1,063 matches
-
gura, parcă ar fi panoramă! Marin Stan se apropie confidențial, socotindu-se mai prieten cu șeful: ― Don' plutonier, fii bun, zău... E păcat de don' Nică, zău așa! Dumneata, dacă vrei, poți! ― Marine, vezi-ți de treabă, că mă superi! mârâi Boiangiu. Fiindcă se mai găsiră și alții să stăruie, plutonierul zori pe Dragoș, care-și lua rămas bun de la Florica: ― Aidem, domnule învățător, aidem!... Și te rog foarte mult să ai toată grija pe drum, să nu se întîmple ceva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în cercetarea justiției și deci... Fiindcă zgomotul stăruia, Boerescu continuă mai tare: ― Cu toate astea am să rog pe domnul procuror să-i dea drumul imediat și să-l cerceteze în libertate. Ați auzit?... Sunteți mulțumiți, oameni buni? Nicolae Dragoș mârâi ceva, dar, cum vorbeau mulți deodată și tot strigând de-a valma, nu i se auzi glasul, ci i se vedeau numai dinții, albi și puternici, ca niște colți de câine care mușcă. Din gălăgia tot mai aprinsă se deosebiră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vorba, parcă i-ar fi speriat întrebarea sau cel puțin n-ar fi vrut s-o înțeleagă. Chiar Trifon Guju, răgușit de cât răcnise și se fudulise de când cu bătaia jandarmilor pe care el o socotea biruința lui proprie, numai mârâia și dădea din umeri. Mai spre amiazi însă se pomeniră cu Anton nebunul. Sosea din jos, mai zdrențăros de cum plecase acum câteva zile, asudat și murdar, însă cu fața mândră, ca și când ar fi cules în sufletul său toate fericirile. Și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fața ei exprima o iritare crescândă. Pe când se străduia să obțină o vizualizare electronică a solului care-i scăpă ca prin farmec, Dallas, în continuare la comenzile manuale, păstra obiectivul în centrul traiectoriei. ― Coordonate vizuale imposibile, anunță Ripley. ― Se vede, mârâi Kane. Adică, nu se vede. Cele câteva momente de claritate nu-l făcură să devină mai optimist. Zgârcenia citirilor terenului sugera un mare pustiu dezolant, o lume sterilă, ostilă. ― Radarul a captat un zgomot! Dacă electronica de la bord ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
naufragiu. Lasă-te ghidată de el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al meu l-am branșat deja. ― Branșat și conectat, îi răspunse ea. Crezi că nu-mi cunosc meseria? ― Nu voiam să te jignesc, răspunse ofițerul științific. Lambert mârâi, apoi se avântă în pâcla deasă. ― "Căutătorul" merge fără probleme, zise Dallas lui Ash. Ne recepționezi perfect? În laboratorul științific situat sub burta astronavei, Ash își luă privirea de la formele neclare care se îndepărtau de navă și-și concentră atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
copleșitoare, decât căderea în prăpastia fără sfârșit a stelelor. Lunecând la discreția cablului, se cufundă într-o beznă de nepătruns. Fără nici o nebuloasă în depărtări. Negura îi amorțise orice senzație fizică, astfel încât se sperie când ghetele loviră o suprafață solidă. Mârâi și fu cât pe-aci să-și piardă echilibrul. Revenindu-și, opri sistemul de coborâre. Se gândea să detașeze cablul care-i îngreuna mișcările, când își aminti de recomandarea imperativă a lui Dallas. Nu va fi ușor să exploreze sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
va fi la fix. Ripley ar trebui să fie satisfăcută. ― Tu nu știai? întrebă Brett hârâind. Ripley nu poate fi satisfăcută! De după ecranul de intrare pe care lucra se auziră șuierături și pârâituri. Parker se uită la difuzorul tăcut și mârâi. ― Dacă nu primim o primă grasă după toate astea, eu mă plâng. Am câștigat o plată dublă. Să-i zică primă de risc! De data asta, Compania ar face bine să ne plătească bine, de nu, plecăm la Ghildă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
putea să facă o gaură pe care va fi imposibil s-o astupăm. Știți cât de delicată este menținerea integrității cocăi în timpul unei călătorii la lumină-plus! Și nu mai pomenesc de fragilitatea circuitelor care se află în ea! ― Animal împuțit! mârâi Brett. Dacă n-o putem omorî, ce facem când dăm de ea? ― Oricum, zise Ripley, trebuie s-o urmărim, s-o prindem și s-o ejectăm din navă. Ea îl privi pe Dallas sperând într-o aprobare a propunerii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
