608 matches
-
predilect este un personaj-problemă, un intelectual ca atâția alții din romanele interbelice ale lui Camil Petrescu, Mircea Eliade, G. Ibrăileanu, Anton Holban, deci un ins care are un raport mediat cu "viața". În cazul lui Lovinescu, personajul este o conștiință melodramatică ce a prins de veste că trăiește într-o melodramă și, de aceea, caută să iasă din ea. Nici într-un caz deci nu poate fi vorba despre lipsă de intelectualitate, despre paseism și romanțare, de vreme ce acestea sunt "înrămate" într-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pentru romanele în discuție). De la această conștiință critică (cu evidente premise autobiografice) pornește și romanul lovinescian, dezvoltând "o poetică originală, axată pe amplificarea repetitivă, în "serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu". Situația melodramatică este succesiv denunțată și regăsită, mereu din alt unghi, într-un efort dramatic de edificare. Serialitatea este, astfel, o consecință necesară a poeticii melodramatice. Romanul-ciclu, de care Lovinescu se arată captivat încă din anii 1920 (dublul roman Viață dublă, ciclul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în "serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu". Situația melodramatică este succesiv denunțată și regăsită, mereu din alt unghi, într-un efort dramatic de edificare. Serialitatea este, astfel, o consecință necesară a poeticii melodramatice. Romanul-ciclu, de care Lovinescu se arată captivat încă din anii 1920 (dublul roman Viață dublă, ciclul Bizu, ciclul eminescian), este deci o opțiune justificată, și nu o simplă dovadă de incontinență narativă. Romanele lovinesciene, arată autorul, se "citesc" unul pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
școală academică ieșeană, se vede de departe, și tăietura ei e nemiloasă. Cititorul să se îndrepte spre paginile care vorbesc despre ambiguitatea conceptului de "purificare" din estetica lui Aristotel și despre greșita interpretare nietzscheeană a semnificației corului antic, despre fondul melodramatic al dramaturgilor moderni, precum Camil Petrescu și Eugene O'Neill, și despre sensurile intelectuale ale erotismului pe care le vehiculează scrierile de tinerețe al lui Lovinescu și va vedea despre ce vorbesc. Printr-o atitudine disimulată, de "blândețe" autoironică ce
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a constant levelling presence, which is apt to produce, as a species of trans-generic code, literary works that resemble to each other on purpose. Further, we can also ascertain the establishment of a 'replay' protocol that ensures the circulation of melodramatic schemes across texts of various range and dimensions. Once the dramatic situations curdled in the brief form of short stories, they shall serve as a recycling narrative matter, able to sustain the bigger enterprise of novel writing. For instance, what
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
figuring down literature. What we can discover in E. Lovinescu's literature is a still more intimate manner in which forms can absorb themselves into the writer's existence. Nevertheless, unless one aims at increasing narrative stereotypy, the re-dressing of melodramatic patterns can bring only unworthy results. Sharply, this leads to fragmentation of narrative structures, to schematisation of relationships among characters, to absence of inwardness. We have to admit that a certain insistence on the dramatic construction of episodes, and on
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cărții", și apoi despre "convingere de ratare a cărții" (2 nov. 1932). Sensibil în grad extrem la reacția publicului, e foarte posibil ca Lovinescu să-și fi modificat proiectul din mers, încercând să scrie altfel, într-o manieră tot mai melodramatică și mai puțin eseistică, teoretizată post factum. 41 După Ioan Holban, în Firu'n patru "autorul însuși pare a se supune acelei fatalități literare care guvernează destinul personajelor sale", pentru că "scrisoarea lui Anton Klentze inversează rolurile, autorul devenind personajul propriului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
inexorabile (moira din tragedie); recunoașterea erorii de către cei ce joacă rolul judecătorilor; apărarea publică a virtuții; figura copilului/generosului ca purtători ai puterilor providențiale; fascinația răului, ce derivă din faptul că amenințarea e personalizată, palpabilă etc. (vezi Peter Brooks, The Melodramatic imagination: Balzac, Henry James, Melodrama & the Mode of Excess, Yale University Press, New Haven & London, 1976, pp. 15 ș.u.). 44 Justin Neuman, "Considerații psihanalitice. Firu'n patru", în Adevărul, an 48, nr. 15372, 14 febr. 1934. 45 Șerban Cioculescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
