822 matches
-
Petre, și nu știu ce am... O, Doamne, războiul!... Se cutremură înfricoșat. Era întîia oară că se plângea de război. Până acuma chiar suferințele războiului i se păruseră firești și socotise lași pe cei ce murmurau împotriva lor... Soldatul, liniștit, cu o lucire sumbră de pocăință în ochi, răspunse grav: ― Pedeapsa lui Dumnezeu, don' locotenent, pentru păcatele oamenilor. ― Dar dacă nu-s pedepsiți păcătoșii, ci tocmai cei asupriți? întrebă Bologa stăruitor. ― Dumnezeu ține cumpăna dreaptă, zise Petre cu o credință profundă. Moartea nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu vie ordinul de schimbare! Dar nu, nu se poate! Trebuie să apară... Trebuie... Seara, la zece, dădu poruncile cuvenite și porni spre observatorul cel mai înaintat... Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-l oprească sau măcar să-l întrerupă. Vorbea pentru a-și alina sufletul prea încărcat, întocmai cum plângi ca să-ți mulcomești o durere prea mare. Numai după ce se răcori, se adresă direct preotului, dar cu vocea schimbată și cu o lucire nouă în ochi: ― Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. Urăsc tot ce-i aici, pe toți oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori, tot, tot, Constantine! Aerul de-aici mi-e nesuferit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o lună... În gară pâlcuri de soldați se năpustiră asupra trenului ce pufăia și se smucea cu înverșunare înainte de a se opri. Ochii lui Apostol însă alergau nerăbdători printre oameni, mereu de ici-colo, cercetând aproape cu frică până ce, cu o lucire de fericire nestăpânită, se poticniră. Pe peron, în același loc unde rămăsese, ca și cum vreme de patru săptămâni nici nu s-ar fi clintit de acolo, stătea Ilona, scormonind, cu priviri din ce un ce mai îngrijorate, prin toate vagoanele, pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmă Ilona ascunzîndu-și într-un zâmbet întrebarea... ― Mi-a fost dor de tine, Ilona, zise Apostol, de asemenea zâmbind, dar cu o voce mai groasă ca de obicei, care se silea să coboare în inima ei. Ochii fetei pâlpâiau cu luciri nervoase, în vreme ce buzele răspunseră cu grabă: ― Vai, Doamne, am avut o presimțire grozavă că ai să te întorci înainte de-a se împlini vremea și de trei zile am așteptat toate trenurile, nu știu de ce... toate, toate trenurile, toată ziua
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se opri la vreo trei pași de pat, dar bolnavul nu întoarse privirea spre dânsul, parcă n-ar fi auzit nimic din ce se petrece pe lumea aceasta. De-abia când îi rosti numele, ochii lui Cervenko răspunseră cu o lucire de bucurie. Pe urmă Apostol se așeză la picioare și rosti câteva cuvinte care nu cereau răspuns. Căpitanul bolnav zâmbi cu buzele și cu ochii, blând, cu atâta bunătate, că inima lui Apostol începu să tremure repede, fricoasă, ca o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în fața ei, privind-o doar cu niște ochi lacomi și plini de spaimă. Și ea se opri, îngrozită, și se clătină puțin pe picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului. Apoi Bologa șopti cu o lucire nouă: ― De ce te ascunzi de mine, Ilona? Fata, ca și cum n-ar fi înțeles întrebarea, păli și răspunse îndată la altă întrebare ce tremura în ochii lui: ― Lasă-mă... Trebuie să mă duc la biserică... E Vinerea mare... Denii... Și poimâine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pe dealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca niște licurici, însemnînd case nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o lucire argintie. Deși n-a umblat pe aici decât o singură dată, Apostol avea impresia că merge pe o cărare bătătorită de mii de ori. Nu dibuia deloc. Pășea prin întuneric ca pe trotuar ziua în amiaza mare. Nu era obosit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă milioane de gânduri îi răsăreau și mureau în creieri, parcă toți atomii materiei cenușii s-ar fi aprins și ar arde cu flăcări clocotitoare. Pretorul se apropie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna puțin și legănarea aceasta îi aduse aminte cum a încercat el odinioară, cu mâinile, rezistența funiei. În lucirea albă a lemnului se deslușea ceva straniu, încît Apostol lăsă repede capul în jos. Când deschise iar ochii, se pomeni lângă stâlp. Mâna dreaptă atinse întîmplător lemnul rece și umed ca pielea de șarpe. Se scârbi și începu să-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
