1,287 matches
-
ceea ce atinsese cu degetele. Se dădu Înapoi ca ars, de teamă că ceva misterios voia să pună gheara pe el. Dinaintea lui păru să se repete miracolul lui Narcis: chipul său Îi ieși În Întâmpinare, ieșind din neant asemenea unei năluci. Pipăi suprafața rece. O oglindă. Și, de partea cealaltă, o altă oglindă, formând un unghi drept, al cărui vârf era ascuns de piciorul postamentului. După o scurtă reflecție, schiță un zâmbet. Era simplu, ca toate marile farse. Așezate În acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lăsa. - Așadar, Încă nu se știe nimic... termina de zis unul din cei patru. Omul care ședea În fața lui Îi reteză fraza cu un gest de supărare. - Mi se pare cu neputință ca o corabie Întreagă să dispară ca o nălucă. Și asta după ce a fost zărită până lângă coastă. - Dar, cel puțin, restul e În mâinile noastre. Și ne e mai de folos fierul decât lumina, replică primul, ridicând din umeri. - Și aurul mai mult decât orice! se amestecă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trag de viața mea cu dinții. Și ce cumplită continuitate Ne-aruncă, veșnic, dintr-un mal în altul, În mine țipă, insensibil, șpaltul, Și mă consum în ubicuitate. Ajută-mă să fiu metamorfoză, Să ies din propriul trup, ca o nălucă, Îmi fac cuțit din dorul meu de ducă, Tăindu-mi drumuri prin anamorfoză. Nu îmi mai simt nici pulsul, de o vreme, În urma mea se cern elucubrații, Conflicte, amănunte, declarații, Frânturi de viață dusă la extreme. Iubita mea, mi-e
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
cu tine, Îmi ninge cu noi, În menghina lumii urlăm amândoi. Venim și ne ducem, zâmbim și forțat, Ce dulce trăire, ce vis repetat, Îți plouă cu mine, Îți ninge cu noi, În menghina lumii urlăm amândoi. Eu sunt o nălucă, tu ești ideal, Ne doare același ciudat areal, Îmi plouă cu tine, Îmi ninge cu noi, În menghina lumii urlăm amândoi. 24 iulie 2011 Bulimie din toate durerile omenești eu mi-am tăiat felia cea mai groasă pe urmă am
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
tine brazdă lungă și adâncă ca într-o răscoală modernă din care am primit dragoste nu pământ bucurie de carne scut din păcate și cântece cu greieri-lăutari 15 august 2011 Constatare viața iese pe corso trece prin fața mea ca o nălucă când aprinde o țigară eu beau un pahar pe urmă o invit la plimbare mergem umăr lângă umăr printre toate amintirile comune ca frații de cruce fiecare pas deschide o altă ușă dar tu ești prezentă în toate camerele îți
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Nu cred că-l mai văd... uite cum fâlfâie veșmântul în jurul lui... parcă deodată n-a mai rămas decât veșmântul... dacă n-ar fi părul lung și alb care se-nvălătucește în bătaia vântului, ai crede că-i doar o nălucă... Îmi era drag bătrânul. Nu prea vorbea, nu vorbea cu nimeni... O dată s-a uitat lung la mine, a oftat... și, nu știu cum, era atâta dulceață în ochii lui albaștri... Ochi de om care vede tot ce e de văzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așteptat pe cineva. Poate că și ea auzise ce spuneau femeile acelea, c-ar fi găsit mormântul gol; poate-L aștepta. Da' de ce numaidecât noaptea? Dacă o să vie înapoi, n-o s-o facă așa, ca un hoț sau ca o nălucă, noaptea, ci pe zi. Sau chiar o să se facă ziuă când o să apară el, dacă e să mă iau după cum strălucea coroana aceea de pe capul Lui și El cu totul. Da' ce să le mai spun, că doar nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe aripile lui ploaia și te-a scăpat de la moartea pe rug dar uite, uită-te bine la mine, sunt eu, fiul tău ! Mama (îl atinge cu sfială, ca și când ar vrea să se convingă că e adevărat și nu o nălucă): Atunci, fiul meu, stai jos și mănâncă ceva : uite (ia un fruct din fața candelei) ți-o fi foame, ia și mănâncă ! Tânărul (cu uimire): Din ofrandele zeilor ?! (apoi, cu amărăciune) Tot nu mă crezi, mamă : sunt eu, fiul tău. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
meu, stai jos și mănâncă ceva : uite (ia un fruct din fața candelei) ți-o fi foame, ia și mănâncă ! Tânărul (cu uimire): Din ofrandele zeilor ?! (apoi, cu amărăciune) Tot nu mă crezi, mamă : sunt eu, fiul tău. Nu sunt o nălucă, nu sunt un zeu, ci doar fiul tău. Dar dacă tu vrei, uite, mănânc. ...Ți-aduci aminte, plecasem în pădure și am stat aproape două zile la picioarele statuii lui Vishnu, cu gândul că timpul trece pe acolo și o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
