826 matches
-
mimetică: „Probabil că limbajul este insuficient spre a exprima ceea ce este mai autentic; el, limbajul, se adaptează repede la canoanele unei retorici sau ale alteia și se vorbește pe sine, iar nu pe tine. De aceea, mă plictisește ambiția romancierului mimetic de crea lumea din nou În mod fals“. În totul, „Jurnalul lui M.“ are sens de sine stătător, pe când „Jurnalul lui A.“ e numai termen de contrast (dar la fel de necesar În economia Întregului, bazat pe denivelări de text semnificative). Legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și un competent teoretician al literaturii, dedat cu subtilitățile textualizării ale prozei autoreferențiale. Marin Mincu Împinge Însă mai departe experiența romanescă de la care pleacă, pentru a construi o imagine, mai degrabă teoretică, asupra mecanismelor epice, răsturnând perspectiva tradițională; nu chipul mimetic al realității contează În acest caz, ci modul cum se corporalizează textul, cum prinde el contur În actul scrierii ș...ț. Intermezzo folosește ca materie epică două jurnale: cel al lui M., bărbat zvelt, mizantrop, genialoid, egoist, mare devorator de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de vulgarizator (În sens non-peiorativ) al unor locuri comune din teoria textului; 2. o temă a realului recuperat În/ca text, sub unghiul autenticității. Dacă În 1. decisivă este producția, consecutivă varietății scriiturilor și lecturilor posibile, În 2, perspectiva este mimetică, imitativă, semnele având un grad minim de emancipare față de obiect. Funcția poetică va fi, teoretic, subordonată funcției referențiale: „Încerc să scap de literaritate și să mă apropii mai mult de literalitatea personajului, Îl spionez pas cu pas“ (p. 15). Practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
copilărie o frumoasă parabolă a oglinzii și a textului, care ar merita o analiză separată (pp. 405-406). Asemenea atitudine programatică prelungește În practica (dacă „practică“ o putem numi!) romanescă teoria autenticității pe care Marin Mincu o expune, polemic față de „romanul mimetic“, convențional, care „simulează Încă o falsă iluzie a vieții prin intermediul unor mijloace epuizate de aproape un secol“ (din același interviu citat la Început). Scriitura de tipul jurnalului ar fi o șansă de recuperare a autenticității: „nu pot să mai accept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de viabilă mai este poziția scriitorului În aceste condiții? Nu cumva viziunea, limbajul, personajele sale se supun și ele acestui ritm devastator, iar autorul, În loc să unifice secvențele realității În limpezimea textului, capitulează În fața lor devenind el Însuși, printr-un exercițiu mimetic, excesiv de obedient, un produs, desigur epatant, cum nu poate fi decît un produs al acestei realități pe care tocmai discursul său ar fi trebuit s-o interogheze prin tensiunea scriiturii?” (Octavian Roske, prefață la antologia Proză americană contemporană, 1989) 1989
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
federații europene de partide și distingerii lor de fenomenul partinic european. La rîndul său, Daniel-Louis Seiler a adoptat o concepție mult mai nuanțată, sugerînd noțiunea de confederație 80. Europartidele sînt totuși aspru judecate, fiindcă, după Seiler, ar încerca să simuleze mimetic existența partidelor naționale la nivel comunitar. Nu împărtășim această analiză (secțiunea a patra a capitolului de față). În contrast, Panayotis Soldatos nu le denumește confederații, ci chiar protopartide. Pe de o parte, ele nu sînt "partide politice europene" deoarece profilul
Natura şi politica partidelor europene: social-democraţia şi criza şomajului by Erol Kulahci [Corola-publishinghouse/Administrative/1428_a_2670]
-
mai știu ce să cred despre mine, mai ales acum, când sunt doar un băț de chibrit printre altele, închis într-o cutie. Sunt oare, la urma urmelor, doar un om obișnuit? Mediocru? Să fie starea asta de mediocritate efectul mimetic la care mă gân deam când te-am cunoscut, efectul faptului că, dacă toată lumea mă consideră obișnuită, mediocră, eu (chiar dacă nu mă simt și nu mă consider așa) voi sfârși prin a deveni cu adevărat obișnuită și mediocră? Nu știu ce va
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
distinct; istoria unei literaturi. În capitolul Problema definiției literaturii din volumul VI al Biografiei ideii de literatură, Adrian Marino face un inventar al diverselor tipuri de definiții ale literaturii: funcționale și structurale (T. Todorov), filologice, teoretice, istorico-literare (Gherhard Jäger), programatice, mimetice, expresive, obiective (Roger Fowler). Aceste definiții au în vedere fie sensul larg/ îngust al literaturii, extensiv/ intensiv, explicit/ implicit, extrinsec/ intrinsec etc. Multiplicarea interpretărilor este caracteristică mai ales celei de a doua jumătăți a secolului XX. Se observă cu ușurință
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
