749 matches
-
Prin aceasta, ele se apropie de organizatorii textuali, dar oralitatea le conferă o tonalitate enunțiativă și interactivă mai accentuată. Utilizările și frecvența conectorilor variază în funcție de genurile discursului. Textele juridice, de exemplu, integrează foarte puțini conectori, comparativ cu genurile argumentației. Funcționarea morfemelor de conectare variază și în funcție de tipurile de text. Textele descriptive conțin mai puțini conectori argumentativi atunci cînd trimit la un univers preconstruit decît atunci cînd construiesc o reprezentare nouă sau insolită. În acest caz, ele conțin aproximativ tot atîția conectori
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
diglosie, interculturalitate, multilingvism, transfer. DUBOIS 1973; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN CONTEXT. Contextul unei entități oarecare este în principiu tot ceea ce înconjoară acel element. Cînd vorbim despre o unitate lingvistică (de natură și dimensiuni variabile: fonem, morfem, cuvînt, frază, enunț), contextul acesteia poate fi de natură lingvistică (contextul verbal) și non-lingvistică (contextul situațional, social, cultural). Conform cu uzajul general, termenul context este folosit pentru a desemna contextul verbal al unității lingvistice. Indiferent de natura sa, lingvistică sau non-lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
G. Guillaume, fondată în 1929, cronogeneza este o operație mentală de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp produsă de verbul a veni este cea a epocii viitoare, datorită morfemului de viitor al indicativului (verbul auxiliar va). Operația de cronogeneză, de formare a imaginii-timp, nu este instantanee, ci presupune un anumit timp operativ (infinitezimal, desigur) pentru a fi realizată. În limbi precum cele romanice, se pot distinge trei momente constitutive
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se poate determina noțiunea "cuvînt", una dintre acestea fiind stabilitatea interioară, adică faptul că nu poate fi întrerupt prin pauză în conversația obișnuită și nici nu permite o reorganizare internă a părților constituente (fonemelor) sau atașarea altor elemente decît a morfemelor legate (afixe și desinențe, îndeosebi). Pornind de aici, se poate face precizarea că un cuvînt este alcătuit din anumite foneme, că aceste foneme se succed într-o ordine fixă și că orice adaos este restricționat din perspectiva unei reguli flexionare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ce poate fi deplasat în poziția cerută, în vreme ce, în construcția om cu scaun la cap, cuvîntul în discuție nu se mai poate înlocui cu altul. Separabilitatea presupune faptul că, între două cuvinte, este posibilă întotdeauna plasarea altor unități ale limbii (morfeme, cuvinte, sintagme etc.), iar pauza posibilă indică posibilitatea cuvîntului de a fi precedat sau urmat de o pauză în emisia enunțului. Din perspectiva acestor trăsături, cuvîntul se delimitează în manieră categorică pe de o parte de morfem și, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unități ale limbii (morfeme, cuvinte, sintagme etc.), iar pauza posibilă indică posibilitatea cuvîntului de a fi precedat sau urmat de o pauză în emisia enunțului. Din perspectiva acestor trăsături, cuvîntul se delimitează în manieră categorică pe de o parte de morfem și, pe de altă parte, de sintagmă. Cuvintele unei limbi pot fi, în raport cu ea, primare sau secundare, cele dintîi nefiind analizabile sub raportul structurii formale decît prin faptul că pot fi însoțite de mărci desinențiale sau de sufixe flexionare, care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pline sau instrumente gramaticale. Cuvintele pline sau lexemele, între care se remarcă în primul rînd substantivele, sînt acelea care trimit la realități extralingvistice de la trăsăturile cărora își structurează un conținut semantic din perspectiva organizării elementelor limbii. Cuvintele instrumente gramaticale, asemănătoare morfemelor, au rolul de a realiza raporturile în propoziție, în frază și în discurs. Pe lîngă acestea, există însă și o a treia categorie, a cuvintelor deictice, care în enunț se referă la vorbitor sau la situația și momentul comunicării (demonstrativele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este la originea reprezentării ei descendente. V. ascendență, aspect, incidență. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN DESCRIERE. Cuvîntul descriere face parte din metalimbă și are mai multe accepții. Pe terenul lingvisticii, are semnificația de "reprezentare structurală a frazelor unui discurs, a morfemelor ce alcătuiesc frazele, a fonemelor ce alcătuiesc morfemele, a regulilor de combinare a morfemelor etc." Semnificația aceasta este însă derivată și colaterală, fiindcă în mod obișnuit descriere înseamnă "scriere sau pasaj dintr-o scriere în care se prezintă ceva". De
