1,484 matches
-
am fi, ni se cere să fim și mai buni. Tocmai deoarece învățătura lui Kant nu stabilește un minim moral, ea nu ne-ar îngădui, până la urmă, să ne bucurăm cu adevărat de viață 5. Vizat a fost adesea imperativul kantian de a acționa întotdeauna nu doar în acord cu datoria, ci din datorie, conduși adică de intenția pură de a urma legea morală. Distincția formulată în prima secțiune a Imm, a fost percepută adesea drept o opunere frontală a imperativelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
poruncit de rațiunea morală poate să fie făcut și cu dragă inimă? Este surprinzător că în ciuda unor înclinații clare care pot fi găsite în textele lui Kant, a ceea ce ne spun multe informații asupra vieții sale, precum și cercetări consacrate concepției kantiene a datoriei 8, reprezentarea despre un dualism al rațiunii și sentimentelor, înțelese ca întruchipări ale binelui și, respectiv, ale răului absolut, mai poate fi văzută și astăzi drept dogma fondatoare a filosofiei morale a lui Kant. Într-o lucrare foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este pentru om întotdeauna o progresare de la o perfecțiune la alta, «este o virtute, o laudă a celui care aspiră la eaă.14 Ceea ce în medii culturale și religioase din cele mai diferite va putea fi resimțit drept rigorismul reprezentării kantiene asupra îndatoririlor omului poate fi mai bine înțeles drept expresia modului în care a perceput și a asimilat Kant ceea ce s-a numit „spiritul protestantismului”. Chiar și pentru cei care nu știu nimic despre rolul pe care l-a avut
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
operei lui Kant au formulat și au cântărit diferite temeiuri pentru și împotriva tezei sale, formulată în scrieri care au fost publicate în anul 1797. Voi discuta câteva asemenea contribuții la clarificarea, apărarea sau critica poziției lui Kant. Cunoscutul cercetător kantian H.J. Paton a adus o contribuție importantă la caracterizarea sensului în care poziția lui Kant este una rigoristă și la critica acestei poziții. Analiza lui Paton se bazează pe distincția dintre criteriul formal al moralității, cuprins în diferitele formulări ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
poziția pe care a susținut-o Kant cu privire la datoria veracității și la interdicția minciunii, în scrieri târzii, cade sub acuzația de rigorism. Este o poziție surprinzătoare în măsura în care, așa cum am arătat, ea va putea fi caracterizată drept o inconsecvență în raport cu analiza kantiană a bazelor moralității. Ne putem întreba, în încheiere, cum ar putea fi ea explicată. În această privința pot fi formulate doar ipoteze mai mult sau mai puțin plauzibile. A pune totul pe seama slăbiciunii bătrâneții nu mi se pare a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a-l trata pe răufăcător drept scop în sine este total inacceptabilă. Prin raportare la formula fundamentală se poate vedea mai bine că interdicția necondiționată a minciunii este o concluzie care nu poate fi susținută 38. Sugestia că sursa rigorismului kantian ar fi utopismul - formularea unor prescripții morale prin raportare mai degrabă la o lume ideală decât la cea reală - suscită unele rezerve. În raport cu acei autori cu înclinații sentimentale și romantice din epocă, susținători ai ideii că omul ar fi bun
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mod categoric. O tentație care se exprimă în proiectul unei teorii a îndatoririlor morale ale omului, proiect care poate fi întrezărit în Lecțiile despre etică și va căpăta contururi clare în a doua parte a Metafizicii moravurilor. Chiar dacă fundamentele concepției kantiene asupra moralității, așa cum au fost prezentate ele în Imm și Crp, oferau resursele necesare pentru a rezista unei asemenea tentații. NOTE 1. Vezi Immanuel Kant, „Über den Gemeinspruch: Das mag in der Theorie richtig sein, taugt aber nicht für die
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
își face datoria „numai de dragul ei înseși”14. Încă și mai categoric se exprimă Kant atunci când scrie despre virtute că „ea trebuie să fie considerată pentru sine drept propriul ei scop și drept propria ei răsplată”15. În centrul reprezentării kantiene despre viața bună stă ideea că aceasta va putea fi câștigată și păstrată numai prin sforțarea aspră și continuă a omului de a-și supune deciziile și acțiunile controlului rațiunii. Ca ființă sensibilă, omul are predispoziții și înclinații parțial bune
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