l-a impus în studiile literare, The Mirror and the Lamp: Romantic Theory and the Critical Tradition, în care examinează rolul configurațiilor metaforice în crearea și receptarea textelor literare, definind teoriile expresive ale romantismului (lampa arzândă) în opoziție cu teoriile mimetice ale realismului literar (oglinda). Cartea, plasată în poziția 25 în clasamentul celor mai bune 100 de cărți de nonficțiune scrise în limba engleză în ultimii o sută de ani alcătuit de prestigioasa Modern Library, a devenit un reper fundamental în raport cu
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
tot mai ușor de recunoscut, pe măsură ce înaintăm în timp. Chiar și energetismul „șefului integralist”, privit cu o oarecare suspiciune de Lovinescu, întrucât ar contrazice dominanta sensibilității lui Voronca, nu se mai înfățișează, considerat în acest context, ca o simplă atitudine mimetică, veleitară, ci se așează organic în ansamblul căutărilor neliniștite ale unor soluții de existență care sunt în egală măsură și poetice. „Seismograf” al epocii sale (cuvântul e printre cele mai vehiculate în cercurile avangardiste), poetul înregistrează, asumându-și-le, și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
du verbe”, în sensul considerării cuvântului ca material cu semnificație și valoare în sine, putându-se dispensa, ca atare, de simbol (deplasare a accentului de pe funcția expresivă a limbajului pe cea autoreferențială); de unde și definiția dată imaginii poetice, în afara perspectivei mimetice, drept „plăsmuire abstractă ș...ț, raport pur a două elemente cât mai îndepărtate (sau cât mai apropiate) între ele”; interesul particular acordat sintaxei textuale, în defavoarea înțelesului noțional al cuvântului; interpretarea poeticității limbajului ca distanțare de normă („faceți greșeli de gramatică
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se instalează dezinvolt, înregistrându-le reportericește metamorfozele. Senzația primează (acea „senzație prinsă stea în cleștele poemului actual”), traducând o voință de instalare în concret, de obiectivare a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului” romantic - dar un „concret” distanțat de simpla reproducere mimetică, comportând restructurări esențiale, deschis spre un vast câmp relațional, câștigând o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, în Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
zodia naționalului". Al doilea motiv profunzimea: Profund el nu poate fi considerat deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai are curs". Bineînțeles, coroborarea cu modelul german nu e deloc în favoarea lui Eminescu, germanismul acestuia fiind un simplu transplant de ordin mimetic, fără nici o pecete personală sau românească! "Interesant el nu mai este, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanității". Logică de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Etapă românească a creației lui Ț. cunoaște două faze distincte. Primele versuri publicate în „Simbolul”, la numai șaisprezece ani, nu anunță cu nimic insurgenta dinamitarda pe care o va dovedi peste câțiva ani. Poetul compune acum în maniera unui adolescentism mimetic, influențat vizibil de exponenții simbolismului românesc ai momentului, ale căror nume se regăsesc și în sumarul revistei: Al. Macedonski, Al. Ț. Stamatiad, Iuliu Cezar Săvescu, Ion Minulescu, Adrian Maniu, N. Davidescu ș.a. Singurul lucru care lasă să se întrevadă evoluția
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
individuale, fie ele și Însumate, se dovedea insuficientă. O istorie a sensibilității, a emoțiilor, dar a acelor emoții care, cum spunea Febvre (În acord cu teoria psihicului colectiv al mulțimilor, enunțată de Gustave Le Bon XE "Le Bon" ), sunt „contagioase”, „mimetice”, proprii unui subiect colectiv. Pe urmele Întemeietorului său, istoria mentalităților va continua să vorbească despre necesitatea studierii „psihologiilor de grup” și chiar a „psihologiei sociale”, oprindu-se Însă, În privința suportului teoretic al studiilor sale referitoare la reprezentările și comportamentele colective
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
anume fel, înscriindu-se cu prudență în grila principiilor esteticii materialist-dialectice. Iată fragmentul de comentariu: "Chiar atunci când evocă realitatea, pictorul vizează, subtextual, o intenție simbolică. Prezența unor obiecte în structura compoziției devine astfel explicabilă determinând reconsiderarea calificativului de opere mimetice, deseori utilizat pentru creațiile lui Stahi. Iată, spre exemplu, o lucrare din 1901, Prescuri, în care artistul alătură trei simboluri: pâinea, cartea și vinul. Juxtapunerea lor întâmplătoare, ori numai pe criterii pur plastice este exclusă. Pâinea (sub forma prescurii), simbol
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
