634 matches
-
Această opoziție a fost redată prin diverse denumiri-clișeu. Sistemul inter-național a fost uneori legat de o stare de natură, diferită de starea de drept, în care contractul social a creat și a legitimat o autoritate centrală. Alteori, anarhia internațională, cu multiplicitatea sa de state suverane egale, a fost opusă relației din interiorul statului, în care un singur centru deține monopolul legitim al violenței. Și în sfîrșit, relațiile internaționale sînt legate de o societate aparte, care acordă rolul principal unor instituții, cum
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
altă problemă analitică, care ar fi putut ajuta la definirea și scoaterea în evidență a specificului domeniului internațional. În acest domeniu, nici o autoritate superioară, comparabilă cu statul la nivel național, nu reglementează lupta pentru putere. Sfera internațională se caracterizează prin multiplicitate, sau prin ceea ce a fost numit mai tîrziu anarhie, adică lipsa unui guvern mondial. Neavînd nici un arbitru, statele sînt angrenate într-o continuă luptă pentru supraviețuire. Deși Morgenthau folosește o definiție în general constantă a politicii, anume ca luptă pentru
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
trebuiau să fie răspunzători în fața mulțimii de alegători. Aceasta este o explicație bazată pe cea de a doua imagine. Și în sfîrșit, deși este adevărat că politica este o luptă pentru putere înrădăcinată în natura umană, specificul sferei internaționale, adică multiplicitatea, este cel care explică de ce lupta războinică pentru putere, înăbușită la nivel național, devine endemică la nivel internațional. Cum au putut Carr și Morgenthau, care erau atît de diferiți ca stil și conținut și ale căror abordări erau afectate de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cealaltă parte a cîștigat, atunci ea era de fapt cea puternică. Deci, cum puterea și controlul consecințelor sînt definite circular, nu poate exista nici o posibilitate de a falsifica teoria. A treia imagine: dilema securității Într-un domeniu internațional caracterizat prin multiplicitate (Morgenthau), dacă un actor vrea să-și asigure securitatea acumulînd putere, aceasta nu poate decît să exacerbeze sentimentul de insecuritate al unui alt actor, care va răspunde tot acumulînd putere. "Competiția puterii apare datorită faptului că nimeni nu se poate
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
au pus, însă, în orice caz, bazele pentru ceea ce azi constituie probabil teoria predominantă în studiul empiric din disciplina relațiilor internaționale, adică teoria regimurilor. Cele ce urmează vor folosi studiul lor într-un mod mai general, pentru a arăta noua multiplicitate a factorilor cauzali necesari înțelegerii acțiunii statului. Keohane și Nye și-au propus în primul rînd să contureze o nouă paradigmă a politicii mondiale (1972: XXIV). Ei au încercat să sintetizeze "politica internațională tradițională, abordarea birocratică a politicii și actorii
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de prejudecăți, dar răzvrătit continuu, sărind cu iuțeală de la o atitudine la alta, și totdeauna tolerat în nestatornicie printr-o bună credință care se simte, N. Iorga apare masiv privit de departe, prin numărul uriaș de tomuri scrise și prin multiplicitatea preocupărilor. Totuși imensa operă e ocupată mai mult cu personalitatea și omul va trăi mai ales la modul eroilor din istorii și în măsura în care va fi evocat. Istoricului i se aduc învinuiri din ce în ce mai vehemente, în fond de puțină importanță. Este foarte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
se mai înțelege prin istorie?" (de altfel, una dintre diferențele clasice dintre postmoderni și antipostmoderni este chiar interpretarea divergentă în ceea ce privește istoria). Pentru John H. Arnold 11, orice încercare de a descrie modalitățile prin care istoria "răspunde" postmodernismului se lovește de multiplicitatea "istoriilor" ("histories") care se impun a fi discutate, pentru că "nefericitul termen postmodernism" strânge laolaltă teorii critice disparate, ce sunt incluse în tradiții conceptuale foarte diferite. Astfel, în viziunea sa, istoricii par a se fi dispus în trei grupuri: cei pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a fi o personalitate unitară ce se ghidează după valori ca unicitatea, permanența, în timp ce creatorul contemporan vede identitatea de sine ca pe o iluzie și tocmai de aceea își îndreaptă atenția asupra aparențelor superficiale, alegându-și drept puncte de reper multiplicitatea, efemeritatea și anonimatul. O societate bazată pe bucuria clipei, templul eului, al corpului și confortului se etichetează, în viziunea lui Gilles Lipovetsky, ca un "nou Ierusalim" al timpurilor postmoderne. Această trăire intensă a prezentului cere o expresie imediată și în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
