750 matches
-
părinte? Am pus și pentru coana preuteasă niște mizilic și o gâscă în pachet la frigider.“ Popa o trase, cu mâna dreaptă strângând-o de șoldul pietros, spre el: Jangolița se așeză și ea la masă. - Ce-au ăia? o iscodi popa. De la ce s-au luat? - ’Ce nea Milică că i-a luat careva divideul ăla de vroia să vă arate pozele cu papa care a fost anu’ trecut la Roma de l-a filmat. Ș-acuma l-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
purtat lungi discuții cu Șerban, cu Vlad, cel ales de Corina, ne-am lèsat seduși de superbe exerciții ale minții, îmbètându-ne cu infailibile jocuri ale logicii, dar nici unul dintre partenerii mei de dialog, nici Șerban, nici Vlad, nu mi-a iscodit cu atâta ușurințè în suflet arètând o voioasè indiferențè fațè de stiință minții așa cum a fècut-o prin câteva cuvinte simple acest adolescent cu plete blonde, care nici mècar nu l-a citit pe Nietzsche! Cred cè nu-i atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Neînduratelor dureri. C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. {EminescuOpI 212} Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca mâni toți anii s-or urma - O toamnă care
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vreun grup de pescari cântând la pescuit? Dar cum ai uitat să taci? îl întrebă Prunilă. N-am uitat îi răspunse el filosofic numai că eu păstrez tăcerea într-un loc separat. Și nu poți să taci cu zgomot? îl iscodi amicul său. Am separat și zgomotele! spuse Nilă. Voi trăiți tot timpul în iluzii crezând că-i realitate și invers. Eu știu când una încearcă să încalece pe cealaltă și mă trag de deget ca să fiu conștient unde sunt. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
poteca negocierilor a eșuat. Tu ai avut grijă de asta, adăugai eu cu complicitate pe un ton scăzut. Și gândește-te! Tu ce-ai face de ai fi în locul lui? I-am văzut ochii temători, cercetându-mă, încercând să-mi iscodească sufletul și mintea prin proprii mei ochi, știind în adâncul său ce se ascunde în mine, dar negând cu tărie ceea ce conștiința sa striga ca din gură de șarpe. I-am citit în privire întrebarea: "Cum adică: eu am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
filmul difuzat aseară. Scurt și frumos. Mă bucur că ți-a plăcut. A fost ultimul. Ultimul pe ziua de azi, nu? întrebai temător. Nu, răspunse cu simplitate. Ultimul pe o lungă bucată de vreme. Vroiam să-l întreb, să-l iscodesc, să aflu ce nu știam. Doream atât de mult să știu... Ai grijă ce-ți dorești! spuse el avertizându-mă. Probabil vroiam prea tare să aflu răspunsuri de la el și voința mea pătrundea în mintea sa, lucru pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
veni cum spunea unul: „Domnule, mie nu trebuie să-mi spui de multe ori. Nuuu! Eu pricep. Pricep greu, da’... și uit repede”. ― Dacă Aizic era așa, atunci nu mai avea han și crâșmă la vremurile aiestea - a răspuns hangiul, iscodindu-i din dosul ochelarilor. Da’ uite cum mă întind eu la vorbă și clienții mei fac zâmbri - s-a dojenit hangiul, luând-o din loc cu zgomotul încălțărilor scorojite târâte după el... După ce a adus cele cerute, s-a așezat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
jandarmi, căutând să obțină lămuriri despre soarta copiilor. Făcu cerere pentru primirea băieților, dar fata parcă era de negăsit. Cei care o înfiaseră, oameni suspuși ai noului regim, au încercat să-i piardă orice urmă. Omul nu se dădu bătut, iscodind, cu viclenie, gurile ferecate ale slujbașilor Primăriei, rugându-se în genunchi sau bătând cu putere, ca erou de război ce era, în fața vreunui conțopist fără suflet. În sfârșit, cercetările prinseră a da roade. Izbutise să pună mâna pe o copie
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ceea ce buchisesc prin hârțoage. Prima dată îmi fixez ținta: ce vreau? Lemne și cărbuni cât să mă țină o iarnă. De unde? De la un depozit. Cum? Cu pile. Zis și făcut. Însă nu mă arunc în luptă aiurea, ci mai întâi iscodesc terenul. În doar două, zile aflu că tata lui Viorel Marineasa lucrează la un depozit. Urmarea e floare la ureche. Doar că eu n-am drept de repartiție și căruța n-are nici ea voie să descarce lemne și cărbuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
