951 matches
-
nu se mai satură de ea. Îi îmbogățește sensibilitatea. Îi înalță ființa. Îi justifică voința de a nu muri. Se simte, ca Petre Țuțea, „român de meserie”, “român prin vocație”, așa cum de mic a fost crescut în casa părintească. În luminișurile cu iarbă și trifoi din suișul colinei se vede copilul, prins cu mânuța de roata istoriei, păscând oițele casei cu șapte copii, spre bucuria binecredincioasei sale mame și a vrednicului său tată. O casă și o familie în care domneau
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
intuiția mai pune o spiță la roată. În piept călătoriile-s discrete, aici, toți factorii converg; pe creste zările își șterg ochii de ceață pe-ndelete. Mă uit în față și-n spate, mă uit în lături pe furis; potecile spre luminiș încep încet să se arate... C-un nevăzut tub de neon scriu pe un colț de amintire o știre, doar o simplă știre, pe un mai dosnic neuron. Ce nu-i în grabă are sorții victoriei mai de durată; spre
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
convingi pe tine că ești superior. Thaw se scărpină în cap și zise: — Isteț, dar deloc adevărat. Tu ce citești? Coulter îi arătă o revistă numită Astounding Science Fiction, care avea pe copertă creaturi tentaculare care mînuiau o mașinărie în luminișul unei jungle. Un fulger verde țîșnea din mașinărie spre cer și despica o planetă care părea să fie pămîntul. Thaw își clătină capul și spuse: Nu prea îmi plac SF-urile. Sînt prea pesimiste. Coulter rînji și zise: — Mie tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Da’ o să faci ce vrei. — Așa e, zise Thaw. O să fac ce vreau. Presupun... Se întoarse și arătă cu mîna spre oraș. Sînt, poate, cel mai norocos om care trăiește acolo. Intrară din nou în pădure și ajunseră într-un luminiș cu un scrînciob. Thaw alergă și sări pe banca de lemn, puse mîna zdravăn pe lanțuri și se legănă din ce în ce mai tare, descriind arcuri de cerc tot mai largi. — U... uiu.... iai..iaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! strigă el. O să fac ce vreau, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scăldat în lumina limpede și cenușie a dimineții, care venea dinspre ferestrele din acoperișul sprijinit pe grinzi. Printre șevalete înalte, statui de ghips și paravane contra curentului, cîteva fete se adunaseră la întîmplare într-un spațiu care semăna cu un luminiș din pădure, iar băieții stăteau pe scaune și conversau nonșalant doi cîte doi. Unii fumau, iar Thaw îi invidia, pentru că o țigară i-ar fi ocupat mîinile. Ar fi putut deschide o carte șezînd să citească în spatele vreunui obiect, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Se închise o altă ușă, iar el zăcea printre susure asemeni frunzelor care cad și simți cum este dezbrăcat. Cineva murmură: — Uită-te! și el deschise ochii suficient pentru a vedea o gură mică zîmbitoare cu buze subțiri într-un luminiș de păr negru. Blînd și cu tristețe, revizită dealurile și prăpăstiile unui peisaj familiar, iar laturile membrelor lui se frecară de preaplinuri dulci cu vîrfuri surprinzător de tari, iar extremitățile i se afundară în cutele unei răni umede care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și-o amintea. Majoritatea celor de-acolo erau întinși pe pernele de la etajul cel mai de jos, iar el se grăbi spre ei, privind în dreapta și stînga. își aminti că întîlnise o gură mică, zîmbitoare, cu buze subțiri, într-un luminiș de păr negru și strigă spre gura care rîdea printre buclele negre: — Tu ești? Am fost împreună? — Cînd? — în dormitor? — O, nu, nu eu! N-a fost Helga? Femeia care dansează acolo sus? El se grăbi să ajungă la ringul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ființa sa se încarcă de un sentiment al întâlnirii cu necunoscutul. Chipurile lui Livingstone și al lui Stanley îi revin în memorie, iar harta pe care o ține în brațele sale se înnegrește de adnotări. Satele care se ivesc în luminișurile pădurii sunt pustii - ceea ce rămâne în urma lor este o masă de case părăsite, cu aer funebru, de parcă întregi caravane militare au trecut pe acolo. „Este ca și cum cineva ar duce întreaga populație de aici către o destinație necunoscută. Nu, nu, nu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întîmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care mă ascundeau, l-am zărit pe Hingherul. Ciulise urechile. Auzise, poate, crengile mărăcinilor troznind. Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele umflate și învinețite de varice, iar lângă el, cu botul ridicat în vânt, se afla un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. ― Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a trebuit să recunosc că nu toți oamenii sânt la fel. De aceea lumina întunecată de pe fața Hingherului m-a făcut să mă cutremur. M-am întrebat, ce nefericire săpase în bătrânul din luminiș, care-mi păruse înainte un sfânt, o ură ce-i strălucea pe față ca dragostea? Ce joc era acela care-l umplea de o bucurie atât de cumplită? Nu mai eram deloc sigur că, găsindu-mă acolo, Hingherul m-ar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o explicație, dar când s-a întors spre noi am crezut că ne va înjura. Nu ne-a înjurat. Ne-a spus să ieșim afară, unde am constatat că scăpasem cu viață printr-o minune aterizând din întîmplare într-un luminiș. Puțin mai devreme sau puțin mai târziu, avionul s-ar fi zdrobit de pădurea ecuatorială. Îngrijorați, am aprins un foc ca să ne apărăm de eventualele amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga "Sîntem salvați! Sîntem salvați!", iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
moarte. În clipa aceea mi-a venit o idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. ― De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ai anunțat". Și m-a lăsat să înțeleg că avea treabă. Nici un semn care să-mi îngăduie să sper în revenirea frumoaselor timpuri de odinioară. A doua zi când m-am dus în bălării, manechinul dispăruse. Privind, culcat în iarbă, luminișul gol, inundat de soare, cred că am adormit cu gândul la visele mele de mărire spulberate, fiindcă am avut un vis în care lucrurile se petreceau pe dos. Oglinzile se întunecaseră, ca de aburul unei respirații otrăvite. Murise Bătrânul. L-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
temeam să fac vreo mișcare ca să nu mă dau de gol. Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aromă pe care o recunoscu. O despături și citi un bilet scris de mână: Îți aduci aminte de vară? Îți amintești ziua când ne-am întâlnit în Parcul Petrovski vara care a trecut? Îți amintești de locul de lângă lac, de luminișul înconjurat de mesteceni? Cum ai putea să le uiți? Te voi urî dacă l-ai uitat. Dar ne le vei fi uitat. Am văzut din ochii tăi că nu vei uita nicodată. Este acolo, consemnată în harta inimii tale. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întâmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care mă ascundeau, l-am zărit pe Hingherul. Ciulise urechile. Auzise, poate, crengile mărăcinilor troznind. Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele umflate și învinețite de varice, iar lângă el, cu botul ridicat în vânt, se afla un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a trebuit să recunosc că nu toți oamenii sunt la fel. De aceea lumina întunecată de pe fața Hingherului m-a făcut să mă cutremur. M-am întrebat, ce nefericire săpase în bătrânul din luminiș, care-mi păruse înainte un sfânt, o ură ce-i strălucea pe față ca dragostea? Ce joc era acela care-l umplea de o bucurie atât de cumplită? Nu mai eram deloc sigur că, găsindu-mă acolo, Hingherul m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o explicație, dar când s-a întors spre noi am crezut că ne va înjura. Nu ne-a înjurat. Ne-a spus să ieșim afară, unde am constatat că scăpasem cu viață printr-o minune aterizând din întâmplare într-un luminiș. Puțin mai devreme sau puțin mai târziu, avionul s-ar fi zdrobit de pădurea ecuatorială. Îngrijorați, am aprins un foc ca să ne apărăm de eventualele amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga „Suntem salvați! Suntem salvați!”, iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
moarte. În clipa aceea mi-a venit o idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. — De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai anunțat”. Și m-a lăsat să înțeleg că avea treabă. Nici un semn care să-mi îngăduie să sper în revenirea frumoaselor timpuri de odinioară. A doua zi când m-am dus în bălării, manechinul dispăruse. Privind, culcat în iarbă, luminișul gol, inundat de soare, cred că am adormit cu gândul la visele mele de mărire spulberate, fiindcă am avut un vis în care lucrurile se petreceau pe dos. Oglinzile se întunecaseră, ca de aburul unei respirații otrăvite. Murise Bătrânul. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
temeam să fac vreo mișcare ca să nu mă dau de gol. Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]