voință a îngerilor”22. Virtutea, meritul moral, nu există, așadar, decât acolo unde dușmanul este puternic și activ. Nu putem vorbi de virtute la ființele sfinte, acele ființe care nu sunt tentate, nici măcar o dată, să încalce legea datoriei 23. Înțelegerea kantiană a vieții bune drept ceva ce se poate obține doar prin sforțare, luptă și sacrificiu și constă în însăși această sforțare și luptă amintește de o exprimare memorabilă a lui Friedrich Schiller. Acesta spunea că nu adevărul, ci năzuința și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Răspunsul marelui fizician a început cu observația: „Fiecare are un Kant al său”. Această remarcă merită atenție. Einstein dorea, probabil, să sublinieze că personalități cu înclinații intelectuale diferite, care adoptă poziții teoretice adesea incompatibile, vor putea invoca concepte și idei kantiene, fie drept punct de plecare și de sprijin, fie ca fundal contrastant pentru acea orientare pe care doreau să o imprime cursului gândirii filosofice. Recepția ideilor lui Kant, înțelegerea semnificației lor, contextul de preocupări în care au fost ele invocate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant. Vulgarizarea ideilor filosofice era puternic impregnată de teme și concepte expuse în lucrările filosofului din Königsberg. Astfel într-o carte utilizată în școli din Țara Românească, tipărită în 1835, întâlnim o definiție a filosofiei formulată într-un spirit accentuat kantian: „Filosofia iaste știința cară se înalță peste toate științele, cercetând temeiurile învățăturilor ce sunt cuprinse într-însele”1. Este o formulare ce s-ar putea traduce din limbajul acesta arhaic în limba noastră curentă astfel: cercetarea filosofică se ridică deasupra
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și profesor de filosofie, este exemplară în această privință 3. Pentru a nu mai aminti de Eminescu, un mare admirator al lui Schopenhauer, cel care a făcut cea dintâi încercare de a traspune în limba română a vremii un text kantian de ariditatea celui al Criticii rațiunii pure. Acțiunea Junimii pentru orientarea culturii naționale în spiritul umanismului european, așa cum se exprima acesta în primul rând în mișcarea de idei din Germania, se situa în continuarea unei opere inaugurate de cărturarii ardeleni
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
exprima acesta în primul rând în mișcarea de idei din Germania, se situa în continuarea unei opere inaugurate de cărturarii ardeleni. Gheorghe Lazăr, Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian s-au format în școli deja puternic impregnate de ideile kantiene. Ei au căutat sprijin și îndrumare în scrierile lor de etică, filosofia istoriei și dreptului, estetică sau pedagogie în lucrările lui Kant și ale discipolilor filosofului. Lucrul este întru totul firesc dacă ținem seama de faptul că ei s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe autoritatea lui Kant5 cu precădere în afirmarea ideilor directoare ale luminării. Nu deducția transcendentală sau formulările alternative ale imperativului categoric îi interesau pe acești profesori - elevii lor nu ar fi putut oricum urmări asemenea demersuri conceptuale pretențioase -, ci îndemnul kantian la instaurarea suveranității rațiunii, un mesaj al modernității într-o lume premodernă. Discursul de deschidere al cursului de filosofie de la Colegiul Național Sf. Sava, ținut de Laurian în septembrie 1842, este examplar în această privință. Tema centrală pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
realizează prin raportarea lor la o morală întemeiată pe rațiune, prin critica lor permanentă din această perspectivă. Critica însăși este privită drept resursa supremă a progresului, atât în lumea ideilor, cât și în viața practică. Acesta este un mesaj pur kantian. Pentru Laurian, însemnătatea „noii filosofii” constă tocmai în proclamarea autorității neîngrădite a rațiunii și, totodată, în determinarea limitelor ei. „Că precum autoritatea slăbește cugetarea liberă, așa și confidența peste măsură în puterea noastră poate trece în aroganță și în temeritate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în prezența domnitorului Gheorghe Bibescu, ele au provocat reacția celui din urmă. Acesta l-a corectat pe vorbitor spunând: „Filosofia trebuie să fie întemeiată pe religie, fără de care este fără folos”8. Încă și mai clar se profilează receptarea gândirii kantiene drept mesaj al luminării în lucrarea mai sus citată a lui Zalomit. Ideile pe care le afirmă ea trebuie să fi fost reluate în profesoratul lui Zalomit la Colegiul Sf. Sava și apoi la Facultatea de Litere și Filosofie a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la intrebarea „Ce este omul?” a formulat un punct de vedere asupra sensului istoriei și a căilor de dezvoltare a societătii omenești, ci drept autorul ale cărui scrieri au imprimat o nouă orientare gândirii speculative. Cu alte cuvinte, nu afirmarea kantiană a supremației rațiunii, cu toate consecințele ei practice, ci noile „dogme” speculative fixează atenția lui Maiorescu. El va inaugura ceea ce am putea numi tradiția