1,196 matches
-
că avea un crater În locul inimii. Vulcanul din Azore care ridica trîmbe Învîrtejite de apă, asta era dragostea lui pentru mine. Milioanelor de globule roșii pe care inima lui le propulsa În sistemul circulator li se adăuga această dîră de lavă fluidă, această pastă compactă amestecată cu cristale și bazalt - orgile bazaltice! - a dragostei posesive și dominatoare, ale dragostei neliniștite, anxioase, Înspăimîntătoare, pe care mi-o arăta tatăl meu și În care mă zbăteam ca o veveriță În cușcă. Nu dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
putut zice că luasem concret cunoștință și de realitățile circului. Într-adevăr, nu-l costa nimic să adauge un mic paragraf În acest sens, cu un elogiu adus machiajului care, rămînÎnd la suprafața pielii, nu putea desigur să rivalizeze cu lava care-i inunda sîngele atunci cînd certitudinea prezenței lui Dumnezeu Îl covîrșea. De aceste scurgeri de bazalt topit care Îl pătrundeau și-l ardeau aveam și eu parte. Trăiam pe panta unui vulcan. După căsătorie, dacă aș fi avut curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
parte. Trăiam pe panta unui vulcan. După căsătorie, dacă aș fi avut curajul să-i mărturisesc tatei că nu mai asistam la liturghie, m-aș fi ales cu un spectacol cum nu Îndrăznesc să viseze nici măcar vulcanologii cei mai cutezători. Lava certitudinii sale În privința lui Dumnezeu m-ar fi adus pe dată la starea de ciudățenie bună pentru cei ce vizitează Pompeiul. CÎnd mergeam Împreună cu Tina spre sud, În Provența, ca să-mi văd părinții, mama ne cerea, duminica, să ne ducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
face sînge rău. Mie mi-e totuna, faceți ce vreți voi, dar nu-i poți face una ca asta tatălui tău“. De ce n-ar fi suportat să afle că preferam de-acum adîncurile submarine În locul vulcanilor? Că preferam mîlul În locul lavei? De ce nu m-am instalat pe terasă cu niște cîrnați alături și cu vin rosé? Mi-ar fi spus: „N-ai de gînd să te Împărtășești?“. M-aș fi uitat În ochii lui: „Dragul meu Torti, toate astea au devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de carte...“ Care tată, la urma urmei, a notat poate la rîndul lui, fie și mental: „Stranie ostilitate a fiului meu...“. Dar nu cred. El Își avea Întotdeauna certitudinea lui În privința lui Dumnezeu, certitudine care Îngloba dragostea pentru copiii lui, lava aceea din sîngele lui, lava fierbinte care, dezvăluită de o arteriografie, ar fi Întrecut filmele vulcanologului Tazieff. Cinaserăm Într-un restaurant foarte simplu ținut de două doamne bătrîne, la colțul pe care-l făcea bulevardul Saint-Germain cu rue des Saints-Pères
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
urma urmei, a notat poate la rîndul lui, fie și mental: „Stranie ostilitate a fiului meu...“. Dar nu cred. El Își avea Întotdeauna certitudinea lui În privința lui Dumnezeu, certitudine care Îngloba dragostea pentru copiii lui, lava aceea din sîngele lui, lava fierbinte care, dezvăluită de o arteriografie, ar fi Întrecut filmele vulcanologului Tazieff. Cinaserăm Într-un restaurant foarte simplu ținut de două doamne bătrîne, la colțul pe care-l făcea bulevardul Saint-Germain cu rue des Saints-Pères, un restaurant unde, le spusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-ul Weyergraf Follies, jucam rolul fiului! Nu mă mai simțeam În stare să suport de unul singur modul ăsta al tatei de a-mi defini viitorul și, Întru cîtva, de a mi-l dicta. Mă Îneca sub verbe la imperativ - lava fiebinte a iubirii lui -, iar cînd nu erau la imperativ, erau la viitor, ca Iisus adresîndu-se apostolilor la Cina cea de taină: „Veți face aceasta spre pomenirea mea“. Tata scria: „În ziua În care fiul va trebui s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tu puțin de L.A., zise Kitty afectuos. Dar Desert Rose nu putea Închide Încă telefonul. — Trebuie să-ți povestesc ceva despre Charlie, spuse ea neutru. — Pot să te rog un lucru? zise Kitty, simțind cum Îi crește enervarea, ca o lavă fierbinte, gata să explodeze. — Ce anume? Întrebă Desert Rose, deși părea că bănuiește ceva. Dacă vii, te rog să nu ataci subiectul Charlie. Deloc. Hai să avem o zi fără Charlie. E ultima mea zi aici. Nu vreau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a meritat osteneala. Când creatorul nostru a deschis ușa cuptorului și a văzut ce era înăuntru, a căzut în genunchi, extaziat. Omul nu mai era nici negru, nici alb, nici galben, era roșu, roșu ca aurora și apusul, roșu ca lava aprinsă a vulcanilor, roșu ca focul din care ieșise, roșu ca sângele care-i curgea deja prin vine, pentru că această figură omenească, fiind cea dorită, n-a avut nevoie de bobârnac, a fost de ajuns să i se spună, Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