conceput să reziste la vânturi de până la trei sute de kilometri pe oră și nu se sinchisea de o furtună acheroniană. În urmă, naveta așezată în zona de aterizare, va aștepta întoarcerea acestuia. Înainte, turnul conic al enormului epurator iradia o lucire spectrală și continua să terraformeze atmosfera inospitalieră a acestei lumi. Ripley și Newt stăteau alături îndărătul cabinei conductorului. Wierzbowski era preocupat de pilotare. Siguranța relativă oferită de blindat o făcea pe fetiță mai vorbăreață. Gândindu-se la duzina de întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de acord? ― Să-ncerc. Ripley auzi foșnetul așternutului când trupșorul își căută locul în culcuș. O văzu răsucindu-se pe o parte, în lumina slabă a aparatelor. Fetița strângea capul păpușii la piept și observa printre pleoapele pe jumătate închise lucirea martorului de observare a brățării, legănată de mormăitul liniștitor al caloriferului. Femeia ieși din cameră. Îndărătul altor pleoape întredeschise, alți ochi se mișcau intermitent: unicul indice, demonstrând că locotenentul Gorman era încă în viață. Se puteau considera aceste semne ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sudeze. Bishop nu avea dreptul să greșească. Dacă nu reușea, nu mai trebuia să-și facă probleme cu respingerea creaturilor. Focul de artificii care se amplifica înlăuntrul stației de epurare îi va termina pe toți. Culcat pe spate, Bishop privea lucirea aparatului de sudură mânuit de Vasquez care desena un cerc deasupra capului său. Era frumos, iar el știa să aprecieze frumusețea. Însă nu avea timp de pierdut. Se rostogoli pe burtă și porni să se târască împingând sacoșa cu materialele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ar fi acuzat de publicitate agresivă, Împotriva altor mărci). Tot la Parfumerie Victoria, se mai comercializau „Oleiu și Pomadă Miranda“, care „Întăresc și Înfrumusețează părul și dă un parfum nespos de plăcut“, „saponul Miranda“, care „dă pelei o molitate și lucire simili de catife“ și elixirul de gură „Dentorine“, „care Împrospătează și curățește gura, Întărește ginginele și apără dinții de cariea“. Tot pentru frumusețea și tinerețea „veșnică“ a damelor și domnilor erau prezentate cosmetice franțuzești ce se puteau găsi, de data
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
creatori totali, de vreme ce atât eu cât și alții am încercat s-o depistăm și n-am ajuns la nici un rezultat? Suferim cu toții de orbire sau ce se întâmplă cu noi, ăștia? Foarte simplu, mă, răspunse Alexe și atunci Carmina văzu lucirea de satisfacție din ochii lui și se strânse în ea ca ariciul, parcă voind să se ferească din calea loviturii ce-o pregătea profesorul. TREBUIE SĂ MAI CITIȚI, MĂ, ASTA E TOT! Ridică din umeri și o privi direct, nimicitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
niciodată nu călătorea cu mașina fără să fie presată de un sentiment sâcâitor, incomod, de jenă. Ea plutea prin viața aceea, era ținută departe de toate necazurile, răsfățată, avea timp să se bucure de un apus de soare, să observe lucirea bobițelor de rouă pe frunze, să privească în jur și să rămână pe gânduri, copleșită de peisajul idilic, de câte o senzație aparte. Cu socrul meu mă înțeleg excelent, e un bărbat încă viguros. Deseori ieșim în cerdac și jucăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de când se născuse. Apoi, În dimineața celei de-a patruzeci și una zile, În timp ce toată lumea lua micul dejun, mâncând sucuk la grătar și ochiuri, Banu a ieșit târându-și picioarele din camera ei, cu un zâmbet radios pe chip, o lucire neobișnuită În ochi și o eșarfă roșie precum cireșele pe cap. Ce e nenorocirea aia de pe capul tău? a fost prima reacție a bunicii Gülsüm, care nu se Înmuiase nici un pic În