capului lui Ash, zise Lambert. ― Du-te și vezi. N-o să-l lăsăm aici. Ne mai rămâne destulă omenire. ― Nici vorbă! răspunse Lambert, întunecându-se. Nu mă duc nicăieri singură. ― N-am putut să-l sufăr niciodată pe motanul ăsta, mârâi Parker. Nu-i nimic, le zise Ripley. Mă duc eu. Voi doi ocupați-vă de aer și de provizii. ― De acord, zise Lambert. Ridică două containere și, însoțită de Parker, se îndreptă spre secția navetei. Ripley alergă spre popotă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
făcea eforturi uriașe să se ridice în picioare din nou, ceea ce umplea sala de trepidații; în jur, în toate cuștile de sticlă, animalele, erbivore și carnivore, începuseră să se întindă, ca după un somn lung. Leoparzii își unduiau coada și mârâiau, antilopa gnu bătea din copită, girafa își întinsese înainte gâtul pătat, în diorama cu "Viața în Antarctica" ,uriașul elefant de mare, cu colți de trei ori mai mari decât ai morsei, răgea deja, cu grăsimea tremurîndu-i sub pielea lucioasă. Fugeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu panglici și alte nimicuri pe care le aduseserăm de acasă. Așa cum își lumina fața de jos în sus cu lanterna, arăta îngrozitor. I-am dat și păpușica pe care trebuia s-o folosească la joc. Garoafa o înhață și mârâind, se prefăcu că o înghite. Apoi o azvârli cât colo, spre luna uriașă care bătea prin spărtură. Nu era bine. Se lăsase o răcoare care ne înfiora, căci toate eram îmbrăcate în rochițe sau bluze subțiri. Chițcăituri ascuțite ne înspăimîntară
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
afară, sub lumina feerică a lunii și-a stelelor. Fugeam pe strada neagră, urmărite încă de lilieci, care s-au rotit după noi până la colțul străzii noastre. Ne-am oprit fiecare la casa ei. Chombie alergă spre mine șchiopătând și mârâind, dar mă recunoscu și se potoli imediat. M-am strecurat în camera mea, complet amețită, incapabilă de orice gând, cu o oboseală teribilă în oase. Putea să se întîmple orice, chiar să nu mai intru în REM niciodată, dar simțeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
chiar banal că doamnele discută politică mai abitir decât domnii ! Să mi-o imaginez, așa cum o vedeam altădată, în acel timp al nostru, când, ascultând-o jenat, îmi părea că zăresc un dulău credincios, cu botul lăsat pe labe, numai mârâind amenințător, și, dintr odată, repezindu-se glonț și lătrând cu ochii însângerați ? Ori să-i ascult bănuitor intonația ușor afectată după care o recunosc atunci când cochetează - nu știe toată lumea că Sophie este marea feblețe a amicului Victor ? „Dacă am rămas
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui de copil bătrîn. — Mai bine sună la room-service să ne trimită două beri aici sus. Referințele din umorul nostru deștept n-au ecou În mintea micuțului, care se simte ofensat și ne lasă În pace. Un cîine fornăie și mîrÎie prins Într-o tufă de zmeură. Vlad zice că e vulpe. — De unde știi? — Are mama una acasă, În șifonier, face exact la fel, din cauza otrăvii de molii. Nu se mai aud decît vîntul, foșnind moale prin pomi, și o cucuvea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe cerul din ce În ce mai galben, croncănind speriate - un pumn de litere deșirînd pentru o clipă enunțuri aleatoare, Înainte ca hîrtia de aer să le absoarbă. Ce scrie acolo? mă aud Întrebînd. — Scrie: Taci din gură, răcane, și culcă-te la loc! mîrÎie de undeva vocea unor pași tîrșîiți, un caporal dormitînd. Mă rog, mie mi s-a părut că scrie altceva. Ceva de genul: Iubite prinț, ai căcat-o. [Intrați În Teatrul Liric pe intrarea actorilor, maică-ta e balerină, are spectacol
