655 matches
-
ca niște dale împrăștiate, cu poienițe adânci, tăiate de câte un pâlc de brazde calde, peste care se prosternează încet hățișuri stufoase..."; Pe lângă plopii fără soț : "... dezvăluie spațiul concret în care poetul își consumă drama proprie. Criza sufletească, zvâcnetul sentimentului istovit, necazul /.../ în care istoria iubirii incurabile anunță amalgamul neliniștilor trăite de poet" ș.a.), chiar dacă motivele inspirației pot fi identificate în biografia poetului. Ar fi și caraghios să-l imaginăm pe Eminescu tot trecând pe sub plopi și așteptând ca iubita să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mai vroit să facă un pas înainte pănă când amândoi călăuzii n-au luat-o fiecare câte de-o mână și au dus-o la vale mai mult de-a târâșul. Când am ajuns jos, biata femeie era atât de istovită și impresionată de fiorosul coborâș, încât n-a mai avut putere să se ție în picioare, necum să urmeze cu noi calea înainte spre Chamonix. Am fost nevoiți să construim în grabă o targă și așa am dus-o noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nemulțumire a lui Ivanov se datoresc «istovirii» eroului principal, care și-a luat asupra sa mai mult decât ar fi fost în stare să suporte. Abia a atins vârsta de 35 de ani, că a și început să se simtă istovit și plictisit (...) Firea lui cinstită nu se împacă cu noua lui stare sufletească. Caută motivarea ei în mediul înconjurător și nu o găsește. Caută în el, dar nu găsește decât o vagă conștiință a vinovăției sale. Veșnic istovit și plictisit
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
se simtă istovit și plictisit (...) Firea lui cinstită nu se împacă cu noua lui stare sufletească. Caută motivarea ei în mediul înconjurător și nu o găsește. Caută în el, dar nu găsește decât o vagă conștiință a vinovăției sale. Veșnic istovit și plictisit, ros de conștiința propriei nevinovății, mai are un dușman: singurătatea (...) N-are unde să plece. De aceea e obsedat mereu de întrebarea: «ce să facă?». Ivanov este dezarmat în fața vieții. Oamenii de felul lui Ivanov nu sunt în
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
merge spre Bârlad și pleacă la 7,14 de la linia 5. Autorul încurcă mereu liniile. Linia 1 e pentru accelerate, or el o ține mereu cu „te aștept veșnic la linia-ntâi“. De mai multe ori, eroul îi aduce eroinei istovite de navetă o cafea espresso fierbinte de la bufetul din vagonul doi. Trenurile pentru navetiști, o știe oricine, n-au bufet. E adevărat că pe linia Călărași controlorul umblă la el cu un termos, dar ce vinde el clandestin e o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
veșnica vecie. Ep. Ioan Duma Iară tu rânjind cu ură mi-ai pus curse de pierzare... Pr. Alois Done Fără iubire și fără jertfă, noi nu suntem nimic!” Pr. Mihai Rotaru Lucrurile superioare m-au mistuit și trupul a rămas istovit, dar eu sunt mulțumit și nu am nimic de dorit... Eu plec la cer, unde vă aștept și pe voi. Pr. Anton Bișoc Prefață Mi se pare că nu sunt deloc în măsură să spun ceva despre un subiect atât
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în lumină/acei ce-au mers în veșnica vecie.( Ep. Ioan Duma, S-a dus un an!, Viața, 1927); „Fără iubire și fără jertfă, noi nu suntem nimic!” (Pr. Mihai Rotaru); „Lucrurile superioare m-au mistuit și trupul a rămas istovit, dar eu sunt mulțumit și nu am nimic de dorit... Eu plec la cer, unde vă aștept și pe voi.” (Pr. Anton Bișoc, din Testament). Mi-i imaginez de ceva vreme ca pe niște pomi roditori sau ca pe niște
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și dirijarea bunului Dumnezeu. Eu plec la cer, unde vă aștept și pe voi. Rugați-vă și pentru mine. Al dumneavoastră confrate întru Cristos Isus”. Semnătura. Către prea Cucernicia sa Pr. Dumitru Lucaci: „Lucrurile superioare m-au mistuit și trupul a rămas istovit, dar eu sunt mulțumit și nu am nimic de dorit”. Semnătura. Pentru conformitate, Pr. Anton Dămoc, martor ocular în multe din cele spuse Arestarea Pr. Dr. Anton Bișoc declarația Domnului Petru Sescu din Săbăoani (NT) Pentru început câteva detalii scurte
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