toți anii ăștia și Își păstra Încă asemănarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Întors a treia carte. Se părea că aveau să aibă curând un vizitator, un vizitator neașteptat de dincolo de ocean. — Cum adică nu vrea tort? E ziua ei, pentru numele lui Dumnezeu! a exclamat mătușa Feride cu buzele strânse și o lucire mînioasă În ochi. Apoi, probabil că i-a trecut altceva prin cap pentru că s-a Întors spre Asya și Își miji ochii. — Ți-e teamă că a otrăvit cineva tortul? Asya a privit-o uimită. După atâta timp și atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a terminat de inspectat manichiura. Se teme doar să nu se Îngrașe! Deși știa prea bine ce greșeală imensă era să-și piardă cumpătul În fața mamei sale, Asya a țipat furioasă: — Nu e adevărat! Mătușa Zeliha a capitulat cu o lucire ștrengărească În ochi: — Bine, scumpo, dacă spui tu. Abia atunci a observat Asya tava pe care o căra mătușa Feride. Pe ea erau un cocoloș mare de carne și unul și mai mare de aluat. În seara aia la cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doi iepuri dintr-o lovitură, a remarcat mătușa Feride. Îi plătim orele de balet și Învață În același timp și baletul și franceza. Economisim o grămadă de bani! Toată lumea a dat aprobator din cap - toată lumea În afară de mătușa Zeliha. Cu o lucire sceptică În adâncul ochilor ei verzi ca jadul, și-a apropiat fața de cea a fiică-sii și a zis cu o voce abia auzită: — Arată-ne! — Ești nebună? a sărit Asya. Nu pot să fac chestiile alea aici, În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Asya s-a aplecat spre ea și Întinzându-se peste pilaful aburind, i-a șoptit mătușii nebune: — Ei, ce e? Mătușa Feride s-a aplecat la rândul ei spre Asya, s-a Întins peste pilaful aburind și apoi, cu niște luciri excentrice În ochii ei verzi-cenușii, a șoptit: — Am auzit tot felul de povești despre armeni care se Întorc la vechile lor case ca să dezgroape cuferele pe care le-au ascuns bunicii lor Înainte să fugă. A mijit ochii, ridicând puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
povestit toate lucrurile alea triste despre familia ei. Nu vrei să afli dacă e adevărat sau nu? Nu vrei să o ajuți să descopere adevărul? Sau Îți păstrezi puterile doar pentru clienții tăi? a provocat-o Dl Bitter cu o lucire triumfătoare și febrilă În ochii lui bulbucați și negri ca tăciunele. Apoi a adăugat pe un ton dintr-odată indiferent: — Îți pot spune, sunt destul de bătrân ca să știu toate astea. Eram acolo. — Termină! a spus mătușa Banu aproape țipând. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cea mai comună tehnică de tatuaj e inserarea cernelii În piele cu ajutorul acelor... Rostise cuvântul ace Într-un fel atât de amenințător, Încât pe toți cei de la masă i-au trecut fiorii. Doar Caricaturistul Alcoolic a privit-o cu o lucire diabolică În ochi, savurând din plin spectacolul. — Acul este băgat și scos din piele În repetate rânduri, Într-un ritm de aproximativ trei mii de ori pe minut. A scos o țigară din pachet, Împingând-o de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
tânjesc după tine,... — E o poezie, l-a Întrerupt sergentul, accentuând ultimul cuvânt cu o intonație ce aducea a dezamăgire. — Da, a Încuviințat din cap Hovhannes Stamboulian, deși nu era sigur dacă ăsta era un lucru bun sau rău. Însă lucirea pe care a zărit-o În ochii sergentului nu părea atât de ostilă. Poate că-i plăcuse. Poate că avea să plece acum luându-și soldații cu el. — Hov-han-nes Stam-bou-li-an, a murmurat sergentul, rostind poticnit cuvintele. Ești un om Învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aia. Notează-ți În minte să te duci să o iei mâine. Dacă tata ar fi trăit n-ai fi putut vorbi așa, a răspuns Mustafa. Privirea Încețoșată pe care o avusese acum un moment dispăruse, fiind Înlocuită de o lucire Înveninată. — Însă dacă s-a dus, nu Înseamnă că nu mai avem nici un fel de reguli În casa asta. Ai responsabilități față de familia ta, domnișoară. Nu poți să faci de rușine bunul nume al familiei. — Scutește-mă. Rușinea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]