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ne uităm la el și Începe să zîmbească, apoi Își Întoarce privirea spre noi. — Ce e, măî, lunguiețule? strigă el, te-ai căcat pe tine. Să vezi ce-ți face Box. — Vezi că și ăsta crede că tu ai fost, mîrÎie Bogdan. Box nu are ce să-mi facă. După ce amenințarea cu arestul s-a risipit, după ce sergentul a vorbit În maniera lui foarte academică despre ce se va Întîmpla dacă ciclul 2 mai abuzează de ciclul 1, dînd drumul la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Apoi Încep să dau ocol unui subiect spinos. Fumăm la geam, În picioare. Armata face agricultură, se duce pe șantier, chestii de genul ăsta. Îl urmăresc cu atenție și văd cum i se schimbă expresia. RÎde o dată, scurt, mai mult mîrÎie. — Nu-ți bate capul, n-ai de unde să știi. Dacă e să fie nevoie..., zice el. Deocamdată nu s-a pus problema. Dar ce ți-a venit? Portocală mă ia În primire. S-a făcut repartizarea pe tunuri și facem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător, iar Zet mârâi, dezvelindu-și dinții albi și ascuțiți. George își spuse cu satisfacție: „Am ajuns să mă latre câinii!“. Ieși în stradă, trântind poarta în urma lui. „Să mă duc la un cinema? se întrebă. Nu, mai bine mă duc la Diane. Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că l-ar fi dezgropat cu labele. Când Zet văzuse poarta casei, începuse să alerge spre ea, dar rămăsese uimit de gestul asemănător al lui George. Gestul îi deșteptase un vechi simțământ că George era primejdios pentru Adam. Așa încât îl mârâise (ceea ce iarăși i se întâmpla foarte rar) și apoi, satisfăcut de asemenea performanță, o luase la fugă cât îl țineau picioarele, îndărăt spre stăpânul lui. Adam, care se găsea încă în garaj, închisese ușa, drept care Zet porni din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
auzeau în sală râsete răzlețe, un fel de mârâieli vesele, de complezență, după care domnul cel înalt de la masa cu daruri striga alt nume, un alt copil se apropia de masă cu ochi strălucitori, organizatorul făcea încă o glumă, sala mârâia din nou cu veselie reținută. Și tot așa. Până când Puiu s-au auzit și el strigat. A ieșit în fața întregii săli, bănuind că aspectul său și întregul său fel de a fi erau prea grave pentru un copil de vârsta
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Și cum Dogaru tot nu se clintea din loc, răcni scos din minți: Afară! Abia atunci Dogaru țâșni ca din pușcă, trecu glonț prin fața catedrei și numai când ajunse în apropierea ușii din fundul clasei încetini pasul două clipe ca să mârâie ceva. Dar nu-și întoarse capul către domnul Ionescu, ci se întoarse doar pe sfert înapoi către clasă, părând mai degrabă că se adresează ultimei bănci: Las' c-o să vedeți dumneavoastră! Și ieși trântind ușa în urma sa. Ce ciudat... Cătălin
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să-l apere. Și, probabil, cei care au lansat ideea erau pregătiți s-o exploateze, pentru că în câteva zile toate piețele orașului au fost inundate de câini de toate rasele, care de care mai voinic și mai rău. Când câinii mârâiau și își arătau colții, cei care vroiau să-i cumpere se fereau instinctiv, dar pe urmă tocmai aspectul lor fioros era un argument ca târgul să fie încheiat la prețuri piperate. S-a pornit o adevărată speculă cu câini. O
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ore în șir fără oprire. Nimeni nu-i putea potoli atunci. Nici măcar dresorii. Îi lăsau să latre până oboseau, mai bine zis până ce luna cobora undeva dincolo de plopii care împînzeau marginile orașului. Atunci, istoviți de atâta lătrat, câinii se retrăgeau mârâind, parcă satisfăcuți că alungaseră luna care-i înnebunea de fiecare dată. Așa că, în loc să fie romantice, nopțile cu lună erau acum mai cumplite, mai înfricoșătoare decât cele de vreme rea. De-abia așteptam să treacă nopțile cu lună și să înceapă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu un câine se ținea după el. De câteva ori s-a întîlnit față în față cu un individ încălțat în cizme negre, care ducea de zgardă un câine mare cât un vițel. Când a trecut pe lângă el, câinele a mârâit, gata să-l muște de picior, dar individul l-a tras de zgardă și nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind către cîine: " Nu acum, nu acum. Lasă, ai răbdare, mai târziu va fi al
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ai văzut pe străzi. S-ar apropia de tine zicîndu-ți: "Fetițo"... nu, scuză-mă, "fetițo" îți spun numai eu... sau nu ți-ar zice nimic. Ți-ar arăta vagonul în care să te urci, în timp ce la picioarele tale clinele ar mârâi amenințător. Ce-ai face? Te-ai urca în tren bucuroasă că ai scăpat în sfârșit de acest peron? M-a privit lung și nu mi-a răspuns. S-a gândit, poate, că e o glumă de cabotin... Știți după ce se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]