5,723 matches
-
perspectiva mobilistă bergsoniană, care nu-l „încântă“ și pe care o găsește cunoscută încă din filozofia greacă veche. Cea de-a cincea, iarăși o referire en passant, se află în altă parte a cursului (prelegerea a XIII-a, Iubirea, instrument mistic de cunoaștere), în contextul discuției despre vitalism. Iar ultima e o declarație de distanțare categorică de bergsonism, a cărui vogă tocmai fusese reîmprospătată de Premiul Nobel. Puținele referiri la Bergson din celelalte cursuri sunt fie neutre trimiteri minore, fie distanțări
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
aproximativ al lui Zevedei Barbu să fie, prin comparație, mai apropiat de realitate. Pe lângă concluziile extrase din analiza textuală, Marta Petreu a avut însă și niște revelații (apocálypsis), a căror sursă rămâne inaccesibilă celor lipsiți de legături simpatice cu experiența mistică servită în împachetarea autoarei engleze. Ocupându-ne de ele, nu vom putea recurge așadar decât tot la analiza textelor. Marta Petreu nu se mulțumește să supradimensioneze inspirația lui Nae Ionescu din prima parte a volumului Mysticism astfel încât să devină un
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
de inspirație underhilliană nu apar încă în curs. O lectură atentă a frazei în contextul ei arată că Nae Ionescu încearcă să justifice motivul pentru care, în loc să avanseze cu problematica metafizicii, se oprește asupra uneia dintre modalitățile cunoașterii metafizice: calea mistică. Finalul cursului aduce clarificări suplimentare. Înainte de a se despărți de studenții din acel an, le explică motivul pentru care „a cam lipsit de la curs“. Pentru că „n-am avut ce să vă spun“. Și precizează: „nu mi-am permis să viu
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
a fost obligat să o lase pe cea de-a doua pentru următorul an. Iată deci sensul afirmației de la mijlocul cursului. Nae Ionescu nu-și clarificase încă pe deplin problema cunoașterii mediate, așa că pentru restul anului se oprește asupra cunoașterii mistice, chiar dacă nu avea de spus despre ea atât de mult încât să ocupe toate prelegerile restante. Corespondența sa privată permite și lansarea unei ipoteze în privința „laboratorului“ cursului. Se pare că Nae Ionescu lucra la el în vara anului 1928, la
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
la înțelesul unor fraze atât de simple. De unde se poate deduce că e vorba de rea credință și de încercarea, plină de mânie, de a-l „înfunda“ pe acuzat prin orice mijloace. Dar, așa cum spuneam, logica ei are și momente mistice. Ea afirmă că ordinea problemelor la Nae Ionescu „n-o urmează riguros“ pe cea din manualul lui Underhill nu pentru că cel dintâi ar fi avut o „presupusă originalitate“, ci pentru că, ținându-și prelegerile fără un curs scris sau fără notițe
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
Zânei (Întâlnirea mea cu muntele) Atunci abia Mea Culpa, Mea Culpa am strigat în patru cornuri de lume, atunci abia m-am frânt, am căzut în genunchi... (Un vis) Nu este deloc exagerat să decelăm aici, dacă nu un fior mistic, cel puțin o vibrație a rugăciunii. Nu numai de la Huizinga, dar încă de la Platon știm că jocul sparge limitele existenței fizice pentru a confirma caracterul supralogic al existenței noastre în univers. Platon vedea nu doar similaritate, ci identitate între joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
univers care acutizează absența lui Dumnezeu. Doar știm: crinul este o podoabă sublimă! Nici măcar veșmintele lui Solomon nu au fost mai frumoase. Încărcătura harică, transfiguratoare a acestei flori prezentă chiar și în Cântarea Cântărilor ne determină să credem în căutările mistice ale poetului deși... prezența "spânzuratului" în același context dă totul peste cap. Apariția lugubră sugerează o "dereglare a tuturor simțurilor", o răsturnare a valorilor lumii, o sciziune radicală în raport cu speranța și candoarea. Dar nu întotdeauna. Ontologia fără teleologie, dorința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
care, din păcate, poetul îl face în Versuri și Un dor fără sațiu, unde reluarea acelorași motive poetice, autoplagierea devin evidente). Rămâne valabilă și salvatoare puterea halucinatorie a Școlarului Durerii, putere ce îl conduce spre revelații de tot felul, inclusiv mistice. Oricât ar vrea să se salveze prin puterea de a halucina, el rămâne un rătăcit fără speranță într-un imperiu al măștilor, care întreține iluzia în perpetuitate. Metaforismul măștilor în schimbare poate fi o replică la Însemnările lui Malte Laurids
