654 matches
-
N. Volenti a devenit gazdă, dar din cele ce îi scria lui Negruzzi aflăm că: „Cu părere de rău trebuie să însemn că nu s-a citit nimic nici într-o ședință. Nu știu ce să fie cauza”. În decembrie 1885 se lamenta: „Tânjește Junimea și pace...Ne adunăm, când ne adunăm, câte doi trei, până la patru, cinci, de-o bucată de vreme, și nici nu se citește nimic,nici nu se spune nimic. Oh! Durere! Nici chiar nu se mai râde”...Deteriorarea
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
de vreme ce n-are măsură (III, p. 249, 251), Admetos împlinește astfel o posibilitate evocată doar retoric de personajul lui Euripide. În clipa când a realizat pustietatea casei și a vieții ce i-a mai rămas în absența soției, acesta se lamentase că a fost împiedicat de cei apropiați să moară. La autorul antic, Admetos nu poate atinge înălțimea morală a Alcestei, deși evoluează de la egoismul suveran al celui convins că viața lui e mai valoroasă decât a tuturor celorlalți la conștientizarea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
general. Voi încerca, dacă-mi revin fizic cît de cît, să protestez împotriva interdicțiilor impuse scriitorilor noștri importanți Doinaș, Pleșu, Paler, Paleologu, Dinescu etc. Mă simt profund jignit și sînt profund solidar cu ei. Ar trebui să nu ne mai lamentăm. Lucrurile au devenit foarte grave. Aș fi fericit să ajung la Eminescu (Festivalul de la Ipotești și Botoșani n. red.) în iunie! În prima zi de București, m-am dus la mormîntul lui. Găsește o soluție să mă inviți atunci! Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
le-ar putea face alții. Și noi atunci ce să facem? Să stăm aici la o cafea, să trăncănim. Nu, mie-mi place să duc la capăt proiectele mele, să nu le îngheț și apoi să mă văicăresc, să mă lamentez, cum fac foarte mulți care n-au gîndit niciodată să facă ceva și pentru altul ci numai pentru ei, și să fie și nemulțumit că nu li se răsplătește pe deplin efortul...Nu, așa ceva nu-mi place, mă obosește, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Roman Patapievici, o haită de invidioși s-a repezit asupra lui. Când însă partidele subtilizează miliarde pentru tolba lor, hienele tac. Cartea e și ea o marfă, iar promovarea mărfurilor costă. Fără să conștientizăm acest lucru vom continua să ne lamentăm că Academia Suedeză ne ignoră, că premiul Nobel merge în ograda altora. A.B. Dacă am avea posibilitatea și, pentru o zi, prietenii plecați la îngeri ar putea să se întoarcă pe Pământ, pe cine ați dori să revedeți? Sincer
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
știu și nu sunt sigur că sunt eu, că mai exist! Pentru că nu mai cred în nimeni și nimic!. Mutațiile sufletești care s-au produs în aceste momente au fost extreme, iar regizorii întregului sistem mizau pe aceasta. Așa cum se lamenta Cornel Popovici, victimele nu mai știau încotro să o apuce, fiind total golite de crezuri și înțeles. Singura variantă pentru cei care se prăbușeau sufletește era trecerea de partea agresorilor, fapt care le conferea o relativă stabilitate și siguranță emoțională
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Vasile Pușcașu și Alexandru Mărtinuș. În primele zile ale lui ianuarie 1950, directorul Dumitrescu a trecut prin cameră și, văzându-l cu urme de tortură, l-a întrebat dacă a fost bătut, moment în care Bogdanovici a început să se lamenteze, recunoscând că a fost oportunist. Mai târziu, spune Cornel Pop, a dat o amplă declarație scrisă în fața directorului. Ștefan Davidescu relatează unul dintre momentele în care Bogdanovici a fost schingiuit. Cu toate că era într-o stare foarte proastă, l-a înfruntat
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
reproș! - pe Dumnezeu:De ce nu mă vezi, Doamne? Eu sunt un adorator, cred în Tine, am cunoașterea secretă a energiei Kundalini, vorbesc oamenilor despre Sahaja Yoga, particip la programele publice, la Puja... De ce nu mă vezi, Doamne? Știu: în loc să mă lamentez, ar trebui să abandonez problema. S-o abandonez Lui! Dar o fac? O fac cu adevărat atunci când spun că o fac? Dacă da, atunci de ce nu funcționează? Ce este rău în mine? Să însemne că încrederea reprezintă punctul meu slab
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
și drogurilor, deși declarasem că eram vindecat. „Lucruri groaznic de neadevărate au fost spuse despre Bret,“ a intervenit Jayne. Impulsionat de Jayne, am adăugat „indignat“ că, „Da, m-au deranjat și pe mine aceste lucruri“. Jayne a continuat să se lamenteze: „Industria în care lucrez e foarte dură cu relațiile, așa am pierdut multă încredere de mine“, și „Cred că tipii de treabă - orice ar însemna asta - erau atât de intimidați de mine încât cei cu care mă întâlneam nu țineau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
