619 matches
-
jălalnice, mișcarea, expunerea, impozițiunea mâinilor sunt esențiale. Acustica e fină, asociată cu fenomene fulgurante, într-o ritmică moale, încetinită, elementele fiind ninsoarea, ploaia măruntă, cristalul, sideful, violinele, poleiala, zăpada, scama, borangicul, chihlimbarul. Dintr-o sensibilitate excitată și din excesul de lamentație poetul scoate un fel de euforie a delirului blajin, lăsîndu-se extaziat de viziuni procesionale, de ceremonia anticipată a morții: Și poate că, voind să mă așeze în capelă, mă vor purta descoperit prin grădină, și cum mă vor plimba tăcut
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
piesă de teatru, Van Buck. Poetul, apreciat de Titu Maiorescu, pe care îl cunoscuse la Paris, a fost membru al Junimii și un timp a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru patrie și libertate), prinse
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
în adâncurile ființei sale și scrie versuri cu rezonanțe de orgă. Avatariile sufletești multiple dezrădăcinarea, incomunicarea, abandonarea în mediu ostil fac din opera sa nu numai un document istoric, ci și unul psihologic. Durerea polarizează speranța și disperarea, adulația și lamentația, dezlegând izvoarele poeziei. Ovidiu se metamorfozează spiritual. Pendulând între resemnare și fervoare, depășește exilul nostalgic și descoperă exilul înnoirii de sine. Izolat de mediul cult din Roma, părăsind teribilismul și narcisismul tinereții, se maturizează prin suferință și însingurare. Drama lăuntrică
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Flebilis ut noster status est, ita flebile carmen / Materiae scripto conveniente suae" (Tristia V, 1, 5-6). Transfigurarea stărilor sufletești pendulează de la exaltare și nostalgie la resemnare și revoltă, dar varietatea motivelor și subiectelor care susțin temele elegiilor sale compensează monotonia lamentației. Th. Burette 35 considera, pe nedrept, că Tristia și Pontica sunt "doar o lamentare cântată în genunchi, cu fruntea în țărână". Evident, este o metaforă, nu o judecată critică. Poetul își descarcă stresul în scris: "Strangulat inclusus dolor atque exaestuat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
teroarea istoriei, dar neagă vinovăția sa legală (error este culpa, nu scelus) și perseverează în tentativa obținerii grațierii și a întoarcerii sale la obârșii. Augustus e numit caesar, sinonim cu autocrator, sau, alteori, emfatic, deus sau caeleste numen. Adulația și lamentația sunt însă semne retorice, cu rol persuasiv, într-un discurs poetic de restitutio in integrum a destinului său schimbat de tiran. Prin atitudinea sa din exil, Ovidiu inaugurează un model atipic de rezistență și reabilitare în fața teroarei istoriei, bazat pe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
urmă, poetul se hotărăște să atace tema pe față: „Dar eu om de-naltă fire Decît ea mai cu simțire Cum poate să-mi fie bine?! Oh, amar și vai de mine!” el recurge la obișnuita interogație și la fel de comuna lamentație. Oh-ul de la urmă reprezintă un dublu refuz: de a asuma durerea și de a asuma (determina) obiectul durerii. Ienăchiță se exprimă, așadar, prin evitare sau deturnare. CÎnd tonul este mai direct liric și obiectul erotic mai bine determinat, vedem
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
corporalitate, dar el este sugerat, totdeauna, pe dos. La Ienăchiță, ca și la Alecu Văcărescu, se constituie o adevărată strategie a refuzului pe care nu putem să n-o legăm de celălalt sens, ascuns, al aventurii: acela al scrisului. Aceste lamentații, oricît de prefăcute, de tactice ar fi: dar cum poci să Îndrăznesc?, să fiu, să poci zugrăvi, măcar pe scurt să-ți vorbesc, oi putea oare vreodată?... arată și o nesiguranță de alt ordin. Drama Întemeietorului de limbaj răzbate, am
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Este singurul loc unde se Întrevede că tensiunea interioară a atins, prin amplitudine, un anumit grad de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tensiunea interioară a atins, prin amplitudine, un anumit grad de violență. Izolată, imaginea nu este Însă esențială. Pare, mai degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poligrafului, om citit, altfel. După morala literară a vremii, el folosește mai multe modele, se inspiră din opere celebre, traduce și introduce În poemul său idei exprimate de alții. Discursul heliadesc este derutant prin compoziția și varietatea lui stilistică: de la lamentația cea mai neagră, În stilul noptos romantic, la incisivitatea voltairiană (din pamflete). Boileau și Lamartine sînt deopotrivă prețuiți, urmați, folosiți de o minte care „izvodește” În marginea marilor modele. Care este adevăratul Ion Heliade Rădulescu? Critica tradițională a văzut În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Traian la Minai; vine, din nou, tema autorului (interpretarea simbolurilor): „O ziduri! rămășiță din slava strămoșească! