797 matches
-
În evantai. Niște viori vechi, de culoarea pânzei din tablourile de altădată, se grămădeau la intrare pe o masă de o iregularitate anamorfotică. Un crocodil mare atârna, mumificat, din bolta Înaltă a acestei spelunci, oscilând ușor În adierea serii, la lucirea slabă a unei singure torțe, sau a mai multora, sau a nici uneia. În fund, În fața unui soi de cort sau de baldachin, sub care se Înălța un tabernacul, rugându-se În genunchi, murmurând fără Încetare și blasfemiator cele șaptezeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
așa mai vii de-acasă, spune ea, zîmbind pentru prima dată de două ore și jumătate Încoace. Ellie, arăți ca o prințesă. — Ești sigură că nu vrei să mai probeze vreo cincizeci de rochii de bezea? Întreabă Emma cu o lucire diabolică În ochi. — O, taci odată. Cum te simți, Ellie? Îți place? — Dacă-mi place? E cel mai frumos lucru pe care l-am purtat de cînd mă știu. Atunci asta e, hotărăște Linda. Asta e rochia pe care o s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Coboară-ale ei raze De parc-ar fi străbună Printr-ale ale ei faze. Ca pe o stea plăpândă, Ca pe un vechi catarg Lumina tremurândă De tot se pierde-n larg... Și-a nopții strălucire Cuprinde-ntreg pământul Rămâne o lucire Se-aude numai vântul... A codrului cântare Învăluie lumina Și-mi freamătă chemare Doar pomul și surdina Tăcere... M-afund în mii de gânduri, M-afund în mii de stări Și-mi scriu tăcerea-n versuri A unei vechi chemări
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
accident. Yves se Întunecă la chip și o privi atent pe Marie a cărei evidentă durere nu reușea să-i altereze frumusețea. În clipa aceea, Îl făcu să se gîndească la Pietà. Numai că Pietà nu avea În privire acea lucire deosebită pe care o citea În ochii tinerei polițiste. Aceea a hăituielii. Sentimentul lui de stinghereală spori. - Ce tot spui? Gildas era băut zdravăn, făcut criță. De altfel, așa eram toți! Își lăsă iute În jos gulerul hainei. - Ia uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iute elanul. Un călugăr identic cu primul apăruse În fața ei. Spaima o Împiedică să eschiveze o lovitură violentă care o azvîrli la pămînt. „Ești blestemată, Marie“, murmură o voce sepulcrală. Refuzînd să asimileze sensul acelor cuvinte, se agăță de o lucire provenind de la revolverul ei de 9 mm care zăcea nu departe de acolo. Se tîrÎ, Întinse mîna ca să-l apuce cînd, ivindu-se dintr-un alt colț Întunecat, o nouă apariție răsări În fața ei, Întorcînd spre ea gluga căscată, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dăduse pe mobil - lucru care elimina din discuție cea mai neplăcută explicație pentru starea ei de șoc. Bănuiam că Marie știe destul de bine cam ce era acolo jos. Bez îndepărtă lumina lanternei de Marie. Abia dacă reușea să creeze o lucire slabă pe suprafața apei, care părea la fel de neagră și de groasă ca țițeiul. Dar, după aceea, începu să se distingă ceva, o formă slabă, care stătea pe fundul apei și care avea contururile atât de buhăite și de umflate încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
noaptea zi și ziua noapte. Cum nu se dăduse drumul la căldură, era rece în sală, iar cei câțiva spectatori stăteau înfofoliți în pulovere. De fiecare dată când luminile reflectoarele scădeau până la acel albastru perlat al clarului de lună, aruncând luciri de argint pe mobile, ne treceau fiori. Avea un efect ciudat, de basm, o atmosferă în care zânele și duhurile erau la ele acasă, iar oamenii nu. Și cu cât erau mai reci imaginile, cu atât se simțea mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ea la ureche. Am înghițit în sec și am dat din cap, neștiind dacă puteam să scot vreun sunet. Ciclorama era închisă la culoare, asemenea catifelei, presărată, ici-acolo, cu luminițe ca niște stele; în prim plan, pluteau mobilele, cu lucirea de un albastru metalic a platinei, radiind lumină în jur aproape ca un halou, și care nu păreau nici animale, nici minerale, ci un straniu hibrid al ambelor. Fâșii de iederă argintie erau înfășurate în jurul lor și prin ele, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