barul unui aeroport, adâncit într-un fotoliu de piele verde, cu o ceașcă de cafea în față. Abia mă întorsesem dintr-un zbor periculos. Purtasem avionul deasupra unui vulcan în erupție și coborâsem foarte jos, ca să măsor temperatura trâmbelor de lavă și fum. La un moment dat, nu mai văzusem aproape nimic, totuși nu-mi fusese teamă. Sfidasem primejdia, coborâsem și mai mult, dincolo de limita la care îndrăznise vreodată un alt pilot să coboare. Zburasem ca într-o noapte de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Își legănau capetele și apoi și le lăsau să atârne, strigătele pe care le scoteau erau la Început convulsive, apoi se transformară În horcăituri. Medium-ii păreau să emane o substanță mai Întâi gazoasă, apoi mai consistentă, era un fel de lavă, un albuș care se desfăcea lent, urca și cobora, li se târa pe umeri, pe piept, pe picioare, cu mișcări sinuoase ce aminteau de acelea ale unor reptile. Nu mai distingeam bine dacă le ieșea din porii pielii, din gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cifru, nu putem tăgădui că „Moartea vie a Eleonorei» este un poem de dragoste, trecut prin toate furcile caudine ale imaginilor și pe sub toate furcile caudine ale renunțărilor, portret și ramă desgropate cu anticipație dintr-un Pompei încă neacoperit de lavă” (Mențiuni critice III, ed. cit. p. 294). Criticînd, în comentariul mai sus menționat, atitudinea lui Lovinescu față de proza infuzată de lirism a lui Sadoveanu, Perpessicius îl așază, ironic, pe criticul sburătorist în proximitatea adversarilor săi dogmatici: H. Sanielevici (cu diatribele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
amintire și ca de subt pământ, s-auzi, în ce tăcere cu zumzete de roi, frumusețea și cu moartea lucrează peste noi. BUCURESTI 1919 Liliecii țâșneau în slavă, când ne părăseam lăcașul. Paltinii, crescuți în noapte din asfalturi ca din lavă, își împrăștiau sămânța zburătoare-n tot orașul. Nimeni nu dormea în noaptea cea de veghe. Nici penații viitoarei generații. Ne plimbam pe bulevarde prin troiene de semințe - și simțeam cum talpa arde. Doar târziu Segetătorul încearcă-ntr-o doar' s-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
departe, floarea ei ieșind prin ziduri. Inchizitorii au hotărât să ridice o închisoare și mai largă, una care să cuprindă și ruinele vechii închisori și să oprească revărsarea cenușii înflorite. Zadarnic. Înflorind, cenușa nu mai putea fi stăpânită. Era ca lava unui vulcan. Au început să crape și aceste ziduri și, prin crăpături, își făcea loc floarea cenușii; o floare neagră, dar delicată. Furioși inchizitorii au decis să fie înălțată o închisoare și mai largă. Erau golite în grabă orașe și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și nu a putut fi răpus. A revenit apoi în Campus și a zis: Nu voi fi eu alesul. Al doilea a fost cel de apă. A ieșit la înfruntarea cu balaurul revărsând asupra sa râuri de apă fierbinte ca lava vulcanilor ce erup, însă balaurul l-a înfruntat și pe acesta, răspunzând în același chip. Vrăjitorul s-a recunoscut înfrânt. Al treilea, cel de pământ a ieșit încrezător să înfrunte gigantul neînvins până acum: Arată-te făptură malefică, iar lupta
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-i aia, nouă contra unu și, pe de-asupra, înarmați cu cărămizi, ca tuciuriii, o să-i pună el cu botu’ pe labe, să se-nvețe minte. Și cum stătea acolo și striga, fața-i ciupită de vărsat semăna cu o lavă de ceară galbenă, bolborositoare, era mai mult straniu decât înspăimântător, ei, și atunci Csákány a înfipt țeava de fier în pământ, ca pe-o lance, și le-a spus să-ndrăznească numai să se-apropie, că au și luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Nu merită nimic. Nici o șansă. Nimic. Mă ridic În picioare și ies din cameră, respirînd greu. Mă duc țintă spre toaletă, trîntesc ușa În urma mea și-mi lipesc fruntea fierbinte de oglindă. Ura pentru Jack Harper fierbe În mine ca lava. Are o idee cît de mică prin ce trec eu acum ? Are o idee cît de mică ce mi-a făcut ? — Emma ! gîndurile Îmi sînt Întrerupte de o voce, și tresar. Imediat, mă cuprinde un fior de teamă. Katie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