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
insuflă poftă de viață. De hatârul morții, de dragul ei mă voi căzni să trăiesc. (Cel mai tare) Râsul tăcut, vocea mută sunt un mod de a exploata la maximum tăcerea în care se oglindește cuvântul, adică jumătatea lui cu valențe mistice, cea care îl creează și îl susține. Tăcerea este o cale prin care trăitul se transformă în trăire, potența amenință să devină act, iar actul: temuta și în egală măsură dorita sciziune. Pentru o ființă vorbitoare, cu atât mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a făcut lumea și pe om; și cu omul a încoronat creația sa. Și l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. — Originea primordială a capacității de a determina numele lucrurilor, care este o operație logică; originea mistică a gândirii logice. Apariția unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit și se spală. Gândirea este o „spălare“ a creierului. Asta mă face câteodată să cred că
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
Eu, care sunt creștin... Am două neliniști: să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertență terminologică și nici o impietate. Nu mă interesează dacă memoria mea se va păstra veșnic sau dacă or să mă uite oamenii. Eu, care sunt mistic, am două feluri de păgânism: nu pot suporta proștii, adică nu mă pot detașa de deliciile inteligenței; și pe urmă, în vreme ce la creștini suferința e calea regală a mântuirii, eu nu pot suporta nici o suferință fizică. Or, ăsta e model
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
de această dată. Cuvintele sale dovedesc nu doar capacitate asociativă, ci și lecturi variate, inclusiv din autori recunoscuți pentru îndrăzneala de a ieși din tiparele gândirii științifice tradiționale. Unii dintre aceia care au încercat și „nebunia” transcenderii în zona revelației mistice, în căutarea adevărului pe care nu-l poate atinge rațiunea umană. Dar, pentru că P.H.L. nu oferă exemple în paranteza sa, nu insist. 25 aprilie 2007 P.H.L. revine asupra noului statut „civil” al Domnului R. Oare și-l va asuma până la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
îi jurase credință veșnică, până la urmă „a dat-o cotită”. Cum? Într-un mod cu totul neașteptat. După ce a intrat într-un cerc de prieteni („cam dubioși” - crede Teodora), s-a despărțit pe neașteptate de ei, a făcut o criză mistică și s-a călugărit. A mai dat pe acasă din când în când și oarecum în secret. Copiii, încă mici, au început să întrebe tot mai rar de el. Ea a rămas tot „Doamna S.”, încât acum („Vezi? Tot răul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai puternic și inteligent, inteligență născută din lupta instinctelor cu emoțiile și amăndouă cu rațiunea și întrebările: de ce? cine? pentru ce? Toate combinate au obligat omul să găndească. Profesorul: Omul începe să se detașeze de starea de barbarie și robia mistică a zeilor căzuți, veniți din Ceruri. Harta genetică a creierului arată că el este cel mai complet organ al omului și cel mai evoluat, unic computer natural, care nu poate fi egalat de nici-un computer care nu este programat de
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
experiența temporală întemeiată pe prima existență eșuată." Se intră în "plenitudinea sacră" despre care vorbește autorul lui Empedocle, o neoființare al cărei cuprins este bucuria dezrobirii din orice sistem definitoriu, stare de pregeneză sublimată la maximum. Ca și în extazul mistic, se ating zorile unei dizolvări transfiguratoare, urmată de o înviere oarbă. Oarbă prin prea multa lumină revelatoare ca în finalul Paradisului dantesc, și prin prea multa energie existențială ce va să înfăptuiască un sine în nelimitată expansiune. Și anume, expansiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pierzi conștiința că exiști", scrie Eminescu. Devii o imaterie indefinisabilă iradiind dincolo, în iminența virginală. În "anticipația" pură. Desigur, această stare culminativă spirituală este atinsă în plenitudinea ei în primul rând de marii creatori, precum și de cei înzestrați cu vocație mistică pentru poezie, înțelegând prin "poezie" artele în general, muzica fiind cea mai propice transfigurării. Dar oricine posedă