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea românească, În muta voastră șoaptă cîte-mi vorbiți acu.” Într-o lamentație obosită, cu slabe mijloace figurative. Comparația poeziei cu glasul preacobitor al cucuvăii, vestala acestor ziduri mucede, nu este deloc nouă. Poemul se Încheie, Într-o notă mai energică, cu vestirea zorilor. De remarcat că Heliade dă deseori meditațiilor sale asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
multe misteruri, poemul este, În fapt, fără mister. Simpatia pe care o trezesc, totuși, aceste versuri vine din faptul că ele ating o situație existențială fundamentală. Oricît de schimbată ar fi sensibilitatea noastră estetică, nu putem rămîne indiferenți la aceste lamentații: „Tu, care ești perdută În neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
partimen, o pastourelle, un planh sau un sirventés. Toate acestea s-au degradat, amestecat, metamorfozat În poezia europeană. Poemul scris de Conachi la moartea tatălui ar putea fi apropiat de formula planh-ului. Versurile scrise după moartea Zulniei au ceva din lamentațiile unui Bertrand de Born și, În genere, arată oarecare afinitate cu baladele funebre din Evul Mediu: exprimarea zgomotoasă a durerii, elogiul celui decedat, intervenția pe lingă Dumnezeu În favoarea dispărutului... Conachi ține planh-ul său la primele două nivele. Misticismul e redus
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
desigur, de civilizația modernă, urbană, care atribuie literaturii și artelor statutul de profesii liberale). În contradicție cu principiile limitativ-subiective ale genului memorialistic (niciodată exersat, în literatura noastră, ca formă specifică de "îndeletnicire literară", ci aproape numai în gama ocazional-minoră a lamentațiilor pe tema trecerii inexorabile și a pelerinajului la ruine), Memoriile criticului de la Sburătorul nu celebrează fuga de prezent și nu proclamă inutilitatea efortului individual, întoarcerea la primitivitate. Dimpotrivă, ca manifestare sui generis a culturii burgheze prin excelență, ele au fost
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vânt. Vuind, căzură bombe. Să nu mai văd nimic. Aș fi voit și, totuși, prin codri de pământ Svârliți În sus, zărisem; rămase viu și mic». Amănuntul acesta nu este Însă utilizat de poet pe linia ipocritului umanitarism burghez. Nu lamentații pacifiste Înlănțuie În continuare pana artistului. Detaliul consemnat În versurile amintite mai sus ajută poetului să pună În lumină trăsăturile morale superioare ale ostașului sovietic liberator. (Ă). Versurile de mai jos ilustrează comportamentul său adânc uman, rod al educației comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pune în 962 bazele unui nou imperiu, Sfîntul Imperiu, centrat pe Germania și Italia și din care Franța nu va face parte niciodată. Marile principate. Este o epocă de dezolare pentru țărani, pentru locuitorii orașelor și pentru călugări, ale căror lamentații au ajuns pînă la noi. În același timp, este o epocă de redistribuire a puterii politice. Efectele conjugate ale atacurilor din afară, ale rivalităților dintre regi și ale procesului de dizolvare internă pe care l-am semnalat deja tendință către
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
-a Educație, Cultură și Propagandă. Ambele direcții erau coordonate de generalul Vladimir Mazuru, subdirector general în cadrul D.G.S.P. Pe măsură ce regimul se consolida, grila de evaluare a candidaților pentru înrolarea în Securitate a devenit, treptat, tot mai riguroasă, așa cum o dovedesc numeroasele lamentații ale ofițerilor de securitate cu funcții de conducere, incapabili să-și completeze schemele de încadrare și să satisfacă, în același timp, exigențele ideologice ale Partidului. Un ofițer din D.R.S.P. Brașov expunea, în 2 martie 1950, câteva din problemele cu care
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
