830 matches
-
verificarea faptului, dna D. acordă prețul trădării. Un afront atât de crâncen nu putea să-și rateze efectul. Soțul lui B. citi groaznicul afiș întorcându-se acasă; într-o clipă îl smulse, fugi la soția sa, o copleși cu reproșuri năprasnice și lovituri. Ea se aruncă la picioarele soțului mâniat, își mărturisește greșeala, se supune la tot, îi imploră iertarea, dar cere răzbunare. Afacerea se răspândește și ajunge la urechile dnei C.; aceasta putuse lua afișul injurios înainte de sosirea soțului său
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
păți. În acest timp un domn corect îmbrăcat, dar nu prea îngrijit, nu prea tânăr și parcă neras, cu pantalonii burlan, puțin adus de șale, se apropie tiptil de undeva și când ajunse în spatele celor care părăsiseră lucrul, îi cârpi năprasnic după ceafă și făcu același lucru cu picioarele trântind vreo doi-trei din ei la pământ, care se duseră de-a-mboua, imprimîndu-le parcă în același timp și mișcarea de ridicare, care îi retrimise glonț prin ușile atelierelor. Și îmi amintesc expresiile lor
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
meu?!" Și până să-i dau eu un răspuns (sunt oameni care nu așteaptă un răspuns) îl văd că ridică ciomagul și îmi trage două lovituri cumplite în cap. M-am sprijinit cu mâna, dar m-a doborât. O ură năprasnică am simțit că îmi îngheață inima împotriva acelui ins negru la față, care, înainte de a lovi, nu vrusese să asculte răspunsul meu, de ce se aflau caii acolo unde nu eu îi dusesem. A plecat înjurîndu-mă și a gonit singur caii
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
țară până atunci. Murea oamenii grabnic numai în doo-trei ceasuri, îi apuca o vărsătură, urdinari și să [hîrtia distrusă] mînile, care prididea cu lăsare de sânge și alte picături. Mulți scăpa, dar au murit mulțime, ca în vremea ciumii cei năprasnice, dar nu să molipsea om de om, ca de ciumă". Pe un vechi manuscris chirilic s-a păstrat și însemnarea destoinicului negustor câmpulungean Petre Aninoșanu, care consemna "că-n iulie 1831, foametea se întărise și moartea de holeră se iuțise
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
maladiei, după cum raporta el la 20 mai/1 iunie 1848 lui "starșîi doctor colonel Czihak" din Iași220.. De altfel, mai târziu maiorul Abegg, doctorul "garnizonului miliției" din Galați, a fost înălțat la gradul de colonel, pentru "neobosita sa activitate în timpul năprasnicii epidemii de holeră", cu un salariu de 10 000 lei pe an221. Despre evoluția molimei în Galați - preluîndu-se majoritatea datelor din periodicul "Dunărea" - informează cititorii atât ziarul ieșean "Albina romînească", cât și cel brașovean "Gazeta Transilvaniei", cu descrierea simptomelor bolii
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
-se în chip și mai primejdios, începu să fluture pașaportul pe sub nasul noului venit. D'Arrast, fără grabă, se așeză la o măsuță și așteptă. Dialogul deveni foarte viu și, cu totul pe neașteptate, judecătorul se răsti cu o voce năprasnică, de care nu l-ai fi crezut niciodată în stare. În chip la fel de neașteptat, lunganul bătu pe dată în retragere, ca un copil care a făcut o poznă. La un ultim răcnet al judecătorului, o porni către ușă, cu mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
foarte zvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat pe spate, având ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut, gata să moară pentru un dor. Pe cât inima îi clocotea de o poftă de viață năprasnică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, suferind fizicește de câte ori, în căutarea explicației, se izbea de zidurile începutului și sfârșitului între care e mărginită cunoștința omenească. Se făcuse gânditor, chiar visător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpățînate. Doamna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zise Gross înăbușit și cu scârbă. Cel mult o circumstanță agravantă... ― O, o, dar e... este ― bolborosi Bologa, oprindu-se deodată aiurit și simțind o uscăciune ciudată în cerul gurii, parcă s-ar fi trezit dintr-un somn cu visuri năprasnice. ― Nimic nu poate scuza trădarea și de altfel un ofițer care dezertează e mai criminal decât... mai criminal! zise Varga, sculîndu-se. Și, fiindcă mâine dimineață trebuie să fim la datorie, v-aș propune să ne cărăbănim... Nu de alta, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