receptori pentru vibrația poetică poate parcurge, la diverse nivele, beatitudinea purificării și plenitudinii neoexistențiale indusă de marea artă. * Noi viețuim în mediul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale, scrie Edgar Wind; o transă ducând la o înfăptuire mecanică, lipsa de control asupra forței dicteului, pentru că este un travaliu subteran. Prin termenul de transpossibilité, Henri Maldiney definește spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-i nevoie de-aripi... O-mbrățișare: Misterioasa carne se face duh în noi; De dincolo de ceruri se-ntinde-o așteptare, Perechea cea pierdută se-ntoarce înapoi. Ruda regală a acestei poezii este pasiunea lirică intelectualizată a lui Sappho, și poezia mistică a indienei Lala Lal Ded. Prin excelență, lirica lui Lucian Blaga poet-filozof și filozof-poet este străbătută de suflu cosmic, fie că neagă, fie că afirmă viața proprie și a lumii. De la "aminul" negării, un nu care se voia radical în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a transmis în meditațiile sale din cartea scrisă în limba greacă, Ta eis heauton "Către sine însuși" unde pledează pentru respectarea naturii, temperanță, bună înțelegere și mai ales efortul continuu către perfecțiunea morală de sine. Viață filozofică iluminată, de ordin mistic, a avut Magister Eckhart, o gândire depășind dogmele creștine. El concepe o Deitate Gottheit, aflată mai sus de Gott Dumnezeu, pe care îl creează pentru ca acesta din urmă, la rândul lui, să creeze lumea. În acest fel, Deitatea nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neutru, creează pe Brahma, masculin, iar acesta creează lumea în conjuncție cu Maya, iluzia). Mai sus încă, Eckhart considera că prin viața sa spirituală, omul transcende dincolo de sine, și poate crea pe Dumnezeu. În felul acesta, cel mai de seamă mistic al Evului Mediu depășește nu numai creștinismul, ci și orice religie, căci toate religiile concep aservirea omului de către divinitate. Iată un text capital: Când sufletul se desprinde de esența sa creată, strălucește pe el imaginea originală increată în care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
microtratat", Eckhart scrie: "Acest discurs nu este adresat nimănui decât celui care îl consideră deja ca propria sa viață, o arzătoare dorință a inimii sale." Iar acest lucru "cei aleși vor înțelege, ceilalți vor trebui să creadă". Viață filozofică și mistică, dar de esență intens poetică, a avut Giordano Bruno. Acesta concepea libertatea metafizică un zbor ascensional neîncetat al "intelectului eroic", parte a Divinității, care suie mereu către absoluitatea sa. Așa cum am mai relevat, Eminescu intenționa să modifice Luceafărul și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-acum ce sens plecarea ? până la zbor mistic: La cei răi nu-mi voi spune, nici la cei buni secretul. A gândului esență în verb sărac ar fi. Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l O taină am pe care n-o pot dezvălui. Pindar și Hölderlin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
danseze. Pentru că dansul are multiplă încărcătură, el este nu doar un simbol, ci este viață, devenire, muzică. * Zarathustra este profetul depășirii umanului, profetul Supraomului. Acesta ne conduce către marea Amiază a cunoașterii sau la marele Miez de Noapte al revelației mistice și al absorbției în bucuria universală. Triada predicată și profețită de Nietzsche Supraumanitatea, Eterna Întoarcere, Voința de putere sunt liniile de forță care se intercondiționează, se interpotențează, constituind mesajul care cheamă omul la afirmarea nobilă de sine, la înălțare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei valori este gradul de intensitate al accepției noastre axiologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
referindu-se la cumplitele suferințe îndurate prin ce nedrept destin ? de Oedip: "A trăi este o moarte, iar moartea este ea însăși o viață". Pentru Schiller cultivarea frumosului unit cu eticul, kalokaghatia, este sensul poeziei vieții, iar pentru Novalis, cufundarea mistică în misterul infinit al nopții. Baudelaire consideră că sensul vieții este confundarea cu natura prin multiplele corespunderi ale senzațiilor culori, cânt, parfumuri, voci tainice. Poezia purifică o lume de noroi precum cea a Parisului Tu m'a donné ta boue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]