389,862 matches
-
împărat. Dar nu cred că e o întîmplare faptul că Portia poartă numele celei mai inteligente dintre eroinele lui Shakespeare. Aceea care studiază, inventează teste complicate în simplitatea lor, salvează viața unui om, onoarea altuia... Și cine știe cîte alte lucruri va mai face după ce cade cortina. Nici Portia lui Shakespeare și, păstrînd toate proporțiile cuvenite, nici aceea a lui Mark Twain nu devine numai o nevastă ce păzește larii și pentru care focul sacru al căminului ar putea echivala cu
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
soția lui va ști că datoria ei de a nu lăsa focul sacru al iubirii să se stingă e echivalentă cu a ține trează și inteligența lui și pe a ei. O iubire tîmpă moare repede. Cred că e singurul lucru pe care viața îl are în comun cu basmul, chiar dacă nici viața și nici basmul nu prea au curajul s-o afirme. Sau așa aș spune eu povestea în care un naufragiat ce riscă să moară de foame în El
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
să se supună unor teste. Altfel, nu e împărat decît cu numele. Impostorii ce ne înconjoară nu o știu sau nu le pasă. De ce le-ar păsa, în fond, cînd nici societatea nu se sinchisește?! Dacă așa pot să stea lucrurile într-un basm modern, de ce oare nu este la fel și într-o legendă din Antichitate? De ce e atît de trist/ burlesc/ grotesc destinul regelui Midas, frigianul? De ce moare el de foame lîngă o comoară? Oare este chiar un hybris
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
povestire dacă ceea ce îl doare este gestul prietenului de a-l fura sau e faptul că un străin se folosește de creierul lui. O parabolă posibilă a unei combinații inedite între plagiat și munca intelectuală cu negri (care e același lucru și nu e). Oricum, prin durere, personajul expiază. Iar apoi, pentru a treia oară, reîncepe. Și, pentru a treia oară, eșuează. Se îndrăgostește, însă nu de Portia (care nici n-ar fi avut cum să-l accepte). Ci de o
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
jumătatea de împărăție de rigoare, cavalerul o cucerește, de soție, și pe Portia, fata (vitregă) a împăratului modern. Astfel, cavalerul încetează de a fi rătăcitor. La sfîrșitul povestirii, se va așeza, prosper, la casa lui, întruchipînd supremul ideal burghez. Totuși, lucrurile nu stau chiar așa prozaic. Fiindcă Portia e doar fata vitregă a împăratului. Ceea ce nu înseamnă, cred că împăratul e neapărat malefic - chiar dacă pe fratele său aflăm, în final, că îl cheamă Abel. Înseamnă că Portia nu este numai un
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
împărat. Dar nu cred că e o întîmplare faptul că Portia poartă numele celei mai inteligente dintre eroinele lui Shakespeare. Aceea care studiază, inventează teste complicate în simplitatea lor, salvează viața unui om, onoarea altuia... Și cine știe cîte alte lucruri va mai face după ce cade cortina. Nici Portia lui Shakespeare și, păstrînd toate proporțiile cuvenite, nici aceea a lui Mark Twain nu devine numai o nevastă ce păzește larii și pentru care focul sacru al căminului ar putea echivala cu
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
soția lui va ști că datoria ei de a nu lăsa focul sacru al iubirii să se stingă e echivalentă cu a ține trează și inteligența lui și pe a ei. O iubire tîmpă moare repede. Cred că e singurul lucru pe care viața îl are în comun cu basmul, chiar dacă nici viața și nici basmul nu prea au curajul s-o afirme. Sau așa aș spune eu povestea în care un naufragiat ce riscă să moară de foame în El
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
să se supună unor teste. Altfel, nu e împărat decît cu numele. Impostorii ce ne înconjoară nu o știu sau nu le pasă. De ce le-ar păsa, în fond, cînd nici societatea nu se sinchisește?! Dacă așa pot să stea lucrurile într-un basm modern, de ce oare nu este la fel și într-o legendă din Antichitate? De ce e atît de trist/ burlesc/ grotesc destinul regelui Midas, frigianul? De ce moare el de foame lîngă o comoară? Oare este chiar un hybris
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
povestire dacă ceea ce îl doare este gestul prietenului de a-l fura sau e faptul că un străin se folosește de creierul lui. O parabolă posibilă a unei combinații inedite între plagiat și munca intelectuală cu negri (care e același lucru și nu e). Oricum, prin durere, personajul expiază. Iar apoi, pentru a treia oară, reîncepe. Și, pentru a treia oară, eșuează. Se îndrăgostește, însă nu de Portia (care nici n-ar fi avut cum să-l accepte). Ci de o
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