spațiului... Pentru că, pentru El nu există spațiu...!” - Tot nu înțeleg, cum e cu spațiul si cu timpul, si, ce este infinitul?!... De-aș putea să dorm... ... Se făcuse ziuă, asa cum se zărea prin perdeaua întinsă, cum se strecura o lucire aurie, o fâsie lungă strălucitoare de-a lungul peretelui. Să fi fost cinci dimineața, soarele îsi oferea cu generozitate limpezimea zorilor de zi. Totuși, Iorgu nu se putea opri să-și deschidă inima, să-i strige oroarea si disperarea lui
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o mare cortină de pluș maron. Câteva fotolii scunde și mici de pluș maron, un scrin de nuc de modă veche, dar masiv, un dulap de haine din același lemn și foarte lat dădeau odăii un aer bătrânesc dar elegant. Lucirea pereților atrase atenția lui Felix, care descoperi cu mirare că odaia era tapetată cu o hârtie dungată și cu mici flori de miozotis. În schimb, patul era nou și așa de scund, încît părea un divan. Două suluri moi de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ieșise și el în cămașă, cu un surtuc deasupra și cu un fes de lână pe cap. Era comic, în toată puterea cuvântului, încît Felix nu putu să nu zâmbească. Fuma și scotea fumuri groase pe întuneric, care dădeau aerului luciri albe. G. Călinescu - Du-te, zise moș Costache, du-te să vezi ce are bietulSimion! Felix trecu în curtea cealaltă, intră în casă, și-n sufragerie, unde se vedeau încă vestigiile nestrânse ale mesei de seară, dădu de Stănică, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oprească, pe urmă au început să tragă de departe. Ajunseseră lângă baltă. Ochii brotanilor licăreau în apa moartă. În trestii se mișcau șobolanii, rodeau tulpinile tari și se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
omagiu negativ ce ni-l aducem nouă. Fiorul ce ne dezvăluie că spiritul a rămas clar și neatins, dar că sângele și carnea și-au pierdut mințile... Sau că oasele și-au pierdut capul, când rațiunea își gustă propria ei lucire... De s-ar surpa cerurile înaintea minții! Iubirea pare ocupație vulgară față de dorința de adorație, în care pornirile vieții se filtrează într-o lume de adieri pure. Femeia care cade victimă setei noastre imateriale se poate considera, cu drept cuvânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înguste, pîn-ce dădu de un grilagiu de fier. El îl lovi cu piciorul și-l deschise. Ducea într-un coridor întortocheat și în unghiuri, abia destul de larg pentru ca un om să poată trece cu mînile și picioarele pin el. O lucire abia, a cărei izvor nu se știa * îl lumina într-atît încît îl puteai vedea. Cavalerul îndrăzni înainte. O văietare adâncă, deșartă s-auzi pin bolțile coridorului, din depărtare. El merse mereu înainte și zări iar flacăra albastră care-i luminase
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
reveria-evaziune, ca replică și substitut al ei, revin deopotrivă În Obrazul de cretă, Act de prezență, Poemoterapie, Copacul-centaur sau Pădurile orchestre. De fiecare dată, mereu În postură de „iluminat” („Iluminatul va fremăta suav cu tremurarea nuferilor Între trestii” „Vizionarul Îngrămădea lucirile de cărbune care aveau să sfîrșească prin a Împodobi pereții acestor beții” - Obrazul de cretă), poetul evocă sau invocă o „călătorie halucinată”, - ieșire din cadrele strîmte ale realului oprimant și ostil: „Îmi lipeam fruntea fierbinte de panglica plecării și auzeam
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
