adelina". Ea m-a corijat cu vocea puțin iritată: "Nu, nu! Spunemi Adela!" În adevăr, ceea ce se petrecea între noi nu era gingaș. Iar diminutivul era de un gust îndoielnic. (De unde izvorâse acest cuvânt, la care nu mă gândisem niciodată?) Adela continuă să se plimbe repede. Femeia înaltă se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
hotel și nu în apartamentul său neocupat, care-i stătea la dispoziție. Nota morală a gestului era conformă cu caracterul lui Seymour, totuși, într-o oarecare măsură, mă intriga. Nu știu la ce hotel, mi-a răspuns doamna de onoare iritată. La un hotel oarecare. De ce întrebi? mi s-a adresat, privindu-mă fix. Ești un prieten de-al lui? Privirea ei avea un licăr categoric intimidant. Părea să vină de la o gloată de femei concentrate într-una singură, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
am Întrebat și eu...”, Îi trecu lui fulgerător prin minte, păstrând totuși pentru sine constatarea. „Dacă nu-ți mai place de mine, spune-mi... ori desigur... nu mă poți suporta decât În stare de ebrietate!”. - reluă Carla cu vocea evident iritată. „S’ar putea să aibă dreptate” zâmbi el cu privirea pierdută În gol. Care să fie cauza? În ciuda pălăvrăgelilor tipice femeiești, Carla se purta drăgăstos și, nu putea afirma cu certitudine contrariul... Dar?”. „În repetate rânduri te-am rugat: atunci când
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
posterioară, creerul mic suporta mii de clopote ce dăngăneau tot mai amplificat...!! În ce privește restul organismului, sistemul muscular Începuse să trepideze să se umfle - săgetat fiind, Într’o stare de amorțeală lentă, În timp ce cavitatea bucală era total congestionată!! Carla Îl Întâmpină iritată. „Bețivul dracului, se putea altfel?” - apoi Îl mustră cu voce tare: „Iar ai băut...? Așa oare ne’am Înțeles noi azi de dimineață...? Băiete, am mai spus și o repet: dacă nu mă poți suporta decât În stare de ebrietate
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
corespundea cu locul unde se aflau, bolborosind cu vocea sugrumată de emoție, de incertitudine. „Imposibil...!! E o confuzie...!! Îmi da-ți voie să văd Înscrisul cu ochii mei...!?” Femeia făcu ochii mari ascuzând la spate registrul. Preciză cu vocea evident iritată. „Străinii n’au acces... Bună ziua...” - mai zise laboranta furișindu-se În spatele ușii. „Idioata dracului...!” murmură indignată Atena luându-l protector de mână. „Va trebui să-i facem o reclamație...” Ne având altă alternativă se repeziră la secția de poliție unde În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
totul În regulă Întrebă. „În care direcție...?” „Piața Pantelimon...” Șoferul protestă, simțind o plată generoasă și, poate va mai ciupi ceva peste promisiunea făcută. „Exact În partea opusă garajului. Dacă știam...” „Nu-ți face probleme, omule - Îl contră Tony Pavone iritat. Promisiunea făcută e literă de lege. În raport de cât taxează aparatul, plată dublă. Iar pe deasupra, suplimentul pentru benzină...!” „Sunteți om de onoare - aprecie bucuros șoferul. Nu vă uitați cu părere de rău la câțiva bănuți...” Tony Pavone opservă de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la lune. Ei, măcar nu-l trata pe Sammler ca pe un simbol și se părea că nu Îl interesează preoții, judecătorii ori duhovnicii. Wallace spunea că ceea ce aprecia la unchiul Sammler era că e spiritual. Sammler, mai ales foarte iritat sau provocat, când se simțea amar, spunea lucruri spirituale. În stil vechi european. Adesea aceste lucruri spirituale semnalau apropierea unei crize de nervi. Dar Wallace, când Începea o conversație cu Sammler, zâmbea imediat și câteodată repeta poanta din lucurile spirituale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bine, a zis Sheba, râzând. Terminasem de făcut ceaiul. Elaine Clifford și un profesor de franceză pe nume Michael Self veniseră și ei să-și facă un nes. Dar eu am rămas acolo ca să ascult, cu un fel de fascinație iritată, conversația dintre Sheba și Bangs. Mi se părea incredibil că Sheba îl băga în seamă pe așa un cretin, ignorându-mă pe mine. Iar tu, ce părere ai de cămașa mea? zise Bangs. S-a dat un pic în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
