4,697 matches
-
este conștiință poietică. Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
amiază cosmică (Focuri în primăvară, Ceasul de vară). * Lirica lui Eminescu însumează cele mai largi și variate deschideri cosmice: de la nemărginitele spații revărsându-se neîntrerupt în descrierea cosmogenezei din Scrisoarea I, la spațiile abisale din Mortua est!, Rugăciunea unui dac, Melancolie, Strigoii, episodul "Orfeu" din Memento mori: de la responsabilitatea cosmică în iubire, din finalul poeziei "Pe lângă plopii fără soț": "Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt/ Și noaptea candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ." la responsabilitatea geniului pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
axiologic, tema din Rugăciunea unui dac; de la actul sacralizării și ridicării la sublim ale celor mai variate componente ale vieții și naturii, la eliberarea în inefabil; tensiunea transtanatos în dublu curent și anume, de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie, Strigoii, și de la moarte spre viață în Mai am un singur dor; de la originea divină a dicteului poetic: Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și auzirăm șoapta misterului divin", la sentimentul teleologiei dincolo de lumea umană a poeziei și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ci în permanentă mișcare, în continuă expansiune, exprimând neliniștea, frământarea marilor trăiri ale poetului. Această expansiune are un îndoit dinamism: se petrece atât pe vectorii spațiali, cât și pe dimensiunea timpului, ca o sete neistovită de cele două necuprinsuri. În Melancolie perspectivele se adâncesc în trepte, în cercuri de rezonanță succesive. De la perspectiva selenară inițială, se trece la priveliștea clar obscură tulburătoare în care "biserica-n ruină" este ecoul spiritual și vocalic al vaierului, al aiuritului de jale (de aceea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
valorii existenței. Este o bucurie axiologică, o victorie a unei conștiințe care se plasează extramundan. Poezia lui Georg Trakl, tragică de la un capăt la altul, ne farmecă prin frumsețea rostirii, prin melodicitate, prin adâncimea gândului, prin strălucirile cromatice, prin infinita melancolie. Se va riposta: dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Trakl să se sinucidă. Este adevărat, nici pe Empedocle nu l-a împiedicat să se arunce în Etna. Dar ce știm noi, pozitiviștii, care credem că avem toate explicațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
drumului spre imperiul morții, iar apoi intervenția lucidității neiertătoare și verdictul cosmic final, evocând fie vinovăția divină, fie îndoiala că ar exista un creator al unei lumi absurde tensiuni extreme ale unei gândiri generând bucuria zborului ultim in apex intellectu. Melancolia este stare poetică, iar orice stare poetică este o încântare a sufletului și a spiritului. Aceasta pentru că este o meditație asupra valorii existenței, unită cu nostalgia unui alte formule de viață, așa cum apare expresiv în Melancolie. Poezia Strigoii, deși pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ultim in apex intellectu. Melancolia este stare poetică, iar orice stare poetică este o încântare a sufletului și a spiritului. Aceasta pentru că este o meditație asupra valorii existenței, unită cu nostalgia unui alte formule de viață, așa cum apare expresiv în Melancolie. Poezia Strigoii, deși pune în temă moartea, biruitoare până la urmă, cosmicitatea viziunii, forța intelectivă a acestei viziuni: învingerea morții de către sublimitatea iubirii de dincolo, din postviață totul ne înalță emoțional, spiritual deasupra stihiei negative, Albia modelatoare a liricii lui Rabindranath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se află actualmente, precum și Panteonul roman. O bucurie solemnă și pioasă neîntreruptă este muzica lui Bach, bucurie a unui cor de îngeri muzica lui Mozart, iar eroica, dramatica muzică a lui Beethoven culminează cu Imnul Bucuriei din ultima sa simfonie. Melancolie infinită, răscolitoare, dar și tonifiantă, purtătoare spre înălțimi emană muzica lui Schubert, iar "melodia infinită" wagneriană, preluată apoi mai ales de Richard Strauss, exercită magia ființării pure. Bucuria creației Pindar afirma că poeții, dotați fiind cu privilegiul de a primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