aici era aceeași tăcere insuportabilă. Urcă până în prag, și la vederea lui un băiețel care se juca nepăsător la soare tresări și se îndepărtă în fugă. Pentru el orice străin era un dușman. Dr. Coutras avu senzația că băiețelul îl iscodește pe furiș dindărătul unui copac. Ușa era larg deschisă. Strigă, dar nu-i răspunse nimeni. Păși înăuntru. Bătu la o ușă, dar din nou nici un răspuns. Răsuci clanța și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
problemă a însurătorii. De ce atunci rezistasem cu atâta înverșunare contra acestei sperietori închipuite.? Era doar atât de simplu s-o iau de soție. Aveam o carieră bună în perspectivă, ea tot așa, peste un an devenea profesoară. Chiar părinții mă iscodiseră, de câteva ori, dacă n-am de gând să mă căpătuiesc odată. Cred că n-ar fi avut ce obiecta dacă le aduceam pe Mihaela, drept noră. Acceptarea acestui gând îmi pricinui o destindere, o ușurare. Mi se ridicase parcă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
moment dat Fănică l-a întrebat pe Costică: -Nu înțeleg ce se întâmplă cu tine? -Ești supărat că a-i mâncat bătaie la table? l-a întrebat la rându-i Costică. -Nu, despre altceva vreau să discutăm, a zis Fănică iscodindu-și prietenul. -Te rog, prietene, l-a invitat nepăsător Costică. Nu au continuat discuția, pentru că pe cărare, din partea opusă venea o familie pe care Fănică i-a abordat imediat: -Bună ziua, bună ziua, ce mai faceți? Ce s-a întâmplat de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
locuri de multe ori am visat, în gânduri m-am legănat și sufletul mi l-am alintat. Pădurea m-a atras în mod special, pentru că în inima ei cele mai multe mistere se ascund și, fără să știu fără, să vreau, mă iscodesc citindu-mi gândurile cu durerile și bucuriile de fiecare zi ... Dacă noi, pământenii, am înțelege că pădurea, adevărata existență dăruită de Dumnezeu ca zestre, și nu singura, ne-am da seama că pădurea este o lume aparte și că acolo
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să-i vină în ajutor. Însă mare va fi mirarea, când voi spune că multă vreme aceasta s-a străduit și s-a chinuit să-l asculte, să-l înțeleagă și să-l dreagă de toate gândurile întunecate, ce-l iscodeau cu atâta forță, dar nu izbuti a-i da nicidecum de capăt. Ea făcu apel până și la ajutorul a nenumărați psihologi și, în ultimă fază, chiar a unui psihiatru de renume, dar totul se dovedi curând a fi în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că o neliniștește și o macină pe Adriana pe dinăuntru, făcând-o să se frământe puternic și nereținut. Ar fi vrut să nu-și dorească asta, nu era aceasta firea Luizei, nu prea era ea curioasă din fire și nu iscodea, dar demonul aprig, care parcă se cuibărise în dânsa atunci, nu-i dădea pace defel și n-o lăsa să renunțe și să uite. Între timp, Adriana intrase în casă. Apropiindu-se de ușa acesteia, Luiza constată întrucâtva uimită că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în care am fost bun, alergând ca să-i produc bucurii, distrînd-o, învățînd-o, dezinteresat. Am căutat să-mi descopăr mici gusturi perverse din voința de a fi exact, pe care, de obicei, le crezi inerente fiecărui om. Poate chiar, în parte, iscodindu-le, le-am creat. Am dat consistență unor vagi intenții și mi-am clădit apoi o personalitate sufletească falsă. Poate că de-ar citi Irina acestea, ea care, în definitiv, prin mine și-a trăit dragostea ei primă, și-ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ar fi fost de un material care ar fi lovit-o. Eram prea înfuriat ca s-o împac. De altminteri, simțeam așa. Îmi plăcuse timpul petrecut acolo, dar două săptămâni ajungeau și mi se părea intolerabil să mai prelungesc, mă iscodeau alte planuri, iar Irina mi se părea o închisoare. Mă știam în altă parte așteptat. Menajul nostru minunat îmi devenise brusc anost: mă credeam ridicol. În momentul plecării, în sfârșit, am arătat o figură mai indulgentă. Tot timpul, în trăsură
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
