1,059 matches
-
de la ușa groasă de sticlă, care s-a deschis cu un declic. — Urmărită? Ce anume Înseamnă „urmărită“? Pășea cu iuțeală pe coridorul care ducea spre biroul nostru, iar șoldurile i se legănau dintr-o parte În alta În pantalonii reiați maro, foarte mulați, pe care Îi purta. Îmi spusese În ajun că ar trebui să mă gândesc serios să-mi cumpăr și eu o pereche, poate chiar zece, acesta fiind unul dintre puținele genuri de jeanși sau reiați pe care Miranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
s-a bâlbâit ea. — Știu, scumpo, știu. Hai să luăm un taxi până la tine acasă, bine? Crezi că poți? A Încuviințat din cap, după care s-a aplecat cu un gest firesc și a Început să vomite. Pe cizmele ei maro și puțin și pe jeanși. Dacă m-ar vedea fetele de la Runway cu prietena mea cea mai bună, am gândit eu aproape involuntar. Am așezat-o pe un pervaz care nu părea să aibă sistem de alarmă și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
la cursul de psihologie, dar l-am smuls brutal din pat. O mică grămăjoară de haine zăcea lângă pat, singurele obiecte pe care nu le Împachetasem Încă, În afară de periuța de dinți. Am tras pe mine pantalonii Adidas de fâș, puloverul maro cu glugă și perechea de teniși cenușii și murdari New Balance, care mă Însoțiseră prin Întreaga lume. La mai puțin de o secundă după ce-mi clătisem gura cu Listerine, a sunat interfonul. — Bună, stați așa că vă deschid imediat. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dar e destul de festivă și e Chanel, așa că o să se potrivească. Am Îmbrățișat‑o. — Promite‑mi doar că dacă Miranda mă omoară pentru că spun ceva care nu trebuie spus, o să arzi rochia asta și o să mă Îngropi În pantalonii mei maro de trening. Promite‑mi! Ea a Înhățat rimelul și a Început să mă machieze. — Arăți grozav, Andy, zău că da. N‑am crezut niciodată că o să te văd Într‑o rochie Oscar la una dintre petrecerile Mirandei Priestly, dar, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de un faimos fotograf al Înaltei societăți În timpul unei petreceri de ziua de naștere a Donnei Karan, la Paris. Apăruse deja În paginile revistei New York și era clar că urma să tot apară și prin alte publicații. Purta pardesiul ei maro cu alb, din piele de șarpe, care mie mi se păruse dintotdeauna că o face să arate chiar ca un șarpe. Ei bine, nu eram singura căreia i se păruse așa ceva, pentru că În versiunea de față a fotografiei cineva atașase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
te face să crezi că nu știu să dansez? Întâmplător, sunt o bună dansatoare. Mi‑a Înmânat Încă un pahar de șampanie, apărut parcă din senin, și m‑a condus În livingul oficial al părinților lui, În nuanțe superbe de maro Închis. O orchestră de șase instrumentiști cânta muzică, firește, și vreo două duzini de oameni sub treizeci și cinci de ani se adunaseră acolo. Și, ca la un semnal, orchestra a Început să cânte melodia Let’s Get It On a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
care o păstram pentru dimineața de Crăciun și le-am dat câteva bucăți Împachetate În staniol ca să-și facă de lucru. Drept urmare, Emily, care acum un sfert de oră purta o pijama albă, arată acum ca un dalmațian cu botul maro Închis și pete de cacao peste tot. Richard, care unsprezece luni și jumătate din an afișează o indiferență eroică față de curățenia și aspectul general ale odraslelor lui, mă Întreabă brusc de ce Ben și Emily arată În halul ăla. Ce va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Un client de două sute de milioane de dolari. Vor cădea capete. Și capul meu nu e nici măcar Împodobit cu șuvițe oxigenate. N-am avut timp. Emily mi-a arătat un desen cu mine ieri. —O, mami are o frumoasă pălărie maro pe cap? am exclamat eu. Nu, prostuțo, e partea de sus a părului tău, care e maro și partea de jos, care e galbenă. Mă iau prin suprindere lacrimile mari de fetiță care Încep să-mi curgă pe obraji și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
că Joshua Mayhew a vomitat În hol și momentul În care am adus tortul și-am Început să cânt: „La mulți ani, dragă Emily, la mulți ani!“. —Mami, dar eu nu vreau glazură maro, s-a văitat ea. — Nu e maro, draga mea, e galbenă. Nu vreau galben, vreau roz. După ce au plecat toți cei optsprezece invitați, m-am apucat să curăț resturile: cutii de suc ca niște plămâni distruși, farfurii de hârtie Barbie, treizeci și șase de sandvișuri cu ou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