dintre ei e cel supărat. Connolly s-a mai uitat o dată la pictură și a zis că nu e nici un mister - bărbatul era clar cel supărat. Femeia se apleacă înspre el, încearcă să scoată ceva de la el, iar poziția lui iritată, irascibilă, arată că nu-i face plăcere. Sheba a rămas impresionată de analiza lui și l-a felicitat pe Connolly că e așa un observator acut al limbajului corpului. După ce a plecat, ea s-a pomenit râzând tare. Profesoara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a izbucnit un țârâit puternic. Pabblem a scos un oftat în timp ce s-a aplecat în față ca să apese un buton al interfonului. — Da? — Vă caută Colin Robinson, a anunțat vocea lui Deirdre Rickman. — Nu pot vorbi acum, a zis Pabblem iritat. Spune-i... Și-a trecut degetele prin părul subțire, roșcat. Directorul chinuit. Nu, așteaptă. Fă-mi legătura. A ridicat receptorul și a dat din umeri înspre mine, scuzându-se. — Colin? Salut! În timpul scurtei conversații care a urmat, Pabblem și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
dar, deseori, când se referea la momentele lor de amor, își dădea ochii peste cap rușinată și chicotea încet. Cred că e suficient să spun că ea considera latura fizică a relației lor satisfăcătoare. Am întrebat-o o dată, mai degrabă iritată, cum se poate ca un băiat de vârsta lui Connolly, cu experiența lui limitată, să știe despre ce e vorba, sexual vorbind. Dar ea s-a mulțumit să zâmbească și a ridicat arătorul la mine: — Ah, asta e minunat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
femeie acolo, a zis Sheba, și spune că ea trebuie să vină cu noi dacă ieșim undeva. — Sheba, nu e chiar așa un capăt de țară, zicea Lila. — Ben zice asta? am întrebat eu. — Nu, Sheba a dat din cap iritată, sigur că nu. Richard. — Ce femeie? Ce vrei să spui? — E o fată drăguță, de fapt, începuse Lila. — Megan și nu mai știu cum, a întrerupt-o Sheba. O studentă de-a lui. Zice că trebuie să am o escortă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
capului ca o tiară papală, decât să riște expunerea sacrei „pălării bune“ la praful din aer. Așa că după cum se vede, știu să aștept. În acele zile de început, când Sheba se ținea chinuitor de departe, n-am devenit nici o clipă iritată sau nervoasă. Pur și simplu mi-am văzut de viață - mi-am citit cărțile, mi-am făcut de mâncare, mi-am schimbat așternuturile - liniștită, cu siguranța că, mai devreme sau mai târziu, ea își va da seama de importanța mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
întrebat ea pe Connolly. — Fratele prietenului soră-mii, i-a răspuns el. — Totuși, poate că ar fi trebuit să ai ceva pregătit. În cazul în care te întreabă cine sunt. Nu crezi? — Nu-ți face griji, a mormăit Connolly, ușor iritat. Deschisese ușa deja. A luat-o înainte printr-o mică spălătorie spre holul principal și spre bucătărie. Sheba își amintește că a fost foarte impresionată de curățenia și ordinea care domneau peste tot. Suprafețele din imitație de lemn ale modulelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Sheba și cu mine avusesem o dată o dispută cu privire la copii. Vorbeam despre pensionarea mea, iar eu am făcut o remarcă glumeață despre cât de dezolant o să fie. — Oh, nu spune asta, a zis Sheba. Părea sincer îndurerată. Dar cumva eram iritată. Mi se părea că mi se închisese gura. — De ce să nu spun? am întrebat. Ăsta e adevărul. Sunt o bătrână uscată fără bărbat, cu foarte puțini prieteni și fără copii. Dacă aș fi avut măcar un copil... — O, ce prostie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
zis Sheba repede. Ne-am bătut. Stârnită de amintirea suferințelor ei, Polly și-a pus obrazul pe pieptul lui Richard și a început să suspine. Richard s-a uitat la Sheba cu o expresie perplexă: — Ce? i-a zis Sheba, iritată. Oh, pentru Dumnezeu! Și apoi s-a întors spre mine: — Barbara, îți mulțumesc pentru tot. Cred că ar trebui să ajungi acasă de-acum. M-am oferit să mai stau s-o ajut să prepare cina, dar a fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
speri, a insistat femeia. Ajungi acolo. Jina și-a pus săculețul în buzunar și-a coborât de pe verandă. Când a ajuns pe plajă, Ellis a luat-o de mână. Zach era acum mai mult decât nerăbdător. Devenise de-a dreptul iritat, ca un copil pe punctul să izbucnească în plâns. Jina, hai să mergem, a spus el. Ellis nu l-a luat în seamă și-a ținut-o în continuare pe Jina de mână. E un an prost pentru râu. Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
numai de școală, de elevele mele. Dar, apropo, domnule judecător, vorbi întorcându-se către mine, ce credeți? un mare scriitor, poet, pictor, sculptor nu constituie în sine o revoluție în gândirea, sensibilitatea, cultura lumii? - Ce are una, cu alta? făcu iritat domnul Pavel, întorcând pagina gazetei pe care o citea. - Ia să vedeți voi, rosti doamna Carolina Pavel, acu’ după-masă ce revoluție v-aduc eu cu gogoșile mele rumenite și pudrate cu zahăr. Domnul Pavel nu gustă gluma nevinovatei sale soții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]