158,161 matches
-
turcii mîine, sau poimîine? - întrebă Leandru pe jumătate în glumă. - Habar n-am - glasul ghicitorului plutea în jurul lor în plăci mari. - Păi atunci ce fel de ghicitor mai ești? - Știi, există ghicitori de două feluri - de mîna întîi și de mîna a doua. Acum tu să nu crezi că unii sunt buni, iar ceilalți răi. Nu-i asta treaba. Unii se țin de taine repezi, alții de taine domoale și de aici deosebirea dintre ei. Eu, de pildă, îs ghicitor de
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
a doua. Acum tu să nu crezi că unii sunt buni, iar ceilalți răi. Nu-i asta treaba. Unii se țin de taine repezi, alții de taine domoale și de aici deosebirea dintre ei. Eu, de pildă, îs ghicitor de mîna a doua, fiindcă nu văd ziua de mîine, ori într-un an măcar cît tine. Eu văd foarte departe în viitor, pot proroci cu două-trei sute de ani înainte cum s-o numi atunci lupul și ce imperiu o să cadă
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
numi atunci lupul și ce imperiu o să cadă. Dar cui îi e de trebuință ceva ce-o să se întîmple peste două, trei sute de ani? Nimănui, chiar nici mie. De aia mă doare-n coadă. Dar există și alții, ghicitori de mîna întîi, din Dubrovnik, de pildă, care prorocesc ce-o să se întîmple mîine ori într-un an, de care oricine are trebuință precum chelul de tichie și nici nu se întreabă pentru o asemenea treabă cît costă, că dai și ce
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
Cînd de fapt două sunt lucrurile de care lui îi pasă și de care vrea să știe: iubirea de sub el și moartea de deasupra. Există tot soiul de iubiri. Unele se pot prinde doar în furculiță; altele se mănîncă cu mîna ca stridiile, unele musai să fie tăiate cu cuțitul, altfel te sufocă, dar mai sunt și alea de zeamă lungă unde ajută doar lingura. Ori care se culeg ca mărul pe care l-a rupt Adam. Iar în privința morții, este
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
vezi vreodată poate să-și asmută moartea asupra ta ca un cîine de vînătoare asupra potîrnichii și s-o trimită să te vîneze din depărtări de necuprins... Dar, să lăsăm asta. Tu ai un gît frumos. Un asemenea gît atrage mîinile femeilor și sabia soldatului. Iar eu văd soldați în cizme, se bărbieresc cu sabia cu canaf auriu și-or să ți-l reteze cu sabia. Fiindcă, uite, văd clar și capul tău. E pe tipsie ca și capul lui Ioan
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
întreruperea se făcea pentru a lua o gură de aer. Leandru înțelese cum stătea treaba și a doua zi, cînd o privi pe fata care cîntase, întîi îi spuse următoarele: - Te-am auzit cum cînți. N-ai un deget la mîna stîngă, inelarul. Dar ai învățat înainte să-l pierzi, nu-i așa? - Așa e - i-o întoarse fata - acum trei ani mi-au adus de deochi o santură cu corzile încinse. De atunci cînt așa, ca să-mi amintesc, dar tu
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
ei, se apropie de Leandru, îl sărută și-l lăsă la mănăstire, iar ea vîsli singură pe Drim. Înnebuniți și osteniți, s-au despărțit pentru totdeauna încredințați că atingerea dintre ei nu este posibilă. Cînd Leandru debarcase cu lumînarea în mînă, slujba de utrenie era pe sfîrșite. Încă înainte să intre în biserică, observă că în mănăstire se desfășura ceremonia înhumării unei icoane. Era străveche, din Pelagonia, și înainte să o așeze în mormînt și să o ude cu vin, Leandru
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
apucase bareta să o prindă de călcîiul copilului; copilul, simțind atingerea neașteptată, mușcă sînul mamei, iar ea înțelegînd ce se petrece, privea în direcția omului care îi potrivea sandaua. Astfel se închidea cercul și o linie neîntreruptă exista între om, mîinile lui, călcîiul copilului, sînii femeii și privirea ei, care se întorcea la om. Această linie, pe care Leandru a prins-o înainte ca pămîntul să înghită icoana, semăna cu singura literă pe care o învățase, cu litera teta -, și el
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
după strategii imaginate, verificate și exportate de NKVD. Nu mă refer doar la acapararea celor mai mănoase teritorii ale economiei zise națională. În fond, dacă noi suntem proști și ei deștepți, de ce să ne facem sânge rău c-au pus mâna pe cele mai bune fabrici, hoteluri sau terenuri. Mă refer mai ales la realitățile simbolice care fac din România o țară eternamente subdezvoltată, ce se târâie jenant în urma tuturor suratelor ex-comuniste, fără nici o garanție că le va ajunge vreodată. În
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
o țară eternamente subdezvoltată, ce se târâie jenant în urma tuturor suratelor ex-comuniste, fără nici o garanție că le va ajunge vreodată. În strategia de menținere la putere, securiștii au folosit, începând cu 1989, tactici diverse. Mai întâi, au luat prizonieri o mână de comuniști reformați, epuizați de așteptare, dar ahtiați după putere ca-n prima zi a vieții lor staliniste. Le-au pus hățurile în mână, i-au urcat pe capră, însă n-au catadicsit să atașeze și caleașca. Aceasta, împinsă în