oriunde aș pleca, oriunde aș fi, oricât timp ar trece, eu tot fiul tău rămân... Mama : Da, oricât timp ar trece... Tânărul : Da, mamă. Numai că, pentru noi, timpul nu mai trece. Mama : Ah! Așa ! Am știut eu că ești nălucă, sau că am murit și de aceea te văd ! De asta ai vrut să mănânci din ofrandele zeilor ! Nu ești tu, amăgitorule ! Pleacă de aici... sau ia-mă cu tine, dacă așa mi-a fost dat ! Tânărul : Nu, draga și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pentru păcatele noastre a luat-o El, în trupul Lui. Nouă ne-a rămas doar viața, viața veșnică, în bucurie. Și bucuria are chipul fiecăruia dintre noi : chip frumos, trup glorios, plin de strălucire, dar nu ca duh sau ca nălucă, ci noi, așa cum suntem, noi înșine... Mama : Bine, dar pentru așa un sacrificiu ce ni se cere ? Nimic nu ni se da gratis, zeii întotdeauna cer ceva de la om și cu cât darul făcut e mai mare, cu atât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Mi-am dat seama că e prima oară când sunt singur cu Honor din noaptea de la Cambridge. Numai că nu eram singur cu ea. Un însoțitor cumplit veghea asupra noastră. Honor mi se înfățișa doar ca un coșmar, ca o nălucă; iar eu știam că mă uit la ea așa cum nu mă mai uitasem la nici o ființă omenească, așa cum te-ai uita la un demon. Ea mă privea din spatele măștii ei palide evreiești, cu linia gurii perfect dreaptă între buzele arcuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și un portret al lui Alex, o fetiță drăgălașă, ținând flori în mână. Precum și portretul unui tânăr zvelt, frumos, cu păr de aur, fratele mai mare al lui Alex, ucis în război, și care acum nu mai era decât o nălucă, o umbră, fără nici un loc în gândurile ei, cu excepția momentelor când îi vedea imaginea pe perete. Își întoarse privirea de la tablou. Papucul, cufundat în trecut, locul de meditații al lui Alex, era o mașină a timpului. Dar trecutul după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dinspre trenuri, trăgînd de genți, de valize și de plase. E un peisaj clasic. Dar, spre deosebire de alte dăți, e tăcut, lipsit de orice voioșie, apăsător - le-ar putea face să clacheze chiar și pe cele mai curajoase animale. Devin o nălucă În clipa În care văd un echipaj de miliție care e, Într-adevăr, Însoțit de soldați din miliția militară. Aerul de lipsă de ocupație pe care Îl arată cu insolență miroase a pericol, le- aș putea fi obiect de distracție
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e mai ușor să lași lemnele din spinare și să fugi. Ceea ce se și Întîmplă. SÎntem prinși, dar cu lemne cu tot, pentru că, evident, ca hoți, nu e mare lucru de capul nostru. Cineva din corpul de gardă vede trei năluci cum sustrag cei mai mari butuci din magazie, căznindu-se cu ei În spinare, printre magazii, depozite și hangare, apoi o taie peste cîmp. Fapta e năucitoare. De ce ar face cineva așa ceva? Anunță comandantul gărzii, care Își sună santinelele În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu m-a năucit prea tare, oricum În dormitorul corpului de gardă se doarme non-stop, orele de veghe nu sînt supravegheate de nimeni. Așa că acum, la două noaptea, dansez pe muzica din capul meu, În ușa comandamentului, și văd această nălucă alergînd gălăgios prin bălți și aud o voce gîfÎită care mă strigă (recunosc vocea unui răcan de la aviație care e santinelă la postul de dincolo de infirmerie): — Domnu’ ostaș, e deschis comandamentul vostru? Că bulangii ăștia de la infirmerie au Încuiat ușa
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ivită din nevoia de confabulare, obișnuită oamenilor de pe aceste ținuturi. Adevărat sau neadevărat, până la urmă totul intră și nu mai plecă din legendele acestui pământ, căci și astăzi, la peste patruzeci de ani de atunci, se mai vorbește încă de nălucile celor doi soldați, apărând și dispărând pe meleagurile de vizavi. Mai era încă anul 1946: câteva zile, dar doamna Pavel, cu casa plină de musafiri, nu realiza însemnătatea istorică a anului care se termina sub lumina înghețată a stelei polare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