urâte. În fund, în clădire, dansuri moderne pe lângă care trecusem mai înainte. Când mi-am adus aminte că și Irina are obiceiul să danseze... undeva, cu alții (eu n-am văzut-o niciodată), m-a durut gândul. Ca s-o iscodesc, mă prefăceam că privesc cu interes. Apoi, la masă, cu Niki înaintea noastră. Niki abia întors din străinătate, și noi îl întrebam repede de toate, sărind și apoi revenind la același subiect. Irina era vioaie, întreba mereu, râdea, se apleca
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scrie nimic. Procedeu crud și nedrept. E nedrept față de prietenia noastră veche, de faptele noastre laolaltă, de imposibilitatea de a întoarce în minte ultimii cinci ani fără să ne întîlnim, la orice moment, unul lângă altul. Și noi întrebări mă iscodesc. După ce-mi spune de "planurile ridicole ale familiei", adaugă: "Aș vrea să viu la tine imediat ca să mă sfătuiesc, și aș face nebunia asta, chiar de n-aș avea decât bani de ducere până acolo, departe". Deci e un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu o cutie de pălării în mână. Era țanțoș, drept, cu o mână abia sprijinind ghidonul. Ce rost o fi avut bicicleta între cele câteva magazii, sau cutia de pălării, rămâne inexplicabil. E gata să facă servicii și, dacă îl iscodești puțin, începe să-ți povestească despre dragostea lui fără speranțe pentru o fată tuberculoasă. Dacă l-ar accepta, ar lua-o de nevastă, cu orice risc. Hacik are un suflet admirabil, exprimat ridicol, dar în cazul lui ridicolul ți-l
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
descopăr un colț din carnea ei neprofanat, căci ideea de "dragoste" e prea abstractă pentru chinurile mele, iar pe mine mă obsedează micile evenimente dintre ei și, vizual, reconstitui scene în toate detaliile. Câteodată, sărutînd-o intr-un fel neobișnuit, o iscodesc dacă celălalt o sărutase la fel, și răspunsurile ei, evazive mă torturează. Dar nu poate să răspundă decât negând, căci în brațele mele uită tot ce s-a întîmplat cu celălalt sau îi e milă de întrebările ce nu pot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
era din altă parte; ceea ce știam de la început, de altminteri. Dar niciodată n-am avut voința să privesc scrisoarea imediat și să simplific atâtea presupuneri inutile. De ziua mea, când îmi venea un teanc de scrisori, telegrame, cărți de vizită, iscodeam pe fiecare în parte, mă torturam pentru fiecare, și apoi, după câteva zile, după ce parveneam să citesc pe ultima, redeveneam nenorocit, cu impresia că din nou va trebui să aștept un an. Sau pândeam la fiecare colț de stradă, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
știe, și a terminat prin a-mi trimite scrisoarea care avea să întoarcă mersul vieții noastre. De atunci în viața noastră comună, știind că totul s-a terminat cu celălalt, adică punând o limită păcatelor ei, am început să o iscodesc, să mă chinui, să interpretez. Și abia la urmă, din pricina mea, Ioana, așa de sinceră, a început să-mi atenueze adevărul, fie că mă vedea chinuindumă și voia să mă consoleze, fie că ea însăși îndrăgostită în brațele mele și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tot așa de distrat, iar ea tot așa îmi reproșează, se chinuie și pedepsește cu vorba această distracție. Dar acum nu mai amenință niciodată că o să plece sau că o să încerce să-și refacă viața în altă parte. Când o iscodesc asupra intențiunilor ei ascunse: "Știu ce se întîmplă fără tine! Oricât de rău ar fi, continui viața aceasta." Spune așa chiar dacă e mâniată pe mine, și mă miră, căci știu că e incapabilă să profite de o experiență și că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prea multe socoteli, ci numai, după ce se războiește cu toată lumea, se simte bine în tovărășia unuia care se admite învins de mai înainte. Probabil că în lungile noastre conversații asupra vreunui adevăr general omenesc noi nu făceam decât să ne iscodim reciproc, eu ca să aflu anumite explicații asupra întîmplărilor mele tragice, iar el ca să asiste la ciudățeniile vibrațiilor unui om. Bineînțeles, numai el avea un profit, căci nu-l interesează un rezultat precis, ci numai jocul transformărilor, savura toate contradicțiile, luminile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]