658 matches
-
mort - / Pasul meu, încet, se oprea în loc, -/Conștient de soartă, de durere orb,/în grădina moartă/A sosit un mort...”. 1) Cuvîntul ca atare lipsește, nu însă, cum se vede, și elementele de recuzită care îl definesc, ori sinonimele lui: „lugubru”, „sinistru”, „fioros”, „mortuar”. Să se observe și că, excepție „Panoramă”, în toate situațiile, descrierile sînt făcute fără nici o tresărire nervoasă, ceea ce denotă o deprindere cu el. Experiența macabrului intra în educația literară a unora dintre scriitorii de la sfîrșitul secolului al
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Santiago” pe ale celor cu nostalgia altor orizonturi geografice. Bacovia cînta, apoi, valsuri, probabil „Rêve d’amour” de Th. Bonheur, „Dichterliebe” și „Les fruits du mariage” de A. Cirillo etc., la modă în primii ani ai secolului XX, sau Chopin („lugubrul marș al lui Chopin”). Nu i neg cîtuși de puțin sensibilitatea și înclinația. Nu pot totuși să mi-l imaginez ca virtuoz, capabil de un largo intens, de un molto vivace avîntat, scăpărător. De ce? Nu cred că avea, mai ales
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
exilat politic bunicul meu patern, preot greco-catolic - ucenic al episcopului Iuliu Hossu - devenit călugăr basilitan, agreat de pontiful Ioan Paul al doileaă, unul dintre lucrurile ciudate văzute de mine în metropolă a fost Capela Capucinilor. Coborâtă într-o subterană intenționat lugubră, dar, paradoxal, și senină, aici se aflau oasele dezmembrate a sute de călugări capucini, din care camarazii lor de austeritate confecționaseră, după moarte, candelabre, ghirlande, ornamente care împănau subterana, asemenea unui mormânt triumfal. Era vorba, firește, despre chiar o apoteoză
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
Zilele pe care le credeam dureroase le regretăm pe urmă ca pe cele mai frumoase din viață când le privim mai târziu în adâncul trecutului..." După Crăciunul din 1873, moartea a stins focul și luminile. De atunci, Crăciunurile se perindă lugubre: "Și, ca să nu-i întristăm, în jurul pomului, pe cei dragi rămași în patrie, nu le-am scris niciodată că noi nu mai sărbătorim această seară, nu le-am spus niciodată că încercam să uităm această dată ca și cum ar fi ștearsă
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Bubbles într-una dintre ipostazele terestre ale paradisului visat: Expoziția "The Body Worlds & Mirror of Time" de la Centrul O2 din Londra. În încercarea disperată de a-și păstra tinerețea, Michael Jackson și-a cosmetizat chipul. A sfârșit prin a arăta lugubru. L-am văzut cu toții în ipostaza omului cu mască. A fost versiunea kitsch prin care Michael Jackson a înțeles că poate rămâne în istorie un fel de semizeu încarnat. Boala de piele și nevoia firească de a și-o ascunde
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
negustor care chefuiește cu prietenii și se îndrăgostește nebunește de Nastasia Filippovna. în plan simbolic, Rogojin este demonul, portretul său fizic fiind semnificativ în acest sens: . Elementul cromatic subliniază faptul că acesta reprezintă, în roman, demonul, la fel cum atmosfera lugubră a casei sale amintește de un mormânt. Acțiunile eroului sunt în legătură cu ideea morții: amenință că se sinucide, îl caută, îl iscodește și-l amenință pe Mîșkin, îi pregătește moartea Nastasiei Filippovna. Nu întâmplător, Rogojin este posesorul copiei după tabloul lui
Motive biblice în opera lui F. M. Dostoievski. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
trei: unul bolnav și paralizat, Roosevelt, dovadă moartea sa în aprilie 1945, unul bătrân și obosit, Churchill, îndepărtat rușinos de însuși poporul englez în vara anului 1945, și numai unul singur, Stalin, cunoscut de toți cei competenți și informați drept lugubra figură a criminalității secolului al XX-lea și care, singur, și-a impus hotărârea având consecințele grave pe care astăzi după patruzeci de ani24 le trăim cu durere, umilință și rușine. Revin la septembrie 1945. Între timp, sub controlul trupelor
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
ce mă surprinde cel mai mult: două mașini de scris, una din ele acoperită cu husa ei. Și asta era tot. După câteva momente, mi-am dat seama că tremuram de frig, frig îngrozitor. Totul în jurul meu mi se părea lugubru, ireal, exasperarea ajunsă la maximum. Am mai strigat o dată, și am ieșit din nou afară. Și mai frig. Curentul văii te îngheța, îți tăia complet respirația, chiar sufletul parcă. Am intrat înăuntru, era de fapt o baracă, precum toate barăcile
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