febră și o anume fascinație obsedantă, sâcâitoare, „noi” ne găsim rostul: unul „dubios”, desigur, în ochii micului burghez, harnic și rob al utilității de orice fel sau în ochii Prostului etern. („Iar vorba de spirit doarme în urechea prostului!”, se lamenta prințul danez.Ă Noi creăm, ca un iscusit iluzionist urcat pe o scenă primitivă a unui teatru de provincie, din extrem de puține elemente... Totul sau, cel puțin, vrem să sugerăm totul! Sau, uneori, doar Partea, acel fragment ce dă mai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
repetiției, zicea Freud) suprasubliniază bâlbâielile istoriei, poți afla cât e ora citind-o pe vechile cadrane solare. Zidul Plângerii se mulțumește acum să fie occidental: lamentațiile au trecut dincolo de zid, pe esplanadă. Când unul n-are de ce să se mai lamenteze, rolul revine celuilalt. Ca și cum ar trebui să existe mereu un figurant care să ducă mai departe ștafeta lacrimilor. Un autor clasic de tragerii ar aplauda unitățile de acțiune, de loc și de timp. Protagonist: Dumnezeu-Tatăl. Locul: doi kilometri pătrați. Durata
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ceea ce făceam și înainte: mă informez, îmi reactualizez permanent informațiile și mă gândesc la noi modalități de optimizare a lecțiilor, la noi scenarii pentru acestea. Și, de ce nu, sper să pot și aplica aceste scenarii, pentru că, dacă guvernul actual se lamentează atât de cât de greu este să „întrețină” atâția pensionari (deși cele mai multe dintre pensii reprezintă niște sume ridicole, în cazul nostru, al celor din învățământ, gravitând în jurul cifrei de un milion și jumătate...), atunci nu văd de ce nu ne-ar
S? facem din istorie o ?tiin?? vie! () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83587_a_84912]
-
cum s-a spus, un postmodernism fără postmodernitate. Artiștii sunt vizionari chiar și în postmodernism și pot devansa greoaia societate. Ei merg pe anticipare. E și normal să încerce să remorcheze societatea, să-i impună un aggiornamento și să se lamenteze de retardare. Propaganda postmodernă de la noi și-a luat însă misia prea în patetic. Ea vrea să instaureze o nouă dictatură, dictatura postmodernă, și lucrează la un nou fundamentalism. Fundamentalismul îți spune (și apoi, dacă are ocazia, te obligă) să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
asupra Bahluiului universitar, social, cumetrial, securi-comunist sau numai simiradian, iar dinspre Cartierul ieșenesc al Tătărașilor percep mult mai potrivit mafioticeasca Vrance, fesenistă, pedeseristă, meschină dar harnică și îl descifrez agil pe Gagademicianul local, indicibilul Cotea, de vîrstă ciopragescă, de se lamentează la televedeniile locale că în 1989 or ieșitără din Cutia Pandorei toate relele imaginabile: contestația, grevele, sindicatele, pluripartidismul, anticomunismul, nerespectul pentru Organe, fie și ale Secului, la fundul ei perdurând, izolată, Tovarășa Speranța instituțiile conducerii municipale și județene, în jurul cărora
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aptă în continuare să rodească. Cred în noile generații, valuri, promoții... Nu avem a ne teme: muzeografia literară stă mărturie (mai ales în acești ani, de libertate deplină) că în planul realitate și perspectivă culturală nu este cazul să ne lamentăm față cu Europa. Ai "moșit" o mulțime de debutanți. Poți vorbi de pariurile câștigate și de pariurile pierdute? Cât de important e "schimbul de mâine" al literaturii române? Din păcate, nu prea am avut noroc în zona celor cărora am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
care și acestea șocau, stârneau vâlvă, contrastând cu stilul înțepenit, posomorât și mereu previzibil al discursurilor epocii. Îmi amintesc ce succes a repurtat Victor Eftimiu la o întâlnire cu studenții filologi, când, vorbindu-le acestora despre piesele sale noi, se lamenta prefăcut că nu știa cum să-și stăpâ nească personajele. Eu vreau să le țin pe linie, spunea el, dar ele, personajele, de cum le scap din ochi, o iau la dreapta. În sală rumoare, râsete, iar Eftimiu către adunare, cu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Mihai Eminescu. Nu voi fi încoronat în viață pe niciun Capitoliu. Dar tot despre Dealul Mitropoliei voi urca pentru încoronarea postumă care, aceea, e sigură și de nedesmințit". Intervine, din când în când, Criticul (se înțelege, desigur, Maiorescu), ce se lamentează, urmărindu-l: "pot să te asigur că m-a durut și mă doare nespus suferința Dtale și soarta care ți-a frânt impulsul creator într-un moment culminant când limba Țării a fost împodobită cu comoara "Luceafărului". Soartă dureros de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
