692 matches
-
un atac nipon, dar serviciile de spionaj au adus dovezi că japonezii deciseseră să atace în Pacificul și Asia de sud-est. Pe 5 decembrie 1941, aceste întăriri au atacat liniile germane din fața Moscovei, sprijinite fiind de noile tancuri T-34 și de lansatoarele de rachete Katiușa. Trupele sovietice erau pregătite pentru operațiunile armate de iarnă și aveau în componență și câteva batalioane de schiori. Germanii înghețați și epuizați s-au retras în debandadă, fiind aruncați înapoi până pe 7 ianuarie 1942 între 100 și
Frontul de Răsărit (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/298322_a_299651]
-
Cele trei fronturi sovietice aveau împreună 2,5 milioane de oameni (incluzând și 78.556 soldați ai (Armata 1-a Poloneză), 6.250 de tancuri, 7.500 de avioane, 41.600 de piese de artilerie și mortiere, 3.255 de lansatoare de rachete Katiușa montate pe camioane, (poreclite Orgile lui Stalin), și 95.383 de vehicule, multe de fabricație americană. Tot ce mai aveau de făcut sovieticii, era să lanseze o ofensivă pentru a cuceri ceea ce avea să devină Germania Răsăriteană
Frontul de Răsărit (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/298322_a_299651]
-
rachetă suborbitala și un balon solar. Agenția Spațială Română, Universitatea București și alte câteva instituții române au fost subcontractori la ARCA pentru aceste proiecte. La începutul lui 2008 ARCA s-a alăturat competiției Google Lunar X Prize și a conceput lansatorul orbital Haas. Vehiculul lor lunar s-a numit European Lunar Lander și folosea un motor rachetă cu combustibil monopropelant pentru aterizare și deplasare. Haas era o rachetă orbitala în trei trepte care era propulsata de motoare hibride ce foloseau combustibil
ARCA Space Corporation () [Corola-website/Science/317009_a_318338]
-
unde straturile de suprafață ale materialului compozit vaporizează în contact cu amestecul de mare temperatura provenit din motor și previne supraîncălzirea. ARCA de asemenea a prezentat un program de lungă durată până în anul 2025, care pe langă IAR-111 propunea un lansator orbital de mici dimensiuni (Haas 2C), o rachetă suborbitala cu echipaj uman (Haas 2B) și un lansator orbital de dimenisuni medii cu echipaj uman (Super Haas). În martie 2012 ARCA a testat un rezervor din materiale compozite foarte usor care
ARCA Space Corporation () [Corola-website/Science/317009_a_318338]
-
motor și previne supraîncălzirea. ARCA de asemenea a prezentat un program de lungă durată până în anul 2025, care pe langă IAR-111 propunea un lansator orbital de mici dimensiuni (Haas 2C), o rachetă suborbitala cu echipaj uman (Haas 2B) și un lansator orbital de dimenisuni medii cu echipaj uman (Super Haas). În martie 2012 ARCA a testat un rezervor din materiale compozite foarte usor care este intenționat pentru rachetă Haas 2C. După intensificarea criticilor în media scrisă și la televiziuni din partea Agenției
ARCA Space Corporation () [Corola-website/Science/317009_a_318338]
-
Zborul primului prototip a avut loc în data de 28 februarie 2014. Primul prototip a fost echipat cu un tren fix de aterizare. Două alte prototipuri au fost construite care nu aveau tren de aterizare. În loc ARCA a construit un lansator pneumatic pentru declorare și patine de aterizare și parașuta de recuperare folosite pentru aterizare. Ambele prototipuri au executate teste de decolare și aterizare la alitudini mici. Este un vehicul de testare (Drop Test Vehicle) construit pentru Agenția Spațială Europeană și
ARCA Space Corporation () [Corola-website/Science/317009_a_318338]
-
orbită eliptică joasă. Lansarea lui a marcat începutul cuceririi spațiale. Inițial, politicienii și militarii sovietici voiau rachete intercontinentale în cadrul confruntării lor cu Occidentul; racheta R-7 în pregătire trebuia să fie folosită pentru lansarea bombelor atomice. Proiectul folosirii rachetei "R-7" ca lansator spațial a început după ce Serghei Koroliov i-a explicat, în timpul unei inspecții din ianuarie 1956, Primului Secretar al PCUS, Nikita Hrușciov, posibilitatea de a lansa un laborator orbital denumit „Obiectul D”. Era, prin urmare, posibil să se profite de lansatorul
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
lansator spațial a început după ce Serghei Koroliov i-a explicat, în timpul unei inspecții din ianuarie 1956, Primului Secretar al PCUS, Nikita Hrușciov, posibilitatea de a lansa un laborator orbital denumit „Obiectul D”. Era, prin urmare, posibil să se profite de lansatorul "R-7" pentru a face o aventură în domeniul științific care ar permite sovieticilor să depășească Statele Unite ale Americii care întreprinseseră teste în vederea lansării unui satelit în cadrul Anului Geofizic Internațional din 1957-1958. Proiectul D, prea ambițios, a întârziat, iar dezvoltarea unui
