1,272 matches
-
nu e bine nici să fii prea deștept. N-a făcut deloc bine că i-a lăsat pe cei de la barăci să comande mîncare și băutură pe credit. El dă șperț la serviciul financiar ca să le rețină apoi datoriile din lefuri. — Aha! — Nu știu ce găsesc ăștia distractiv pe-aici. Pleacă de pe la casele lor ca să vină să muncească Într-un asemenea loc... CÎnd cumperi pe credit, chiar dacă știi c-o să-ți pară rău mai tîrziu, punga se subțiază, cu sau fără voia ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un asemenea loc... CÎnd cumperi pe credit, chiar dacă știi c-o să-ți pară rău mai tîrziu, punga se subțiază, cu sau fără voia ta. — Dar la ce-i servește să le facă tărăboi pentru atîta lucru? — Știi... poimîine-i zi de leafă... Pe cincisprezece... Mai vrei o ceșcuță? — Da, cu banii jos. Bucătarul Își puse țigara pe un colț al mașinii de gătit și chicoti. I-am urmărit privirea, care i se Îndreptase undeva În jos, spre șasiu. De unde stăteam eu, vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ia examenul de operator radio comunicații, treapta a doua... Ori de cîte ori avea un moment de răgaz, mai bătea ceva cu degetele... — Radiocomunicații? — Dacă lua treapta a doua, zicea el, se putea Îmbarca pe un cargou mare și atunci leafa Îi creștea de trei ori, după socotelile lui. Dar el Întotdeauna vindea pielea ursului din pădure... — Te rog să nu mă Înțelegi greșit, dar aș vrea să știu ce leafă avea la Întreprinderea Dainen. — Puțin peste cincizeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
el, se putea Îmbarca pe un cargou mare și atunci leafa Îi creștea de trei ori, după socotelile lui. Dar el Întotdeauna vindea pielea ursului din pădure... — Te rog să nu mă Înțelegi greșit, dar aș vrea să știu ce leafă avea la Întreprinderea Dainen. — Puțin peste cincizeci de mii de yeni pe lună. — Cred că și un șofer de taxi cîștigî cam tot atîta, nu ? — Da, dar cum se pricepea bine la mecanică, cîștiga și ca negustor de mașini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
n”-a mineriadă și că, dacă-i mai zdruncinăm simțul etico-estetic, el unul ne lasă baltă și pleacă. Drace, trebuie să băgăm urgent minerii în blocurile lor de nefamiliști, să le explicăm să stea cuminți acolo, fără slujbă și fără leafă că se supără intelectualitatea sublimă și ne lasă fără ea. Uite așa „ceilalți”, neocapitaliștii rapaci direct sau indirect guvernamentali au avut și mai mult succes în activitatea de lins și de jupuit ex-clasa conducătoare. Lugu-lugu, încă un „parastas”, o „împărțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mă rog, în aceia ceva mai integrați în „Club”: polonezi, cehi, unguri). Am chibițat și am făcut socoteli: a venit să se sfătuiască dacă să accepte să fie Vice-Dean pentru postgraduates la universitate. Pe scurt, 20.000 în plus la leafă, putere, centralitate: „La women eram marginalizată, you know!”. Of course I know. I-am spus că și mie îmi trece uneori idealismul și munca patriotică, dar pe urmă o iau de la capăt. Mi s-a făcut părul măciucă: are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
observa „nedreptatea” rostită rar de către soț, dacă se ține seama, gândea, și de faptul că cei doi din conducerea fabricii erau titrați, lucru foarte rar la vremea aceea, în timp ce domnul Neculce nu terminase nici gimnaziul comercial. Era trist, își mărunțea leafa lună de lună, neînțelegând de ce nu a putut strânge niciodată bani suficienți, cum visa, ca să poată întreprinde cu soția, măcar o dată - bineînțeles înainte de războit - o călătorie de plăcere la Bosfor sau în Egipt, cum și-au permis alții pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unii, în timp ce alții, foarte puțini, pretinzându-se cunoscători, afirmau în șoaptă că nu era decât rezultatul voit al unei politici secrete, de haos și sărăcire, vizând lichidarea, nedeclarată, a patronatului, pentru netezirea drumului necesar consolidării ideologice și sociale a Puterii. Lefurile se plăteau în milioane, începuse panica, totul până la mijlocul lunii august când avu loc o strategie economico-financiară numită „stabilizare monetară”, ce relumină vitrinele prăvăliilor, dar nu ca înainte de război, nimic nu era ca înainte de război, vremea abundenței trecuse, lipseau mărfurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