une gage de sincérité" (p. 121). 56 Marian Papahagi, " Pentru o lectură "în sistem" a romanului lovinescian", în op. cit., p. 20: "[...] tot romanul este construit pe macheta romanelor de senzație și dă impresia de literatură ieftină, mai ales în scenele melodramatice ale dezvăluirii de către Diana Serea a probelor iubirii ei pentru Bizu". 57 Mihail Sebastian sancționează moralitatea pudibondă, naivitatea, artificiul romanelor lovinesciene: "Lovinescu aplică astăzi în experiențele de roman formele pe care le-a studiat în prealabil în lecturile sale de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
știm, eroii eminescieni") nu constituie "numai un motiv poetic, ci și o chestiune de metafizică: e vorba despre transparența reciprocă a conștiințelor", care creează "o fisură în carcasa ego-ului" (op. cit., p. 99). 114 Atitudinea aceasta, reprezentativă și pentru eroul-intelectual din melodramaticele romane lovinesciene, e justificată filosofic în Bhagavad Gītă (vezi comentariile lui Sergiu Al-George, în volumul Bhagavad Gītă, traducere, comentariu și note explicative de Sergiu Al-George, Editura Informația, București, 1992, pp. 9-24). Merită semnalată și observația lui Caius Dobrescu, care consideră
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Cugetul clar, an I, nr. 5, 12 august 1936: "Pornograful Lovinescu,/Cu aceea ce a scris,/N-a lovit în Eminescu,/Ci, prin el, s-a sinucis". 179 Interesante mi s-au părut și observațiile Lăcrămioarei Petrescu privind influența tiparelor melodramatice (în special a motivului "damei cu camelii") asupra literaturii lui Camil Petrescu. Vezi subcapitolul "Re-scrierea intertextuală. La Dame aux Camélias", în volumul Poetica personajului în romanul lui Camil Petrescu, Editura Junimea, Iași, 2000, pp. 184-185. 180 Un fragment consistent din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Mussolini �mpotriva corup? iei, MacSmith afirmă c? această devenise �normal? , f?? i??, reglementat? ? i chiar taxat? � (p. 397). Iorga ? i-a declarat convingerea asupra modestiei lui Mussolini �n Idei asupra problemelor actuale, Bucure? ți, 1935, p. 108. S? ne amintim de scenă melodramatic? dintre el ? i Emil Ludwig, atunci c�nd Ducele a evocat felul �n care fusese r? nit �n R? zboiul cel Mare 124�Memorii, vol. VII, pp. 356-361 ? i BARSR, Coresponden? a lui N. Iorga, vol. 103 (1936), doc. �1 125�Memorii, vol.
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
vocilor umane solistice, căutându-se în special efecte vocale care să fie în sintonie cu textul și cu sentimentele exprimate de acesta sau cu sentimentele care se doreau a fi exprimate (afectele); - influența considerabilă a stilului teatral și a celui melodramatic; - dezvoltarea autonomă a instrumentelor, fie a orgii, fie a instrumentelor de coarde și de suflat, care încep să se grupeze în complexe (consertus, concentus, ensemble ...); - invenția și aplicarea constantă a tehnicii basului continuu, în paralel cu afirmarea cântecului solistic. Prin
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
mod normal, este structurat în două părți. În intervalul dintre cele două părți, în faza inițială a oratoriului, avea loc o omilie edificantă sau cu un caracter moralizator-educativ. Mai târziu, forma oratoriului s-a apropiat în mod considerabil de stilul melodramatic și de cantată, cu o predominanță netă a muzicii asupra echilibrului total al narațiunii, culminând la jumătatea secolului al XVIII-lea în marile lucrări ale lui Haendel sau Bach, dispărând orice legătură cu liturgia. 5.2 Secolele XVIII și XIX
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
pur vocale, al căror merit constă în buna armonie, în modulații înțelepte și fugi pe teme serioase și bine gândite, și nu în arii plăcute sau acompaniamente mișcate. Pe aceeași linie cu Burney, existau și alți compozitori care preferau stilului melodramatic și instrumental pe cel vechi, a cappella, aceștia exprimându-se de bună voie în stilul arhaic, alla Palestrina, actualizat în armonie și cu o expresivitate mai vie și mai conformă cu sensibilitatea timpului lor. 5.3 Un caz paradigmatic: misa-cantată
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
un drum propriu, lesne sesizabil în cadrul liricii preeminesciene. Autorul refuză în mod deliberat versul reflexiv, revendicându-și exclusiv latura sentimentală, din convingerea că „le coeur est la vraie lyre”. Scurta și zbuciumata sa boemă îi influențează morala, construită maniheist și melodramatic, după modelul lui Rolla al lui Alfred de Musset, ca în poemul Raul (1875), un imn adus iubirii pure, care nu ar putea exista decât într-o altă lume, a morții. Iubirea ia forma invariabilă a obsesiei, senzualismul fiind însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
