1,217 matches
-
cufundate în liniște: Han dado las once y sereno. CAPITOLUL VIII Pe masă licărea o lumânare. Flacăra pâlpâitoare arunca umbre înfricoșate pe chipul sleit de oboseală al lui Velasco. Încrederea sa obișnuită îi dispăruse cu totul din priviri făcând loc mâhnirii adânci a celui înfrânt în bătălie. „Speranțele...” murmură Velasco abătut, „ni s-au risipit.” Vlăguiți și ei de puteri, cei trei soli se uitau la flacăra lumânării ce se zbătea ca și cum și-ar fi dat ultima suflare. Se zbuciuma întocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
astea, trebuie să merg mai departe.”, a murmurat Domnul atunci cu tristețe. „Și azi, și mâine, și poimâine” Înainte aceste cuvinte ale Domnului nu mă mișcaseră prea adânc. Însă, mergând împreună cu japonezii pe drumul către Barcelona, m-am gândit la mâhnirea care se așternuse pe chipul Domnului când grăise astfel. Cu toate astea, trebuie să merg mai departe, și azi, și mâine, și poimâine. Dar cum pot japonezii să îndure o asemenea disperare? Scurta lor bucurie s-a năruit din temelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dreptate. Dar, dacă ea nu înțelege lucrul acesta? Să zicem că a uitat ce-a făcut azi... Însă băiatul nu apucă să-și sfârșească gândul. Glasul cristalin al soneriei începe să cânte. Iar cântecul lui reușește, nu știu cum, să alunge toată mâhnirea din sufletele copiilor. Cine o fi? Părinții, care sunt în sufragerie, la televizor și care nici nu observaseră venirea acasă a celor doi, deschid, crezând că, la ușă, se află Sorin și Sorina. Dar nu. E nenea Victor Trifan, tatăl
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
mine. Nici o reacție. Nimic. Abia după o vreme, în toamna acelui an, am început să reacționez și să mă enervez. Mă gândeam: „Cum de am putut să fiu așa de nepăsător?“. Cu cât trecea timpul, cu atât acest sentiment de mâhnire devenea mai puternic. — Mai concret, ce simțeați? De exemplu, dacă cineva ar leșina în fața mea, aș vrea să cred că îl pot ajuta. Dar dacă nu pot face nimic? Dacă persoana respectivă este la cincizeci de metri distanță de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pare vânjos. Totuși are un aer trist, poate din cauză că și-a pierdut soția. „Locuiam foarte aproape de stadionul Lotte, iar în trecut mergeam adesea acolo. Sunt destul de trist că nu mai pot merge la stadion“, a spus el cu o oarecare mâhnire în glas. Lotte Orions s-au mutat în Kawasaki (apoi din nou în Chiba). Îmi aduc aminte că e o poveste destul de veche. „Suntem amândoi bărbați și nu face nici unul mâncare. Adică, băiatul meu mai gătește uneori, eu nici gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
odată să mă întrebe fără de nici o îndoială: "Prietena mea Florica (o prietenă oarecare, pe care abia o suportam) e amenințată la profesorul X, camaradul tău de școală. Insistă tu s-o treacă!" Si, în momentul când îmi arătam indignarea și mâhnirea adâncă, văzând că atâtea discuții fuseseră zadarnice și atâtea momente de înțelegere între noi, o farsă - căci ea nu făcuse decât să mă aprobe și să mă repete fără vreo convingere proprie, că mai ales mă lăsasem prins de această
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-mi este tristă, Neștiind că-s sciris pe listă. În dragostea de Cel de Sus, Strâng verbe sfinte ce s-au spus, Prețuind cu grijă totul Mai altfel decât bigotul. Dincoace de nori și stele E iubirea firii mele, Dar mâhnirea-mi este mare Că-s nedemn în clipe-amare. Dincolo și de dincoace, Doar nădejdea zilnic coace Că-n sublima veșnicie Voi bea numai apă vie. 15 iunie 2004 REFLECȚII (CLVI) La ușă e iertarea; Bate. Nimeni nu-i deschide; La
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
din Santa Comba și întîmpinase pentru întîia oară rigorismul social - arunci ni-l putem cu ușurință închipui, în vara anului 1900, petrecîndu-și ceasurile pe care nu le închina studiului, în acea vastă, dură, ascetică Sé, încercînd să găsească alinarea tuturor mâhnirilor precocei sale adolescențe într-o mistică reculegere. Oricare ar fi adevărul, fapt este că Oliveira se pregătește atât de temeinic pentru examenul de admitere în seminar încît reușește printre cei dintâi. Petrece opt ani în seminarul din Vizeu, fosta mănăstire