universitară de cultivare a filosofiei lui Kant, o tradiție care, în condițiile libertății academice, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unor autori care formulează puncte de vedere mai mult sau mai puțin personale sau construiesc chiar sisteme de gândire proprii. În cazul din urmă, este util să distingem între cei care afirmă că își propun să construiască pe temelia filosofiei kantiene și cei care obișnuiesc să-și prezinte propriile idei, ba chiar și felul în care concep și practică filosofia, în confruntare cu criticismul kantian. În cursurile lui Maiorescu, prezentarea ideilor lui Kant era subordonată în mod vizibil unei intenții mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este util să distingem între cei care afirmă că își propun să construiască pe temelia filosofiei kantiene și cei care obișnuiesc să-și prezinte propriile idei, ba chiar și felul în care concep și practică filosofia, în confruntare cu criticismul kantian. În cursurile lui Maiorescu, prezentarea ideilor lui Kant era subordonată în mod vizibil unei intenții mai generale: trezirea gustului și interesului intelectual și estetic pentru filosofie. Opera lui Kant îi apărea lui Maiorescu drept exemplară pentru ceea ce reprezintă cultura filosofică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
O altă supoziție care pare să fi susținut imaginea despre filosofia lui Maiorescu și a celor din cercul său era că numai prin analiza critică a puterilor cunoașterii ne putem elibera de tirania unor obișnuințe adânc înrădăcinate ale gândirii. Criticismul kantian situează astfel într-o perspectivă nouă multe probleme de interes general. Este o preocupare pentru filosofia apropiată de cea a saloanelor culte ale vremii. Scrupulele interpretului calificat îi erau în bună măsură străine profesorului Maiorescu. El credea că prezentarea ideilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de prisos. De asta să se fi creat intelectul, ca să repete încă o dată - și mai prost poate - ceea ce este? E natural să credem că formele lui creează ceva nou, care nu există independent de el”13. Referindu-se la teza kantiană a idealității spațiului și timpului, Maiorescu urmărea să disloce prin resursele gândirii speculative convingeri ale gândirii curente, să zdruncine prejudecăți acceptate adesea drept neproblematice. Cu asemenea intenții el nu a ezitat să se îndepărteze, uneori destul de mult, de litera și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și timpului, Maiorescu urmărea să disloce prin resursele gândirii speculative convingeri ale gândirii curente, să zdruncine prejudecăți acceptate adesea drept neproblematice. Cu asemenea intenții el nu a ezitat să se îndepărteze, uneori destul de mult, de litera și de spiritul textului kantian. Petrovici își amintește că profesorul Maiorescu dezvolta tema idealității timpului susținând, de exemplu, că evenimentele viitoare sunt deja realizate în noi, chiar dacă le vedem de obicei ca succesive în timp. Drept o ilustrare a ideii, profesorul cita o halucinație a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
viața simțurilor, - ce ar fi oare lumea când ar dispărea organismul care să o perceapă? Firește, absolut nimic din ce știm, ci ceva în sine, despre care nimic nu putem afirma.15 Este clar că Maiorescu prezenta și critica apriorismului kantian sub influența acelei literaturi de orientare psihologistă care reprezenta, în perioada studiilor sale și chiar mai târziu, principala alternativă la kantianism 16. Disctincția dintre înnăscut și a priori la Kant și, în genere, interesul transcendental al criticii kantiene a rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
critica apriorismului kantian sub influența acelei literaturi de orientare psihologistă care reprezenta, în perioada studiilor sale și chiar mai târziu, principala alternativă la kantianism 16. Disctincția dintre înnăscut și a priori la Kant și, în genere, interesul transcendental al criticii kantiene a rațiunii pure îi scapă în mod evident lui Maiorescu. Un lucru totuși de înțeles, căci el a scăpat și unor reputați critici ai lui Kant pe care îi urmează profesorul român. Mai puțin scuzabilă va fi o asemenea receptare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ai lui Kant pe care îi urmează profesorul român. Mai puțin scuzabilă va fi o asemenea receptare a lui Kant câteva decenii mai târziu. Universitari de formație junimistă, ca Petre P. Negulescu și Ion Petrovici, au cultivat mai departe tema kantiană a „răsturnării copernicane” într-o înțelegere psihologistă: modul nostru de a vedea și de a gândi lumea depinde în mod hotărâtor de natura și alcătuirea particulară a sensibilității și intelectului nostru. Iată cum se exprima Petrovici în lecții ținute la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]