1,252 matches
-
engleză/franceză) seriile se organizează într-un mod particular, punând în evidență diferențe graduale între termeni (superb - grad maxim, drăguț - grad mic), diferențe privind capacitățile de combinare cu alte cuvinte (pretty woman/handsome man), diferențe de repartiție stilistică (frumos - standard, mișto - argotic). Pentru denumirea aceleiași realități, limbile pot folosi sintagme în a căror structură intră cuvinte cu semnificați diferiți: rom. struguri negri, engl. red grapes; rom. roșu de invidie/fr. jaune d’envie/engl. green with envy/it. rosso per l
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
tome XXXIII, nr. 1-2, pp. 7-14. 230 Pe site-ul unei librării virtuale am întâlnit astfel de aprecieri entuziaste ale acestor povestiri (retipărite de Editura Nicol): "cea mai frumoasă carte pe care am citit-o" (Izabela, 14.03.2009); "e mișto tare cartea asta" (Gaby, 05.02.2009) vezi http://www.librarultau.ro/carte/povestiri-istorice-dumitru-almas--i10720-p2, accesat la data de 19.03.2010 sau "îmi place la nebunie această carte și am citit aproape toate povestirile" (Andreea, 04.02.2009) pe http
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
diversamente da lui, proveniva dallo hegelismo ortodosso, e per questo, e per certo suo abito di professore, pareva cinto di grosso usbergo contro le lusinghe della Circe di modă. Sicché, quando îl fatto accadde e comparve quel nuovo irrazionalismo, un mișto di vecchia speculazione teologica e di decadentismo, tra lo stil dei moderni e îl sermon prisco, sotto îl nome di "idealismo attuale", egli ne provò non piccolo stupore, mă pure non mise tempo în mezzo a censurarlo nel suo principio
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
Mă frământă. Un incapabil cum sunt io să dea randament la ceva. N-am o părere extraordinară despre propria persoană. Niciodată nu am fost în stare nu numai de ceva de anvergură, dar măcar de ceva de bun-simț. Nu fac mișto. Chiar așa e. Ca să scrii e suficient să te așezi pur și simplu la o masă. Oamenii, cred io, nu pot scrie pentru că nu au suficientă încredere în ei înșiși. Nu dau doi bani pe ceea ce înseamnă ei. Nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu găsesc să vă spun legat de el. Mă rog, am aflat că, în libertate, fabrica sicrie. Mănâncă și produce cantități apreciabile de rahat. Rahat la intervale suspect de mici de timp. Ar mai fi unul Marian, care face permanent mișto de Danny de Vito pentru că nu numai că e surd, dar mai are și un picior mai scurt și unul și mai scurt. Și ar mai fi în salon un tip cu un veșnic radio pe burtă. Are o față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
direcție și am ajuns în alta. Am tocit să dau la Drept - și am ajuns la Jurnalism. Am încercat să mă fac jurnalist - și-am ajuns să fac proză. Vreau să fac proză - și rezultă un fel de antropologie la mișto. Asta e. Uite, odată, când m-am operat, când doctorii mi-au extirpat o tumoare; pentru că relațiile mele cu spitalele nu datează de azi de ieri, doctorii mi-au spus că au găsit acolo ceva dubios, un fel de celule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ceva în afara fabricii lui. Cum pentru europenii Evului Mediu exista doar conceptul de sălbatic, nu de sălbatici. Tot ce e în afara tribului nostru - e totuna, otova, de-a valma. Asta am auzit-o la un curs de la un prof foarte mișto, care a fost obligat să plece din facultate. Mirel povestește pur și simplu cum e la el la fabrică. Se simte bine acolo, după câte se pare. Le știe, le are. Și nu pot decât să-l felicit. E un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
înainte, oricum, tot ceea ce vei auzi e repetiție. Dacă eram infatuat, așa aș fi gândit. Altfel, de ce toți în cronicile lor ar fi subliniat parcă ironic că am un simț auditiv excepțional. Ca și cum ar fi știut ceva. Făceau mișto. Un mișto inconștient, pentru că era puțin probabil ca ei să aibă știință de problemele mele medicale. Ce poți să scrii într-o carte despre pierderea auzului? Să transformi boala ta într-o operă de artă. Ar trebui să fie un roman despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Când eram în liceu, v-am zis că mă dădeam satanist. Lăsam de înțeles că Dumnezeu îmi e urgent dator cu niște explicații. Să-mi demonstrez mie că aud. De aia scriu. Să le demonstrez celor care mă luau la mișto că nu să auzi neapărat cu urechile ar fi ideea. Auzi sau nu. Asta nu ține de otoscleroză, otită, rinită medie acută sau alte diagnostice. E o problemă de numire. Cum îi spui? Sunt limbaje și limbaje. Nu ține de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