și de aprobare a unui număr de proiecte cu punctaje similare (prin aceasta se înțelege similar de slabe) . Această tendință rațională a universităților poate fi descrisă ca un comportament isomorfic . Powell și DiMaggio (1983) vorbesc despre un isomorfism coercitiv, unul mimetic sau unul normativ (p. 67). Isomorfismul pe care îl identific în cazul de față se situează la intersecția acestora, în special a primelor două, pe de o parte existând constrângerile instituționale impuse de guvern prin instituțiile coordonatoare, care conduc mai
Împărţirea resurselor comune: cooperare, parteneriate, competiţie şi comportament oportunist în accesarea fondurilor disponibile în cadrul POSDRU pentru finanţarea şcolilor doctorale. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mihaela Coşescu () [Corola-publishinghouse/Science/793_a_1824]
-
care conduc mai degrabă spre un isomorfism coercitiv, iar de altă parte, de la o rundă la alta, odată ce informația cu privire la comportamentele anterioare ale universităților devine publică, tendința de imitare a celorlalți competitori considerați a fi de succes conduce la isomorfism mimetic. Competitorii potențiali pentru obținerea de granturi în competițiile analizate se constituie în ceea ce autorii numesc câmp organizațional. Două ipoteze ale autorilor sunt ilustrative pentru cazul analizat în această lucrare: (1) cu cât este mai mare dependența unui câmp organizațional de
Împărţirea resurselor comune: cooperare, parteneriate, competiţie şi comportament oportunist în accesarea fondurilor disponibile în cadrul POSDRU pentru finanţarea şcolilor doctorale. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mihaela Coşescu () [Corola-publishinghouse/Science/793_a_1824]
-
odată în plus, ceea ce au observat și alții, precum Kant, anume că o cunoaștere a lumii este mai curând o construcție a spiritului, logosului nostru (înțeles atât ca rațiune cât și ca discurs sau ca „raționalitate discursivă”) decât o reflectare mimetică, fidelă a realității, că noi nu putem prinde decât „fenomenul”, „lucrul în sine” scăpându-ne întotdeauna. În acest sens se va întreba Nietzsche de unde vine acest „instinct al adevărului”? Când, de fapt, dominant este „instinctul de a forma metafore.” Iar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
valeurs, La lois de séries, Éprouver les sensations, o secvență introductivă și una concluzivă. Autoarea consideră că pictura lui Henri Matisse este deschisă în mod natural spre o abordare de factură semiotică. În concepția ei, pictorul se detașează de versantul mimetic și concentrează senzațiile. Opera se lasă astfel descrisă ca împletire de plaje instabile, agitate, ca aglomerare de tensiuni permanente și devine, în aceste condiții, o descriere tensivă. Beyaert își construiește demersul analitic pe încercarea de a stabili o legătură între
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
locul pe care l ocupă în profunzimea figurativă, floarea de hârtie, tabla de șah sau Marguerite se impun în aceeași măsură și cu aceeași forță, percepției. În continuarea analizei, această nivelare a valențelor perceptive este pusă în relație cu intenția mimetică prin care se plantează în imagine scena narativă discretă, schițabilă doar: o femeie coase, doi tineri joacă șah și potrivit unui comentariu al artistului, în dreapta se află Marguerite. Beyaert observă că această simplificare de ordin narativ este interpretabilă ca dezinvestire
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a dispărut. Reproducerea corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sunt „icoane“, ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a dispărut. Reproducerea corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sunt „icoane“, ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața își primește determinațiile ei și capătă o formă, un chip. Lucrurile nu își
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
plasează descrierea în aceeași schemă a raportului dintre realitate și reprezentarea ei în literatură. Un pasaj descriptiv nu este prezent în text pentru a ajuta cititorul să vadă obiectul reprezentat în discurs. În opinia lui Riffaterre, descrierea are o funcție mimetică, dar mimesis-ul presupune o modificare a realului, și nu o transcriere a lui. Operația de descriere devine astfel o practică discursivă în care interpretarea realității înlocuiește reprezentarea ei mimetică 40. Cu această teorie a descrierii, poziția lui Riffaterre se așază
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
reprezentat în discurs. În opinia lui Riffaterre, descrierea are o funcție mimetică, dar mimesis-ul presupune o modificare a realului, și nu o transcriere a lui. Operația de descriere devine astfel o practică discursivă în care interpretarea realității înlocuiește reprezentarea ei mimetică 40. Cu această teorie a descrierii, poziția lui Riffaterre se așază în prelungirea teoriei expuse de către unul din autorii marcanți ai Noului Roman Francez, care observă distincția mimetic/nonmimetic în evoluția istorică a descrierii. Pentru Alain Robbe-Grillet rolul descrierii într-
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]