3,852 matches
-
să sesizez fără efort numeroase indicii vizibile cu ochiul liber ale nenorocirii ce avea să vină. Și a venit. Calmă, aproape senină, dar implacabilă și fără Îndurare. Amestecarea pistolului meu (mă rog, să spunem că era pistolul meu) În uciderea japonezului terorizat de metafizica orologiilor ar fi trebuit să mă Îngrijoreze măcar, dacă nu să mă sperie. La fel Însă ca În cazul pseudoasasinării doctorului Wagner, sentimentul nevinovăției Îmi dădea o stare de liniște vecină cu inconștiența. Nu mă temeam câtuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cum Îmi subtilizase pistolul, de pildă. Sau: cui și cu ce anume greșise atât de grav Fujimori Încât să merite patru gloanțe În piept, plus expedierea necreștinească În adâncul unei hrube insalubre? Din explicația Evei, nu Înțelesesem mare lucru. Moartea japonezului se adăuga altor evenimente care colorau plumburiu atmosfera generală instaurată Înlăuntrul Centrului și al căror sens deplin Îmi scăpa. Știam, da, că În jurul meu se țes intrigi, se trag sfori, se fac și se desfac alianțe, se pregătesc lovituri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
distrugerii ei. Or, ăștia de-aici... Mă mai intriga și Eveline cu comorile ei, mă deruta și tristețea gânditoare și tăcută a lui Roger Howard și, În general, așteptarea Încordată a tuturor Îmi provoca o angoasă tulbure, pe care asasinarea japonezului o accentua doar, fără s-o și limpezească În vreun fel. Nici n-ar fi avut cum, pesemne. De-asta nici n-am Întârziat foarte mult cu gândul asupră-i. În schimb, chestiunea pistolului mi s-a așezat extrem de solid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Îngrozitor-prăpăstioasă, Încât toată ființa mea o respingea oripilată. Nu, nici chiar așa ! Primul suspect de a-mi fi subtilizat arma oferită de Eveline fusese, bineînțeles, Zoran. El sau camaradul lui, Bergman și nu mai știu cum. Raționamentul era simplu: cadavrul japonezului se afla În depozitul-arhivă al Centrului, unde numai cei doi aveau acces. Așadar, unul dintre ei Îmi furase pistolul cu care Îi făcuse de petrecanie lui Fujimori, fie atrăgându-l În Încăperea cu manuscrise sub un pretext oarecare, fie executându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
soția lui numai prin astfel de bilete, pe care și le lăsau peste tot în bucătărie. Dar, de la un timp, Noah observă că Judit nu prea mai avea timp să-i răspundă. Era chiar foarte ocupată: ghida o pereche de japonezi - domnul și doamna Takakusa, care închiriaseră un apartament pe strada lor. Judit le arăta orașul, încercând să amelioreze franceza lor de turiști. Uneori, domnul Takakusa o conducea pe Judit acasă și chiar urcau scările împreună către camera ei, cameră care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un om care tremură nu mai poate să-și facă exercițiile de caligrafie. În loc să scrie, acum începuse să-l spioneze pe domnul Takakua toată ziua. Era o lovitură grea, un fel plin de umilință la bătrânețe, să-l urmărească pe japonez cât era ziua de lungă. Ca să nu mai amintim de nopți, care i se păreau lui Noah cele mai necruțătoare. Uneori furia lui răbufnea la masa de scris și scria câte un bilet plin de jigniri la adresa femeilor, citate luate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
care Noah a întrebat puțin jenat: - Vrei să spui că toate astea sunt închipuiri? - Gelozia, i-a spus Charlie răspicat. O boală a naturii omenești. - Dar nu iese fum fără foc! L-am văzut cu ochii mei pe blestematul de japonez mergând cu pas de gâscă spre bucătărie! - Gelozia, repetă Charlie, un păcat de neiertat. Noah suspina neputincios: - Pot lupta cu oamenii, dar nu cu natura lor! - Natura ne pune bețe în roate, în schimb Tora ne arată cum să trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dintr-odată ca un pachet greu de pietriș. A stat așa, în nesimțire, un timp în care toată viața i s-a derulat în fața ochilor minții, întârziind mai ales în camera lui Judit, acolo unde ea râdea și șușotea cu japonezul. Către prânz, puterile i-au revenit miraculos; s-a ridicat într-o rână, strigând după ajutor. Judit a venit imediat, urmată de domnul Takakusa. Noah abia se putea ține pe picioare. Auzea voce lui Judit povestind japonezului: - A făcut parf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și șușotea cu japonezul. Către prânz, puterile i-au revenit miraculos; s-a ridicat