umfla nările și își subția buzele; dar cuconul Gheorghieș nu vroia să știe de fleacurile acestea: după ce-și bea cafeaua, adormea în jâlț gândindu-se la galițele lui colorate. Alți vecini erau: Th.Th. Gavrilescu, grefierul, care totdeauna, după ce lua leafa, se întorcea în trăsură cu capu-n piept; Ioniță Mărculescu, secretarul primăriei, care era mai disprețuit dintre toți, din pricină că la dânsul în casă cânta găina, adică cucoana Frosa, subțirică, frumușică și iute ca un spiriduș; cuconu Toader Lascarache, ofițerul stării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pleca domol spre ea, cu o sărutare pătimașă. Tudorița lui Rusu, orfană de mamă, crescuse singură prin străini, fără dragostea tatălui, fără dragostea nimănui. Singură, cum se pricepea și cum încet-încet învățase, ducea cu amar, cu ceea ce rămânea din puțina leafă a picherului, casa. Răbdase de foame și de frig, plânsese pe la porțile străinilor și abia acuma, după optsprezece ani împliniți, izbutea să ducă mai lesne de azi pe mâne, cu împletitură și cusături, o leacă de gospodărie orânduită. Și abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu socotești că-s om rău... De „golan“, îs golan - adevărat. N-am părinți, n-am casă, n-am nimic, numai mânile muncitoare le am - da-s om de treabă... Eu am stat zece ani la boierul de la Negoiești, cu leafa de flăcăuaș... Acu m-am gândit și eu că mi se cuvine leafă de om, ș-am cerut să-mi sporească simbria. N-a vrut, ș-am plecat. Îmi pare rău - zece ani ca un rob am muncit; da’ ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
părinți, n-am casă, n-am nimic, numai mânile muncitoare le am - da-s om de treabă... Eu am stat zece ani la boierul de la Negoiești, cu leafa de flăcăuaș... Acu m-am gândit și eu că mi se cuvine leafă de om, ș-am cerut să-mi sporească simbria. N-a vrut, ș-am plecat. Îmi pare rău - zece ani ca un rob am muncit; da’ ce să fac? M-am gândit și eu c-oi găsi în lumea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că o voi face într-o zi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dascălul m-a mai întrebat dacă doream să lucrez, căci fratele său, director al maristan-ului, ospiciul orașului, căuta un tânăr învățăcel pe care să-l angajeze ca secretar pentru o leafă de trei dinari pe lună. Am primit cu entuziasm, pentru că spitalele și ospiciile îmi stârniseră întotdeauna curiozitatea; am căzut de acord că aveam să încep din toamnă. Am lăsat să treacă două luni înainte de a mă întoarce la palat, nevrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stomacului. Lupta începuse. Venea hohotind metafizica. O știam prea bine. Singura, nemiloasa, perfida lege a luptei era să nu-mi treacă prin cap un singur cuvânt: vomă. În rest, puteam să mă gândesc la orice, până și la mizera mea leafă, și victoria era a mea. Nu m-am gândit decât la lupta mea cu stomacul. Arma psihologică. Țopăind ca împins de un arc nemaipomenit, am pornit spre intersecția dinspre Cișmigiu. Aveam 25 de lei în buzunar. Puteam să sărbătoresc victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de oaspeți, cămară sau beci și alte câteva asemenea. Locul de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru o leafă mizeră, un drum al batjocoririlor îndurate chiar de la primul ins cu care te afli, oarecum, într-o relație de subordonare. De la veșnic nervoasa „doamnă Miți“ de la pontaj și până la șeful de echipă, de tură, de șantier, de întreprindere, de trust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în răgete atotputernice. N-a venit unul ieri la slujbă și azi abia se ține pe picioare, mi se pare că prind a pricepe de unde vine indignarea urlătorului. Veche și de neschimbat greșeală a celui care bea în zi de leafă. N-am cum să-l compătimesc. El singur și-a făcut-o. Nici urletele insului nu mi se mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate celelalte ale lui. De ce să i le răscolească, la urma urmei, un nenorocit care bea în zi de leafă? Chiar mă simt bine scriind acum, în vacarmul țipetelor acelea. Un bine care vine din contopirea mea cu această Lume pe care o descopăr frumoasă, după ce trec de vălul ei de aparențe. După ce-mi birui primele reacții de iritare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
