2,088 matches
-
Universitară „Mihai Eminescu” din Iași. În prezent, ea găzduiește Palatul Copiilor din Iași. Casa Cantacuzino-Pașcanu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Casa a fost construită pe la 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și de Profira, soția sa. Casa, înconjurată cu un zid, avea în față o gradină mare cu arbori înalți iar în spate acareturile unei curți boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Casa logofătului Cantacuzino-Pașcanu era cunoscută
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și de Profira, soția sa. Casa, înconjurată cu un zid, avea în față o gradină mare cu arbori înalți iar în spate acareturile unei curți boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Casa logofătului Cantacuzino-Pașcanu era cunoscută ca una dintre cele mai renumite din vremea aceea, atât datorită arhitecturii, cât și prin sindrofiile și partidele de cărți care erau organizate aici. Domnitorului Grigore Ghica (1849-1856) a fost un obișnuit al casei, coana Profira fiind
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
una dintre cele mai renumite din vremea aceea, atât datorită arhitecturii, cât și prin sindrofiile și partidele de cărți care erau organizate aici. Domnitorului Grigore Ghica (1849-1856) a fost un obișnuit al casei, coana Profira fiind mătușa sa. Dupa moartea logofătului, logofeteasa se mută și vinde casa lui Grigore Cozadini, care o trece apoi fratelui său Dimitrie Cozadini. Începând cu anul 1875, palatul lui Dimitrie Cozadini devenea reședință domnească temporară, Carol I și invitații săi locuind aici în timpul vizitelor la Iași
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
din 22 iunie 1633, scris la Constantinopol, fostul domnitor al Moldovei menționa că Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Iași nu era terminată de construit. El a dat dispoziții executorilor săi testamentari (postelnicul Iancu Costin - tatăl cronicarului Miron Costin - și marele logofăt Matei Gavrilaș) să-i vândă proprietățile sale din Polonia și cu banii obținuți să finalizeze construcția Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, a Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din Iași și a bisericilor din Toporăuți și Liov. Construcția bisericii a fost
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Iași () [Corola-website/Science/318007_a_319336]
-
să ne facă bine”". Anii tulburi de la sfârșitul domniei l-au împiedicat pe "“domnul prea creștin”" să-și țină făgăduiala. A îndeplinit-o însă un boier buzoian, ridicat prin mijloace proprii la rangul de ceauș (1680 - 1684), la cel de logofăt (1685 - 1687), căpitan de Buzău, de lefegii, de margine, mare căpitan (1693 - 1704), șătrar (1705 - 1715) și mare clucer (1715 - 1723) conform Teodor Rădulescu, după cum reiese dintr-un document din 20 iunie 1742 prin care domnul Mihai Racoviță refăcea documentele
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
1541 și 25 martie 1545, iar intre 1554-1557, în calitate de mare vistier, a pribegit o vreme din pricina domnului Mircea Ciobanul, care i-a tăiat doi frați, pe marele stolnic Dragu și pe marele spătar, Stroe. Mai avea un frate, pe marele logofăt Tudor. În 1554 era solul lui Pătrașcu cel Bun pe lângă principele Transilvaniei. După moartea lui Pătrașcu cel Bun, la sfârșitul anului 1557, împreună cu soția sa, Neacșa, pribegește din nou (la domnie revenind Mircea Ciobanul pentru a treia oară), în Transilvania
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]
-
la Constantinopol în 1475, fiind numit "Kiva Han". Începând cu 1512, efectele stimulatoare ale cafelei au determinat imamii conservatori din lumea arabă să interzică consumul acesteia pentru musulmani. Cu toate acestea, prima cafenea a fost deschisă la Damasc în 1530. Logofătul Ioan Tăutu (?- 1511) este considerat a fi fost primul băutor de cafea din Moldova. Din Orientul Mijlociu cafeaua s-a răspândit în India, Indonezia și America, dar și în Italia, prin schimburile comerciale dintre negustorii venețieni și cei din Africa de Nord și
Cafea () [Corola-website/Science/305776_a_307105]
-
(n. 1740 - d. 1826) a fost Mare Logofăt în divanul Moldovei, care a îndeplinit funcția de caimacam al Moldovei în perioada 19 septembrie - 28 octombrie 1802, între sfârșitul domniei lui Alexandru Șuțu și domnia a lui Alexandru Moruzi. A fost fiul Marelui Logofăt Constantin Cantacuzino și al soției
Iordache Cantacuzino (Canta) () [Corola-website/Science/332932_a_334261]
-
d. 1826) a fost Mare Logofăt în divanul Moldovei, care a îndeplinit funcția de caimacam al Moldovei în perioada 19 septembrie - 28 octombrie 1802, între sfârșitul domniei lui Alexandru Șuțu și domnia a lui Alexandru Moruzi. A fost fiul Marelui Logofăt Constantin Cantacuzino și al soției sale "Maria", născută "Vlasto". S-a căsătorit cu "Ana Ventura", cu care a avut împreună opt copii (patru băieți și patru fete): Reședința familiei a fost la Conacul de la Ceplenița. Moșiile Ceplenița și Buhalnița au
Iordache Cantacuzino (Canta) () [Corola-website/Science/332932_a_334261]
-
adresată domnitorului Grigore Calimachi, în care nu este menționat ca ocupând vreo dregătorie. Între 1774 și 1808 documentele vremii îl menționează ca ocupând o serie de dregătorii importante: Mare Comis - 1774, stolnic - 1776-1780, Mare Ban - 1780, Mare Vistier - 1792, Mare Logofăt - 1797-1808. A fost „ctitor și epitrop al bisericii” din mahalaua Tălpălarilor din Iași.