bine în oximoronica expresie românească a "râsu'plânsului"200, pusă în circulație și explorată magistral de Nichita Stănescu. Aceste considerații vizează în primul rând umorul propriu-zis, care poate fi numit și "alb" sau pe cel "roz" al prozei și dramaturgiei melodramatice. Ele sunt însă parțial valabile în cazul umorului negru. Dacă umorul alb presupune referenți inatacabili din sfera valorilor morale și spirituale, umorul negru aplică derizoriul zonei biologicului ca realitate pragmatică incontestabilă: corpul uman, inclusiv în ipostaza de cadavru, infirmitățile, maladiile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mușatescu ilustrează, așadar, și literatura aforistică românească, alături de I.L. Caragiale, G. Topârceanu sau de Aurel Baranga cu ale sale Minime și maxime. În proza scurtă și în dramaturgia cu tentă satirică, Tudor Mușatescu datorează, indubitabil, mult lui Caragiale. În romanul "melodramatic"219 Mica publicitate, în schimb, perspectiva predominant umoristică semnalizează desprinderea de model și investigarea pe cont propriu a unui univers în care va acorda atenție mai mult destinelor complexe și dramatice decât celor aflate la limita ridicolului. Chiar și acestea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
metaforele astrale nu vor mai servi drept pretexte pentru un astfel de comic vesel, ci pentru visarea care dizolvă râsul în surâs binevoitor, pentru ca finalul, restabilind echilibrul perturbat pentru o clipă, să cufunde totul în tristețea și cenușiul diurn. Nota melodramatică, admirabil evitată de Mihail Sebastian prin abila ancorare în realitatea prozaică inclusiv a celor mai vizionare și nepragmatice personaje, caracterizează, în schimb, piesele umoristice ale lui V. I. Popa și comedia "amară" a lui George Mihail-Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în schimb, piesele umoristice ale lui V. I. Popa și comedia "amară" a lui George Mihail-Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda. Dacă la V. I. Popa conflictele între generații (Mușcata din fereastră) sau între etnii (Take, Ianke și Cadâr) se anulează melodramatic în final, în piesa lui G. M. Zamfirescu, artificialitatea și convenționalismul constau tocmai în punerea într-o tranșantă și definitivă opoziție a două lumi: pe de o parte, cea a "pampoanelor de paradă", reprezentată de văduva colonelului Stavăr, de Mioara
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și inadaptabilitate și Frosa, metamorfozată fabulos și neconvingător din servitoarea neîngrijită și răutăcioasă în idolul de frumusețe și gingășie sufletească așteptat. Un tip de umor "roz" reiese astfel din recompensarea personajelor superioare din punct de vedere moral. Soluția de tip melodramatic poate fi înțeleasă în cazul lui George Mihail-Zamfirescu și ca procedeu de intenționată delimitare de modelul caragialian pe care titlul piesei însuși Ion Anapoda -, îl evocă instantaneu, prin relaționarea intertextuală cu "omul sucit" din nuvela lui Caragiale. Cu același scop
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Idolul și Ion Anapoda și Domnișoara Nastasia demonstrează astfel, pe de o parte, polimorfismul umorului și pe de altă parte tentativa de marcare a notei de originalitate față de universul caragialian, chiar cu riscul eșuării în plan estetic, prin alunecarea în melodramatic sau prin supralicitarea umorului atroce. Ca suport ilustrativ pentru diversele forme de umor pot fi menționate și scrierile lui Ion Băieșu. Ipostazele umorului sunt aici diverse, de la cel vesel, iscat din banale incidente cotidiene surprinse în nenumărate schițe, scenete și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pare a fi singura zonă în care autoritatea lui nu s-a exercitat covârșitor, scriitorii care i-au urmat reușind să descopere resurse de originalitate acolo unde geniul caragialian n-a pătruns mai adânc fie dintr-o funciară repulsie pentru melodramatic și dulcegărie sentimentală, fie din cauza preferinței pentru modalitatea satirică sau ironică în redarea universului uman. Filonul de sensibilitate explorat însă de scriitori precum Mihail Sebastian, V.I.Popa sau George-Mihail Zamfirescu nu diluează comicul, ci îl împrospătează, iar tratarea umoristică a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și superstițios; seducător și misogin; cu fobie la vegetal și infantil, dar meloman pătimaș, impresionabil până la lacrimi; sumbru, nevricos, nestatornic, histrionic, dar și ursuz, ultrajovial, placid și ferm în principii; causeur și farseur genial, stăpân agresiv și poruncitor, dar și melodramatic; maestru al travestiului mimetic, acid pâna la perversitate sau cumplit de sadic în demolarea interlocutorului, dar și înțelegător, altruist și atoateîncăpător întru cele umane; dogmatic și antidogmatic, adorând petrecerile și colocvialitatea, însă trădând și batjocorind totul; iubindu-și sau urându
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de tip bovaric în propriul personaj se vede mai ales în romanul Platonia (1999), unde R. se transformă în apărător necondiționat al eroinei sale, a cărei idealizare excesivă atacă rezistența estetică a scrierii, dându-i o alură excesiv sentimentală și melodramatică. Definită ca o „Madame Bovary într-o societate totalitară”, Platonia este o fostă cântăreață de operă care încearcă să își vindece egoul ultragiat de câteva iubiri eșuate prin refugiul în muzică și în cele din urmă în moarte. În ficțiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]