altfel, de-a lungul anilor acel monolog, împreună cu lipsa mea permanentă de bani. M-a apărat acel monolog, pentru că niciodată nu am râvnit mai mulți bani decât aveam, decât mi se dădeau, decât câștigam. Așa am acceptat să trăiesc din lefuri de mizerie, într-o sărăcie de mine aleasă. Acel monolog m-a ferit de umilința lipsei de bani. I-am povestit de acel monolog, cum îl copiasem. A râs, părând atunci interesat de prezența mea. M-a întrebat ce bursă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mele, să fiu supus, ascultător, robit vieții, să nu mă semețesc cu nici o izbândă. Mi-a dat acea umilință a așteptării, m-a întărit în răbdarea de a îndura mizeriile de peste zi. Mi-a dat tăria de a trăi din lefuri de nimic, de a mă hrăni cu fărâmituri și de a nu-i invidia altuia reușita. Mi-a dăruit adevărata putere de a nu fi singur, chiar în grele clipe de însingurare. M-a adunat Biblioteca din risipiri, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
surprindere. Banii îi programasem pentru sfârșitul lunii viitoare, când plecam în concediu și mă gândeam să fac unele reparații la casa de la țară (gardul, poarta mare, acoperișul magaziei de lemne și alte mărunțișuri care, totuși, cereau cheltuieli mai mari decât leafa mea). Numărând banii la casierie, dintr-odată m-am gândit la Ester. Acel soi ciudat de asociații de gânduri, neprevăzute, care vin în tine, de parcă ți le trimite cineva, programat, aproape imperativ. Am simțit că trebuie să-i ofer cina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a unei foste bibliotecare. Elogii de la mine către el. Elogii de la el către mine. Îmi numără banii. Cu 15 la sută mai puțini. Ieșim pe hol și schimbăm vorbe despre mizeriile intelectuale. Îi dă cu virtuțile mele morale. „Știi ce leafă am?“ „Știu. De calic.“ „Și stau și copiez articole din Învățătorul vâlcean, ca să mai scot un milion să-mi cumpăr medicamente. Copiez pentru colaborările la Gazeta școlilor!“ Întâmplător (?) tocmai terminam de transcris finalul mărturisirilor unui învățător din 1935 care, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
albă. În fața ei, am învățat prea bine aceasta, începe viața autentică. 22tc "22" Dimineață de sâmbătă, pierdută oarecum aiurea. Nu primesc, după ceasuri de așteptare, periodicele sioniste. Mi se spune, cu acea sinceritate a complicității, „Ieri a fost zi de leafă... Dom’ depozitar...“. Știu prea bine ce înseamnă cele trei puncte din oftatul mânuitorului de cărucior, trist că nu-mi poate aduce volumele cerute. Știu și eu prea bine ce înseamnă beția în zi de salariu. De câte ori nu m-am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câte-o friptură cu garnitură. Până într-o zi când, la o grădină de pe lângă Tribunalul Mare, am auzit doi bețivi căinându-l pe un altul, absent. „A decăzut grav la moral, săracul. A ajuns să se îmbete în zi de leafă.“ Mă interesa problema. Chiar luasem salariul și m-am tras la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană în amintirea tuturor zilelor când țipam după o dușcă și nu aveam bani să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am tras la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană în amintirea tuturor zilelor când țipam după o dușcă și nu aveam bani să o „consum“, am abordat tema băutului în zi de leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile prin crâșme. „E o decadență morală teribilă“, mi-au spus, „să ajungi să bei în zi de leafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile prin crâșme. „E o decadență morală teribilă“, mi-au spus, „să ajungi să bei în zi de leafă. Toată lumea are bani și știe că ești în mălai și a doua zi e cu ochii pe tine. Te vede că nu vii la serviciu, că nu vii, cum boalelor să vii, tre’ să dormi, să te dregi, poate te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]