dată Îl salută..., iar bunicul: „bună dimineață, tată!”. 22 mai 1941 Ia seama Văd suflete muncite de flacăra ideii Ce rătăcesc „cărarea” de patimi mult orbiți... Nu-nconjură prilejuri, ci se aruncă-n ele... Cercând să se ridice, s-afundă istoviți... Privește la o mare pe vreme de furtună, Cum valurile sale se zbuciumă mereu, Nu cruță ce-ntâlnște, pe toate le sfărâmă, Și-n unde spumegânde, mugește ca un leu. Ce-ai zice dacă-atuncia, un om s-ar da în valuri
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
este frânt. Nu stricase casa nimănui și nici nu îi furase cineva cu vorbe ușoare sentimentele de femeie. Nu a acceptat nicicând vre-un Don Juan. Iubirea trecuse cu viteza luminii, oprindu-se acolo unde începuse. Cu sufletul în palmă, istovită iubirea-i devenise ca o piatră ascuțită într-un pantof cu un tăiș dureros. Sub tăcerea timpului, într-o nedumerire totală, plasa țesută ca de paianjen ucidea fără milă culorile vieții. Ca un rug fumegând în neștire, într-o imensă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fă-i pe plac Brîndușei, altfel, canalia asta îi poate îndruga soțului tău verzi și uscate, poate arunca piper în familia ta, fericită foc dealtfel! Mihai!! strigă Cristina așa de tare, că depărtez receptorul de ureche. Scuză-mă! spun încet, istovit. Te-am întrebat doar... Nu știu, Cristina, nu știu. Dar ce-are a face?! Chiar dacă n-are dovezi, Brîndușa le va obține pînă la urmă... Dă-i declarația! Ce mai contează ce-ai să spui tu pe lîngă cîte bube
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
om slab, laș! exclamă Brîndușa. N-a trebuit să-i spun de două ori. L-ați prins pe picior greșit, de aceea. În alte condiții, Ștefănescu v-ar fi sictirit de nu v-ați fi văzut. Astăzi însă era bolnav, istovit, cu nervii epuizați. Mîine s-ar putea să se refacă, să-și recapete poziția dreaptă, să vină și să dea cu dumneavoastră de pămînt. Zăăău?! Între el și mine sînt două trepte ierarhice. De la dumneavoastră la el e cale lungă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în metafore care, din păcate, vor corespunde întocmai realității, despre „sârma ghimpată“ care o va încercui, despre sfârșitul vieții ei „fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt“ și despre „gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte“. Viziunea finalului vieții ei este șocantă - după câte se știe din mărturia altor deținute, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu-i așa, Monica? O să pot să-ți sărut iar ochii, fața așa de dragă, părul ars de soarele Mangaliei, în vacanțe - nenumăratele noastre va canțe însorite. Curaj, scumpa mea copilă. Te binecuvântez din toată inima mea îngrijorată și adesea istovită. Să știi că sunt fericită că ești la Paris și că aș mai face iar acest sacri ficiu, cu bucurie și durere, dacă ar trebui să-l mai fac o dată. Te binecuvântez și te încredințez grijii bunului Dum nezeu, mare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să-ți simt oricum bucuriile, succesele. Eu, una, mi-am îndeplinit bine misiunea pe pământ, de vreme ce am adus pe lume o ființă ca tine. Te sărut cu evlavie. Mama Joi seara, 4 martie [1948] Vezi ce mult te iubesc; chiar istovită, vreau să te sărut înainte de culcare. Azi dimineață m-am putut da jos din pat la 7½ fiindcă nu aveam ore, doar articole de scris pentru azi la șase; le-am ouat. Trei: un articol despre 1945-1948, „6 Martie“, al
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
păcate, în luna august scrisorile ne vor fi mai oficiale, căci și G. pleacă în concediu. Ultimele tale scrisori, pentru că au trecut pe la cenzură, mi-au sosit abia după 15-18 zile. Te sărut, fetița mea frumoasă, din toată inima mea istovită, îngrijorată, descumpănită. Mama ta 66/1948 Duminică 25 iulie [1948], ora 7 seara [...] Micuță, te întorci în țară în două cazuri: 1) dacă se extinde comunismul până la Paris - mai bine te obișnuiești cu cel de aici, care va fi trecut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
schimbat puțin din momentul când l am întrebat pe doctor: „Băiețelul meu țipă așa tare?“ și mi s-a răspuns cu teamă: „Nu e băiețel, e fetiță“. De atunci, Mouette a mea, ai fost totul pentru mine; chiar când sunt istovită, istovită de să-mi plângi de milă, chipul tău drag, frumos și înduioșător, pe care foarte adesea nu mi-l pot reprezenta, îmi zâmbește din ceața de acum, încurajator și prețios. Uneori mă gândesc că, chiar dacă aș fi schingiuită, chiar dacă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