în timp ce, pe partea dreaptă, parcă în ciuda vegetației bogate de alături, muntele își arăta originea milenară prin stâncile și pietrele uriașe de diferite culori și structuri, care, cândva, cu mii de ani în urmă, s-ar fi născut din fluvii de lavă... Tainicele cărări ale iubirii Și-a strâns curelele bocancilor, a împerecheat copcile costumului, trăgând cu mișcări sigure toate fermoarele și a fixat cu precizie rucsacul, strângându-i cataramele cu mare atenție. Nu ar fi știut să spună de unde are ori
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Ce este? se sperie Otilia. - Nimic, nimic! o liniști Pascalopol. Un noroi negru, gros părea că se rostogolește moale dinspre zare spre trăsură, un noroi cald, care fierbe și plesnește, făcând să se miște domol suprafața lui. Bucăți din această lavă pătă câmpul pe ici, pe colo, adunîndu-se spre centrul invaziei. Strigătele guturale sugrumate crescură în val, și noroiul începu să se prăvale mai cu putere, zguduind pământul. - Sunt bivolii, zise Pascalopol, și opri brișca lângă marginea drumului. Cum Otilia se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mirosind-o cu înclinarea de a o rumega. Pascalopol îl lovi cu biciușca peste bot și vita se trase înapoi năruindu-se peste celelalte. Și unul din caii de la brișcă necheză la vederea ciurdarului. Turma se scurse încet, ca o lavă groasă, ridicând un fum gros de praf, și reconstitui de cealaltă parte a câmpului acea târâre colboasă. Pascalopol dădu bici cailor și brișca porni. G. Călinescu - Pascalopol, întrebă Otilia (Felix observă familiaritatea),la ce servesc bivolii? De ce sunt așa urîți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în furtuni de durere, apare oboseala, ca un corectiv vulcanului interior. Marea receptivitate pentru durere, pe care o au unii oameni, îi duce la amestecul oboselii cu o expansiune vulcanică, a furtunilor interne cu marile depresiuni. Un vulcan a cărui lavă ar suferi cristalizări chiar în elanul, în izbucnirea ei, s-ar consolida și s-ar topi succesiv în ascensiunea sa. De aceea, după acest vulcan nu rămâne numai fum, ci și gheață. Pentru mine nimic n-are valoare decât prezentat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asta... - Iubita mea mamă, zise el, sărutîndu-i mînile. - Mă rog d-tale... Ah! cât mi-e de ciudă... De te-aș putea urî c-o ură neagră și cumplită... Dar peste putință... Îmi vine să te sărut... Să te sărut, lavă înghețată ce ești... Știi tu ce te va învinge? Răceala... Dacă te-aș arunca în marea înghețată, atunci abia ai izbucni ca un vulcan, ț-ai arunca razele de lavă în cer, și el ar încremeni ca o eternă apunere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
peste putință... Îmi vine să te sărut... Să te sărut, lavă înghețată ce ești... Știi tu ce te va învinge? Răceala... Dacă te-aș arunca în marea înghețată, atunci abia ai izbucni ca un vulcan, ț-ai arunca razele de lavă în cer, și el ar încremeni ca o eternă apunere de soare... Nebunule! ceea ce mă mângâie e că sunt mama ta... tânăra și frumoasa ta mamă... că-mi împărtășești gândirile, că îmi cauzezi momente de o dulce spaimă, că ești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de preț”. Reverie feerică, eliberatoare, pe de o parte, - coșmar grotesc-expresionist, pe de alta: sînt reperele extreme Între care se desfășoară „Înscenările” din aceste poeme. Spațiul Închis, asediat de Întuneric („Noaptea se Îngrămădește tot mai mult la ferestre, ca o lavă care mă va izola deplin”) i se opune voința evadării („Trebuie să ies dintre zidurile acestea, să Înfrunt cuțitele care mi se vor prinde de carne ca Într-o planșe a Îndemînării la reprezentația de gală” - Obrazul de cretă): o
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
luminile de sărbătoare, care i se păru că se învăl mășesc fără noimă. Tramvaiele se bălăbăneau pe o singură șină, firele de înaltă tensiune se încolăceau ca niște șerpi, rădăcinile copacilor retezați se lățeau sub asfalt, umflându-se, ca o lavă scorțoasă, pe sub buza trotuarelor, manechinele din vitrine își vorbeau, arătând spre trecători și hlizindu-se, iar trecătorii purtau măști. Dar nu pe față, ci atârnate la ceafă, încât, trecând pe lângă el și depărtându-se, îl țintuiau și mai tare cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]