Boutmy care a observat: Caracteristica surprinzătoare și specifică a societății americane constă În faptul că nu este atât o democrație, cât o uriașă corporație comercială pentru descoperirea, cultivarea și capitalizarea enormului său teritoriu 64. Turner Își Încheia articolul cu o lamentație care, acum, privind În urmă, la peste o sută de ani, pare straniu de prevestitoare. El a scris: Atât timp cât reușita În acumularea de bogăție necesară propășirii individului este standardul de succes exclusiv sau dominant, atât timp cât prosperitatea materială, indiferent de prețul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Dramatică, fondată de Th. M. Stoenescu. A fost căsătorit, între 1908-1913, cu poeta Claudia Millian. Debutează în 1896, în „Revista literară” (recunoscută pentru afilierea la „Literatorul”) și „Adevărul ilustrat”. Din lirica sfârșitului de veac, poetul împrumută șabloane și convenții: minore lamentații și arpegii triste, tângă erotizantă ori, „sub clare nopți de Pampelună”, mirajul unor „țări cu cerul violet”, emfază, declamații teatrale în notă epicureană, expansivă, contrariate de frisonul morții, „poze” nostalgice sau, la rigoare, bagatelizând idila, cu un vioi accent, făcând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286772_a_288101]
-
neglijat de turiști. Potrivit lui Lörinczi, examinarea crucilor pictate din cimitirul vesel indică Începuturile lucrării lor În anii ’50, și nu În anii ’30, așa cum pretindea Stan Ion Pătraș, Întemeitorul acestei tradiții. După un excurs comparativ asupra mai multor specii de lamentații funebre În Europa Centrală și de Est (Între altele, pe marginea unor culegeri de texte ale lui Simion Florea Marian și Béla Bartók), autoarea analizează evoluția crucii policrome de la Săpânța pe baza a cinci cruci (datate În 1939, 1948, 1959
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
1959, 1965 și 1974). Concluzia este aceea că epitaful ritmic ar fi apărut la sfârșitul anilor ’40 și Începutul anilor ’50, În legătură cu o ,,criză În gestiunea riturilor funerare laice și bisericești”. Mai precis, epitaful versificat ar fi preluat funcția verșurilor - lamentații funerare maramureșene, de origine semicultă -, o dată ce confesiunea greco-catolică a fost desființată În 1948. În acest fel, cenzura intervenită În ,,oralitatea publică a verș-ului” ar fi favorizat ,,dezvoltarea unui surogat public și deci semicult”, căruia i se subordonează și imaginea incizată
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
mai Întâi că, În societatea modernă, ,,simplificarea progresivă” a ritului funerar duce la o ,,refacere [psihosomatică, emoționalăă] incompletă” a ,,celor ce rămân”, autoarele contrazic teza lui Ernesto de Martino (1958), după care creștinismul ar fi dus la o sărăcire a lamentației funerare. Argumentul lor este găsit În procesul de ,,replăsmuire folclorică” a unor motive și elemente ,,mitico-magice” creștine și păgâne, la nivelul comunităților țărănești din România. Observarea și analiza detaliată a unui ceremonial de Înmormântare din Budești-Maramureș (1994) reprezintă temeiul etnografic
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
respondenți” cu o mare probabilitate de a prezenta recăderi ca urmare a unei terapii cognitive standard: - dificultate în a realiza sarcinile, - dificultate în accesarea cognițiilor și emoțiilor, - rezistență la intervențiile clasice, - rigiditate psihologică, - dificultate de a forma o alianță terapeutică, - lamentații polimorfe, vagi. Schemele precoce ale dezvoltării Terapia cognitivă, pornind de la schemele depresogene, evoluează deci spre un model mai general al tulburărilor de personalitate. Această evoluție a condus, astfel, la creșterea interesului pentru schemele precoce ale dezvoltării. Pornind de la modelul cognitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
recăderile, situație care generează o stare de insatisfacție la adresa lor. In cadrul unei noi terapii, utilizarea unei paradigme de analiză cum este aceea a schemelor permite definirea problemei sau problemelor țintă și manifestările emoționale, cognitive și comportamentale repetitive care amplifică lamentațiile în general confuze, cu aspect multiform și multifocal ale pacientului. In cadrul efortului comun, terapeutul și pacientul emit și discută multiple ipoteze, situație care conduce la stabilirea unei relații terapeutice, la elaborarea unei sinteze și la conturarea unei logici a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
obișnuit (cf. infra, pp. 116-117) menținând o putere specială de protecție și înțelepciune, asemănătoare cu cea pe care au avut-o în timpul vieții pământești. La moartea unei persoane se celebrau diferite rituri de doliu; cel mai natural era plânsul și lamentația însoțită de post și îmbrăcarea hainei de doliu (2Sam 1,12; 14,2; 1Reg 13,30; Am 5,16 etc.). Semnificația religioasă a lamentației este dată în 2Sam 18,18: „Absalom luase și ridicase, pe când trăia, o stelă care este
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]