2½. Covoarele, toate cele 18, de la cel mai banal până la cel mai de preț, au fost numărate, măsurate. Și lămpile, și mașina de gătit din bucătărie, și dulapurile din bucătărie. Tot, tot, tot. În timpul ăsta, ca un leu în cușcă, istovită, scârbită de tot, mă dusesem în dormitor; atunci marele șef a deschis sertarele ca să pună pe listă ce mai era pe acolo: pânzeturi, fețe de masă, lenjerie. Și cum deschidea, cu o neobrăzare imposibil de suportat, dulapul în care fuseseră
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
intimideze și să terorizeze. Marți seara, 6 decembrie [1949] Aseară m-am întors la ora 11, dulcea mea, iubita mea, steaua mea din depărtări, mica mea prietenă, preascumpă și preaiubită. Nu prea mai am elan. Mi-am pierdut bravura, sunt istovită, îngrozitor de istovită, dar mai am în mine putere cât să-ți spun că te iubesc. Cred că și după plecarea mea definitivă de pe tărâmul ăsta am să continui să te iubesc de dincolo. Azi a trebuit iar să dau telefoane
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să terorizeze. Marți seara, 6 decembrie [1949] Aseară m-am întors la ora 11, dulcea mea, iubita mea, steaua mea din depărtări, mica mea prietenă, preascumpă și preaiubită. Nu prea mai am elan. Mi-am pierdut bravura, sunt istovită, îngrozitor de istovită, dar mai am în mine putere cât să-ți spun că te iubesc. Cred că și după plecarea mea definitivă de pe tărâmul ăsta am să continui să te iubesc de dincolo. Azi a trebuit iar să dau telefoane, să alerg
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
noaptea asta de la 10 la 10 dimineața. Odihnită, am mintea limpede, fără optimism, dar și fără pesimism excesiv. De când m-am întors de la Sl[atina], unde am picat chiar ca musca în lapte, cu fața mea boțită și cu corpul istovit, cu gripa-bronșita mea, stând la pat de vineri până în duminica întoarcerii la București, mi-am recăpătat puțin câte puțin pofta de viată, pe care la un moment dat o pierdusem de tot. Este și meritul meu, dar nu tocmai. În
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sfâșie. Și eu, care nu voiam să-ți mai vorbesc despre lucrurile astea! Dar uneori izolarea asta mă înăbușă, încât îmi vine să mor. Dacă n-ar fi gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de corpul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte, că această Mabell va veni să jumulească de pene jalnica pasăre care voi fi! Nici o ființă alături de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
octombrie. Deloc grozav, deloc plin de speranțe. Oricum ar fi, să se sfârșească odată, altfel mă prăbușesc. La urma urmelor, toate astea sunt fleacuri. Totuși, încăpățânată și rezis tentă, aștept. [...] Mouette, draga mea, pescărușul meu negru, uneori chiar că sunt istovită de așteptare, obosită să mai sper, să mai trăiesc. Tocmai când lansam strigătul ăsta de descurajare au sosit c[ărțile] tale p[oștale] din 10 și 12 octombrie, poposind ca niște aripi de porumbiță pe sugativa verde, și am avut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Și soarele se reflecta în geamurile de sticlă turnată. În toate direcțiile. — Frumos, spun, total nepotrivit. — Tu nu înțelegi ce-ți spun? Mă fixează cu o privire intesă și abia cum remarc urmele vineții de sub ochii lui. Dumnezeule, pare complet istovit. Lumina intră în Manhattan... și rămâne blocată aici. Blocată într-o lume în sine, și glisează înainte și înapoi, fără a reuși să scape. Păi... da, bănuiesc că ai dreptate. Doar că... uneori mai și plouă, nu? — Și cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
interior, spune Talmon. Dup) victoria din 1967, Israelul s-a putut consideră pentru scurt timp o putere militar). S-ar mai putea considera, spune Talmon Într-un manuscris pe care mi l-a trimis, „una dintre puținele ț)ri din istovita lume contemporan) ce are o finalitate”1. Consider aceast) afirmație de o important) major). Israelienii au dus un r)zboi - și nu echivalentul moral al r)zboiului pe care Il c)uta William James - care i-a c)lit. Din
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]