devenind ea însăși un soi de fundal incert al operelor postmoderne. După cum amintește Hassan, ironia a fost numită de către Kenneth Burke perspectivism, iar Alain Wilde consideră că specia postmodernă a ironiei este "ironia suspensivă", care impune o viziune radicală a multiplicității, contingenței și chiar a absurdului. Ironia postmodernă nu mai mediază între o realitate actuală și o esență sau un ideal ce trebuie atins, ci pune între paranteze căile de trecere, lăsând lucrurile într-o stare de suspensie și de cele mai multe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
poate de aceea apetitul pentru delimitări conceptuale este oarecum mai restrâns, concepte precum cele enunțate (scriitură, text, discurs) fiind utilizate aproape sinonimic, sau diferențiate în funcție de context. Perspectiva discursului văzut în context social, ca instrument în acțiune, este mult uzitată în multiplicitatea abordărilor contemporane (discursul feminist, colonialist etc.). 3.2.3. Perspective ale scriiturii 3.2.3.1. Scriitură textuală și scriitură non-textuală Ideile scriitorilor tel-quel-iști, asociate unui accentuat spirit de frondă moștenit de la suprarealiști, s-au manifestat de preferință în revista
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este miza acestei dezbateri, ce face acesta?, cui se adresează și cum?329. Întreaga secțiune care se încheie acum a încercat să dea contur unui fenomen plural, aflat în mișcare și pentru care contradicția pare a fi o trăsătură internă. Multiplicitatea abordărilor pe care le-a demonstrat orice încercare teoretică legată de clarificarea trăsăturilor sale a contribuit la alegerea unei "definiții" operaționale care este pe deplin potrivită scopurilor acestei lucrări. Accentul pus pe discursivitate și pe metoda retorică a fost un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
transformării acestor discursuri în unele asemănătoare celor deconstruite, crearea altor concepte tari, în pofida dorinței de a le anihila, sau probabilitatea de a se ajunge la un fel de cod general prin care lucrările postmoderne să fie lecturate (împotriva dezideratului de multiplicitate a lecturii și interpretării) implică eforturi considerabile din partea scriitorilor postmoderni. Dacă acest conflict este resimțit și în opera lui Jean Baudrillard, detectarea strategiilor de rezolvare sau a compromisurilor discursive va constitui un alt punct de cercetare în partea a doua
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
etc. În dezvoltarea acestei teorii, cât și în aceea a rizomului, Deleuze și Guattari procedează convergent cu efortul lui Derrida de a interpreta filosofia occidentală în termenii logicii binare și de a o deconstrui prin pluralizare, diseminare, valorizarea diferenței, a multiplicității și a negării fundamentelor. Se poate adăuga acestui demers de subminare a schemelor conceptuale binare și de destabilizare discursivă și strategia seducției, teoretizată de Baudrillard, care obține efecte similare în planul discursului. Micropoliticile dorinței deconstruiesc cuplurile opozitive clasice, iar acest
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
perspectiva lui Baudrillard, seducția ca și deconstrucție nu este văzută ca o distrugere a oricărui sens, ci ca o desfacere (diseminare) ce procedează prin eliminarea atentă a forței semnificației. Deconstructivistul practică un gen de hărțuire textuală care încearcă să demaște multiplicitatea sensurilor ce subzistă aparentei unități a textului. Prin intermediul proiectului său deconstructivist, Derrida se situează împotriva structurii ca închidere, centralitate, prezență plină. În concepția sa, a deconstrui înseamnă a trata ideile nu ca pe niște entități definitive care conțin adevăruri, ci
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
arhitectură a generat spațiile respective. Limitele nu mai sunt la fel de clare ca În spațiul generat de tectonica tradițională și tind să se dizolve În peisaj. „Arhitectura se Întinde În toate direcțiile În loc să fie ținută Într-un plan, intervenind ideea de multiplicitate. ― (Mostafavi 2001: 12) Această depășire a limitelor face posibilă perceperea unor proiecte aparent mici, locale, ca mult mai Întinse sau la scări mai mari. Nu putem ști Încă dacă arhitectura topografică reprezintă o posibilă soluție pentru marea Încercare a zilelor
Polarităţile arhitecturi by Ioana Moraru () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92993]
-
metafore ale sufletului, (din speța unui film de Wim Wenders, ceva apropiat ca nostalgie a contemplației acțiunii din filmele lui Ozu). (Elena Saulea) Între coconul estetic și cruzimea etică a realității: Luna verde Alexa Visarion aduce în cultura română o multiplicitate tonifiantă și încurajatoare a preocupărilor intelectuale (regizor de teatru și film, scenarist, teoretician al artei, pedagog, manager cultural), dar și o căutare constantă a unității gestului artistic și a coerenței universului imaginar construit cu laborioasă migală. Atașamentul profund față de teatru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
stadiul de comunitate ca o consecință a acțiunii elitelor. Înseamnă manipularea unor trăsături culturale selective, precum și un efort de a aduce congruență între o mulțime de simboluri. Mai recent, accentul este mutat din ce în ce mai mult pe ideile de definire categorială, negociere, multiplicitate, imaginație, fluiditate. Pentru Jenkins, orice tip de identitate este o identitate socială. Într-o minimă accepțiune, aceasta se referă la "modurile / felurile în care indivizii și colectivitățile se disting în relațiile sociale de alți indivizi și alte colectivități. E un