vor fi de folos mai târziu. Îi dau punga fără să spun nimic În timp ce luăm prânzul la Pizza Navona. Scoate o rochie gri-maro Închisă În față ca o cămașă și se uită la ea cu suspiciune. Hei, pachete de hârtie maro legate cu sfoară. Exact ce-mi place mie! — Am crezut că o să-ți fie de folos, atâta tot. —Pentru ce? Pentru sarcina ta. —Iisuse Hristoase, ce e asta? Candy scoate o cămașă de noapte albă cu broderie englezească și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
veche. Iar când o întreb de ce toată lumea numește satul doar „Stibbly“, îmi răspunde că nimeni din sat nu-și știe adresa corectă. Apropo de dimensiunea numelor, îmi vin în minte: 2. Filfizonii Principalul motiv pentru care aș evita un indicator maro e acela că nu-l poți avea fără aristocratul care-l deține, cunoscut în Anglia sub numele de alint „filfizon“. Filfizonii își numesc palatele „cocioabe“, poartă pulovere cârpite de doicile octogenare pe care le iubesc mai mult decât pe oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
înaltă, robustă, cu sâni voluminoși, îmbrăcată modest, dar cu gust. În mâna dreaptă are un coș plin cu legume proaspete. Este Amalia, bucătăreasa. Ca întotdeauna se dovedește a fi o apariție plăcută și îngrijită. Poartă o rochie subțire de in, maro deschis, cu mâneci scurte, ușor decoltată. Părul lung, lăsat pe spate, formează o cascadă de bucle roșcat-strălucitoare ce acoperă umerii și se revarsă generos către piept. Ochii vii dezvăluie candoarea unui suflet curat, fără vanități și orgolii. Buenos dias1, Amalia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cravașei pe umărul ofițerului, obligându-l să se îndepărteze de lângă ușă. Mă anunț eu singur! Apasă clanța cu un gest brusc și intră în cameră. Pătrunde într-o încăpere nu prea mare, cu pereți albi. În mijloc, o masă dreptunghiulară maro închis, înconjurată simetric cu șase scaune tapițate cu piele verzuie, pe colțul căreia se află o mașină de scris care poartă urmele unei folosințe îndelungate. Un cuier pom de care este agățată o manta militară și trei fichete metalice gri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dinainte. Sergentul se întoarce către Marius. Nu avem apă, dar am topit puțină zăpadă. E la fel de bună. Arată cu degetul gaura neagră ce se cască sub fundația clădirii. Acolo am găsit asta, lângă un seif. Ridică o bucată de catifea maro murdară și zdrențuită, dezvăluind un patefon englezesc. Alături, câteva plăci cu binecunoscuta emblemă a câinelui care ascultă goarna unui gramofon și textul cu majuscule "His Master's Voice". Un seif? Ce naiba poate să caute acolo un seif? Chipul livid al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o mulțime de dosare. În partea stângă a ușii se află o masă mică, obișnuită, pe care se vede o mașină de scris nemțească, un teanc de foi albe și o ceașcă de cafea. Scaunul cu spetează din lemn vopsit maro, în ton cu restul mobilierului, scârțâie încet atunci când rusoaica se așează și începe să dactilografieze indiferentă niște documente fără să stea cu ochii pe claviatură, dovadă a unei experiențe îndelungate. Un timp, locotenentul continuă să stea lângă ușă. Pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
masa joasă aflată în dreapta fotoliului. Ah, în sfârșit! Mulțumesc, Anatol. Cu o prezență aparent fragilă, doamna cu păr argintiu care-și face apariția, în jurul vârstei de șaizeci ani, pășește cu greutate prin cameră sprijinită într-un baston lung din lemn, maro închis cu măciulie de os albă. Accesoriul din mâna ei nu o face să piardă nimic din distincția ei naturală, dimpotrivă. Dreaptă, zveltă, cu bărbia ușor ridicată, pare o regină căruia numai coroana de pe cap îi lipsește. Colțurile gurii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vreo motivație, anormalitatea unui regim de dictatură, zeci de ani... Nu mai are importanță, timpul acela a trecut definitiv, odată cu el și noi. Ana aștepta În odaia numită „salon”, cu covoare lînoase, tablouri, un divan larg acoperit cu o cuvertură maro plușată, cumpărată de la oraș, trei perne, două simple, pufoase, albastre, și una lucrată la gherghef, În galben, o mare oglindă ovală, părînd venețiană, prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