și Mathilde cea bisexuală, soție necredincioasă, amândouă confundate într-o fantomă comună, imagini ale morții. Slab ar putea fi și ca roman politic, cu insuficientele sale date istorice, cu fire narative obscure, cu episoadele antievreiești destul de puțin convingătoare, dar, repet, lucrurile acestea se încheagă în epic destul de bine, impresia finală este de închegare, și biografia personajului este credibilă. Ca roman erotic, se comportă bine, există câteva femei remarcabile chiar, bine individualizate, trecând peste condiția de personaj și constituindu-se în metafore
Despre evrei și orașe minunate by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14671_a_15996]
-
Elena Popea, Leon Al. Biju, George Nichita, Constantin Artachino, Kimon Loghi, Tache Soroceanu și încă mulți alții. În ceea ce privește pictura lui Kimon Loghi, de pildă, se perpetuează încă acel clișeu comunist privind evazionismul moral și edulcorarea burgheză a expresiei, uitîndu-se un lucru esențial, și anume acela că disprețuitul pictor este reprezentantul unic al unui anumit gen de simbolism tardiv, în care intră și o interesantă componentă de secession vienez. Ceea ce Loghi oferă privitorului prin pictura sa atît de specială, nu este un
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
discutați sunt Baconski, Nedelcovici, Voiculescu, Oana Orlea și Alice Botez). Dacă demersul critic pe teren românesc e remarcabil de riguros și pertinent prin aplicarea metodelor de clasificare și analiza enumerate în prima și a doua secțiune a cărții, nu același lucru se poate spune despre discuția teoretică, care suferă printr-o oarecare lipsă de originalitate și prin confuzie: autorul afirma că baza demersului sau e relația utopie/distopie pentru ca apoi să împrumute (fără a da nici un motiv) trăsăturile portretului fiziologic al
Utopia/distopia bibliografică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14691_a_16016]
-
s-ar fi întîmplat, spune el, dacă oamenii de știință ar fi renunțat la teoriile lor pentru că nu erau pe înțelesul celor mulți? au fost întîi cîțiva nebuni care-au visat să zboare pînă să putem toți zbura)? Un singur lucru e regretabil în ediția de la Humanitas, e vorba despre obstinația lui Ion Pop, de altfel un excelent traducător, de a reda perfectul simplu franțuzesc, timpul narativ prin excelență al acestei limbi, prin perfectul simplu românesc, deși româna literară nu prea
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
Nicolae Manolescu Un prieten îmi spunea, pe vremuri, că la anumite specializări medicale, prin tradiție, preponderent masculine, solicitările au scăzut considerabil, fetele fiind mai numeroase decît băieții în Facultatea de Medicină. Presupun că acum lucrurile nu mai stau așa. în ce privește însă specializările din domeniul literar, trebuie să remarc că unele sînt pe cale de dispariție. Există în principiu cel puțin două cauze principale: una ține de programele universitare, alta, de piața forței de muncă. De ani
Specializări pe cale de dispariție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14687_a_16012]
-
în schimb jurnalismul literar captează anual pe cei mai buni absolvenți ai noștri. A lucra la un Institut de Cercetare a devenit aproape o sinecură. La drept vorbind, nimeni n-are nevoie de munca ta. Iar în edituri sînt alte lucruri de făcut decît o editare impecabilă. în aceste condiții, numeroase ediții critice stau neterminate. Aproape toți autorii vechi au fost cîndva în atenția editorilor. Nici unul n-are însă o ediție critică încheiată și ireproșabilă. Nici Eminescu! Cenzura a avut și
Specializări pe cale de dispariție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14687_a_16012]
-
unor cărți foarte solicitate, indiferent de acuratețea textului. O ediție școlară sau populară e mai căutată decît una critică. Et pour cause! Neexistînd interesul editorilor, puținii absolvenți de Litere care ar dori să se consacre filologiei își caută altceva de lucru. Trebuie să ai vocația și devotamentul Gabrielei Omăt ca să continui a scoate Agendele lovinesciene, scotocind prin biblioteci, arhive și dicționare, pentru un nume, o dată sau un cuvînt. Rarii specialiști care mai sînt în viață dintr-o generație excepțională de erudiți
Specializări pe cale de dispariție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14687_a_16012]
-
una, asta pe care o vedem. Și acum scriu împreună cu prietenii mei de la Adevărul, sunt fascinante serile în care facem ziarul sau când compunem "Pagina a 6-a pentru ziua a 7-a". Dar e o diferență: acum facem un lucru încărcat cu responsabilitate, ziarul îl citesc sute de mii de oameni, pe atunci eram cu totul liberi și "scriam" doar pentru noi... Dan a murit în 91 și atunci am scris ultimul text cu umbra lui în suflet. Dan a