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
lansării unui satelit în cadrul Anului Geofizic Internațional din 1957-1958. Proiectul D, prea ambițios, a întârziat, iar dezvoltarea unui obiect de mici dimensiuni a fost hotărâtă după un an. Primele cinci lansări ale rachetei au fost eșecuri. Însă ultimele două validau lansatorul, dar problema rămasă nerezolvată o constituia dislocarea etajului superior al rachetei. Cunoscând, potrivit serviciilor de informații sovietice, posibilitatea ca o încercare americană de lansare să aibă loc curând, a fost hotărâtă lansarea satelitului "PS-1", așezat într-o „scufie” mai ușoară
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
este numele folosit pentru a denumi un tun de asalt greu folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Construit pe șasiul tancului Panzer VI Tiger I și echipat cu un lansator naval de rachete calibrul 38 cm, scopul principal al acestui vehicul de luptă era să asigure sprijin infanteriei în luptele din zonele urbane. Deși fabricat într-un număr extrem de limitat, a fost folosit în timpul insurecției din Varșovia (1944), în ofensiva
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
tancului greu Tiger I pe care era montată o suprastructură masivă din oțel. Deși inițial tunul de asalt trebuia să fie dotat cu un obuzier greu de calibrul 210 mm, în cele din urmă Sturmtiger a fost înarmat cu un lansator naval de calibrul 380 mm. Acesta era o variantă adaptată a unui lansator de grenade antisubmarin folosit pe navele Kriegsmarine. Proiectilul era practic o grenadă antisubmarin cu o greutate de până la 376 de kilograme propulsată de o rachetă. Prototipul i-
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
Deși inițial tunul de asalt trebuia să fie dotat cu un obuzier greu de calibrul 210 mm, în cele din urmă Sturmtiger a fost înarmat cu un lansator naval de calibrul 380 mm. Acesta era o variantă adaptată a unui lansator de grenade antisubmarin folosit pe navele Kriegsmarine. Proiectilul era practic o grenadă antisubmarin cu o greutate de până la 376 de kilograme propulsată de o rachetă. Prototipul i-a fost prezentat lui Hitler în octombrie 1943. Primele trei tunuri de asalt
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
foc imense a acestui vehicul. Două vehicule au fost păstrate până în prezent: unul este expus la Muzeul Tancului din Munster (Germania), iar celălalt este expus la Muzeul Tancului din Kubinka, Rusia. La Muzeul Tancului din Bovington (Marea Britanie) este expus un lansator de calibrul 380 mm "Raketen-Werfer" 61.
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
suplimentară contra infanteriei în decembrie 1942. Câteva modele au fost echipate astfel retroactiv. Unele variante produse spre sfârșitul războiului au fost echipate cu o mitralieră MG34 suplimentară, montată coaxial. La sfarsitul primăverii anului 1944 au fost montate pentru protecție un lansator de grenade 90mm NbK 39 ("Nahverteidigungswaffe") și o mitralieră MG suplimentară acționata din interior ("Rundum Feuer"). Începând cu a doua jumătate a anului 1943 au fost montate "Schurzen" (plăci laterale distanțate de blindaj). Pastă antimagnetica (denumită Zimmerit) a fost aplicată
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
(în traducere din germană: "platforma de lansare 40") a fost un lansator de rachete multiple folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La baza acestui vehicul stătea un semișenilat precum SdKfz 251 sau șenileta Renault UE pe care era montat un lansator de rachete. Avantajul acestei artilerii reactive
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
de lansare 40") a fost un lansator de rachete multiple folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La baza acestui vehicul stătea un semișenilat precum SdKfz 251 sau șenileta Renault UE pe care era montat un lansator de rachete. Avantajul acestei artilerii reactive era o mobilitate și o protecție sporită față de tractarea unui lansator de rachete Nebelwerfer. Vehiculul a fost poreclit "Stuka zu Fuss" (Stuka pedestră) și "Heulende Kuh" (vaca mugitoare). Arma consta în mai multe cadre
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