esenței temporalității. O ambiguitate cu implicație cosmică, tangentă genezei, apare în poezia lui Eminescu, Lacul. Poetul nu spune "ascult și aștept" venirea iubitei, ci "parc' ascult și parc' aștept". Acest "parcă" este "cheia" care introduce ambiguitatea. Ca și în finalul Melancoliei ("Parc' am murit de mult"), și în acest poem "parcă" transmută momentul sufletesc în idee, în simbol. Dacă Ea (subliniat, deci nu un nume, ci yin pur) ar fi venit, poemul cu încărcătura filozofică actuală nu s-ar fi născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Van Gogh, Nerval, Georg Trakl s-au autoeliminat din viață prin intensitatea unei neliniști nevindecabile. Dar gloria unei picturi în care lumina este absolută, neagresată de umbre, la Vincent, iar pe de altă parte, frumusețea discursului liric, cromatismul feeric și melancolia cuceritoare la Trakl și Nerval, exorcizează umbrele angoasei. Poezia lui Eminescu este o vastă epopee a neliniștii pe diverse planuri. Neliniștea față de moarte este inaugurată cu Mortua est! și culminează cu Strigoii. Neliniștea față de efemeritate și nimicnicia lumii străbate întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exclusiv artei. De notat însă o mică diferență: faptul că în concediu este departe de ai săi nu vine deloc în contradicție cu sentimentele sale domestice. Așteaptă în fiecare an concediul soției cu o voluptate secretă, dar numai pentru acea melancolie a despărțirii, generatoare de profunde elanuri creatoare. Cel puțin în cazul lui! Însă în vara aceasta i s-a părut că totul decurge altfel decât de obicei. Vârsta de 40 de ani nu este o vârstă critică la bărbați, deși
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și îi zboară sufletul gândind la ea. Și în șoaptă, foarte ușor, aproape în liniște, îi susură în auzul sufletului demonul familiar: "Nu ți-ai notat cum îi pare Clarita mamei tale?". Capitolul XI Cu invazia dragostei, ce maree de melancolie! Este o simțire a vieții ca o topire, este un vis de a dormi mereu în brațele Claritei. Merge la plimbare pe malurile râului; din albii plopi ning semințe înaripate, fulgi de viață. Și vede cum se îmbulzesc oamenii să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
de o ființă rațională, căci câmpul este al animalului uman. Apolodoro este distrat; nu poate rezista la cravata roșie a lui Federico, spongioasă și umflată, care îi strânge gâtul. Ceva melancolic, zice Apolodoro ca și cum ar vorbi cu sine însuși, monotonia... melancolia... Nu, răspunde Federico, cineva pe care moartea l-a îngrozit. Cum? S-a lăsat în voia ei, fără îndoială, pentru că o ura cum se lasă unii bărbați la femeie.... Paradoxuri! Poate! Se sinucide doar cel care urăște moartea; melancolicii îndrăgostiți
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
tocmai când avem impresia că ne apar?ine, ni se smulge din bra?e, l?sându-ne s? Îmbra????m o umbr?.” ??adar, Înainte de a fi imagine , natura a fost personaj feminin. Dup? cum observa Andrei Ple?u În Pitoresc ?i melancolie, datorit? asimil?rii dintre natur? și maternitate s-a putut realiza mitul Întoarcerii la natur?. Prin acest gest omul socializat ?i, astfel, desacralizat se purific?? ?i se Îmbog????te c?ci se treze?te la o nou? via??, având valoarea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Peisajul selenar, poate exprima ideea armoniei lumii, dar ?i sentimentul sfâr?ițului, al spaimei În fă?a pierderii sensului lumii, a c? derii Într-un univers al destr???rii; solitudinea poetului configureaz? un peisaj selenar cu accente expresioniste (În poezia ,Melancolie" de exemplu); În alte crea?îi Ins?, peisajul selenar uime?te prin frumuse?ea izvorât? din aeel tainic sentiment al armoniz?rii sufletului omenesc cu ritmurile cosmice. Atributele peisajului eminescian sunt ecouri ale unor st?ri de suflet, poemele fiind
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
uime?te prin frumuse? ea reflexelor ro?iatice sau argintii de lumin?. Poetul contrapune Ins? acestei „poetici a gra? iosului" ce configureaz? asemenea „spa?îi de securitate", „un lirism existen?ial" (E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste?ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui sentiment tragic al existen?ei umane" . Din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul că stare
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
descris. Iar sentimentul care confer? unicitate oric?rui peisaj din poezia eminescian? este cel al unit??îi cu marele cosmos, al particip?rii fiin?ei umane la via? a macrocosmosului, stare poetic? pe care Lucian Blaga o exprim? În versurile „Melancoliei"; „altoit?" de propria fiin?? a poetului, Întreaga lume I?i retr?ie?te existen?a În lacrimile acestuia, ca Într-o ap? primordial? (a c?rei imagine se reg?se?te În sugestia „picurilor de ploaie"): „ Triste?i nedeslu?ite
