672 matches
-
își roti ochii, dar nu se zărea nimic, nici umbră, nici lumină. Se mai auzi un foșnet. Auta se gândi că e vreun șarpe prin grâu. Știind că acolo nu erau șerpi veninoși, închise ochii și ațipi iar. Era prea istovit, ca să-l mai poată îmbia șerpii. Somnul începea să-l moaie, răspîndindu-se în tot trupul lui ca o căldură amețitoare. Mirosul lanului de grâu era îmbătător. Aerul stătea nemișcat. Era curat și plăcut. Dar alt foșnet se auzi mult mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu o bucată de cremene, cu nisip și cu apă, până când lespedea se netezea ca oglinda. Străinii se uitau cu milă la acești nefericiți. Vrând să-i vadă mai bine, opriră luntrea în aer, coborînd-o aproape de pământ. Robii erau prea istoviți ca să mai bage în seamă ivirea acelei păsări ciudate care tremura șuierând în mijlocul văzduhului. Atunci lui Auta îi veni în minte ceea ce de mult căuta să găsească și nu știa cum. Ceru pâlnia fermecată care întărea glasurile omenești și strigă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în spate pe rând și-i trecea peste albia vreunui pârâu sau pe buza unei prăpăstii. Drumul părea că nu se mai sfârșește. Totuși, se sfârși. Când soarele luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nimeni nu putea să-și închipuie de ce s-au întors pescarii din urmărire. Deodată, în tăcerea întunecată a nopții, se auzi un zgomot slab în lemnul navei. După câteva clipe, ajutat de ceilalți, Valukaga se urcă pe corabie, ud și istovit. Căzu fără glas pe punte. I-ar fi prins bine un strop de vin sau de rachiu de palmier, dar n-avea nimeni. Când își veni în fire, Valukaga povesti: - Nu știu ce mi s-a întîmplat. Am amețit și m-am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
frânghie dintr-un capăt și-și legă trupul de bârne, apoi adormi. Somnul scurt îl refăcu. Trezindu-se, își dădu seama că pluta asta o făcuse altcândva chiar el. Părăsită, venise singură să-și scape stăpânul. Valurile îl băteau, era istovit și flămând. Apă nu băuse. Dar se ținu de plută și nu muri. Și într-o zi marea se liniști și cerul se lumină. Descoperi între bârne o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ducîndu-se spre piață și văzând jilțurile purtate pe umeri de robi care intrau și ieșeau pe porțile bogatelor palate, Mai-Baka zise oftînd: - Aici nu știu cine ar mai îndrăzni să facă răscoală! Auta privi lung mulțimile nenumărate de străji, zidurile groase, robii istoviți, și nu răspunse. Șezură în pulberea pieței, cu picioarele adunate sub ei. Mai-Baka vindea vânat proaspăt și piei frumoase de fiare sălbatice. Nimeni nu se înghesuia la marfa lor, căci piața Sodomei strălucea de blănuri rare, de țesături gingașe sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Adapă nu mai vorbi și aproape nici nu mâncă. Noaptea nu dormea decât pe apucate și stătea în fața bordeiului lor, privind cerul înstelat. Auta îl crezu bolnav și-și aduse aminte cu tristețe de mijloacele ușoare de înviorare a trupului istovit pe care le folosea gingașa fiică a lumilor depărtate pe care pământenii o numiseră Maat. Dar într-o dimineață Adapă își trezi tovarășul și-l rugă să se îmbrace și să se spele mai repede ca să vină cu el în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
supura. în altele era mort. în altele îi auzeam vocea vorbindu-mi, susurându-mi în ureche cuvinte de alint și sfaturi. Era un botez prin foc. Virgil Jones și cu mine: ciudată pereche de tovarăși de pat. El, un om istovit, umbra trecutului său, cu siguranța pe care i-o dădea cunoașterea unui mare eșec; eu, un om incomplet, căutând cunoașterii morții, care m-ar conduce spre liman, căutându-mi chipul în ochiul morții. Dintr-un motiv pe care nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e luna lui April. Și-n astă înflorire sgomotoasă 10Noi ne-am fi fost atât... atât de dragi., Cu toane multe, tu, ca o crăiasă, Iar eu - de tine lacom - ca un pagiu. Acum ca-n toamna cea târzie, Un istovit și trist isvor, Asupra-i frunzele pustie A noastre visuri cad și mor. Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă, Nu cer nimic din lume, nici aștept. Mă mir de ce cu strângeri dureroase Sărmana inimă mai bate-n piept