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
P. Drept punct de plecare pentru cercetarea modalităților prin care relația judicativă (S P) structurează alte forme logice decât judecata consider, într-un sens strict analogic, un concept al lui Husserl din Cercetări logice, anume acela de "teoria pură a multiplicității" (reine Mannigfaltigkeitslehre). În genere, această lucrare reprezintă o ilustrare a modului în care judicativul constitutiv își impune jurisdicția și asupra unor teme filosofice și metode de filosofare aflate la marginea orizontului judicativ; fără să existe în "expresia" lor, totuși, o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
odată descoperit fenomenul coparticipării conștiinței (prin actele sale) și obiectului ei (intențional) la orice fapt de cunoaștere, la structura oricărei cunoștințe, coparticipare condiționată de unitatea conștiinței (un fel de "eu gândesc" kantian, ca apercepție originară), devine "fenomenologie". Teoria pură a multiplicității încheie, cumva, planul de discurs al părții principale (și principiale) a lucrării, instituind un sens "final" pentru orizontul de cercetare al logicii pure: stabilirea "formei" unui domeniu alcătuit din "obiecte ale gândirii", ele însele date strict formal, sau "exclusiv prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discuția de față, decât justificarea posibilă pe calea unei analogii; o analogie cu unele idei ale lui Husserl, formulate deja, și cu acel concept al său, amintit mai sus. Luând în seamă sensul cel mai direct al "teoriei pure a multiplicității", socotind, mai departe, că relația S P este originară ca formă pură "logică", am putea căpăta o primă imagine asupra modalității în care această relație strict formală se "multiplică" pentru a constitui raționamentul și argumentarea (ca specie a raționamentului), analitica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al logicii, filosofia cu toate elementele sale, teoriile diferitelor științe, toate demersurile ideologice. Așadar, teoria în cauză poate arunca o lumină asupra fenomenului multiplicării formulei judicative originare S P (prefer, de acum, această formulă astfel notată și termenul de multiplicare/multiplicitate pentru a desemna mișcarea acestei "forme" în sensul instituirii formei logice raționament și a speciei sale, argumentarea ș.a.m.d.). Multiplicarea despre care vorbește Husserl este o operație de sus în jos, de la eidos (eide) către obiecte determinate, de la anumite
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
3.1.1. Ipostaza aristotelică a dictaturii judicativului 3.1.1.1. Introducere Cum trece structura logică originară, S P, în "forma" (și conținutul "regulativ" al) analiticii și dialecticii? Un răspuns a fost schițat mai sus, punând în discuție fenomenul "multiplicității" și indicând "formele" de mijloc în care se "multiplică" S P în mișcarea sa către analitică și dialectică: este vorba despre raționament, în genere, și despre una dintre speciile acestuia, argumentarea (ca raționament dialectic, în înțeles aristotelic). Mai departe încerc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în care se petrece evenimentul corespunzător intrării în regim constitutiv (pentru rostire, gândire, făptuire) a formei S P: Organon-ul aristotelic, în structura căruia se află și analitica și dialectica. Vor fi avute în vedere îndeosebi locurile în care fenomenul multiplicității călăuzește constituirea "formelor logice" amintite; este vorba despre locuri din tratatul Despre interpretare, pentru forma judecată, din cele două Analitici și din Topica pentru forma raționament (cu cele două specii principale ale sale, științifică și dialectică), din tratatul despre Categorii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la logos-ul însuși. Structura formală originară judicativă (S P) se află în aceeași măsură în judecată, în raționament și argumentare (ca specie "dialectică" a raționamentului), în analitică și dialectică. Aflată întâi în judecată, ea instituie, prin multiplicare (prin operația multiplicității, în sens fenomenologic), raționamentul (demonstrația și argumentarea, identice formal, diferite după natura premiselor, adică a judecăților de forma S P asumate ca premise în fiecare caz în parte de raționament), iar raționamentul, privit din unghiul condițiilor alethice sub care se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca atare în știința logicii și sunt recomandate sau impuse altor domenii de cunoaștere: filosofia, știința. Celelalte două sunt mai degrabă filosofice și au o structură logică mai complexă, fiind rezultate "logice" ultime, chiar în sensul lor filosofic, ale fenomenului multiplicității. Reducția pe care o am în vedere aici nu trebuie confundată cu operația aristotelică de reducere a modurilor silogistice din figurile a doua și a treia la modurile "perfecte" ale primei figuri, dar nici cu reducerea la absurd, ambele operații
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]