într-o rână, strigând după ajutor. Judit a venit imediat, urmată de domnul Takakusa. Noah abia se putea ține pe picioare. Auzea voce lui Judit povestind japonezului: - A făcut parf și pulbere toate economiile noastre! Șobolanii au mâncat pergamentul și și-au înfipt dinții în sticlele cu cerneală! Noah nu putea să răspundă. Trebuia să suporte totul cu umilință și curaj. Tot ce se întâmplase îl ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ei se scufundă sub ochii echipajelor de pe vasele englezești înarmate cu tunuri mult mai precise. Atlanticul se deschide atunci din nou vaselor comerciale, îndeosebi genoveze, olandeze, englezești și franceze, redevenind un bazin comercial. în timp ce, în 1598, China îi învinge pe japonezi în Coreea fără ca totuși să le ocupe țara îacest lucru se va repeta de încă trei ori și va fixa niște reguli esențiale pentru viitor), Genova dă semne de oboseală: orașul nu mai are suficiente resurse umane și financiare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
camera de luat vederi, casetofonul. în sfârșit, au apărut altele pentru tratarea informației. în 1976, un nou-venit, tot californian și el, Steve Jobs, creează Apple 1, un calculator individual cu interfețe simple, ce poate fi utilizat de oricine. în 1979, japonezii comercializează primul obiect nomad ce poartă un nume adecvat: walkmanul, casetofonul portabil inventat de germanul Andreas Pavel. Simultan, se dezvoltă gustul pentru alte obiecte nomade, pentru animale de companie de toate felurile, care oferă sedentarilor ocazia de a duce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
mare de boli, cărora nomadismul le va accentua propagarea. Vor revendica dreptul la înrădăcinare și la tergiversare. Unii se vor închide în autismul unei utilizări asidue a obiectelor nomade, în obsesia narcisistă a produselor de autosupraveghere, după modelul acelor otaku japonezi, fanatici ai nomadismului virtual, ai audițiilor muzicale și ai produselor de autosupraveghere a corpului. Alții vor prefera să refuze mișcarea prin obezitate: astăzi, un sfert dintre adulții americani și o cincime dintre europeni sunt considerați obezi; până la urmă, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
prietenii dușmanilor”. De exemplu, musulmanii din Europa, din America sau din China, poate, vor trebui într-o zi să facă dovada faptului că nu sunt în nici un fel parte constitutivă a unei anumite entități ostile, așa cum au trebuit să facă japonezii în anii ’40 și comuniștii în anii ’50. De asemenea, dacă Mexicul va fi considerat într-o zi de către Statele Unite ca fiind o țară periculos de revoluționară, așa-zișii chicanos, din ce în ce mai numeroși, vor face obiectul unei stricte supravegheri. Prin anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
protocoliștii în ale funeraliilor să ne spună că un semn de doliu nu poate fi alb, când suntem informați că în această țară a fost așa, când știm că pentru chinezi a fost întotdeauna, și asta ca să nu vorbim de japonezi, care ar umbla acum îmbrăcați toți în albastru dacă nenorocirea li s-ar fi întâmplat lor. La ora unsprezece piața era deja plină, dar în acel moment nu se auzea decât imensa respirație a mulțimii, susurul surd al aerului intrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
gresie roșie, un pat mare de lemn și pe o masă de brad un ulcior și un lighean. Pe strada asta se plimbă o mulțime pestriță - matrozi indieni de pe vase orientale de cursă lungă, nordici blonzi de pe un vapor suedez, japonezi de pe un distrugător, marinari englezi, spanioli, băieți cu înfățișare agreabilă de pe un crucișător francez sau negri de pe un vas american care transportă mărfuri și călători. Ziua, strada e pur și simplu sordidă, dar seara, fiind luminată de lămpile din căsuțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din mână reflectorul, ceea ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van Gogh urechea? Cum de-a ajuns un japonez În starea de vagabond? De ce n-a vorbit până acum În japoneză? Cu siguranță era beat rangă, dar uimitor cât de coerent vorbea! mă gândeam eu clătinând din cap. Cum nu scoteam nici un cuvânt, vagabondul a rânjit din nou: — Păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