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagiu. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit isvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. {EminescuOpIV 346} A noastre visuri cad pe rând și mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate. Statornic nu-i de cât al nostru-amor.. Renunț silit la el căci nu se poate Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de aici, de pe un pământ nou, nu avuseseră rost decât ca să afle că lumea nu trebuia copiată la nesfârșit, ca în pastișele lui Godun, ci rescrisă, reinventată și, câteodată, făcută de la început. Ațipi cu puțin înainte să sune ceasul. Tresări istovit și apoi se ridică să oprească alarma deșteptătorului. Când se bărbierea, desluși în el zvârcolirile unor presimțiri sumbre, pe care încercă să le domolească. Când pătrunse în cabinet, nici figura oftalmoloagei nu-i trimise încurajări, dar se mai calmă sub
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
autentic din lume, George Brummell, și să anticipăm ce se va Întâmpla după aceea. Întâi, În Anglia. Suntem destul de aproape de cumpăna veacurilor, când În aer plutește schimbarea, când până și extravaganța Macaroni-lor, a Muscadinilor și a Frumoșilor intră În declin, istovită. Cu toate evenimentele care Îi agită istoria (războiul Împotriva colonilor din America, lupta dintre simpatizanții Revoluției Franceze și adepții Contrarevoluției, campaniile antinapoleoniene, reformele parlamentare, tensiunile sociale, dar și religioase), Anglia lui George al III-lea (1738-1820) pare obosită. Cel ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
stins, fie sunt bătrâni și mult prea obosiți să Își mai etaleze seducătorul stil. Spre a-și astâmpăra melancolia, ei rememorează plini de nostalgie apusele vremi, vorbind la nesfârșit prin cafenele, cluburi, saloane, mânuind conversația ca pe o spadă cam istovită sau scriind. Iar noii Eleganți, fără strălucirea Înaintașilor, fac ca dandysmul să intre, la finele celui de-al Doilea Imperiu, de-a dreptul În anonimat. Contrazicându-și - Încă o dată În istoria sa franceză - principiile, el devine oarecum „de serie”, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
perfectă pentru Christina. Am văzut-o în câteva producții studențești pe care le-am regizat și chiar este foarte bună. Rămâne de văzut cu Krogstad... Urmă o scurtă pauză. —Fă ce vrei! zise Philip Cantley, pe un ton de om istovit. Eu nici măcar nu-mi mi-i amintesc pe cei mai mulți dintre cei pe care i-am văzut... N-aș putea să mă gândesc la altceva decât chestia aia - cadavrul - și poliția care nu mă slăbește... Ce mă fac, Ben? Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lase vouă vă vor fi mai de folos decât podoabele de preț; ei vă vor duce cu toate bagajele voastre și nu vor atrage hoții. Am urmat întocmai sfaturile acelui om și astfel, după zece zile, am ajuns la destinație, istoviți, dar teferi. Ca să constatăm că rudele noastre refuzau să ne găzduiască. Trebuia să găsim acum un acoperiș pentru a ne adăposti, ceea ce nu era lucru ușor de când pribegii andaluzi, sosiți la Fès în valuri succesive, se înstăpâniseră peste toate casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