observatorul umed, se opriră chiar asupra lui, învăluindu-l cu farmecul lor rece, străbătîndu-i, prin ochii bolnavi, în toate ascunzătorile inimii, răscolindu-i și tulburîndu-i gândurile ca un neașteptat răsărit de soare... În primul moment Apostol simți numai o ură năprasnică împotriva luminii care îl îmbrățișa fără voia lui. Dar când vru să rostească două cuvinte în telefon, ca să corecteze tragerea tunurilor, nu-și mai putu întoarce privirea. Dezmierdarea razelor tremurătoare începea să i se pară dulce ca o sărutare de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Mi se pare că d-ta faci deosebire între dușmanii patriei... Apostol Bologa se uita în ochii scânteietori ai generalului cu o seninătate care îl minună pe el însuși. Se simțea însă hotărât și neclintit, ca în asalturile cele mai năprasnice. Acuma se încăpățîna să convingă pe dușman, deși înțelegea bine că silințele lui sunt de prisos. Se pomeni vorbind calm, fără umbră de emoție sau șovăire, parc-ar fi discutat cu un camarad binevoitor: ― Excelență, am conștiința că douăzeci și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în întunericul brăzdat de dâre luminoase. "Ce-i asta? se gândi Bologa uitîndu-se la ceas și văzând că e de-abia patru. Atacul?... Vasăzică, totuși... Atunci..." Apostol își dădu seama că tunurile rusești s-au năpustit asupra artileriei, care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apoi, obosit de sforțări, le lăsă în voia lor, și atunci i se păru că toate aleargă într-o întrecere vertiginoasă, spre o țintă luminoasă, strălucitoare, ca spre un liman de odihnă adevărată. Își dădea seama că, în goana aceasta năprasnică, timpul rămâne în urmă, destrămîndu-se ca o pânză incoloră, și simțea foarte deslușit o nemărginită mulțumire, ca și când încetul cu încetul întreaga lui ființă s-ar fi topit într-o imensă revelație. În sfârșit, brusc, fără nici o trecere, apăru iarăși gândul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Trebuie să-i explic", și cerul gurii îi era uscat iască. Simțea că "trebuie", mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate se îngrămădeau și se spărgeau, încît nu putea închega nici o "explicație". Sub vălmășagul gândurilor însă un puhoi năprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pași. Se piti lângă un trunchi gros. I se păru că pașii se apropie și desluși un glas înăbușit rostind vorbe străine. Văzu două umbre mișcând la marginea pădurii... Se depărtau... Apostol mai așteptă un răstimp. Inima i se zbătea năprasnic. În creieri îi apăru iarăși harta cu pozițiile. Tranșeele infanteriștilor sunt pe două creste, dar ale românilor sunt mai coborâte... " Atunci poate că am trecut... am ieșit din liniile noastre! se gândi, uitând oboseala, umplîndu-se de o bucurie lină. Slavă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se umflă sub puterea loviturilor inimii rănite în care sângele se zvârcolea ca într-o temniță de plumb. Șiroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului îmbibat cu miros de tămâie, ca un râu desfundat de o furtună năprasnică. Printre gemetele lui sacadate, glasul preotului, moale și mângâietor, i se strecura sfios în suflet, cu vorbe simple, nemeșteșugite, din care, încetul cu încetul, se închegă acolo o liniște ca pânza de zăbranic, străvezie și totuși destul de deasă spre a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Mi-i închipuiam prune pe ram, semințe ale ierbii legănate de vậnt și orice dangăt al clopotului mă făcea să meditez profund. Biserica era locul tainic de refugiu al sufletului meu, obligat prea devreme să filozofeze. Curậnd, după plecarea iernii năprasnice, avea să-l petrec dincolo de tărậmul lumii acesteia pe tatăl meu, răpus de o boală îndelungată. Se despărțise cu greu de noi, dragii lui copilași, cărora le scrisese cu grijă testamente bătute ordonat la mașina de scris, încercậnd cu imparțialitate
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
fătat în gura ta. Și dacă vrei să știi, din cauza vinului ăla găsit probabil prin cine știe ce gunoi, care avea gust de spălătură de vase recuperată dintr-un WC nespălat, amestecată cu oțet muced și rânced, m-a trecut căcarea aia năprasnică. Oricum nu mai conta, nu mai simțeam nici mirosul lui, nici al produselor dejectate de mine. Conversam ca doi oameni liberi și împuțiți, el, că așa a vrut soarta lui, eu, că așa a vrut liftul astă nenorocit. El, fără