Iordache Cantacuzino (Canta) () [Corola-website/Science/332932_a_334261]
-
Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași - d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849. Este fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica de domn. A fost influențat de junimistul sas Flehtenmacher care a venit în Moldova în 1821. Tot în 1821 Mihail s-a înscris în partidul rusofil care dorea ieșirea Moldovei de sub dominația turcească
Mihail Sturza () [Corola-website/Science/299360_a_300689]
-
român din perioada pașoptistă. Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț, de origine răzășească, ajuns boier în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În anul 1809 mama sa s-a stins din viață. Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iași, iar să citească românește a învățat singur
Constantin Negruzzi () [Corola-website/Science/297630_a_298959]
-
circa 300 m². Sub clădire era o pivniță. Tot ansamblul de clădiri era o incintă fortificată, având ziduri înalte de peste 2 metri. În anul 1628, satul Ceplenița (cu conacul), împreună cu moșia alăturată, Buhalnița, sunt moștenite de către cronicarul Grigore Ureche, mare logofăt al Moldovei și fiu al vornicului Nestor Ureche. Acestea trec ulterior (în 1647) în proprietatea fiului său, Vasile Ureche, care la rândul său a vândut această proprietate lui Pascu Lupașcu-Buhuș, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
Vasile Ureche, care la rândul său a vândut această proprietate lui Pascu Lupașcu-Buhuș, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci, moșia și conacul au devenit proprietatea boierilor cantacuzini. Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758), logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), vistiernicul Iordache Cantacuzino și apoi Mihalache Cantacuzino. În jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Pașcanu a construit un frumos palat pe ruinele curții boierești pe care o ridicase aici, pe la începutul secolului al XVII-lea, marele vornic
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
(1898 - 1963) a fost un industriaș, economist, jurnalist și om politic român. s-a născut într-o familie cu rădăcini adânci în istoria românească. Mama sa, Natalia, născută Grigoreanu - descindea din familia logofătului Tăutu, sfetnicul lui Ștefan cel Mare și al voievodului Bogdan. Dintre membrii mai cunoscuți ai familiei, sunt menționați Ionică Tăutu, autorul Constituției din 1821; clucerul C. Bădărău, fost deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei; ministrul Justiției în perioada 1904-1906 și
Grigore Manoilescu () [Corola-website/Science/323377_a_324706]
-
porunca lui Ștefăniță Vodă în anul 1523. Situat în pronaos, chivotul este considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina. Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a Mănăstirii Humor din Humor a fost ridicată în 1530 de logofătul Toader Bubuiag și pictată în 1535 de echipa meșterului Toma („Toma de la Humor”). Caracteristic pentru acest monument este pridvorul cu două arcade frânte și pictura murală a "Fecioarei cu pruncul" din luneta ușii de intrare și portretele votive din naos
Bisericile pictate din nordul Moldovei () [Corola-website/Science/306248_a_307577]
-
de a construi o reședință episcopală în care să se refugieze din calea năvălitorilor care prădau Hușiul. În desele lor năvăliri, tătarii distruseseră reședința episcopală și documentele bisericești. PS Varlaam a întemeiat Schitul Brădicești pe moșia logofetesei Maria Racoviță, văduva logofătului Nicolae Racoviță (d. 1686). Aceasta a donat Bisericii „Buna Vestire”, printr-un document din 28 decembrie 1691, o parte din moșia primită ca zestre, pentru a deveni și ea ctitoră. Biserică de lemn cu hramul „Buna Vestire” a fost construită
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
Mihăileanu (sprijiniți de intelectuali olteni melomani, precum Gheorghe Chițu și Pera Opran), au stimulat difuzarea către public a genurilor muzicale ale vodevilului, operei și operetei. În repertoriul primei stagiuni apar vodevilurile: "Muza de la Burdujeni", "Carantina", "Nuntă țigănească", "Rudele nevestei mele", "Logofătul satului", "Un amor romantic", s.a. Vodevilul a fost mijlocul cel mai eficace de stimulare a interesului pentru spectacolul cu muzică, pentru operă și operetă mai târziu. Se creează o orchestră proprie și se solicită prezența unor mari dirijori și compozitori