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cameră. Se gândi căt de des se considerase unul dintre acei norocoși, aflat la limita de jos a clasei cu venituri mari, un om care ajunsese la poziția de vârf în compania lui după ani de trudă. Craig dădu cu mâhnire din cap. Anii de trudă nu existaseră. Astfel că se punea întrebarea: cum ajunsese la această funcție excelentă, cu salariu satisfăcător, clientelă selectă și o organizare care funcționa atât de bine? Viața fusese plăcută și dulce ca băutul unui pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cer acest lucru deoarece gândeam că cei care n-o fac sunt niște mocofani. Și aceasta provoca toate diferențierile în felul în care ne trăgeau pe sfoară sau ne tachinau pe fiecare dintre noi în parte. O confesiune, recunosc cu mâhnire, care nu poate să nu sune suspect de onestă și de îndatoritoare. Dar ce pot să fac? Ar trebui oare să-mi întrerup toată munca de câte ori o notă de sinceritate răzbate în glasul meu? Mă bizui pe înțelegerea cititorului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
un taximetru. În momentul când totuși, mai apărea câte un asemenea mijloc de transport rapid, mașina era luată cu asalt de către solicitanți Încât te minunai cum de biata nu era dezmembrată pe loc...!! Covârșit de acest dezolant spectacol, privea cu mâhnire la oamenii, locuitori ai acestei moderne Metropole, ce se călcau În picioare, se Înjurau, uneori chiar se loveau...!! O fracțiune de secundă, imaginația sa călători către Însorita capitală a greciei, unde acest mijloc de locomoție Îl puteai găsi permanent. Ne
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pentru a scăpa temporar de pedeapsă, mâine dimineață doresc să găsesc la lucru Încă douăzeci de lucrători, În caz contrar, o să regretați existența voastră pe această planetă...!!” Ce-i doi colaboratori părăsiră punctul de lucru cu capetele plecate, cu o mâhnire În suflet dincolo de orice putere de-a suporta jignirea. Tony Pavone tremura de indignare, lăcrimând. Dragostea lui de muncă, zecile de milioane lei producție În condițiile crizei majore de materiale, jongleriile care era nevoit să le facă În vederea depistării de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
casa la vânzare, fiind nemăritată. Nu are nici un sentiment față de bătrâna gospodărie. Față de rădăcini. Ei bine, nici eu n-am, dacă e s-o spunem pe șleau. Nici tatei nu-i place locul ăsta prea mult. Nu, nu simt nici o mâhnire sumbră În legătură cu paguba făcută de apă. Totul se poate Înlocui. La prețuri exorbitante. Dar moștenirea o să acopere facturile, ceea ce o să fie o mare țeapă. Și mai e și asigurarea. Sentimentele de posesivitate sunt În faza de tranziție. Chiar cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
-și de pe frunte pălăria lată-n boruri. Am trei: doi băieți ș-o fată... Pe cel mai măruț a venit profesărul și mi l-a luat la școală... —Iaca, eu n-am, zise Dumitrache dând din cap c-o ușoară mâhnire în priviri. Am avut și eu trei, ș-au murit, acu doi ani, de gât... Pe tustrei i-am pus într-o săptămână în pământ... Ș-acu am rămas singur cu nevasta... Tăcură un timp. Amândoi priveau înainte printre coarnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și tari de pâslă. Din când în când, caru-i sălta prin bolovanii răzleți ai drumului. Treceau acuma și se gândeau la căsuțele lor din satele de dincolo de baltă. Obrazul ars de soare a lui Hazu avea o lumină ușoară de mâhnire, care parcă izvora din ochii lui căprii. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
