788 matches
-
încet, să adune în cupa lor de diamant lumină și căldură, ca apoi să metamorfozeze aceste elemente primare în fericire, iar fericirea s-o reverse în sufletul oamenilor... PARTEA A DOUA " Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." Vorbele astea nu le putea spune decît trăind din plin starea de fericire. Ar fi prea mult să cred că doamna Teona a jucat teatru tot timpul. Și chiar dacă a jucat, nu am făcut bine că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a zgîriat ori m-a atins doar, și toate rănile la un loc au desenat în mine un trandafir, pe care vreau să-l ofer de fiecare dată unei mîini întinse cu gingășie și dorință, dar... "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." Dumnezeule!... Doamna Teona... Mi-a întins brațele și eu am lovit-o... Am ieșit din biroul ei triumfător, dar din clipa cînd am închis ușa cu grijă în urma mea, imediat ce am început să cobor scările fericit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Florea și deschide portiera, urcînd la volan. ,,Crape dracului totul!" zic eu în gînd, înveninat de cele întîmplate. Trec pe partea cealaltă a mașinii și urc lîngă inginerul Florea, pe locul unde, dimineață, stătea doamna Teona. "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." mă lovește în amintire vocea ei. La naiba! îmi zic. Eu nu știu cum s-o scot la capăt cu locuința, iar gîndul îmi stă mereu agățat de această femeie.... Ce mai scrii acum, dom' Mihai? mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bere, băute între timp, mă vor spăla pe dinăuntru, voi intra la veceu, de unde voi ieși mai fericit eliberat de preocuparea mea literară -, voi cumpăra un buchet de flori pentru Livia ce păcat că nu am luat de la seră niște magnolii! -, mă voi întoarce acasă și voi asculta sfatul lui Ion, prietenul copilăriei mele: voi începe o viață liniștită, alături de Livia, care-și va face o clientelă, va cîștiga bine, eu voi da meditații, dar toate astea se vor întîmpla în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
celorlalți ca tine clică de ipocriți!! Roșie de furie, trîntește receptorul la locul lui, apoi aruncă telefonul înapoi pe noptieră. Dumnezeule, cum e posibil?! exclamă, uitîndu-se lung la mine. Cum e posibil așa ceva?! Fața Cristinei, aprinsă, pare o floare de magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un vînt rece. Privirile, golite de orice lumină, îi lunecă în jos, peste mocheta maronie, în căutarea unui punct de sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
picioare, sînt eu, cu privirea încinsă și trupul încordat. Mă crezi cinstit, dar uiți că azi sufletul meu a fost lovit de mai multe ori, floarea desenată în mine de nestematele iubirilor trecute s-a ofilit, așa cum obrazul tău de magnolie s-a ofilit sub răceala surîsului trist, cînd ți-ai dat seama cine-i Brîndușa. Nu-s un iepuraș speriat, cum crezi, Cristina. Acum sînt lupul flămînd care te pîndește, pe tine, căprioara istovită de drum. Singură ți-ai ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în raport cu ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva mea", repetă ea, parcă să mă convingă că a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul ei, palid pînă acum, simt cum înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de la Secția Reziduuri, pe lîngă care am trecut dimineață. Îmi amintesc de seră, care e destul de aproape, și-mi zic să trec pe acolo, că-i moș Toader de noapte. Vreau să-i cer o cutie cu trei flori de magnolie, o duc Liviei. Cîinele serei a ieșit din cușcă și latră de zor. Ușa mare a serei din mijloc se deschide și-l văd pe moș Toader. Care ești? întreabă el. Eu, moș Toader, Vlădeanu... Aa... Ce faci, Mihai, noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a serei din mijloc se deschide și-l văd pe moș Toader. Care ești? întreabă el. Eu, moș Toader, Vlădeanu... Aa... Ce faci, Mihai, noaptea pe aici? mă întreabă bătrînul. Moș Toader, am fost dimineață pe aici și-am văzut magnolia. Am venit acum să-mi dai și mie o cutiuță cu flori... Mda, mormăie bătrînul, ai văzut... Hai înăuntru... Moș