627 matches
-
când dormeam în pădure. Dar de data asta, mi s-a împlinit. Am terminat-o cu dormitul noaptea în pădure, îmi zice povestitorul, ca să-mi dezvolte atenți a și interesul la cele ce urmau a mi le spune. În timp ce cam moțăiam, gataăgata să adorm, aud un fel de fâșăială prin frunze. Ba chiar pocnetul crengilor uscate, căzute pe jos. Și cum din ce în ce zgomotul devenea tot mai mare, ascult, mă gândesc cum să procedez dacă ar fi vorba de
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
Urc într-un vagon lung, împărțit printr-o ușă batantă, în clasa I-a și a II-a. O ușă batantă despărțind niște oameni de alți oameni. Strecor o privire în compartimentele de clasa I-a: măști opace și uniforme moțăie sau rumegă în silă felii copioase de șuncă, ce se adaugă la sigur straturilor asemănătoare de pe propriul lor trup dezobișnuit de mișcare, de zguduirea unor hohote de rîs, de rostogolirea pe-o pajiște verde. Dincoace, încerc să găsesc un loc.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
să locuiască în "centru", dar cum oare poți găsi la ora trei noaptea o casă pe care n-o cunoști? Dumnezeul călătorilor de noapte aruncă un nou colac de salvare sub forma unei linii secundare de cale ferată lîngă care moțăie iepurește un acar bătrîn, uitat de lume și de comitetul de greviști care ar fi trebuit să-l anunțe că în noaptea aceea și în multe alte nopți poate dormi liniștit, în propriul său pat. Îl scuturăm ușor de umeri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
aerul tare al Copoului sau dincolo de barieră, tocmai la grădina lui Pester, iar alții se îndreaptă spre „casa cu ferestrele luminate” a lui conu Vasile Pogor. În Piața Unirii, printre birjarii care își așteaptă mușteriii, îl zăresc pe Mișa birjarul. Moțăie pe capra trăsurii. Mă apropii. Unde dorește boierul să meargă? întreabă Mișa profesional. La conu Vasile Pogor, pe ulița Coroi. Pe ulița Coroi mergem. Hai, Ducipal! Plecăm în trapul mărunt dar spornic al Ducipalului lui Mișa și pe nesimțite intrăm
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
cincisprezece zile. Vremea e frumoasă, a venit deja primăvara. Din păcate, răcise, nu știe cum. Febră, hârâială în piept, îi curge nasul. Medicul curant îi prescrie alt antibiotic, pe lângă cel pe care îl ia, fiecare afecțiune cu antibioticul ei. Ziua moțăie lungită pe canapea, noaptea doarme prost. Transpirațiile o silesc să-și schimbe des pijamaua. Și pe urmă, starea ei devine satisfăcătoare. Relativ. Doarme mai bine și ziua citește. Vecina lor, Maryse, vine să-i țină companie pălăvrăgind. Aduce flori, fructe
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
judecată. Trecând la animalele de casă, cu deosebită plăcere a vorbit despre ele și folosul lor, iar de la „oaie” trecând la „capră” a știut să distreze înalta audiență cu întâmplarea cum elevul X - în loc să-și citească lecția - a început să „moțăiască” slobozind din când în când capul în jos. Iar țapul bărbos - crezând că băiatul vrea să se joace cu el „de-a împunsul” l-a răsturnat de pe prag. Câinele cu bucata de carne în gură, văzându-și umbra proprie în
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
n-am auzit bine sau n-am înțeles tâlcul lor. Timpul trecea, de muncit se muncea, dar și... somnul venea. Ne scărpinam la ochi și ne era rușine să ne retragem la culcare, tocmai noi, gazda. De aceea începeam a moțăi și ne cădeau știuleții din mână. Tata văzându-mă m-a întrebat: Ce s-a întâmplat? Ai găsit păpușoiul roșu? Arată-ni-l și nouă! N-am găsit nici un păpușoi roșu, nu știu unde stă ascuns, răspundeam eu necăjită. Așa se proceda
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ale mamei și ale Sfintei Fecioare Maria, am adormit. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine și pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. (Psalm 62) În ghereta frânarului de pe platforma din față a vagonului nostru, Neamțul, înarmat cu pistolul-mitralieră, moțăia "vigilent" cu arma între picioare, supraveghind cu strășnicie somnul "dușmanilor poporului" și pacea universală. 