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aspect, incidență. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN DESCRIERE. Cuvîntul descriere face parte din metalimbă și are mai multe accepții. Pe terenul lingvisticii, are semnificația de "reprezentare structurală a frazelor unui discurs, a morfemelor ce alcătuiesc frazele, a fonemelor ce alcătuiesc morfemele, a regulilor de combinare a morfemelor etc." Semnificația aceasta este însă derivată și colaterală, fiindcă în mod obișnuit descriere înseamnă "scriere sau pasaj dintr-o scriere în care se prezintă ceva". De aici, s-au născut posibilități de terminologizare a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
RN DESCRIERE. Cuvîntul descriere face parte din metalimbă și are mai multe accepții. Pe terenul lingvisticii, are semnificația de "reprezentare structurală a frazelor unui discurs, a morfemelor ce alcătuiesc frazele, a fonemelor ce alcătuiesc morfemele, a regulilor de combinare a morfemelor etc." Semnificația aceasta este însă derivată și colaterală, fiindcă în mod obișnuit descriere înseamnă "scriere sau pasaj dintr-o scriere în care se prezintă ceva". De aici, s-au născut posibilități de terminologizare a acestui cuvînt în retorică, în lingvistica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
redat ca atare, integrat de cele mai multe ori într-un discurs narativ. Prin această soluție se realizează o netă distincție grafică între planul narativ și cel al vorbirii directe. În discursul lingvistic, ghilimelele separă în mod obișnuit explicațiile despre conținutul cuvintelor, morfemelor, sintagmelor etc., de forma unor definiții, unor sinonime sau lanțuri de sinonime. Acest semn de punctuație se poate folosi și pentru a marca un cuvînt, o sintagmă sau un enunț care nu este luat în înțeles propriu, fenomenul fiind uneori
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
puțin conștientă se manifestă din perspectiva gramaticii normative. V. actualizare, oral, producere a sensului, scris. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. RN GRAMATICALIZARE. În lingvistica diacronică, prin gramaticalizare se înțelege transformarea unui morfem lexical într-un morfem gramatical, care se produce în evoluția unei limbi sau în trecerea de la o limbă la alta a unui cuvînt autonom. Termenul de gramaticalizare a fost lansat în 1912 de Antoine Meillet, pentru a numi procesul prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din perspectiva gramaticii normative. V. actualizare, oral, producere a sensului, scris. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; DETRIE - SBLOT - VERINE 2001. RN GRAMATICALIZARE. În lingvistica diacronică, prin gramaticalizare se înțelege transformarea unui morfem lexical într-un morfem gramatical, care se produce în evoluția unei limbi sau în trecerea de la o limbă la alta a unui cuvînt autonom. Termenul de gramaticalizare a fost lansat în 1912 de Antoine Meillet, pentru a numi procesul prin care un segment lexical
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la o limbă la alta a unui cuvînt autonom. Termenul de gramaticalizare a fost lansat în 1912 de Antoine Meillet, pentru a numi procesul prin care un segment lexical al limbii, combinat cu altele în enunț, dobîndește statut gramatical, devenind morfem și intrînd în sistemul gramatical de opoziții. Așa s-a întîmplat cu unele verbe autonome devenite auxiliare în trecerea de la latină la limbile romanice, precum a avea (rom. am cîntat; fr. j'ai chanté, unde a avea a devenit morfem
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
morfem și intrînd în sistemul gramatical de opoziții. Așa s-a întîmplat cu unele verbe autonome devenite auxiliare în trecerea de la latină la limbile romanice, precum a avea (rom. am cîntat; fr. j'ai chanté, unde a avea a devenit morfem liber, sau fr. je chanterai, unde a avea a devenit morfem legat). Un proces de gramaticalizare s-a petrecut și prin transformarea pronumelui demonstrativ în articol hotărît în limbile romanice și în limbile germanice, rolul deictic inițial fiind convertit în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
întîmplat cu unele verbe autonome devenite auxiliare în trecerea de la latină la limbile romanice, precum a avea (rom. am cîntat; fr. j'ai chanté, unde a avea a devenit morfem liber, sau fr. je chanterai, unde a avea a devenit morfem legat). Un proces de gramaticalizare s-a petrecut și prin transformarea pronumelui demonstrativ în articol hotărît în limbile romanice și în limbile germanice, rolul deictic inițial fiind convertit în unul gramatical. Între procesele de lexicalizare, gramaticalizare și pragmatica lizare se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acestui lingvist, următoarele distincții, existente între: lucruri și limbaj, limbajul primar și metalimbaj, sincronie și diacronie, tehnica discursului și discursul repetat, arhitectura și structura limbii, sistemul și norma limbii, relațiile de semnificație și relațiile de desemnare. În terminologia lingvistică tradițională, morfemele se opun lexemelor; acestea sînt formele care au semnificat lexical, în timp ce morfemele au doar semnificat instrumental, funcționînd ca modificatori și determinatori gramaticali sau lexicali. Prin urmare, în cuvinte sînt "morfeme": desinențele, prefixele, infixele, sufixele, alternanțele fonetice, eventual și accentul, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