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
ca pe fuioare, cred că o și biciuia, dar ea tot rămânea acolo. M-am apropiat foarte tare de mal, ca să fiu sigur că nu mă înșală privirea. Era extraordinar de bună. Mă gândeam cum dracu' rezistă în vântul ăla năprasnic,erau aproape 6 grade Bofour, și totuși ea înfrunta ca o statuie furtuna. M-am simțit măgulit de faptul că cineva suporta condițiile vitrege ale vremii numai ca să mă vadă pe mine cum fac wind surfing. Trăgeam și mai tare
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
întorc și să păstrez legătura cu ea măcar până ajunge și Piti la Paris ca să o vadă și să nu mai creadă că m-am lăudat. într-o seară când ne desfăceam velele, după o zi cruntă, cu un vânt năprasnic, văd pe terasa de la Pinguin o siluetă care mi-a atras atenția. Eram de aproape cinci, șase zile în România, după fuga mea din Grecia. Mă uit mai bine și îi fac semn și Piticului să se benocieze, spunîndu-i: "O
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
aș cădea prin propriu-mi corp. Transpir și dârdâi. Nu-i nici o curvă lângă mine, da coaielemi sunt roșii și jupuite. Încep să disting obiectele prin Întuneric. E camera din hotel din Amsterdam. Mă gândesc la Carole și o durere năprasnică aproape că mă rupe-n bucăți. E doar o reacție la pierderea mea. Îmi simt gura de parcă ar fi fost arsă cu lampa de sudură și pielea de pe scrot mi-ar fi fost grefată pe ea, dar când mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de el știut și înțeles. Târziu în noapte ne despărțeam cu îmbrățișări și cu urări de sănătate pentru cei dragi și pentru noi. Apoi privim la cunoștințele de o seară cum se îndepărtează învăluiți în întuneric și bătuți de gerul năprasnic ce biciuia orașul. Cu cei doi nu ne-am mai întâlnit niciodată. Am scris această poveste adevărată pentru cunoștințele de o seară, pentru prieteni și rude. Cumătrul Felea Constantin a plecat de mult spre alte tărâmuri și nu mai are
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
tuturor ce sunt, în clipa lor și în veșnicia lor. Soarele arde, pământul este rodnic și mănos, marea geme de pești, plantele sunt pline de sevă și animalele vânjoase, râurile curg reci și înspumate izbindu-se de stânci, focul este năprasnic, iar ce piere renaște și se primenește mereu. Până și în perindarea zilelor și a nopților, a luminilor și umbrelor se simte respirația puterii care stăpânește lumea, fiind lumea. Iar ce iese din mâinile oamenilor - case, corăbii, cetăți, arme, veșminte
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
împroșcând, de promontorii și de stânci. Iar marele avânt poate rupe totul în cale-i ca un râu umflat de ploi, dar și scădea până la urmă, ca elanul unui bolovan uriaș rupt de torente dintr-o stâncă și rostogolindu-se năprasnic până când, pierzându și avântul, se oprește în câmpie. Iar războinicul întâmpină uneori o putere mai mare ca a lui și se oprește, ca în fața unui râu ieșit din albie, înspumat și crâncen, peste care nu poate trece și trebuie chiar
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
tocmai la timp ca să-i salveze pe ahei, dar nu în primul rând din pricina asta, actele lui de pe câmpul de bătălie întrec cu mult combativitatea inerentă unui războinic și se transformă într-o nebunească sete de sânge, într un delir năprasnic și nimicitor, ca acela al elementelor dezlănțuite. Așadar, înlăuntrul Iliadei, întreaga comportare a lui Ahile este controlată de reacția lui față de oameni: față de Agamemnon din tabăra ahee, după ofensa adusă de acesta, și față de Hector din cea troiană, după ce Hector
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
sunt mai puțin de așteptat de la un om ca el sau, mai bine zis, de la un om care umple cele câteva zile ale Iliadei cu tumultul violenței și al nemăsurii și este ținut minte mai ales așa. Dar, în afara acestei năprasnice crize, Ahile este un principe care, oricât de autoritar, știe să se lege de oameni, de ai lui (Foinix, Automedon, Alchimos), de prietenii din tabăra ahee (Odiseu, Aias, Antiloh, câțiva alții), și a cărui inimă, când nu e stârnită de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]