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de data aceasta cu Întunericul: „ ?i luna murii lungi albe?te Cu umbr? Împle orice col?", sau acea inefabil? stare de triste?e În fă?a pierderii sensului lumii, a c?derii Într un univers al destr???riinumit? de poet „melancolie". În crea?ia eminescian?, aceasta reprezint? mai mult decât un sentiment, e un concept, de o natur? mult mai subtil?, n?scut din con?tiin?a pierderii lumii paradisiace (a „mitelor albastre" ce defineau vârstă de aur) Într-un anotimp
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
trece alb? regina nop?îi moart?. O dormi, o dormi În pace printre f?clii o mie ?i În mormânt albastru ?i n pânz? argintie, În mausoleu-?i mândru, al cerurilor arc, Tu adorat ?i dulce al nop?ilor monarh! " (Melancolie) Dac? odinioar? „credin? a" cea care „zugr?ve?te icoanele-n biserici" Îmb?ls?mă sufletul poetului cu ale sale „pove? ți feerice" (simbol al vârstei edenice), acum, cănd „ale vie?îi valuri" i-au mai l?sat „abia contururi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
În „mausoleu mândru". Pustietate, ghea??, ruin?, triste?e, singur?țațe sunt atributele deopotriv? ale peisajului, dar ?i ale sufletului poetului, cele trei planuri În care sunt structurate imaginile poemului celest / p?mântesc / uman, fiind st?panițe de acela?i sentiment: „melancolia sfâr?ițului". Semnificativ? pentru aceast? unitate: peisaj stare sufleteasc?, este repetarea aceluia?i vers În dou? secven?e diferite: „Dar de-ale vie?îi valuri, de-al furtunii pas Abia contururi triste ?i umbre-au mai ??mas", ce identific? simbolic
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
i ordinii. Adâncimile universului ?i tainele lor nu sunt acolo unde se g?sesc norii ?i umbră lor neagr?, adâncimea st? În limpezime ?i senin?țațe ". (Hermann Hesse, Jocul cu m?rgele de sticl?) Peisajul selenar descris În versurile poemului „Melancolie" reprezint? astfel o expresie liric? a „lumii interioare" a poetului st?pânit? acum de sentimentul tragic al unei existen?e ce ?i-a pierdut Încrederea În „limpezimea ?i senin?tatea" din care alt?dat? credin?a (În propriul destin artistic
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
edenic al vârstei de aur, cu natura ?i iubirea, iar lumină str?lucind pe chipul fetei pare o prelungire a razelor argintii ale astrului nocturn ce domin? de data aceasta un peisaj solemn, Insufle?it de armonia lunii. (În poezia „Melancolie", epitetul cromatic „albastru" din cadrul structurii metaforice „mormânt albastru" era o sugestie a sfâr?ițului cosmic, a destr???rii universului interior resim?it de eul liric, iar epitetul „luciu" „luciu v?l"sugera ideea de neclintire, de imobilitate sumbr?, opus? atmosferei
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
sacralizat? de prezen?a „cuvântului" (ce aminte?te de cuvântul primordial Cuvântul „cel dintâi"), este, prin urmare, singura În care devine posibil? „arhetipala condi?ie cosmic?" a unit??îi originare (Z.D.-Bu?ulenga). Cele dou? crea?îi artistice eminesciene „Melancolie" ?i „Cr?iasă din pove?ți" reprezint? astfel ipostaze poetice diferite ale unui peisaj dominat de astrul nocturn. Ceea ce confer? configura? iilor spa?iale circumscrise acestuia notă distinctiv? este perspectiva diferit? din care poetul le abordeaz?, izvorât? din „sentimentul rar
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
o adev?rât? „patrie a dorului". Zoe D.-Bu?ulenga descoper? În paginile liricii eminesciene „peisaje exprimând titanica sete de frumuse?e ?i plenitudine rev?rsate În crea? ie", sau „peisaje expresioniste" care exprim? tragismul existen?ei umane (că În „Melancolie" spre exemplu). De asemenea, Edgar Papu remarc? ineditul unei pagini din crea?ia eminescian? În care este descris „unul din rarele peisaje de iarn?" În care eul liric comunic? sensibilit??îi noastre „cea mai complet?? ?i cea mai exact? und
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
se construiesc astfel În jurul semnifică?iilor atât de complexe ale astrului nocturn. Luna Înseamn? În crea?ia lui Mihai Eminescu ?i proiec?ia liric? a universului s?u interior. „St?pân-a m?rii" (Scrisoarea I), „regin? a nop? îi" (Melancolie), „fiica cea de aur a negurii eterne" (Sarmis), „copil? de aur", „visul negurii eterne" (Scrisoarea IV), luna uime?te sufletul poetului cu „imperiul" s?u „de lumin?": ??i atunci peste ape fala sfânt-a lunei pline /I?i ridic? discul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]