metalimbaj, sincronie și diacronie, tehnica discursului și discursul repetat, arhitectura și structura limbii, sistemul și norma limbii, relațiile de semnificație și relațiile de desemnare. În terminologia lingvistică tradițională, morfemele se opun lexemelor; acestea sînt formele care au semnificat lexical, în timp ce morfemele au doar semnificat instrumental, funcționînd ca modificatori și determinatori gramaticali sau lexicali. Prin urmare, în cuvinte sînt "morfeme": desinențele, prefixele, infixele, sufixele, alternanțele fonetice, eventual și accentul, chiar și absența unei determinări materiale ("morfemul zero"), dacă aceasta indică o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de semnificație și relațiile de desemnare. În terminologia lingvistică tradițională, morfemele se opun lexemelor; acestea sînt formele care au semnificat lexical, în timp ce morfemele au doar semnificat instrumental, funcționînd ca modificatori și determinatori gramaticali sau lexicali. Prin urmare, în cuvinte sînt "morfeme": desinențele, prefixele, infixele, sufixele, alternanțele fonetice, eventual și accentul, chiar și absența unei determinări materiale ("morfemul zero"), dacă aceasta indică o anumită funcție. Lexemele funcționează numai împreună cu morfemele gramaticale de orice tip (desinențe, sufixe, articole etc.), iar cuvintele nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formele care au semnificat lexical, în timp ce morfemele au doar semnificat instrumental, funcționînd ca modificatori și determinatori gramaticali sau lexicali. Prin urmare, în cuvinte sînt "morfeme": desinențele, prefixele, infixele, sufixele, alternanțele fonetice, eventual și accentul, chiar și absența unei determinări materiale ("morfemul zero"), dacă aceasta indică o anumită funcție. Lexemele funcționează numai împreună cu morfemele gramaticale de orice tip (desinențe, sufixe, articole etc.), iar cuvintele nu pot consta decît în asocieri de lexeme cu morfeme gramaticale în forme flexionare. Cele două dimensiuni semantice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca modificatori și determinatori gramaticali sau lexicali. Prin urmare, în cuvinte sînt "morfeme": desinențele, prefixele, infixele, sufixele, alternanțele fonetice, eventual și accentul, chiar și absența unei determinări materiale ("morfemul zero"), dacă aceasta indică o anumită funcție. Lexemele funcționează numai împreună cu morfemele gramaticale de orice tip (desinențe, sufixe, articole etc.), iar cuvintele nu pot consta decît în asocieri de lexeme cu morfeme gramaticale în forme flexionare. Cele două dimensiuni semantice fundamentale ale limbii, lexicală și gramaticală, sînt, ca atare, coocurente și cofuncționale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și accentul, chiar și absența unei determinări materiale ("morfemul zero"), dacă aceasta indică o anumită funcție. Lexemele funcționează numai împreună cu morfemele gramaticale de orice tip (desinențe, sufixe, articole etc.), iar cuvintele nu pot consta decît în asocieri de lexeme cu morfeme gramaticale în forme flexionare. Cele două dimensiuni semantice fundamentale ale limbii, lexicală și gramaticală, sînt, ca atare, coocurente și cofuncționale. Lexemele, spre deosebire de morfeme, aparțin unor inventare nelimitate și deschise. Din perspectiva a n a l i z e i d
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
orice tip (desinențe, sufixe, articole etc.), iar cuvintele nu pot consta decît în asocieri de lexeme cu morfeme gramaticale în forme flexionare. Cele două dimensiuni semantice fundamentale ale limbii, lexicală și gramaticală, sînt, ca atare, coocurente și cofuncționale. Lexemele, spre deosebire de morfeme, aparțin unor inventare nelimitate și deschise. Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, lexemul și cuvîntul sînt unități lexicale cu valoare denominativă, avînd o funcție referențială
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Cu această primă accepție, cuvîntul a fost numit în lingvistica modernă lexem (invariantă), respectiv alolexem (variantă). Ceea ce definesc dicționarele explicative ale unei limbi sînt lexemele, titlul unui articol de dicționar avînd rolul de simbol arbitrar al unui lexem. V. cuvînt, morfem, termen. COSERIU 1964; DÖRSCHNER 1996 ; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. VI LEXICALIZARE. Proces lingvistic de codare (codificare) care constă în crearea unei noi unități lexematice (cuvînt sau sintagmă), prin atribuirea de etichete lexicale cu cuvintele unei limbi înțelese ca o intersecție de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de etichete lexicale cu cuvintele unei limbi înțelese ca o intersecție de relații (fonetice, morfologice, sintactice, semantice), în care este antrenat raportul dintre gramatică și lexic. Într-o interpretare specializată, lexicalizarea este procesul lingvistic prin care o sintagmă constituită din morfeme libere se transformă într-o sintagmă fixă, comutabilă din punct de vedere paradigmatic în interiorul unei clase lexematice: rom. de îndată se opune lui acum, de care nu diferă prin comportamentul său morfo-sintactic și semantic. Într-o interpretare restrînsă, lexicalizarea poate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]