legate cu țipla aia tăioasă pe care orice copil al comunismului și-a dorit, măcar o dată, s-o spargă. Acolo, dedesubt, clipoceau formele și culorile după care tânjeam: negru-vișiniul cireșelor amare; mieriul strugurilor albi; rozul unduit dintre petalele de trandafiri; maroul înghesuit și siropos al nucilor verzi; portocaliul cojilor de lămâie și gref. Închis în recipienții ermetici ai amintirilor, amețit de-aromele dulcețurilor și-ale jeleurilor topite după rețete străvechi și infailibile, trăiam în secret niște voluptăți imposibil de descris. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vecinul de la doi. Domnul Cocă îți inspira un om extraordinar, și el și nevastă-sa. Nu erau zdraveni la cap. Ieșiseră în pijama, ca din spital, el cu servieta de funcționar în mână. Servieta aia imensă, socialistă, din piele crestată maro, cu capse metalice; încăpea și-un vapor înăuntru. O clămpănea mereu când se întorcea de la lucru. Eșua în fiecare seară pe scări, molcom, beat mort; ne ciocănea uneori în ușă, să ne spună ce i s-a întâmplat la serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să ieși măcar o dată pe stradă cu două trompe de-alea oribile și inutile, gata să te ciupească de glezne. Prin mâna ei treceau zeci de perechi, identice, diforme, hidraulice; doar nuanțele se schimbau, ca pielea unui cameleon bătrân: roz, maro, vișiniu, bleu, galben, lila. Nici anul ăsta, creatorii nu făcuseră economie de materiale, așa că se purta aproape orice, în orice combinație; doar muștiucul din vârf rămânea același. Maria jubila, înconjurată de-atâtea culori. Eu tăceam și zâmbeam frumos, aprobator. Mințeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă pierd în mulțime, ca s-o pot alunga cu și mai mult dispreț. Doar cine nu s-a simțit vreodată special nu poate înțelege. Apoi mi-am dat seama că nici ochii, nici mintea mea n-aveau nici o vină: maroul șosetelor concetățenilor mei, transportat de pe platformele metroului pe cele ale retinei, chiar exista, iar mirosul de salam sau parizer, implantat zilnic în celulele conice ale memoriei, nu era o iluzie. Fugeam cu două sute la oră de lumea asta pocită, umedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ardă mai tare. Poate nici nu mai era același soare. Te pocnea încă din aprilie, îți pulsa ceafa cum ieșeai din bloc, ca la Cernobâl: 35 de grade la umbră. După o oră, te întorceai acasă plângând, cu pete roșii, maro și cafenii pe brațe. În iulie, curgeau apele pe tine și-n plus te luau pe sus migrenele. Parcă razele fuseseră lansate să-ți crape capul, sfredelind ce mai rămăsese intact din creier. Așa strălucea noul soare, îmbunătățit. Laptele parf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și vătuit. Revista își făcea apariția miraculos, aruncată pe geam de poștaș. Pândeam fereastra cu orele. Așteptarea se prelungea uneori până intra Jeni (bona mea ciocolatie și pufoasă) ori se întorceau ai mei de la serviciu. Bărbatul cu tolba din piele maro căpăta proporții impresionante, mâinile lui gigantice se profilau în fâșia de soare, înainte de-a trage plasa pentru țânțari și-a împinge Pif-ul înăuntru. Se-auzea un zgomot lipicios și-atunci știam că pachetul a fost livrat. Mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pornesc toate nuanțele plăcerii: cafeniu-mat; ciocolatiu; sahara; mulatru-intens. Luminile și umbrele jucau acolo, dezvelite sau acoperite de hainele ușoare, în tonuri deschise. Ghiceam pe dedesubt porțiunile neatinse: sânii albi pe forma triunghiulară a costumului de baie (în contrast cu roșul sfârcurilor și maroul catifelat al mameloanelor); linia fundului; carnea dintre gât și lobul urechii; tălpile din saboți sau sandale (zăreai doar conturul, când călcâiul se ridica pentru a ajuta piciorul să urce într-o mașină sau să traverseze strada). Mai defilau și blugii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și friganelele, ziua și noaptea (prăjitura cu ½ vanilie și ½ cacao, nu ciclul cotidian), rufele albe și cârligele din lemn, globurile de Crăciun puse în cutiile de pantofi, mâinile mamei și mirosul de pătrunjel și țelină, oul frecat cu zahăr, dulapul maro și bananele verzi (așezate sus pe ziarul „Scânteia“, să se coacă), cașcavalul la capac, boul și vaca (din poezia „Eu sunt bou și tu ești vacă...“), Bălănel și Miaunel, casetele video și vocea de porcușor isteric a Irinei Nistor. Detectivistica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]