Toader a deschis ușa din capăt și a aprins lumina, apoi îmi face semn să-l urmez. Vreau să intru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe puțin două-trei găleți de flori; se cunoaște cum au fost adunate cu mătura și aruncate în ladă. Încremenirea mea e întreruptă de un pocnet surd. Tresar și ridic privirea: de sus, de pe una din crengi, s-a desprins o magnolie. O urmăresc cu privirea cum se rostogolește în aer, lovindu-se de cîteva ramuri întîlnite în cale. Una din petale i se desprinde, plutind încet în urma florii, care se lovește de pămînt, pocnind înfundat. Mă uit speriat spre moș Toader
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a dat; florile sînt menite să aducă fericire prin rod sau frumusețe, dar nici așa, Mihai, nici așa! Să-l intereseze doar dacă-s mulțumiți toți cei care i-au cerut flori. Acum să le mai ducă dacă are de unde. Magnolia e floare gingașă, ca omul; nu-i spin, să stea în bătătură. A venit viscolul acela după-amiază, a prins obloanele deschise și s-a jucat în voie printre crengile magnoliei. Cînd am venit eu, florile deja începeau să cadă. L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cerut flori. Acum să le mai ducă dacă are de unde. Magnolia e floare gingașă, ca omul; nu-i spin, să stea în bătătură. A venit viscolul acela după-amiază, a prins obloanele deschise și s-a jucat în voie printre crengile magnoliei. Cînd am venit eu, florile deja începeau să cadă. L-am anunțat și pe tehnician. A zis că-l sancționează pe Tomiță. Ha! acum, după ce-au căzut florile. Eu i-am zis tehnicianului de la început că aiuritul ăsta n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de locuință... "Îl primim, am zis eu, dar la mînuit gunoiul, nu la îngrijit florile", că eu îl știam pe Tomiță, de pe unde a mai lucrat, cîte parale face. Mă așez pe bancă și mă uit lung, cu tristețe, la magnolie: de soarta ei acum sînt vinovat și eu. Atunci, la examen, cînd Tomiță a fost angajat în combinat, ar fi trebuit să nu-i dau notă de trecere. Iar mai apoi, cît a lucrat în secție, trebuia să-l verific
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mihai, că are ea grijă natura, mă asigură bătrînul. Uite aici, îmi arată el spre o creangă, mîine-poimîine se vor deschide noi muguri... Viscolul de azi a scuturat doar flori, care erau aproape trecute, dar tot atunci i-a dat magnoliei o nouă senzație de iarnă, a făcut-o să-și pregătească noi muguri pentru următoarele zile călduroase. Dacă vii peste două-trei zile, ai să vezi din nou... Ți-o spun sigur, că mă pricep doar, toată viața mi-am petrecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fereastră, la loc mai răcoros, n-au fost luate prin surprindere de viscol. Ai vreo prietenă? mă întreabă brusc moș Toader. Am, răspund timid. Bătrînul scoate din buzunar un cuțitaș, îl deschide și taie crenguța cu cele trei flori de magnolie. Să-i duci asta, îmi arată bătrînul crenguța. Mulțumesc! O să se bucure foarte mult. Ehe !... Mihai-Mihai, clatină el din cap. În tinerețe am fost inginer horticol și-am avut în subordine cîteva hectare de seră. Cînd mergeam la cîte-o fată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
casă adică. Multe dintre Anele astea mă plăteau în natură... îmi dă bătrînul un cot, rîzînd înfundat, apoi iese în fugă și se întoarce cu o cutiuță lungă, din celuloid; umezește bucățica de burete așternută în cutiuță, pune crenguța de magnolie peste buretele umed, apoi potrivește încet capacul, uitîndu-se atent dacă nu cumva apasă pe floare. Împachetează cutiuța într-o hîrtie albă și mi-o dă: Să-ți poarte noroc, Mihai! Mulțumesc! La iarnă, în ianuarie, să vii să-ți dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