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
la putere, securiștii au folosit, începând cu 1989, tactici diverse. Mai întâi, au luat prizonieri o mână de comuniști reformați, epuizați de așteptare, dar ahtiați după putere ca-n prima zi a vieții lor staliniste. Le-au pus hățurile în mână, i-au urcat pe capră, însă n-au catadicsit să atașeze și caleașca. Aceasta, împinsă în porumbiște, a fost lăsată pe seama echipelor specializate în devastarea sistematică: în patru-cinci ani, n-au mai rămas din biata căruță economică decât niscaiva cuie
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
și celelalte derivate ale casei de nebuni) arată pe umerii cui stă democrația în țara noastră cu ieșire la mare și intrare în pământ. În clipa de față, înfloritoarea Securitate nu mai are nevoie nici măcar de brațul său înarmat, de mâna forte întrebuințată la începutul anilor ’90: directocrația ( termenul e al lui Andrei Cornea). Astăzi, după ce economiei i-au fost retezate picioarele, vechii și noii directori au devenit un balast. Dacă n-au reușit să facă saltul pe covorul fermecat al
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
pasul de front în ritmul cerut vor dispărea, dar sistemul va merge mai departe. Să nu ne iluzionăm că democrațiile occidentale, că americanii vor veni în mare grabă să pună lucrurile la punct. Atâta vreme cât țara va fi condusă cu o mână de fier, atât timp cât va fi liniște, cât societatea e pacificată ( cunoașteți, din istorie, sensul cuvântului, nu-i așa?), fiți siguri că neocomuniștii vor zburda ca mielușeii pe pajiște în preajma Paștelui. Semnând un pact de neagresiune cu occidentul, pesedeii au, ca să
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
atât timp cât va fi liniște, cât societatea e pacificată ( cunoașteți, din istorie, sensul cuvântului, nu-i așa?), fiți siguri că neocomuniștii vor zburda ca mielușeii pe pajiște în preajma Paștelui. Semnând un pact de neagresiune cu occidentul, pesedeii au, ca să zic așa, mână liberă să calce în picioare absolut orice și pe absolut oricine. Va exista întotdeauna un reprezentant al UE sau NATO ( știți la cine mă refer, nu?) pregătit să închidă gura puținilor români care mai îndrăznesc s-o deschidă spunând că
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
Sau această imagine de sine mixată cu referințe zoologice, în a cărei mîzgă neodecadentă se îneacă pînă și corpurile cerești: "azi m-am trezit cu țeasta umflată ochii-mi ieșeau/ din cap ca la un bou tras în țeapă/ o mînă mi-atîrnă afară un firicel de pișu/ stăruie pe coapsa zdrobită/ tremură într-o băltoacă unde se oglindește cerul/ halesc linii drepte și scuip spații curbe/ nu se văd stele soarele de muci clefăie ca o troacă/ de ochi. Mîncarea asta
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
vi-l amintiți / s-a hotărît brusc să curgă la vale și-acum se tot foiește/ prin bucătărie umblă la oale la butoane/ cum noii filozofi la ironie ( ...) să o luăm la vale și noi/ pînă ce îi cresc ăstuia mîini și îi răsare gura/ doar nu e singura lume ce vă spuneam/ pe vremea cînd aveam dantură?" ( pe vremea cînd aveam dantură). Această mitologie viscerală limită exasperată și totodată stimul demonic al "omului concret" se dilată s-ar fi putut
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
mi-ar fi bătut la ușă pe nepusă masă. aș fi continuat/ să mestec poate ușor indispus carnea trandafirie/ a vizitatoarei mele de sus" ( următoarea vizită e la case mai mari). Negația consecventă conține autonegația, devorarea evoluează pînă la autodevorare: "mîinile înghit pîinea. am început cu nu și așa voi sfîrși./ deocamdată rup cu dinții din umăr plictisit de larma de-afară" ( mestec o singură dată). Imboldul asasin, "fenomen originar" al destinului biologic asumat, e încununat de pofta de-a "mînca
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
a "mînca" întreaga lume, de-a se desfăta cu amărăciunea-i ontologică: "După ce ucid nu mănînc cîteva zile sau mănînc/ cu ochii. o mare scîrbă îmi încrețește pielea/ și atunci m-aș jupui de viu. caut un pumn de pămînt/ mîinile merg în jos nu ating zgura sînt zile și nopți/ cînd mănînc lumea care este o plantă amară" ( mîinile merg în jos). Cu o justă intuiție poetică, Nicolae Coande săvîrșește astfel joncțiunea între individualitatea sa reducționistă, rebelă la orice act
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
mănînc/ cu ochii. o mare scîrbă îmi încrețește pielea/ și atunci m-aș jupui de viu. caut un pumn de pămînt/ mîinile merg în jos nu ating zgura sînt zile și nopți/ cînd mănînc lumea care este o plantă amară" ( mîinile merg în jos). Cu o justă intuiție poetică, Nicolae Coande săvîrșește astfel joncțiunea între individualitatea sa reducționistă, rebelă la orice act integrator, și generalitatea maximă care este lumea dorită cum un aliment de soi la ospățul unor antropofagi.