trece clocotind... Ce, treherat de delfini cu aripe lucioase, Revarsă ici și colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
participă la o reuniune mondenă a cărei vedetă este privighetoarea. Tablou alegoric, antropomorfism fastuos. G. Călinescu găsea poemul conceput pe o idee falsă. Retorica peisajului cuprinde, cu toate acestea, cîteva imagini remarcabile. Este, Întîi, o imagine de ordinul fluidității: „zbor luciri de lună”, „roi de flăcări ușurele, lucioli scînteietoare / trec În aer, stau lipite...”. Ea deschide o veritabilă paradă a modei și a virtuților În lumea păsărilor și a florilor de luncă. Cucul e Îngîmfat, macul doarme, senil, În timpul concertului, nufărul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
două teritorii: „Era blînda oră a blîndelor șoapte, CÎnd nu mai e ziuă și nu-i Încă noapte. Pămîntul și cerul, ca doi frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori. Și-n aer parfumul a florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe...” Nu e vorba, propriu-zis, de un peisaj, ci de o reverie a intimității la cumpăna dintre două stări ale luminii: lumina stinsă a soarelui și lumina stelină. E un moment de pace, de Împăcare Între lucruri, un scurt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste”, lucirea, din cînd În cînd, a săbiilor, străfulgerarea ochilor mînioși, jurăminte („dor crunt de răzbunare”), un umor discret În dialog, „hieroglife sfinte” brăzdate pe brațele și pe piepturile luptătorilor. Aici: „mii și mii de focuri” vesele, „zgomotul orgiei”, fastul cortului regal
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de un mare număr de caturi, un fel de palat comunal din blocuri de piatră, un for semicircular cu statui colosale în nișe... - Ce sunt astea? se informă Dan Bogdan strîngîndu-șigura într-o speță de ironie, în timp ce ochii căpătau o lucire critică. Le construiești undeva? - Aș! protestă Ioanide. Nu poate fi vorba de construcție lanoi, mă joc cu imaginația. Dar totuși exercițiul meu are un tâlc. Până când o să stăm așa într-o adunătură de cocioabe? Bucureștii trebuie să-și ridice odată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
izolare pe o insulă în Pacific. Acești oameni nu sunt neapărat niște lumpeni sociali; adesea ei ocupă importante funcții în stat, sunt deputați, miniștri, șefi de partide. Întâmplător, cei mai „taciturni” dintre ei au frunți teșite, pomeții obrajilor proeminenți, o lucire sticloasă în priviri. O audiență la aceste primate, înalt îndrituite, unei persoane cultivate i se va părea un coșmar, o excursie în „Jurasic-Park”. Totuși, cred că aria subiectului propus de Dilema nu poate fi redusă la atât. Pentru că suntem îndreptățiți
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
că nu a apucat să-l cunoască pe bunică- su. Femeia îmbrăcată în uniforma de un albastru spălăcit, cu petlițe cafenii cu o dungă albă de-a curmezișul, cu bereta pusă cochet cam pe o parte arătând în lumina slabă lucirea stinsă a emblemei emailate, vorbea domol, cu o voce puțin cântată, poate că din cauză că mai vorbise și în altă limbă, învârtind între degete un creion școlăresc. Când vorbea de fiul său, Serioja, ochii i se umpleau de o lumină blândă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
un discurs destul de bizar, se va substitui, de fapt, fantomei, vorbind în locul acesteia și obținând în final rezultatul scontat: Așa aș face: Stafia mișcătoare dac-aș fi, Ți-aș porunci ca, ochii ei privindu-i, Să-mi spui ce searbădă lucire-a lor Te-a-ndemnat să o alegi; apoi, C-un țipăt ce ți-ar despica auzul, Nu aș rosti decât aceste vorbe: „Să-ți amintești de-ai mei!”1 „Remember mine...” („Amintește-ți...”), aceleași vorbe rostite de fantoma din Hamlet. Amintire
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]