florile de-aici, din Valea Brândușelor... De ce n-ai și brîndușe în seră, nea Toadere? Sunt otrăvitoare, nu știai? Din ele se extrage colchicina, folosită la tratarea unor boli, dar tot nu-mi plac: sunt prea rezistente la vreme rea... Magnolia e altceva... face bătrînul un gest larg cu brațele, privind îndelung spre stele; magnolia e ca femeia; toate Anele tinereții mele au fost magnolii... Gata, fugi, că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre sere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Toadere? Sunt otrăvitoare, nu știai? Din ele se extrage colchicina, folosită la tratarea unor boli, dar tot nu-mi plac: sunt prea rezistente la vreme rea... Magnolia e altceva... face bătrînul un gest larg cu brațele, privind îndelung spre stele; magnolia e ca femeia; toate Anele tinereții mele au fost magnolii... Gata, fugi, că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre sere, sub privirea calmă a cîinelui, care a înțeles că sînt un prieten de-al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
folosită la tratarea unor boli, dar tot nu-mi plac: sunt prea rezistente la vreme rea... Magnolia e altceva... face bătrînul un gest larg cu brațele, privind îndelung spre stele; magnolia e ca femeia; toate Anele tinereții mele au fost magnolii... Gata, fugi, că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre sere, sub privirea calmă a cîinelui, care a înțeles că sînt un prieten de-al bătrînului și nu mă mai latră. Merg încet, cu grijă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ușă, un bilet. Îl las acolo să mai aștepte. Cred că-i vreun bilet lăsat după ora două, cînd eram căutat de Don Șef. Pun agenda și documentația tehnică în dulap, încui bine dulapul, scot apoi cutia cu crenguța de magnolie din buzunarul de la piept al scurtei, o despachetez și mă umplu de fericire privind florile. Mă așez pe scaun, pun cutia pe birou în fața mea, o privesc lung, în timp ce mă joc cu radiera parfumată, primită de la Don Șef, savurîndu-i mirosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
uit la ceas: e aproape ora zece. Trebuie să mă grăbesc să ajung repede la poartă, că peste cîteva minute va ieși schimbul doi și-o să fie aglomerație mare în stație. Mă ridic de pe scaun, bag cutia cu ramul de magnolie în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite, fac un pas și tresar străpuns de o durere. Scrîșnesc din măsele, mă sprijin de colțul biroului și-mi răscolesc buzunarele: mai găsesc doar o aspirină, pe care o mestec și o înghit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
le agăț în cuierul de pe bucățica de perete de lîngă ușă, îmi desfac nodul cravatei, apoi îmi deschei cămașa la gît. Observ cutia de celofan în buzunarul din dos al hainei de velur, o iau, scot din ea crenguța de magnolie, mă umplu de fericire privind-o și mă întreb unde aș putea s-o pun. Îmi amintesc de vaza cumpărată de mama, deschid geamantanul, o scot din cămașa de corp în care a stat înfășurată, o umplu cu apă, aranjez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică. Atunci i-am făcut fotografia asta. O visez de multe ori noaptea. Aș vrea s-o visez și-n noaptea asta, s-o reîntîlnesc în vis, să-i pot spune că magnoliile din vaza ca un gît de lebădă sînt pentru ea singura care le merită pe deplin... Închid ochii și-mi duc brațul peste frunte, gîndindu-mă la mama și la ramul de magnolii... Parcă o văd pe mama surîzîndu-mi, bucuroasă că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
reîntîlnesc în vis, să-i pot spune că magnoliile din vaza ca un gît de lebădă sînt pentru ea singura care le merită pe deplin... Închid ochii și-mi duc brațul peste frunte, gîndindu-mă la mama și la ramul de magnolii... Parcă o văd pe mama surîzîndu-mi, bucuroasă că a primit flori... Apoi îmi vine în minte cabina telefonică de pe marginea trotuarului: bag fisa, formez numărul și spun: "Haideți, Don Șef, să bem, fir-ar ea de viață! Lăsați lădițele pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mînă îmi atinge fruntea. O femeie vede la picioarele ei o petală căzută și începe să țipe. Lumea o arată cu degetul: e îmbrăcată cu pardesiul peste capot. Trei milițieni o bagă în mașină. În aer plutesc petale mari de magnolie. Una se oprește pe fruntea mea, mișcîndu-se încet, ca o mîngîiere. Ion s-a așezat pe trepte și plînge... Mă zbat iar, vreau să fug, dar mă rețin două palme care îmi cuprind obrazul între ele. Mirosul plăcut, de parfum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]