12. BUCURII ȘI NECAZURI Viața își urma cursul ei, cu bune și cu rele. În tânăra familie Aciocîrlănoaiei domnea o armonie desăvârșită. Era explicabil: ambii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Tale pe care zici că le iubești? De ce?! "Tu n-ai făcut pământul din milă și iubire, Îți trebuia loc slobod, întins, de cimitire." (T. Arghezi) 18. BUNICA ȘI NEPOATA În timp ce bapțea era privegheată de cele două bătrâne care mai moțăiau, mai scăpau capul în jos, mai bolboroseau câte ceva, dar care își făceau cu maximum de competență trista lor misiune, părinții mei deja intraseră în posesia certificatului de deces al Silviei și, prin bunăvoința conducerii spitalului, obținuseră o mașină pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Pe cînd dacă accepți să fii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopțile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poți închide un ochi. O să trebuiască să trăiești numai cu somnifere și calmante: abrutizat și moțăind ziua toată, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpelești, ca un nebun. Cată-ți de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe și mie inima, dar n-ai încotro. Dealtfel, chiar dacă apari acum ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în mai 1963, celula în care ispășea pedeapsa era supraaglomerată cu noi și noi loturi de deținuți, unii mai obosiți, mai terminați fizic decît mai vechii locatari, prilej de a-și ceda locul de pe prici și a se muta să moțăie pe o bancă, în următoarea noapte, frînt de oboseală adoarme și este dăruit cu un vis miraculos, o vedenie: "Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriașă albă și strălucitoare și mă simt nespus de fericit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
brusc aruncați Într-o pădure umană și În formele unor animaloide inferioare și „vinovate”, pradă celor ce poartă „alte” Însemne, decretate de o putere superioară, ieșită din neant, care Înlocuiește meritul și prestigiul nu numai cu forța tancurile sovietice care „moțăiau” cu zecile În jurul marilor orașe - și care, s-a văzut, În ’56, au intrat În Budapesta, iar În ’68 În Cehoslovacia! -, dar și cu acel „prestigiu” ciudat al „răsturnării” În „favoarea celor mulți!” Nu se știa exact, atunci, cine erau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de copios. Doi scriitori slovaci, Albert Marencin și Jan Lenco, cei mai vârstnici dintre participanții la Trenul Literaturii, născuți în 1922 și, respectiv, 1933 (cerințele de participare la proiect, îmi amintesc, indicau o vârstă maximă de până la 55 de ani), moțăie liniștiți după interpretarea primei părți a cvartetului. Tot ei, reveniți din ațipeală, au aplaudat la mijlocul concertului, dar din fericire nu i-au susținut prea mulți... Oricum, e un moment ușor hazliu, pe care îl observ cu discreție, așa cum probabil o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
-i readuce în sânul Bisericii și pe prinții Bisericii. Nici nu-i un lucru serios să cântărești cu același cântar religiile care au vârsta arterelor acestora: pe prelatul ramolit care nu se mai gândește la convertirea Indiilor și face slujba moțăind, cu mollahul care are cu șapte secole mai puțin ca rivalul său, firește mai pisălog, ori cu evanghelicul proaspăt convertit. În acest gen de bilanț comparativ, nu se ține îndeajuns cont de handicapurile cronologice. Suveranitatea lui Dumnezeu primând asupra celei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
materia lemnoasă printr-o „blocare” rituală într-un trunchi de copac: „Ce zâce? «Ca să nu mă mănânce animalele, eu mă sui acolo sus, în scorbura aia, și stau răzemat-așa, cu picioarele atârnate și stau până dimineața». Pe la doișpe noaptea, a moțăit, a luat-o somnu, cum să zâce. Ș-a venit pă scorbură-n jos. Acolo a stat trei zâle și trei nopț’/ și trei d-albe dimineț’/ cât a stat ea în scorbur-acolo”. Timpul desăvârșit al treimii este augmentat de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Cartierul e ultrasuficient. Ai aici tot ce-ți trebuie. 21. „La lemne“ Un ger amăgitor, fals, sec. Sterp. Sau un ger blând, neserios. Nouă grade, zice termometrul din intersecție. Mai bine ar ninge, naibii. Asfaltul gri poros și câini care moțăie peste guri de canalizare aburinde. Plus câțiva aurolaci rufoși, parcă mototoliți, folmotoace de aurolaci ciufuliți. - Sfârșit de secol în București, zice Bălănescu voit, studiat patetic, și trebuie să recunosc că cel puțin cronologic are dreptate. Chiar asta trăim. Nici frig
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
aceste gânduri, mă apropii de Lazarus. El stă pierdut, cu ochii larg deschiși, privind țintă undeva dincolo de nori. E modul său preferat de a se odihni. A pus, pe o piatră, în dreapta lui, cărticica pecetluită. Alături, Truman, condorul care vorbește, moțăie plictisit. Îmi zic că nu se cuvine să am gândurile pe care le am: prea multă nefericire, prea multă iritare sunt în mine, mă comport mai departe ca un locuitor al pământului, ce am fost, decât ca unul al cerului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