hăhăia aprobator și zicea ceva de genul „Păi, da!“. Ca și cum te-a înțeles la perfecție, îți dă dreptate întru totul. Io am uneori un ton insinuant, sarcastic, și interlocutorul meu trăiește de multe ori cu impresia că-l iau la mișto, că-l iau peste picior sau am spus ceva hazliu și, în consecință, râde de se prăpădește. Așa pățesc și cu străinii. De exemplu, cu niște sârbi care veniseră la noi la facultate. Ne conversam în engleza mea de baltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu ea prin magazine și, din când în când, îmi aruncă: voi bărbații, nu înțelegeți nimic din asta! Îmi zice că în timpul cât am fost io în spital s-a angajat la un ziar, unde face cronica gastronomică. Asta e mișto, pentru că pun pariu că o să mă ia și pe mine pe la restaurantele pe unde merge. Acum câteva luni, înainte să mă îmbolnăvesc, avea o rubrică despre câinii vedetelor, pisicile, și mergeam și io cu ea pe la toți troglodiții. Cică eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pauză chiar m-au servit cu mere și cu biscuiți Eugenia, voiau nu atât să mă consoleze, cât să-și manifeste recunoștința fiindcă, în sfârșit, nu-i mai complexam, mă dovedeam și eu un ins imperfect, ca ei, ceea ce era mișto, le venea apa la moară. A treia boacănă a fost că, târziu (era deja începutul lui noiembrie, dăduse bruma, ba într-o dimineață chiar se formase o pojghiță subțire de gheață pe bălțile de la marginea orășelului nostru...), m-am luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sigur pe mine. Dar nu prea mi-a mers. Tot a bătrână a avut dreptate, cu furtișagurile am rămas, m-a ocolit norocu ăl mare, cel puțin pân acuma... Pușcărie a tăcut. Ceilalți doi se gândeau - și povestea lui e mișto. Curând, fără să mai aștepte invitație specială, Gămălie și-a dat și el drumul la vorbă: -Iar la mine, bă, numele de Gămălie provine de la chestia că..., adică, mi se spune așa de la gămălia chibritului. Nu e plăcere mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
inși fără rost își luaseră obiceiul să facă un fel de bilanț al zilei. Și de fiecare dată, ei încheiau cu aceeași frază de apreciere (nu conta cine o rostea, ea era mereu aceeași...): Bă, ducem viață prima-ntâi acilea, mișto ce nu s-a pomenit, să-mi bag picioarele! Asta însemna că le căzuse cu tronc orășelul Serenite, îi bătea gândul chiar să se stabilească aici, deși unii ca ei se plictiseau repede și pe nepusă masă li se scula
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vreo (câți ani, dom’ senator?) din părinți țigani”? Și asta, doar așa, pe baza faptului că funcționara respectivă a auzit că Cioroianu este un nume țigănesc, așa cum și alte cuvinte și expresii ca baragladină, cioroipan, cioropină, mânca-ți-aș ciocu’, mișto și sanchi au cam aceeași origine? O să mă întrebați, care este, totuși, morala acestei fabule cu un senator român plin de ifose? „Oo-key, oo-key”, cred că domnul senator este dintre cei care, vorba lui Arghezi, una spun și alta fumează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
zice, cu udemeriștii. Ba nu, cu țărăniștii”. „Aaa, îl văd. Nu, mă. Tipu’ e cu conservatorii. Îi zice, stai așa..., Brătianu; Adrian C. Brătianu.” „Nu, tu, îl cheamă altfel ț Cioroianu; Dinu C. Cioroianu”. „Nu știu, dragă, da gagiu’ e mișto. Pă bune”. Văzând țara ieșită din ghearele dezamăgitorilor ei disidenți și intrată în portofoliile (uneori chiar și în portofelurile) marilor ei bărbați politici de azi, nu pot spune altceva despre „România profundă” decât: „E mișto, mă! Pă bune”. (Jurnalul Național
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
știu, dragă, da gagiu’ e mișto. Pă bune”. Văzând țara ieșită din ghearele dezamăgitorilor ei disidenți și intrată în portofoliile (uneori chiar și în portofelurile) marilor ei bărbați politici de azi, nu pot spune altceva despre „România profundă” decât: „E mișto, mă! Pă bune”. (Jurnalul Național, 23 octombrie 2005) Curcubeul huiduielilor Pe la începutul acestui an, aflam că într-una din emisiunile tale de la Realitatea afirmaseși că se vorbea tot mai insistent despre intrarea mea în politică. Am rămas stupefiat. Te-am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