apucă tandrețea. „Ai văzut ce scrie de tine?“, ciripește ea ca odinioară, când n-avea decât cincizeci și patru de kilograme, nu optzeci și nouă. „Scrie că ești singurul care te ții drept. E de bine, nu?“ „E prăpăd“, se lamentează deputatul. „Și măcar dac-ar fi vorba despre ce-aș fi zis eu. Dar nemernicul de vice, știi tu care, îi spune la ureche c-aș fi zis nu știu ce... Și până să-l conving pe șef că n-am zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
actuală: Astăzi, Robert Ribciuc e la fel de necunoscut în România și se află la conducerea unei companii americane. Mihai Gâdea a devenit celebru pe malurile Dâmboviței.) Clone Pe la începutul anilor ’90, poetul Cristian Popescu îmi spunea, când eu începeam să mă lamentez pe tema omniprezenței dino zaurilor comuniști din viața culturală sau politică: „Lasă, căi vom învinge până la urmă. Știi cum? Prin moarte naturală. Noi avem avantajul că suntem tineri și le vom supraviețui.“ Îmbăr bă tarea amicului meu era logică și
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Facem din nou câteva drumuri prin râu să cărăm totul la mașină, ajungem, încărcăm totul, ne suim și noi și... motorul nu pornește. Jose dă câteva chei furioase, apoi își ia cu disperare capul între mâini și începe să se lamenteze că are ședință la ora 11 dimineața ca să analizeze mersul companiei lui. Noi, gringas, îl privim în șoc, ne uităm la ceas care arata deja 12, și ne gândim că poate businessul merge prost nu numai din cauza farmecelor amantei. Îi
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
fapt un om al păcii ; în adîncul inimii, el nu-și dorește altceva decît să lucreze într un salon de coafură. Ești prea bătrîn ca să mai riști. Alege siguranța : rămîi în armată, îl sfătuiesc părinții. Dar am luptat atîta !, se lamentează el. Cînd o să se termine ? La care mama lui îl liniștește : Se luptă de 2.000 de ani nu mai poate dura mult. Acest schimb de replici demn de Woody Allen e primul semn că filmul nu e atît de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care sunt o mână de țărână în fața lui Dumnezeu, că voi face și voi drege dacă îmi va da 50.000 lei ?! Mi se părea o mare încumetare să faci așa ceva. Și totuși, neavând altă variantă la îndemână, m-am lamentat cu gândul pe care-L spune tot Dumnezeu în Maleahi 3,10 ( chiar dacă pe undeva se referă și la altceva ) și am zis: "Doamne, te rog să mă ierți, dar astăzi fac și eu ce au făcut unii credincioși (sau
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
să fiu în postura Mântuitorului de a nu ști cine ar putea să mă "vândă"! Tovarășul era și secretarul organizației de partid din ambasadă! După ce l-am informat asupra sarcinilor "pe linie de comerț exterior", tovarășul a început să se lamenteze că nu sunt posibilități, că militarii sunt orientați doar către SUA, că nu privesc cu ochi buni țările socialiste etc., eu punând punct lamentărilor și solicitând "o mobilizare mai susținută a eforturilor" pentru a putea motiva necesitatea unui atașat comercial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
din 1982, au fost declarați "plagă națională", aceștia omorând anual peste 100000 de oi, în acest domeniu putându-le noi furniza specialiști în prepararea cărnii sau vânători străini care plătesc 500 de euro exemplarul. Fugaces labuntur anni... parcă așa se lamenta Horațiu! Împlinisem 5 ani de când poposisem în "Țara păsărilor colorate" și eram deja cu o parte din bagaje făcute (nu știam că aveau să mai aștepte aproape încă doi ani). Doream să las în urmă ceva concret, palpabil, întâlnirile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
comemorată în acea zi! El a putut să îndure tot ceea ce a îndurat, iar mie îmi este greu să rămân, un ceas-două, în genunchi!? Argumentul (în primul rând, de bun simț) era strivitor. Din acea clipă nu m-am mai lamentat și mi-am continuat în tăcere, cum am putut, dificilul exercițiu al smereniei religioase. Exprimându-se cu un remarcabil laconism, în cuvinte simple și puține, pedagogia paternă a atins, în acea seară, într-un moment de inspirație, punctul ei cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]