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
într-o seară de toamnă. Când carnasierele s-au adunat pentru salt, Crohul a ridicat mâna ca vrăjitorul Merlin și i-a oprit. El vorbea întotdeauna ultimul. În seara aceea, în mod excepțional, a vorbit primul. "S-a întâmplat un lucru rar. De multă vreme ascultăm aici texte bidimensionale. Textul domnului Popescu e tridimensional, are volum și asta nu se întâmplă decât la prozatorii pursânge." N-am să uit toată viața aceste cuvinte. Mârâind, killerii au început și ei să-mi
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
continuarea întrebărilor anterioare, ar fi interesant de făcut o paralelă între programul unei zile-tip din viața Dvs., înainte și după 89. Cel puțin în ce privește prezentul, cred că mulți cititori ar vrea să afle cum se desfășoară o zi de lucru a lui Cristian Tudor Popescu, ce se ascunde în spatele editorialelor din Adevărul și Adevărul literar și artistic, ori în "culisele" aparițiilor (mai rare, azi) la talk-show-uri. La noi, în România, foarte mulți sunt nemulțumiți de ceea ce fac și se visează
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
scriu dincolo, cu Dan. Nu mă grăbesc că dă posteritatea peste mine. - Prin scrisul Dvs. din 90 încoace, ați dobândit ceva mai important decât banii sau onorurile (bune și ele, să nu fim ipocriți): prestigiul unui jurnalist cinstit, care spune lucrurilor pe nume și care încearcă mereu să descopere și să sublinieze adevărul. Există, cred, un adevăr al faptelor, grăitor prin el însuși, dar și unul al interpretării lor: subiectivă, datorită personalității comentatorului, dar obiectivă prin adecvarea la natura obiectului supus
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
și sper în tineri, dar nu orbește. Uneori ei pot fi mai conformiști și mai alunecoși decât bătrânii. Ar fi totuși o sărbătoare a vieții mele să vină clipa în care un tânăr îmi va spune calm și limpede un lucru la care eu nu m-am gândit niciodată. O idee pe care n-aș fi putut s-o concep. Un altceva. Îmi imaginez ușurarea, împăcarea din sufletul meu, când mă voi așeza în ultima bancă, așa cum se întâmplă într-o
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
prin acțiuni subreptice, ce satisfacție enormă în clipa libertății și ce disponibilitate alegră de a te instala, rapid, în Adevăr!". Deoarece e vorba de o regăsire a ființei naturale, de starea ei izvorîtă din codul genetic: Am înțeles atunci un lucru neașteptat, se confesează autorul, acela că în forul meu intim fusesem dintotdeauna liber". Și, bineînțeles, de confruntarea cu adevărul, ființa (rațională) fiind magnetic atrasă spre acesta (conform unor Spinoza și Leibnitz, dar fără cenzura menită a elimina "pasiunile"!), neintrînd în
Un spirit liber by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14695_a_16020]
-
care a practicat-o cîrmuirea comunistă și pe care se silesc a o continua emulii ei postdecembriști, punînd în paranteză doctrina, "pe tăcute", prin perfidia unor măsuri administrative: "Marea realizare a regimului politic de după decembrie 1989 o reprezintă înțelegerea acestui lucru simplu: poți acționa în spiritul unei ideologii (al aceleiași!) fără a mai face nici un caz de ea, fără măcar a o mai pomeni, și cu rezultate mult superioare. La ce bun să limitezi - prin decrete și legi - călătoriile în străinătate
Un spirit liber by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14695_a_16020]
-
spiritul unei ideologii (al aceleiași!) fără a mai face nici un caz de ea, fără măcar a o mai pomeni, și cu rezultate mult superioare. La ce bun să limitezi - prin decrete și legi - călătoriile în străinătate, cînd poți realiza același lucru fixînd prețul unui bilet de avion București-Paris la 350.000 lei (sîntem în 1993!- n.n.), adică la echivalentul unui an de salariu! La ce bun să mai stabilești liste complicate de publicații străine interzise, cînd, fixînd prețul unui hebdomadar francez
Un spirit liber by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14695_a_16020]
-
la 1 an - autorul francez fiind astfel consacrat, dacă mai era nevoie, ca o preferință editorială constantă. Abordând un gen literar foarte adesea pus sub semnul întrebării, fie de critici, fie chiar de către autori, Le Rider complică și mai mult lucrurile prin plasarea istoriei jurnalului în anii dificili și fascinanți ai modernității vieneze (1880-1938). Demersul său se desfășoară, așa cum ne-am obișnuit în cazul său, pe cel puțin două planuri: este unul teoretic - tratând cu problemele de fond ale genului - exact
Speciile jurnalului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14714_a_16039]