O scoase și a treia oară, își clăti de sânge și-și răcori mâna stângă; trase din brâu năframa de pânză subțire, o muie în apă și apoi se întoarse la Dumitrache Hazu. Omul sta pe spate, cu umbra de mâhnire pe față. Băieșu îi întinse spre frunte năframa udă. Hazu clătină din cap: nu-i trebuia. Și rămase cu ochii deschiși, privind la tovarășul de drum. Buzele i se mișcară. Băieșu întrebă încet: —Vrei să-mi spui ceva? Rănitul făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ceva? Rănitul făcu semn din ochi, de sus în jos, și îndată șopti: —Eu de-acu mor. Să mă duci acasă și să spui nevestei cum a fost... După vorbele acestea, muri. Fața-i rămase neclintită, în umbra plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-l... rosti cu jumătate de glas stăpânul. Chihaia își rezemă la o parte pușca și baltagul și începu să descarce repede carul azvârlind lobdele la marginea drumului. De deasupra ploua încet, mocnit, și văzduhul plumburiu apăsa parcă asupra lumii o mâhnire sfâșietoare. Ile Covataru gemea încet, în noroi, lângă car, sprijinit într-un cot. După ce isprăvi, Gavril apucă pe român de subsuori și-l aburcă încet în car. Apoi îndemnă scurt boii: Hai! Boii porumbi se opintiră și scoaseră cu greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și tata nu știe... Numai ție îți spun, că tu îmi ești prietină... Să vezi cum îmi spune că i-s dragă, ș-are să mă ieie... Ție nu ți-a fost drag nimeni? Nu! șopti Haia, și dintrodată simți o mâhnire mare în suflet. Amândouă tăcură o vreme. Odaia se întuneca pe nesimțite. Când are să mai vie să te vadă? șopti domol fata lui Sanis. Nu știu, poate mâne-sară... Mai vorbiră un timp, cu greu, despre altceva, apoi Haia se sculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nevastă-sa, privind-o lung. —Vezi? vorbi încet femeia. Ai văzut? Ce să facem noi acuma?... Cu ce-am păcătuit, ca să cadă asupra casei noastre așa nenorocire?... Sanis nu mai zise nimic; dar în ochii lui era grămădită o adâncă mâhnire. Stătu mult într-un colț, privind spre fată-sa, care plângea cu fața-n jos, la marginea divanului. VIItc "VII" Veni vremea rea: o săptămână de ploaie mocnită. Pe urmă ploaia se schimba în lapoviță, și un vânt aspru porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gânduri, cum ar dori să iasă din negură. E așa de deasă negura asta, s-o tai cu cuțitul. S-o tai c-o vorbă zadarnică! Nu poți nici într-un chip să te desfaci de ea. Asta-i ca mâhnirea lui putredă, care-l covârșește și din care nu izbutește a ieși, oricât s-ar zbate. În care cer să se înalțe? în care străfund să se dărâme? Deocamdată, strângându-și în el puterea pe care o mai are și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la stâna poienarilor. După ce s-a dus domnul de la Cluj cu trofeul, Culi a rămas cu ai săi și cu ale sale, ca să se pregătească de iarnă. Mai stăruiau în el oarecare neliniști - mai mult amintiri, cătră care zâmbea cu mâhnire. S-a coborât în două ori devale, până la Sebeș. Când se întorcea a doua oară la deal, la începutul lunii lui noemvrie, se întâmplase a fi o zi călduță, cu soare de aur. Munții cei mai depărtați visau în pâcle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în primejdie și Mehmet. Lumea e plină de ființi zavistnice, stăpâne iubite, și te poftesc să nu mă lași singură în iatacul meu. Sunt plină de îndoieli și frică. Sultanul a încercat s-o liniștească; ea i-a zâmbit cu mâhnire și s-a lipit de el ca o iederă. — Am avut un vis urât, mărite doamne. Visul s-a împlinit într-adevăr. Cei doi vraci, care aduseseră de la Amasia știre la împărăție, au plecat din Stambul cu o epistolă binecuvântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și totuși a căzut în genunchi înclinându-și fruntea și cuprinzând acel trup care vibra de câte ori ea se alipea de el. Dându-i impresia pasiunii amoroase, Roxelana a rugat pe marele stăpân s-o ierte că-i pricinuiește tulburare și mâhnire. — Am pierdut un bun scump, gâfâia venețiana șoptit. Doresc altul tot de la cel ce mi-a dăruit pe întăiul. Măritul împărat i-a cuprins tâmplele: —Alină-te, iubirea mea, a zis el grav. Trist sunt și totuși mă faci fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drumul izvoarelor de sânge, ca să nu mai rămâie neam omenesc trăitor sub soare! Icioglanii se retrăseseră. Sultanul se cumpănea înainte și îndărăt în locul său, clătinat de spaima singurătății. Murmura versete sfinte. O Allah! Ila Allah! singur mă aflu în valea mâhnirii... Chiamă pe rob sub lumina ta; contenește-i osânda. A lovit cu inelul gongul din dreapta sa. A poruncit negrului care s-a arătat sub perdeaua de catifea să cheme pe Selim-Hafiz. Bătrânul tâlcuitor al legii Prorocului a ascultat mărturisirea domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]