actorii călcau anevoios, ca și cum ar fi Înaintat pe un teren proaspăt arat. Așa se desfășura călătoria personajelor, printr-un labirint de paravane făcute din nuiele de plută, pe fondul melodiei din versiunea Disney a basmului Albă-ca-Zăpada: „Hai-ho, hai-ho, suntem pitici mișto“... De-ale tinereții valuri... Spectacolele cu Șeful și Turnul au fost realizate cu o viteză-fulger, În două-trei săptămâni. Eram cu toții În cantonament, ca sportivii, și Încercam să ne simțim ca The Beatles la Începuturile lor din Hamburg, când locuiau Împreună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
unul dintre noi se proptea întotdeauna în ușa închisă. Acolo am cunoscut mulți tipi de gașcă, cum era, de exemplu, Liviu. Liviu era într-a unșpea, purta peste costumul de elev un fular alb de la frate-său, din uniforma marinei (mișto, nu ?), și era un fumător adevărat : chiar dacă-i scăpa țigara pe jos, el o lua, o ștergea de sacou (în toaletă era întotdeauna ud pe jos) și o băga în gură. Bineînțeles că gesturile acestea stîrneau admirație în public - nimeni
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
că-mi dăduseră și puțin lacrimile - pe bune !) și cu multe aplecări de spate, ca ioba gul în fața boierului nemilos. Din păcate n-aveam căciulă - sau șapcă - s-o boțesc în mîini. Grecu mi-a dat o palmă așa, la mișto, cum dai unui puțăr, și apoi și șapca. Nu știu de ce-a făcut-o. Probabil ca răsplată că-l făcu sem să se simtă, o dată în plus, bărbat față de gagicile ălea. Am plecat de-acolo eu, killer-ul, cu un
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
renumele din luptele cu „găștile“ de la alte clase. Apoi, în clasa a cincea, m-am mutat la o altă școală. Acolo, noii mei colegi m-au văzut mai retras și, încetul cu încetul, au început să mă ia sistematic la mișto. Toată chestia a durat pînă cînd i-am dat borșul celui mai tare tip din clasă. țin minte că eram în vestiar la sport și, cînd mă dezbrăcam, nu știu ce mi-a căzut din buzunar. Am impresia că erau niște bile
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mergem la casele noastre. N-am făcut-o și am preferat să mă plimb pe străzi, cu o tipă. Apă șiroind prin păr, bluză udă și devenită transparentă, mici frisoane de frig care se cereau rezolvate cu îmbrățișări - a fost mișto, ce mai ! Ploaia aceea - aveam să aflu apoi - fusese radioactivă ; era prima zi de Cernobîl. Cenaclul „Flacăra“ Ca și manifestațiile, Cenaclul „Flacăra“ era un bun prilej pentru a fi cu ceilalți. La Cenaclul „Flacăra“ nu te duceai niciodată singur, ci
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
dar tot cu „C“ începea !). Afară era încă noapte și, ajuns la căsuța unde stătea fata, am insistat mult bătînd în geam. Într-un tîrziu a apărut și Carmen, cu ochii cîrpiți de somn. Parcă nu mai era așa de mișto, dar ce conta ? - ziua arăta bine. și mai era puțin pînă să răsară soarele... Am început să mergem agale pe țărm, înspre epavă. Nu ne spuneam mare lucru. Cum eu țineam mîinile în buzunare, tipa m-a ajutat zicîn du
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și am început să discutăm despre expozi ție. Eu cam repetam ce scrisesem în scrisoare, fiindcă alceva nu mai știam. La un moment dat, fără nici o legătură cu discuția, mi-am luat inima în dinți și i-am zis : „E mișto melodia asta. N-ai vrea să dan săm ?“. Tipa s-a executat fără să zică nimic și am început să ne bălăngănim, îmbrățișați, de pe un picior pe altul. A mai trecut ceva timp pînă am sărutat-o, dar, o dată începutul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
să mai fac. Îmi închipuiam că asta era tot. După cîteva secunde de așteptare, ea a început să se miște și, imediat, m-am prins și eu care-i treaba și am făcut la fel. Chestia era, într-adevăr, foarte mișto. Mult mai mișto decît toate tehnicile masturbatorii pe care le încer casem pînă atunci (cîteva mai inventive : cu gaura din plapumă, cu dușul, cu sticla de lapte - cu sticla de lapte chiar nu era mare scofală, fiindcă nu-mi intra
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]