o dezolare generală în momentul în care s-au trezit fără mobile, fără muncă și fără pîine. Au putut fi văzute atunci familii întregi care fuseseră foarte înstărite cerșindu-și pîinea din ușă în ușă. Nu se auzeau decît strigătele lugubre ale bieților copii abandonați de părinții lor, care plîngeau zi și noapte cerînd să li se dea pîine. Nu se vedeau decît chipuri palide și desfigurate. Mulți cădeau din picioare pe străzi sau în piețele publice și unii își dădeau
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Macedonski, în afară de frumoasele avânturi ale unora din poesiile sale, e și cântărețul pervers al efebilor cu trup de sidef, iar dezgustătorul său poem în proză, Talassa, e tot ce s-a scris în limba românească mai scabros ca erotism bolnăvicios. Lugubrele poeme ale lui Haralamb Lecca, cu oarecare trecere pe vremuri, nu neglijează, între altele, „prostituția de la Suburra”, după modelul parizian. Iar din armonioasele strofe ale lui Ion Minulescu, care se lăuda la începuturile sale literare cu un teism foarte superficial
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
carte română și franceză, editată la Paris despre Mircea Eliade, după decenii de proteste pe deplin îndreptățite de altfel împotriva interzicerii acestui nume în țară să fie privită cu simpatie sau cel puțin cu o anumită bunăvoință. Dimpotrivă, o tăcere lugubră, plină de hargne, de ifose, de suficiență, a întâmpinat această premieră riguros absolută. Mi-am dat seama repede că eram acuzat că... recuperam (sic !) pe M. E. în contul regimului etc. Ce puteam să răspund? Citez din nou protestul meu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
sa să restabilească catolicismul în Anglia prin orice mijloace. Represiunea întreprinsă de aceasta (mai mult de 300 de morți pe rug) îi aduce Mariei porecla de "Sîngeroasa" și îi ridică pe englezi împotriva catolicismului. În 1558, cînd se termină domnia lugubră a Mariei Tudor, Elizabeta, fiica celei de-a doua soții a lui Henric al VlII-lea, se urcă pe tron. Pentru că este reformată, ea nu este recunoscută de catolici, care o consideră drept suverană legitimă pe verișoara sa, Maria de
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
său : Ce demon/ Te-a îndemnat să ceri acelui care/ Ți a dat ființa, te-a înfruptat din alba/ Lumină a lumii, te-a încărcat de daruri/ Să-ți dea și viața lui ! (I, p. 201). Sosiți într-un alai lugubru cu apariții desprinse parcă dintr-un Trionfo della Morte, orbul, ologul și paraliticul - trei momâi sinistre, spectre infernale (I, p. 196) - refuză să-și vândă viața lui Admetos, căci, oricât de nenorocită ar fi condiția lor, încă prețuiesc lumina dulce
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
anul ăsta frontiera e bine păzită. În anii trecuți, când te sculai dimineața constatai fuga câtorva dintre bosiacii ăștia, dar anul ăsta, de prima oară, bum!" Agasat de atâtea elogii adresate direct sau indirect locotenentului, vameșul avertiză pe un ton lugubru că iarna nu se sfârșise încă. "Bineînțeles, dacă ceea ce s-a întâmplat o să le fie de învățătură. Se lasă ademeniți de agitatori, domnule locotenent!" Bine, Emilian, dacă nu ne mai vâri la pușcărie, ne ducem să mâncăm, spuse șeful de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
făcea, lătrând în fața lor, un du-te-vino vesel. Fericirea nu are nevoie de cuvinte, îi este destul un surâs. Bugazul atingea culmea lui însuși. De neuitat! V Bătăile în ușa gării, la miezul nopții, căpătară, străbătând sala de așteptare, o rezonanță lugubră. Trâmbițele Apocalipsei n-ar fi stârnit o groază mai mare. Șeful de gară sări din pat și, în picioarele goale, cu o dâră de transpirație scurgându-i-se de-a lungul gâtului și frigându-l ca o tăietură pe viu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
tratat Molotov-Ribbentrop. Viteazul căpitan erou, la mormântul căruia mă aflu, dăduse ordin să distrugă șoseaua pentru a opri cotropitorii să înainteze spre Dorohoi. Panica a pus stăpânire pe sat. Toată noaptea satul a dat în clocot, câinii au urlat înfricoșător, lugubru. Noapte pe care n-o pot uita. A doua zi dimineață împreună cu mama și o soră, cu rucsac improvizat în spate și genți în mâini am plecat în refugiu, în necunoscut. Călcam cu frică pe pământul nostru să nu fim
AMINTIRI DUREROASE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Mihail Malaşincu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1690]
-
verii lui 1944, bombele anglo-americane au continuat să cadă asupra Bucureștiului și, în special, în regiunea petroliferă. Efectele erau devastatoare. Avioanele americane veneau ziua, cele engleze, noaptea. La București se trăia cu urechea la semnalul de alarmă, și cînd suna lugubru, toată lumea fugea să se ascundă, fiecare pe unde credea că este mai apărat. Acei care aveau automobil se îmbarcau în el și ieșeau din oraș, la cîmp, întinzîndu-se pe pămînt, prin porumbiște. La Sinaia, de la vila Knapp, se vedea noaptea