câștiga prost, a simțit nevoia să-și bată și el joc de cineva. E greu de spus de ce a simțit el nevoia asta în tramvaiul 21, care nu numai că era pe jumătate gol, dar în jumătatea plină nu vedeai moțăind sau cu gândul dus decât pensionari și pensionare. Poate fiindcă n-avea curaj să se pună cu unii mai ai dracului. Domnul Aron i-a trezit din toropeală pe amărâți interpretând, în premieră mondială, rolul omului de afaceri deranjat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
oh!“ și s-a trecut la alt subiect. Numai eu n-am fost deloc mulțumit de direcția în care o luase întâmplarea, de fundătura, mai bine zis, în care se poticnise, și am continuat să-l fixez. Mai ales că moțăia, și stăruința mea nu avea cum să-l deranjeze. Nu mai aveam nici un dubiu, era chiar actorul acela faimos din filmele cu cowboy, despre care se știa că murise, cu același succes cu care trăise, pe platoul de filmare. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ca bateria să nu se Încarce, așa că a tot trebuit să ne oprim s-o reparăm. Climatul devenise tropical - ne năpădiseră niște țînțari agresivi și pe amîndouă părțile drumului se găseau bananieri. Pe ultima bucată de drum, În timpul căreia am moțăit, Încercînd să fac față astfel unui atac de astm În toată regula, asfaltul era bun și peisajul părea chiar frumos (deja se Întunecase). CÎnd am ajuns la destinație, cerul se lumina. Eram complet epuizat. Am căzut lat Într-un pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
culcării, precum și cel al trezirii. Dar de când cu AVICOLA, cu halele astea mari și luminate "à giorno", li s-a stricat și lor sistemul genetic natural și umblă bezmetice și împiedicate de colo-colo, scăpând ouăle pe unde se nimerește și moțăind de-an-picioarelea precum gâștele ajunse în stare avansată de euforie, după ce-au introdus în stomacul lor un polonic de dude coapte, intrând în comă alcoolică. Vai și-amar de capul lor! Vă spuneam mai sus că lampa cu petrol numărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mănânc la vagonul-restaurant. Am învăluit peisajul în marea mea singurătate; ici și colo, privirile mi se trezeau și observam ba o barcă legată de mal, tragic de singură în imensa întindere a apelor, ba priveliștea Dobrogei cu nenumăratele ei turme moțăind din picioare sub soarele fierbinte de amiază... Lângă mine, cu mine mereu. La Constanța a trebuit să schimb trenul; am călătorit de-a lungul mării - cunoști peisajul și-ți place atât de mult, scumpa mea. La Mangalia, nimeni la gară
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
semn de umilință ori durere” <endnote id="(366, p. 132)"/>. În reportajele interbelice semnate de F. Brunea- Fox, birjarii și căruțașii din Moldova, Bucovina și Maramureș erau de regulă evrei : ei conduceau „briști hodorogite” <endnote id="(792, p. 207)"/> sau moțăiau „pe capra briștilor lor strâmbe” <endnote id="(792, p. 210 ; 791, p. 217)"/> ori se Încălzeau la „ceainăria birjarilor” <endnote id="(792, p. 204)"/>. Referindu-se la aceeași epocă, Oscar Schwartz Își aducea aminte că În Sighet, Borșa și În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
petrec un timp, ce mi se pare o eternitate, sprijinită de copac vomitând un lichid ciudat și privind formele schimbătoare ale poienii. Târziu în noapte, intru în colibă, îi văd pe ceilalți trei dormind pe rogojina de pe jos, cu Alfonso moțăind pe un scaun, mă întind pe bancheta din lemn, mai cuget o secundă la lumea schimbată din jurul meu, apoi cad într-un somn adânc”. Desigur că cititorul se va întreba și în legătură cu câștigul participanților la experiment. La această întrebare protagonista
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
camionetă prăfuită apare din direcția opusă, moment în care ambele încetinesc cu scrâșnet de frâne, apoi trec unul pe lângă celălalt într-un nor de praf, aproape atingându-se dar păstrând o viteză respectabilă. Privesc în jur la restul călătorilor majoritatea moțăie sau discută impasibil, fără să dea atenție faptului că ne îndreptăm ca un bolid spre hăul fără fund. Respir adânc și reflectez că mulți fac această călătorie și, într-un fel sau altul, supraviețuiesc. Nu văd niciun motiv să fiu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]