Teatrul de Operă și Operetă Elena Teodorini () [Corola-website/Science/313520_a_314849]
-
ai unor dregătorii importante în administrație) și "mici boieri" (ce dețineau proprietăți funciare mai mici și poziții administrative mai puțin însemnate). Din prima clasă boierească făceau parte înalții demnitari, miniștrii și curtenii domnitorului: marele postelnic, marele ban, marele vornic, marele logofăt, marele spătar, marele vistiernic și marele agă, supranumiți și "boierii veliți" sau "divaniți", ori "boierii cu barbă", pentru că numai lor li se permitea portul acestei podoabe capilare. ii din următoarea clasă erau paharnicul, clucerul, stolnicul și comisul, iar boierii din
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
danii, părți din moșie fiind cumpărate sau primite prin donații de mari boieri, constituindu-se în proprietate boierească. Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, o parte din moșie a ajuns să fie stăpânită de familia Racoviță Cehan, mai precis de logofătul Nicolae Racoviță Cehan și de paharnicul Ioan, fiul său. În jurul anului 1690, satul Solești a ajuns în stăpânirea marelui vistiernic Iordache Ruset (cca. 1645-cca. 1720), marele vornic al Țării de Jos, fiul lui Constantin Cuparul, capuchehaie la Constantinopol în timpul domniei
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
stăpânirea marelui vistiernic Iordache Ruset (cca. 1645-cca. 1720), marele vornic al Țării de Jos, fiul lui Constantin Cuparul, capuchehaie la Constantinopol în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653) și frate al domnitorului Antonie Ruset, prin căsătoria sa cu Safta Racoviță, fata logofătului Nicolae Racoviță, precum și prin danii și cumpărări proprii și ale urmașilor lui. Iordache Ruset a ajuns să fie printre cei mai bogați boieri din Moldova acelei epoci. După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
ale urmașilor lui. Iordache Ruset a ajuns să fie printre cei mai bogați boieri din Moldova acelei epoci. După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi, moșia Solești ajungând în octombrie 1765 în proprietatea marelui logofăt Ștefan Roset (fiul lui Iordache Roset și al Saftei Racoviță) , proprietarul conacului de la Pribești. După moartea marelui logofăt Ștefan Roset (1766), moșia a trecut în stăpânirea unicului său fiu, vornicul Vasile Ruset (+ 1775), de la care a revenit fiului său, stolnicul
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi, moșia Solești ajungând în octombrie 1765 în proprietatea marelui logofăt Ștefan Roset (fiul lui Iordache Roset și al Saftei Racoviță) , proprietarul conacului de la Pribești. După moartea marelui logofăt Ștefan Roset (1766), moșia a trecut în stăpânirea unicului său fiu, vornicul Vasile Ruset (+ 1775), de la care a revenit fiului său, stolnicul Iordache Ruset, la împărțirea averii părintești din 1786. Iordache Ruset a cumpărat noi pământuri de la răzeși, ajungând în
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
întreg satul Solești (adică Soleștii din Deal și Soleștii din Vale). Fiul și succesorul său, postelnicul Gheorghe (Iordachi) Ruset (1796-1846) a moștenit moșia Solești prin testamentul din 4 septembrie 1819; el s-a căsătorit în 1823 cu Ecaterina Sturdza, fiica logofătului Dimitrie Sturdza de la Miclăușeni, și s-a stabilit cu mama și soția sa la Solești, construind în jurul anului 1827 în partea de sud-est a satului, pe culmea dealului Hârtop, un conac boieresc cu parter și etaj, înconjurat de un parc
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
Pe temeliile acestei bisericuțe, la sfârșitul secolului al XVI-lea (în anul 1597), postelnicul Teodor (Toader) Movilă a construit aici o biserică de zid. Postelnicul făcea parte dintr-o familie boierească de vază a Moldovei, fiind fiul mai mare al logofătului Ioan Movilă și a primei sale soții Greaca, și frate vitreg cu domnitorii Ieremia și Simion Movilă și cu mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei. Ctitorul a înzestrat mănăstirea cu numeroase moșii și sate (Adâncata, Nagoreni, Grușevița), Teodorenii devenind una dintre
Biserica Sfânta Treime din Suceava () [Corola-website/Science/317467_a_318796]