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
plînsete zgomotoase umpleau văzduhul. Nici pînă astăzi, Eva Peron nu a căpătat dreptul la odihnă veșnică. Cadavrul ei este obiect de discordie, trece de la o tabără la alta, din America în Europa, din Italia în Spania și încă acest dans lugubru nu s-a terminat. 96 După opt ani în Argentina, străbătută în lung și în lat și după Chile, Uruguay și Brazilia, vizitate în mai multe rînduri, am părăsit, în aprilie 1955, America de Sud. Am plecat din Buenos Aires, îmbarcat pe un
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
care o ducea. Și din cauza asta lumea constituia o amenințare pentru noi, de o manieră vagă și abstractă, din care nu reușeam să ne desprindem - harta dispăruse, busola fusese zdrobită, eram pierduți. Eu și surorile mele am descoperit o dimensiune lugubră a vieții la o vârstă neobișnuit de fragedă. Am învățat din comportamentul tatălui nostru că lumii îi lipsea coerența, iar în acest haos oamenii erau condamnați la ratare, ceea ce ne-a înnegurat orice ambiție. Așadar tatăl meu reprezentase singura rațiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai puțin un roman-à-clef decât majoritatea romanelor de debut), iar pasajele senzaționale (secvența sufocării, violul unei copile de doisprezece ani de o bandă întreagă, cadavrul lăsat să se descompună într-o alee, asasinatul din cinematograful drive-in) erau copiate după zvonurile lugubre care circulau de gașca din care făcusem parte în LA și nu provenea din experiențe nemijlocite. Însă presa a devenit extrem de preocupată de conținutul „șocant“ al cărții și în special de stilul ei: scene foarte scurte scrise într-o manieră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
poate fi transformată în floare. Aceste contacte m-au rănit suficient. Aveam nevoie de o băutură mai mult ca niciodată. Visul se destrămase și trebuia să-i restitui fluiditatea. Nu-mi rămânea altceva de făcut decât să le zâmbesc tuturor lugubru. În final, la recepția din biblioteca școlii, după patru pahare de chardonnay acru, a trebuit să mă scuz și să plec. Afară am dat din cap în direcția gardianului înarmat care patrula aleea pietruită ce ducea spre bibliotecă și l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
plăcere a detaliului, peisajele luxuriante, veșmintele de epocă, bijuteriile de preț, armurile cavalerilor, figurile mitologice, alegoriile biblice, personajele „fluide” ale lui El Greco (o viziune ciudată, anunțând un modern avant la lettre), „pictura întunecată” a lui Goya - enigmatică în simbolismul său lugubru -, sau ororile gen Colosul și Saturn devorându-și fiii, Velázquez cu Piticul și Triumful lui Bachus, alte și alte pânze celebre, pe care le știai înainte de a le fi văzut aievea, iar acum le recunoști pur și simplu. Am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
efemerului. Mai ales că și calitatea vagoanelor noastre, comparândcu TGV-ul franțuzesc, lasă de dorit. Seamănă destul de mult cu cele românești. S-ar putea să fie și mai rău, înaintând tot mai mult în inima haosului răsăritean, prinși în această lugubră și în bună parte inconștientă „întoarcere la origini”. VASILE GÂRNEȚ: Mare îmbulzeală în vagonul-restaurant și trebuie să aștepți mai mult timp până îți vine rândul. Cei care au intrat printre primii nu se grăbesc să cedeze locul altora, își savurează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
metropole orgolioase. Dar există și o altă față a orașului, pe care am cunoscut-o din primele ore ale aflării noastre în orașul lui Petru cel Mare. Mi-e greu să mă abțin să nu descriu și eu acest revers lugubru - de fapt, o minusculă parte a lui - pe care l-am simțit pe pielea noastră. Celor ce vor citi aceste rânduri, le cer iertare pentru redundanță. Hotelul în care suntem cazați este o clădire de cinci etaje, uriașă pe orizontală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o minusculă parte a lui - pe care l-am simțit pe pielea noastră. Celor ce vor citi aceste rânduri, le cer iertare pentru redundanță. Hotelul în care suntem cazați este o clădire de cinci etaje, uriașă pe orizontală, cu coridoare lugubre, mohorâte, pe care le străbați cu un sentiment tot mai sporit de nesiguranță. Când nu mai știi dacă mergi în direcția cea bună, îți „iese în cale”, la fiecare 300 de metri, un post de supraveghetoare, în care pare să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]