izgoni. Muza se stinse În colțul ei albastru și-n loc de mângâioase și tăcute vorbe, În aerul odăii prinseră a se-nvârti spurcate creaturi din afunduri și Împuțiciuni scăpate: dihănii și monștri cu gheare-ascuțite, noroi și strigoi, pricolici, vârcolaci, năluci, arătări, un zgripțor de sânge-nsetat; negre stoluri de-naripate reptile și rău, printre ele, un Încruntat vasilisc ce năzuia ca ucigașa-i privire s-o-nfigă În a mea căutătură. Dar tot de pân-aci nimica fuse: răul abia urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fie doar „Curierul spectacolelor capitalei”, C. își redobândește atractivitatea când, în 1939, atrage noi colaboratori: A. Pop Marțian, Sergiu Milorian, N. Carandino, Mihail Vulpeș, Mihail Sebastian, Camil Petrescu. Sunt inserate și texte dramatice de Mircea Ștefănescu (Acolo departe...), Mihail Drumeș (Năluca), Ion Luca (Rachierița), I. C. Aslan (Rămâi femeie!), H. Nicolaide (De Paște) ș.a., se iau interviuri lui Camil Petrescu, V. I. Popa, G. Brăiloiu, Mihail Constantinescu, Tantzi Căpățână ș.a., revista oferind o bogată informație și susținând o pledoarie convingătoare pentru teatrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286344_a_287673]
-
care mor”, coarda melancoliei. În scenografie parnasiană, cu aranjament exotic în figurație, în orchestrație canonic simbolistă, sentimentalul se lasă, baudelairian, cotropit de nevroze. Între spleen și deznădejde, printre sonore indignări și mereu reînnoite suspine, el face amare spovedanii, invocând, înlăcrimat, „năluca” amorului defunct. Fecioara serafică din „vedeniile” medievale își dezvăluie adevăratul chip, de lascivă curtezană, avidă de plăceri, opacă la sublimitățile celui ce o adoră. Aruncând nepăsătoarei oțărâte reproșuri ce cad involuntar în (auto)parodie, îndrăgostitul părăsit de iluzii, luând o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
acestui „Orient” imaginar, dar oricât ar fi ele de puternice, sensul unei astfel de reverii e dincolo de „descripție” și de valorile plastice: Selim (din afara ciclului, dar ținând totuși de atmosfera lui), vânzătorul de bragă și „zaharicale”, rămâne nu doar o „nălucă” venind dintr-un timp dus, al copilăriei, ci și prilejul unei revărsări de materialitate, văzută cu o prospețime și o acuitate a notației senzoriale care fac din relieful și vibrația picturală a detaliilor „metafora” unei bucurii a concretului, așa cum se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Andreev, de exemplu, au dat o însemnată contribuție în această direcție (care reprezintă la urma urmei un succedaneu al turismului). Ei au dat iz rusesc reacției antinaturaliste de la începutul secolului nostru, care prin Maeterlinck și alții au umplut literatura cu năluci vaporoase. Cehov, în Pescărușul, și-a bătut joc de asemenea artă poetică în sălcia alegorie teatrală a tânărului Treplev. Trebuie totuși amintit (și destul de apăsat) că Dostoievski a fost un scriitor naturalist, ca toți marii scriitori ai acelei epoci. Naturalismul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cu steaguri albe). Decorul interior pare unul de după apocalipsă: totul stă sub semnul morții biruitoare, ființe și lucruri suferind, în egală măsură, destrămarea și nimicirea materiei. Regele singur, despre care nu se poate spune dacă este un supraviețuitor sau o nălucă, oficiază la serbarea halucinantă a propriei sale nunți. Tehnica vizualizării fantasticului este utilizată de B., într-o gamă de mare mobilitate a imaginației, și în Wilhelm Temerarul, duce de Brabant, Țara depărtărilor, Teodot nebunul, Păcatul fratelui Beatus, Insula vrăjitoarelor. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285697_a_287026]
-
șarpele vătămat, și privighetoarea fără de aripi se târăsc până acolo transfigurate și cad... O pseudo baladă, Mistrețul cu colți de argint, e piesa-etalon a unui Doinaș destins, de astădată apropiat imaginarului popular. Un "prinț din Levant", un fantast vrăjit de năluca unui mistreț năzdrăvan, își încită servii să-l vâneze; mirajul apropierii de insolitul animal de codru e, în subtext, mirajul absolutului temă macedonskiană în Noaptea de decembrie: Priviți unde-și află odihnă și loc mistrețul cu colți de argint, din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se întrerupse, de parcă totul s-ar fi înecat în tăcerea lacului. Și voci profunde ale întregului echipaj și ale altor bărbați intonară Missa solemnis". Efect regizoral șocant: "La momentul prevăzut în partitură, măsurile fiind perfecte, țâșni ca dintr-un tun, nălucă albă și dreaptă, spre cerul violet-închis..." Înfruntând spațiul, locatarul din "mahalaua celestă Țicău" circulă pe "podișele lumii"; "răstignit în el însuși" caută "un tărâm promis (...) un ostrov, numit Statornicie". Demers reclamând secole și milenii, un "timp epopeic" pe măsura unui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]