al Doilea Război Mondial. La baza acestui vehicul stătea un semișenilat precum SdKfz 251 sau șenileta Renault UE pe care era montat un lansator de rachete. Avantajul acestei artilerii reactive era o mobilitate și o protecție sporită față de tractarea unui lansator de rachete Nebelwerfer. Vehiculul a fost poreclit "Stuka zu Fuss" (Stuka pedestră) și "Heulende Kuh" (vaca mugitoare). Arma consta în mai multe cadre (rame) de lansare atașate vehiculelor în lateral sau în partea dorsală. Muniția putea fi explozivă, de calibru
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
mugitoare). Arma consta în mai multe cadre (rame) de lansare atașate vehiculelor în lateral sau în partea dorsală. Muniția putea fi explozivă, de calibru 280 sau 300 de mm, sau incendiară, de calibru 320 mm. Cum era cazul cu toate lansatoarele de rachete fabricate atunci, tirul era imprecis și deci trebuiau folosite în masă, efectul fiind devastator. Cel mai adesea, lansatoarele (ramele) erau montate pe semișenilata Sd.Kfz. 251, cate trei pe fiecare parte. Pe șenileta Renault UE, fabricată și în
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
fi explozivă, de calibru 280 sau 300 de mm, sau incendiară, de calibru 320 mm. Cum era cazul cu toate lansatoarele de rachete fabricate atunci, tirul era imprecis și deci trebuiau folosite în masă, efectul fiind devastator. Cel mai adesea, lansatoarele (ramele) erau montate pe semișenilata Sd.Kfz. 251, cate trei pe fiecare parte. Pe șenileta Renault UE, fabricată și în România sub licență cu numele de Malaxa Tip UE, erau montate câte doua lansatoare pe fiecare parte sau patru dorsal
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
efectul fiind devastator. Cel mai adesea, lansatoarele (ramele) erau montate pe semișenilata Sd.Kfz. 251, cate trei pe fiecare parte. Pe șenileta Renault UE, fabricată și în România sub licență cu numele de Malaxa Tip UE, erau montate câte doua lansatoare pe fiecare parte sau patru dorsal. Tancul ușor Hotchkiss H35 a fost folosit deasemenea, având câte două lansatoare montate lateral. Semișenilata M3, capturată de la armata americană, avea câte două platforme de lansare poziționate în lateral.
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
fiecare parte. Pe șenileta Renault UE, fabricată și în România sub licență cu numele de Malaxa Tip UE, erau montate câte doua lansatoare pe fiecare parte sau patru dorsal. Tancul ușor Hotchkiss H35 a fost folosit deasemenea, având câte două lansatoare montate lateral. Semișenilata M3, capturată de la armata americană, avea câte două platforme de lansare poziționate în lateral.
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
fost capabile să distrugă „mijloacele tehnice” (camionete Toyota care aveau montate pe platforma din spate mitraliere de calibru mare) atunci când le găseau, dar forțele americane au aflat repede pe propria piele că volumul imens de arme de calibru mic și lansatoare de grenade care trăgeau direct spre elicoptere se puteau dovedi mortale. Până în momentul desfășurării Operațiunii "Iraki Freedom" în 2003, doar "UȘ Marines" mai avea în componență elicopterele Cobră. În alte părți, aparatele Cobră au rămas în avangardă forțelor expediționare conduse
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
Mamaia, care însă nu avea experiență de front, iar cpt. Șerbănescu este numit comandant al escadrilei 57. După acomodare, grupul primește 40 de Bf 109G4 și G2 noi echipate sau cu un tun coaxial cu axul elicei, două mitraliere și lansatoare de bombe, sau cu trei tunuri, și deservite de personal german, însă, la cererea românilor și cu aprobarea lui Göring, înmatriculate cu însemne românești. Din 29 martie grupul începe să execute misiuni în sectorul Izium. Comandantul Gh. Radu este doborât
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
rachete Haas II, iar a doua treaptă va fi echipată cu două motoare Executor Plus, adaptate pentru zborul în vid. Misiunea finală a rachetei este lansarea unui cosmonaut pe orbită, cu un vehicul românesc. Ulterior, racheta va fi adaptată ca lansator de sarcini utile comerciale. Primul zbor cu racheta Super Haas, este programat în 2019. Caracteristici tehnice:
HAAS (rachetă) () [Corola-website/Science/318604_a_319933]
-
dotare constă, de regulă, într-o mitralieră grea sau un tun automat de calibrul 20-30 mm montate deasupra vehiculului pe un pivot (protejat uneori de un scut) sau într-o turelă. Unele transportoare blindate pentru trupe pot fi echipate cu lansatoare de rachete antitanc dirijate, însă de obicei armamentul din dotare este folosit în mod defensiv.
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]