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
o punte de legătură între acești doi poli ai călătoriei? F.T.: Nu e nevoie de nici o punte. Mulțumită lui Cioran am cunoscut oameni interesanți, am cunoscut cultura română și transilvană, am cunoscut orașe și localități... Dar trebuie să afirm cu mîna pe inimă, că-i sunt recunoscătoare lui Cioran, pentru că prin el am cunoscut ceva nou care nu are prea multe în comun și nici nu trebuie să aibă, nici cu el, nici cu viața lui la Paris și nici cu
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
ne-am apropiat de un pocher mecanic care avea manivela ruptă, probabil că vreunul, de furie, i-o smulsese cu șaibă cu tot. Slava s-a apropiat și, umblând la aparat, a silabisit spre mine, râzând: Beroznîi bezruchi... Războinicul fără mână... războinicul ciung! Poeții au darul de a însufleți materia, minunându-ne. De atunci, de câte ori îmi trece prin minte Aud materia plângând... văd pocherul mecanic din Ircuțk întors sub chipul unui ostaș fără un braț... Țiganca tânără în căruța veche dărăpănată
Războinicul ciung by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14040_a_15365]
-
Pentru actori în general este o etapă necesară, aș zice, acest text structurat fundamental pe date interpretative solide și conduse cu grijă regizoral. Din păcate, au lipsit amîndouă aici. S-a apelat insistent uneori la soluții ce vin la prima mînă, previzibile, au ieșit mai multe finaluri pînă la cel definitiv. Rețin din mulțimea de gesturi superficial articulate, unul singur, care este emblematic: făcutul cizmelor stăpînului, periatul lor de către valetul Jean, ca cea mai palpabilă și mai concretă etichetă a limitelor
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
fost cu mult mai mici, iar victoria, - clară. Toți înghețaseră, cu neveste cu tot. Stalin nu zice nimic, se scoală de la masă, iese afară în grădină, se plimbă ce se plimbă acolo, pe când toți așteptau înlemniți. Cu un trandafir în mână, el se întoarce, se apropie de nevasta colonelului și îi întinde floarea. Cu buzele, pe sub mustața lui groasă, tiranul își sugea un deget înțepat de un spin. Dar, câte tragedii, câte suferințe în acest secol lung și greu cât un
Mecanica lacrimilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14060_a_15385]
-
America lasă fiecăruia spațiul trebuitor opțiunii nestînjenite și derulării destinului personal. Din păcate însă, diaspora românească din Statele Unite înfățișează și dificultăți interioare, deloc neglijabile. Securitatea s-a străduit să-i dezbine pentru a-i stăpîni și pe copămîntenii noștri transoceanici, "mîna ei lungă ajungînd chiar să împartă «bucatele» diversiunii și în comunitățile românești din America, semănînd neîncrederea, egoismul, invidia, răutatea, învrăjbind pe unii împotriva altora, țesînd intrigi și bîrfe nesfîrșite, într-un limbaj suburban ușor recognoscibil". Nu întîmplător este țintită cultura
Românii din Lumea Nouă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14059_a_15384]
-
în chestiune Emil Constantinescu - n.n.), dar ca și cel dinainte marea cu sarea, ca apoi să uite sau să constate că, în calitate de ditamai președintele, nu are nici o putere, cinic, va declara după ultima vizită în America, că lasă România pe mîini bune. Care mîini? Tot acelea ale Securității, care te ajung oriunde te-ai ascunde?". Corupția se află în siajul "odioasei instituții", căci altminteri n-ar fi atît de inflorescentă. O invenție de ultimă oră, care o favorizează: "Departamentul pentru relațiile
Românii din Lumea Nouă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14059_a_15384]