oribil, de furnir ars, făcea chiar opt dolari, dar nu-mi dădeam prea bine seama dacă era scump sau ieftin, fiind prima mea vizită la New York. Monkey vorbea mult În timpul mesei. Discuția din seara asta avea ca temă necesitatea emancipării japonezilor atât În comportament, cât și În gândire. Numai noi, japonezii, avem tendința de a trasa o linie clară Între țara noastră și restul lumii, așa cred eu. Vorbim fără să ne gândim prea mult, despre un Mifune al lumii Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-mi dădeam prea bine seama dacă era scump sau ieftin, fiind prima mea vizită la New York. Monkey vorbea mult În timpul mesei. Discuția din seara asta avea ca temă necesitatea emancipării japonezilor atât În comportament, cât și În gândire. Numai noi, japonezii, avem tendința de a trasa o linie clară Între țara noastră și restul lumii, așa cred eu. Vorbim fără să ne gândim prea mult, despre un Mifune al lumii Întregi, despre Ayako sau despre Kurosawa cunoscuți În toată lumea, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
deținea nici măcar prim-ministrul, dar cu siguranță n-aș fi știut că În New York se află un șofer de taxi sirian. Până am ajuns În Bowery, șoferul m-a boscorodit tot drumul că am fumat În mașina lui. Vagabondul docil japonez stătea lângă un panou metalic pe jumătate Îndoit pe care scria Bowery. Era așezat la ceva distanță față de ceilalți vagabonzi morți de beți și, la un interval de un minut, ducea la gură sticla de Jack Daniels Înfășurată Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
informațiilor privind riscul de țară. Există mulți nebuni pe lumea asta, dar asta nu Înseamnă că-și taie toți urechile. Ce zici de modul ăsta de gândire? continuă bărbatul luând o Înghițitură de Jack Daniels. Îți amintești de pilotul ăla japonez care s-a prăbușit În golful Tokio, acum ceva vreme? Din analizele medicale efectuate În urma accidentului a reieșit că suferea de stres psihosomatic. Eu cred că era mai degrabă vorba de o obsesie. După părerea ta, de ce crezi că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
văzut de-atunci un asemenea zâmbet, care părea să dea de Înțeles că Încă de când se născuse n-a zâmbit decât atunci când simțea cu adevărat acest imbold. Mai mult decât caseta primită, m-a impresionat faptul că Încă mai existau japonezi cu un zâmbet așa de minunat. Îmi doream să-l revăd măcar o singură dată, așa că i-am rugat pe colegii mei să mă trimită pe mine să mă ocup de el când urma să elibereze camera sau dacă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
telefonul și mi-am sunat un prieten din Japonia. În timp ce vorbeam tot felul de nimicuri, am reușit să mă mai liniștesc un pic. A doua zi am găsit energia să-mi termin munca, deși eram Într-o stare deplorabilă. Vagabondul japonez n-a mai apărut. Până la urmă nu și-a mai făcut apariția În nici una din zilele rămase până la plecarea mea. L-am Însoțit pe Monkey, ca de-obicei, prin discoteci și cluburi, dar n-a mai scos o vorbă cu privire la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ridicat În picioare, cu gândul să-l fac bucăți dintr-o lovitură. Atunci s-a speriat și a rupt-o la fugă. Dar știi ce a avut tupeul să-mi spună În timp ce fugea mâncând pământul? „Tâmpitule! Nu te pune cu japonezii!“ Îți dai seama? Poți să crezi așa ceva? Pe urmă a venit un tip gras și sobru, Îmbrăcat cu o scurtă din molton croită prost, cu ochii Înguști, care zicea că vrea să devină scriitor. Tocmai mă Întrebam ce legătură avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acum doi ani, de la un festival de film din Barcelona. Filmul În care Reiko a jucat rolul principal a fost apreciat foarte bine de critici. Un film italian, Țărmul mării, ai auzit de el? — Nu, n-am auzit. — Așa e, japonezii habar n-au de compatrioții lor care au succes În străinătate. Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe fotografie. O fată așa de slăbuță... mă gândeam eu. Nu-mi venea să cred că a fost În stare de ceva atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
la un restaurant japonez situat În clădirea cu numărul 57, care-i plăcea lui foarte mult. Era un restaurant foarte bun, unde se serveau nikujaga și anghilă à la Yanagigawa. Când ești plin de cocaină până la refuz, deja sake-ul japonez ți se pare doar apă fiartă la care ai adăugat un pic de gust, așa că poți să bei oricât de mult. Și era foarte bun. Cred că am golit amândoi peste zece sticle mari de sake. Știi, de la sake-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]