negre, picioarele goale desenau pe podea arabescuri. M-am îndepărtat de fereastră pentru a lăsa să pătrundă lumina lunii. Abia spre ora unu dimineața, poate chiar mai târziu, strada și-a regăsit liniștea. Dănțuitoarea mea s-a întins pe jos, istovită, gâfâind. Am tras draperia de la fereastră, căutând o urmă de curaj în beznă. Hiba. Chiar dacă pământul Africii nu mi-ar fi oferit decât acest dar, el ar fi meritat pe veci dorul meu. Dimineața, pe când dormea, iubita mea avea același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tare. Un surâs se desenă atunci pe buzele ei, dar nu se trezi din somn. I-am scuturat umărul, frenetic, gata s-o fac să cadă din pat. Nu păru să-și dea seama; nici zâmbetul nu i se ștergea. Istovit, m-am lungit pe pat, m-am întins, degetele mele au atins ușor sfeșnicul. Preț de o clipă, m-am gândit să-l sting și să adorm la rându-mi, fie ce-o fi. Dar, în clipa următoare, un zgrepțănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
unei fabuloase întâmplări, are nevoie să-i afle urmarea, chiar de-ar trebui să rămână până la plecarea caravanei următoare, până la sărbătoarea următoare, până la anotimpul revărsărilor apelor Nilului. Dar, o altă istorie este deja începută. În anul acela, când am debarcat, istovit și cu un aer rătăcit, la o milă depărtare de noua mea locuință, tot orașul, deși devastat de ciumă, își bătea joc fără nici o reținere de „ochiul august“, acela al monarhului, se înțelege. Primul vânzător de sirop întâlnit, ghicindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Și s-a uitat tot timpul cu ochii aceia, la mine, s-a uitat fix în ochii mei și mi s-a părut tot timpul că își râde de mine... Da.... Și atunci l-am sugrumat cu mâinile mele... Da... (Istovit, plânge.) Cu degetele mele... cu degetele astea... care s-au și înnegrit... nu mult după aceea... Uitați-vă cât de negre sunt! De ce sunt negre, domnule? De ce? Le-am spălat zile în șir, le-am frecat cu nisip... ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-a trântit pe valizele lui și-și ține capul în mâini; acest tablou durează câteva zeci de secunde; brusc, din spatele, lor, se aude tic-tacul ceasului gării care a reînceput să meargă; toate privirile personajelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
prin care Încerca să atragă atenția unei femele delicate ce zbura pe deasupra cuibului, nehotărîtă, În pofida chemării grabnice a neputinciosului Îndrăgostit. Oberlus știa - văzuse asta de mii de ori - că Înainte de amurg femela avea să coboare și să se așeze alături de istovitul curtezan, răgușit de-acum și vlăguit, Însă era clar că, pentru nou-veniți, acel fascinant dans amoros care avea loc la numai cîțiva metri de stîncile populate de sute de iguane marine, foci sau broaște-țestoase uriașe se prechimba cu adevărat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lăsat pradă păduchilor, iar acum, că aveam ocazia să plecăm de aici, nu-i e rușine să ne închidă ușa-n nas. Existau crize de nervi, copii plângând, bunici palizi de oboseală, bărbați exaltați cărora li se terminaseră țigările, femei istovite care încercau să facă un pic de ordine în disperatul haos familiar. Ocupanții uneia dintre mașini au încercat să facă stânga împrejur și să se întoarcă în oraș, dar au fost obligați să renunțe în fața ploii de insulte și injurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Elenă Marin Alexe (Simonei) Pe întortocheate poteci mai caut încă liniștea din mine, dând mâna cu zorii sub primul strigat al luminii și sărutând cu ardoare catapeteasma înfocata a fiecărei seri. Mă trezesc dimineața istovita, între valuri diafane și reci, cu sufletul trist și buzele arse. Învinsă, îmi port pașii spre izvor și mă cufund în limpezimea lui preț de o clipă, apoi rămân liniștită cu inima prinsă de orizont. Aștept cu înfrigurare focul sacru
Focul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83335_a_84660]
-
bătrâna... și, cu copilul în pelinci, merse la Sf. Icoană și-l închină. Apoi, îi arătă lui Anton și bătrânului Toma, zicând: „-Ioti, cole, ioti ci fatî strașnică v-o dat Dumnezeu!, pe urmă i-o întinse Axiniei... Cu ochii istoviți și obrajii supți de durere și suferință, și cu buzele însângerate, luă în mâinile tremurânde mica făptură și o privi îndelung. Pe loc, femeia s-a luminat la ochi de bucurie și și-a înflorit gura de zâmbet, până în clipa
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]